Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei
abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi
portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta
senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia
coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii
şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică
lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale,
jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a
stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu
efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de
gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei
sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un
suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor,
aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu
ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte
imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie
reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului
plastic. În afară de studiile de drapaj,
portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a
artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe
sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce
caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care
definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele
demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l
analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o
legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar
aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de
creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta
reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona
unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în
segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în
planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis
creând un joc în logica internă a
lucrărilor sale recente.
Ana Amelia
Dincă
