Maestrul Traian Brădean şi anii studenţiei
Connaisseur, la curent cu arta contemporanilor şi a predecesorilor, normativ şi modern totodată, mare desenator
şi pictor de referinţă, Traian Brădean este un personaj tipic pentru
comportamentul unui maestru cu disciplină de atelier, având calitatea de a fi
avid de cunoaştere. Aceste trăsături ale personalităţii sale s-au consolidat în
timpul studenţiei când sosise momentul despărţirii fizice de contextul a ceea
ce a însemnat sacrul, erosul, logosul, adevărul, poesis-ul, modulaţii
care i-au cultivat dialogul cu fiinţa[1]
şi care au traversat entitatea spirituală a artistului pe parcursul unei prime
perioade definitorii de formare la Comlăuş şi Timişoara.
În
curând pictorul va pătrunde în lumea deficitului de fiinţă[2],
dar va păstra cu sine valorile acesteia, necesare pentru conturarea viziunii
sale artistice, mai ales că, va urma perioada studenţiei când Traian Brădean
începe adevăratul traseu artistic
radiografiind încă o dată tipologiile stilistice ale istoriei artei prin
studierea desenelor lui Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti, Albrecht
Durer, Rembrandt van Rijn, înscriindu-se pe linia modernismului ciucurencian în
pictură prin
exemplul direct al maestrului şi depăşind această perspectivă prin morfologia desenului. Admis în
1948 în anul al-II-lea la Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti, pictorul se retrage pentru moment şi îşi finalizează
studiile liceale de specialitate, concomitent petrecându-se şi debutul artistic
la Expoziţia Regională de Stat a Banatului cu lucrarea în pastel „Portretul
unei ţesătoare”, ocazie care îi prilejuieşte criticului N. Argintescu-Amza să
îi remarce talentul. În 1950 îl regăsim pe Brădean la examenul de admitere la
Institutul de
Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti unde este admis şi începe
studiul picturii cu Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Gh. Lőwendal, Ligia Macovei şi
P. Dumitrescu, peste doi ani clasa de pictură fiind preluată de maestrul Alexandru
Ciucurencu, de la care Traian Brădean va învăţa că actul
de creaţie este „o sfântă misiune”, concepţie devenită un punct de climax al derulării viziunii şi logică interioară a actului
creator. Din anul al treilea de facultate datează un studiu clasic, academic,
de nud masculin, cu o construcţie solidă, arhitectonică a anatomiei umane, realizată cu
ajutorul desenului creator de formă şi rezultată din proporţia osteologică şi
miologică academic studiată.
Din 1954-anul al IV-lea de facultate-, s-a păstrat un autoportret care
descinde dintr-o viziune europeană, barocă de tratare a chipului în clarobscur. Creat în vacanţă, pe prispa casei
de la Comlăuş, în oglindă, cu rapiditatea celui care se grăbea într-o zi
ploioasă, figura are expresia ochilor aşezată în umbră, atitudinea capului
fiind posesoarea teatralităţii, a misterului şi a unei anumite gravităţii şi
ascunderi voite a chipului.
Între
timp, pictorul face ilustraţie de carte la volumul „Povestiri din anii grei” de A.G.Vaida, realizând şi desenele
necesare pentru o schiţă a scriitorului Titus Popovici. Tot acum o cunoaşte pe
viitoarea soţie, Angela Popa, fiica profesorului de la Iaşi, pictorul Nicolae
Popa, coleg cu Alexandru Ciucurencu la clasa de pictură a lui Andre Lothe(1885-1962), la Paris.
În facultate, Traian
Brădean va lega prietenii de o viaţă cu Marius Cilievici, Constantin Piliuţă,
Aurel Nedel, colegii săi, fiecare dintre ei devenind identităţi artistice în contextul artei româneşti. Din aceeaşi grupă mai făceau parte şi Virgil
Demetrescu, Marin Iliescu, Aurelia Belicincu, Amelia Para, Antoaneta Binder şi
Rodica Popescu.
În
vacanţele petrecute alături de familie la Comlăuş, artistul nu înceta
exerciţiul desenului. Din iarna anului 1954, datează studiul „Portretul mamei”
citind, un
instantaneu în care descoperim demersul plastic afectiv al pictorului, dar şi
naturaleţea expresiei materne într-un moment static, de relaxare.
Dar unul din punctele importante ale
tinereţii artistice l-a constituit participarea, începând cu anul 1955 şi până
la mijlocul deceniului şase, la expediţiile antropologice din diferite zone ale
ţării la invitaţia profesorului de anatomie artistică, Gheorghe Ghiţescu, cel
care îi va deveni prieten şi pe care
Traian Brădean îl va sprijini la realizarea desenelor pentru Anatomia
artistică. Prima expediţie organizată de Academia R.P.R. a avut loc în zona de acumulare a barajului
Bicaz.
Experienţa artistică a studenţiei se va materializa imediat după
licenţiere, când, încurajat de maestrul Alexandru
Ciucurencu, prin cuvintele să vada lumea ce mare desenator eşti tu, mă Brădene, tânărul artist îşi
deschide prima expoziţie personală de desene şi gravuri la Galeria „Galateea”
din capitală. Lucrările au fost admirate de specialişti pentru calitatea
rezultată din stăpânirea elementelor de limbaj plastic şi a mijloacelor de expresie şi
dintr-un dat nativ al artistului care va impune în anii următori o anumită
sensibilitate şi ţinută estetică în receptarea ideii de desen. Acest eveniment
expoziţional este punctul de pornire a ceea ce mai târziu va însemna stabilirea
locului său în familia desenatorilor artei româneşti moderne alături de Camil
Ressu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Theodor Pallady, Nicolae Steriadi, Corneliu
Baba, pictori şi mari desenatori totodată.
