Sinceritatea picturii lui Cornel Vana

Lipsa sincerităţii te trădează în actul artistic, mai ales când creaţia este relaţionată cu natura umană, vegetală sau spirituală. Cornel Vana ne-a demonstrat că empatia sa cu sursele de inspiraţie este unanimă, iar trăirile  de admiraţie pentru anumite imagini din lumea înconjurătoare îl fac să aibă sentimentul deplinei cunoaşteri în faţa primului contact al privirii cu imaginea selectată, spre a fi aşezată pe pânză aşa cum simte şi gândeşte artistul, cu mijloacele de exprimare avute la îndemână.  

Segmentul pregnant al picturii sale este regiunea transilvană, care înglobează satul cu anumite componente specifice. Explicite sau alăturate într-un mod expresiv în aceeaşi lucrare, acestea vorbesc despre percepţia artistului în raport cu arealul său existenţial.

Privind la modul analitic elementele figurative, mai ales în compoziţiile cu personaje sau în peisajele ce cuprind dintr-o singură privire habitatul ţărănesc, Cornel Vana conferă o complexă încărcătură structurală peisajelor inspirate din natură, rămânând ca în tablourile florale să dezvăluie un echilibru compoziţional, un spaţiu mai aerat, unde abilitatea tehnicii şi decizia de a selecta subiecte ce vizează aspecte localizate într-o anumită geografie şi spiritualitate, să vorbească despre o manieră proprie de a picta.

Fie că reprezentarea se opreşte asupra florilor de câmp redate în mediul natural sau în vaze, ca elementele unei destinaţii ambientale, acestea au destinul stilistic al unor tuşe moderne, care nu înlătură figurativul, ci este dominat de o mare forţă de sugestivitate. Roşul macilor contrastează cu albul romaniţelor şi cu albăstrelele, cu galbenuri delicate privite de la firul ierbii, ca şi când pictorul ar sta întins pe pâmânt şi ar contempla toate aceste frumuseţi cuprinzând cerul şi orizontul, cu privirea plină de bucurie, în peisajele de la marginea habitatului, unde se bucură de paradisul natural şi de plăcerea de a picta în plein-air. Într-o comuniune deplină cu fiecare nuanţă receptată astfel şi devenită un accent aşezat la locul potrivit pe suprafaţa pânzei, Cornel Vana face posibilă  interferenţa trăirilor sale sincere în faţa naturii descifrate cu o cromatică susţinută de pasaje dinamice, obţinute prin repetitivitate şi distribuite pe suprafaţa bidimensională după criterii ştiinţifice, lăsând adesea poeticele reverberaţii ale liniei să redea tensiuni vegetale, care să argumenteze ritmica şi mişcarea componentelor selectate de ochiul său iscoditor.

Într-o serie de compoziţii unde personajul de grup este reprezentat de colectivitatea satului, Cornel Vana nu evocă pura spiritualitate creştin-ortodoxă, ci momentele de sărbătoare religioasă ale transilvănenilor, când oamenii petrec în adevărata tradiţie românească. Tinere fete frumos îmbrăcate, rapsozii satului cântând la vioară sau maeştri ai violoncelului aducând omagii divinăţii prin muzica lor, sunt ecourile lumii mundane, în mod firesc separată de zona divinităţilor, prin amplasarea  lor în registre separate. Arhangheli, aspecte din Patimile lui Iisus, Fecioara Panaghia sunt imaginile sacre preferate de pictor, riguros integrate ritmului general şi conjugate cu schemele geometrice, care arhitecturează reprezentarea.

Pura frumuseţe feminină, sugerată în seminuduri şi nuduri de tinere fete ilustrate asemeni unor zeiţe, având capetele acoperite de coroane din flori de câmp, părând coborâte din cine ştie ce legende ale locului, este unul dintre subiectele recurente, care încearcă să ţină seama de proporţiile corpului, de integrarea lui în ansamblul compoziţional, de faţetele cromatice exaltând forţa sugestivă a încântătoarelor fiinţe.

Dimensiunea profană a individului este surprinsă în scene de muzică şi dans unde picturalitatea este la ea acasă, mai ales în vestimentaţia feminină contrastantă valoric. Optica sa asupra bunei-dispoziţii a omului în general, a transilvăneanului în special, este des abordată în instantanee preluate din situaţii la care artistul a fost martor sau poate doar şi le-a închipuit făcând un studiu de culoare şi compoziţie. Dar abordările artistului nu se opresc aici.

Peisajele sunt zone cu identitate bine marcartă. În creaţia lui Cornel Vana, aspectele satului transilvan au pitorescul lor susţinut şi de pregnanţa tonalităţilor perechii de complementare verde -roşu. Casele văruite în alb cu arhiecturile arhaice, biserica, componentă esenţială a obştei, animalele domestice sunt reprezentate în structuri perspectivale diferite, semn că preocupările pictorului pentru principiile de structurare a imaginii îi sunt la îndemână. Satul este privit de sus, din perspectivă plonjantă sau direct din miezul său existenţial şi abordat ca un ansamblu de elemente identitare din care nu este exclusă latura mioritică. Concepută pe mai multe planuri care lasă la vedere unduirile reliefului, regiunea de deal şi de munte din pictura lui Cornel Vana are profunzime, mister, perenitate. Aceste lucrări sunt concurate în ceea ce priveşte latura exotică, particulară a subiectului,  numai de peisajele veneţiene. În dominanta aceleiaşi sobrietăţi calorice, ele au o scenografie aparte indusă uneori şi de punctul de fugă care aici apare ca necesar. Alăturarea roşului lângă albastru creează un mai puternic impact vizual, dând forţă de expresie frumoaselor vedute. Pictate într-o cromatică intensă, în dominantă de nuanţe reci, cu un subtil joc de plane orizontale şi verticale, cu o atmosferă de culoare  ce induce un amplu limbaj plastic  cu efecte de monumentalitate, peisajele veneţiene ocupă un loc special în creaţia pictorului.

Prezent cu numeroase expoziţii pe simezele galeriilor din ţară, nefiind un străin al participărilor internaţionale la expunerile de grup, Cornel Vana este un împătimit al culorii şi al tematicii legate de spaţiul unde trăieşte, pe care cu sinceritate îl redă admiraţiei noastre, de fiecare dată inventiv, dar în limitele stilului modern care îl defineşte.

Ana Amelia Dincă