„Points” sau „arta nu trece prin stomac” la Galeria „Artis” din Slatina

-o expoziţie manifest, o epoziţie incitantă semnată de artiştii Lucian Liciu, Nicoleta Liciu Gribincea şi copii lor, Nataşa, Hery şi Elena-

Lucian Liciu are o privire panoramică asupra evenimentelor contemporaneităţii. Pictura sa este o cameră de supraveghere îndreptată spre amănuntele de zi cu zi, care generează conflicte şi tot felul de tensiuni acuzatoare la adresa sistemului, transformate, de multe ori, în  incidente cotidiene. Influienţat de propria experienţă existenţială, artistul interacţionează fără să vrea cu evenimetele străzii şi deopotrivă cu cele politice. Regulile regimului în care trăim, aurolacii, câinii şi pisicile vagaboante, alcoolul, săracii marilor oraşe, statutul artei actuale fac obiectul unei complexe expoziţii care s-a deschis la Slatina, în ianuarie, 2017. Concepută sub forma unei ample instalaţii în care diferitele elemente ale expunerii pun probleme determinate de circumstanţele trăite pe viu de artistul care protestează cu mijloacele sale, revolta faţă de aceste derapaje ale actualului, este manifestată incluv de cei trei copii ai plasticianului, Nataşa, Hery şi Elena, şi de soţia sa, pictoriţa Nicoleta Liciu Gribincea. Pictură, desen, obiect, ready-made-uri devin armele de atac împotriva atitudinii de nepăsare a clasei politice din România începului de secol XXI.    

Deşi problemele societăţii contemporane constituie punctul de plecare al expoziţiei „Points” formând un pertinent discurs vizual, nici problemele plastice nu au fost lăsate în urmă, ele susţinând în mod admirabil conceptul de pornire. Sărăcia, dezinteresul politicienilor pentru populaţia nevoiaşă, nepăsarea generată de actualitatea cotidiană, de straturile sociale dezintegrate ale unei lumi fără repere, sunt în vizorul artistului Lucian Liciu care, făcând o incursiune în imediata apropiere socială şi vizuală, constată că dezechilibrul economic  atragând după sine diferenţele sociale ca urmare a globalizării sistemelor politice, nu mai este în centrul preocupărilor elitei conducătorilor, iar dorinţa omului de a –şi duce viaţa într-o lume perfectă a dispărut, acesta nereuşind decât să supravieţuiască de azi pe mâine şi la limita sărăciei.

Necesitatea omului de a fi o fiinţă socială şi imposibilitatea sa de a se adapta nenumăratelor constrângeri impuse de vremuri, produce derapaje în sfera pauperă a societăţii.

Câteva dintre aceste situaţii existenţiale sunt selectate de Lucian Liciu, cel cu înţelegere pentru aurolacii care trăiesc în oraşul subteran, atrăgându-ne atenţia asupra faptului că adevăraţii aurolaci sunt cei de pe afişele electorale, pentru că ei denigrează societatea şi practic ne sfidează prin hotărâri ce vizează lipsa de susţinere pentru cei fără şansă la o viaţă normală.

De aceea, în pictura lui Lucian Liciu  personajele domină simeza. Acestea au în spatele lor afişe electorale evocând inducerea în eroare, persuasiunea, propaganda. În dreptul celor 16 pânze cu aurolaci se află un cort, iar lângă acesta, sub cerul liber, cartoane, bidoane de bere, sticle goale, gunoaie, artistul dorind să sugereze produsul degradant care a ajuns omul contemporan datorită politicului. Pe cearceaful desenat sunt reprezentate personaje din timpul războaielor (conflictul este o stare permanentă în sensul de tensiune), aspecte sexuale (pornografia este o identitate şi o definire a unei stări), imagini arătând tot ce este negativ în lume. Răul despre care vorbeşte Lucian Liciu în pictura sa este ascuns. Trivialul nu este întotdeauna vizibil, de aceea artistul ne arată una dintre plăgile societăţii prin folosirea unor procedee mixte de expresivizare. Jocul cromatic care transpare în compoziţia de dimensiuni parietale cuprinde bucăţi de pânză cusută şi colorată, cu ajutorul cărora sunt acoperite organele sexuale în ideea că întotdeauna încercăm să ascundem lucrurile nocive. În relaţie ideatică cu cearceaful desenat se află maşina de cusut vopsită cu negru arătând că ea repară diferenţele, derapajele şi discrepanţele, semnificaţia obiectului fiind aceea de a acoperi răul, „coasem peste ticăloşiile nostre”, cum spune artistul şi nu mai putem repara ororile comise de noi înşine.

Instalaţia şochează prin mesaj şi prin banalitatea conferită de obiectele, care îşi construiesc lumea lor.

O altă direcţie pregnantă a comportamentului uman actual se referă la cruzimea de care dau dovadă conducătorii auto care ucid cu nepăsare zilnic zeci de câini şi pisici, care tapetează drumurile cu sângele lor nevinovat. În semn de protest, copiii artistului au realizat 200 de desene şi colaje reprezentând bietele animale suspedate asemeni unor îngeri de plafonul galeriei. Omorâte în mod gratuit, aceste fiinţe credincioase omului, nu au nici o vină că există şi că sunt victimele furiei şoferilor, demonstrând inumanitatea noastră avansată, ca popor.

Acest tronsor important al expoziţiei reprezintat de lumea Nataşei, a lui Herry şi  a Elenei, copii artistului, radiografiază societatea contemporană cu mijloacele vizuale ale vârstei. Omagiul adus câinilor ucişi sau naturii prin reprezentarea unor copaci, a unei căsuţe de păpuşi şi a unor jucării, ne atrag atenţia că şi acestea fac parte din lumea degradată construită de om.

Decriptarea societăţii se face şi la nivelul moralei. O maşină de cusut vopsită în negru ne sugerează faptul că individul încercă să repare ororile săvârşite, impostura strecurându-se printre noi, subtilităţile prin care aceasta este înfăţişată arătându-ne  că trebuie să luăm atitudine faţă de valenţele capitalismului. Acestea au aşezat sub semnul imoralităţii şi neputinţei şi sub carapacea continuei conflictualităţi evoluţia destinului uman.

La rândul său, o artistă a socialului, Nicoleta Liciu Gribincea expune un frigider pictat cu galben, care se adaptează foarte bine contextului instalaţiei „Points”. Uşa deschisă a obiectului lasă la vedere colaje cu produse alimentare, decupate din carton, iar unele, pictate.  Punând creaţia plastică sub semnul întrebării şi concluzionând că adevărata artă nu trece prin stomac, ci depinde de modul de a vedea lucrurile, de sacrificiul pe care eşti dispus să îl faci, de condiţia artistului şi de împrejurările în care acesta se desfăşoară ca entitate, Nicoleta Liciu Gribincea ne arătă că sinuozităţile destinului artistic nu diminuează valenţele creative, ci articulează trăirea care poate deveni acută.

Fiind cu greu sau deloc acceptat de societate, artistul, a cărei menire este aceea de a de găsi calea spre fericire şi armonie şi de a reaşeza întotdeauna binele şi frumosul în lumina favorabilă care li se cuvine, va avea mereu de suferit şi îşi va accepta soarta în favoarea adevărului său pe care, cel puţin, crede că îl împărtăşeşte lumii întregi.

Ana Amelia Dincă