Traian
Brădean a
prezentat publicului o expoziţie care a atras atenţia şi a avut ecouri imediate în fenomenul plastic al timpului. Sculptorul Corneliu
Medrea l-a felicitat, Secţia de Stampe a Bibliotecii Academiei Române i-a oprit
un număr de 17 desene, Corneliu Baba i-a reţinut alte 10 lucrări, iar Ion Frunzetti vorbea despre Traian Brădean ca
despre un mare talent care „munceşte îndrăcit” pentru a se depăşi pe el însuşi.
Acesta este momentul când specialiştii au
revelaţia unui mare artist, care foarte repede îşi va contura o viziune inclusă
perspectivei moderniste şi figurative de abordare a formei căreia toată viaţa
îi va căuta noi modalităţi de expresie. Vorbim aici nu numai de o direcţie artistică apropiată de zonele pline de nostalgii ale
Banatului, dar şi de o personalitate care şi-a asumat propria opţiune plastică
fără teama de a fi acoperită de experimentele trecătoare ale vremii sale. Precocitatea artistică al lui Traian Brădean fusese remarcată
destul de devreme, iar potenţialul artistic din perioada liceului, şi mai
târziu, faptul că Alexandru Ciucurencu îi aprecia simţul înnăscut pentru linie şi formă şi îl admira
pentru studiul asiduu şi seriozitatea de care dădea dovadă, a fost o încurajare
cu urmări benefice pentru tânătul plastician.
Despre felul cum maestrul şi-a pus amprenta asupra evoluţiei sale
de colorist şi asupra modului de interpretare a spaţiului compoziţional şi a culorii se poate discuta în contextul întregii creaţii a lui
Brădean, deşi o parte a recuzitei tehnice pe care o implică pictura sa o avea
în sânge, o simţea în interpretarea spaţiului şi a formei supuse raţionalului
şi controlate de desen.
În
momentul studenţiei lui Traian Brădean, Alexandru Ciucurencu era o autoritate
în pictura românească. Avangardele europene ale timpului cunoscute prin
experienţa pariziană ca bursier la Academia Julian în intervalul 1930-1932, dar
şi tradiţia din sfera colorismului românesc prin filiera Luchian-Tonitza, l-au
determinat pe Alexandru Ciucurencu să se gândească că pictura poate fi şi
altceva, adică o deschidere spre problematica de noi expresivităţi cromatice şi
formale rezultate tot din posibilităţile plastice ale culorii. Ne punem
întrebarea în ce măsură Traian Brădean, contaminat de opţiunile stilistice ale
maestrului său creator de şcoală, va rămâne un ciucurencian.
Lucrarea
de diplomă, „Moţi ciubărari”, este vizionară din acest punct de vedere şi reprezintă lumea care va domina preferinţa sa
tematică dominată de farmecul momentelor cotidiene din viaţa moţilor. Femei şi
bărbaţi, preocupaţi pentru grija zilei de mâine sunt aplecaţi asupra lucrului
lor. Schematizarea este realizată după reguli compoziţionale, lucrarea reţinând atenţia prin dinamismul
personajelor populând un spaţiu nedenumit, prin specificitatea
muncii, a costumelor, a obiceiurilor existenţiale, prin sobrietatea peisajul. De atunci şi pană acum, Brădean nu îşi schimbă
viziunea, nu caută alte modalităţi de fiinţare a lumii în pânzele sale,
rămânând credincios aceluiaşi registru tematic, căutând modalităţi de expresie
în plasticitatea culorii, în reperarea luminii şi în desăvârşirea compoziţiei. Recuperând tradiţia în tentativa de a trăi artistic
într-o zonă dramatică a miracolului vieţii simple, cu vicisitudinile ei
inerente, pictorul îşi va păstra de la începuturi şi până astăzi vocabularul
iconografic, intervenind în interiorul lui la nivel secvenţial şi cromatic.
„Pictura lui Traian Brădean evoluează
consecvent după un traseu sigur. Nu găsim momente cruciale în care artistul
să-şi schimbe preferinţele artistice ori interesul investigaţiilor creatoare să
vireze neaşteptat. Evoluţia sa artistică este caracterizată printr-o neîncetată
şlefuire a măiestriei ca singură cale pentru stăpânirea suprafeţei picturale, a
acordării gândului şi sentimentului cu expresia.”[3]
Anii
studenţiei au fost cruciali pentru devenirea sa, nu numai datorită importanţei
formării şi a marilor întâlniri cu Alexandru Ciucurencu şi Gheorghe Ghiţescu,
ci şi datorită consolidării reflecţiei asupra specificului vieţii din Banat,
implicat în opera sa sistematic şi unitar, dialogul artistului cu universul
existenţial al satului de ude provine şi fructificarea acestuia într-un discurs
vizual coerent, se observă de-a lungul deceniilor de creaţie, când sentimentul
naţional şi calitatea de contemplator al lumii sale se întrepătrund fără să se
contamineze de ritmurile contemporaneităţii.
Ana Amelia Dincă
