Lucian Liciu şi geometriile sale evazive
Există o serie de lucrări în creaţia lui Lucian
Liciu ecranate în prim plan cu forme geometrice de mici dimensiuni, evocând
pătratul sau cercul, al căror centru este marcat de un punct de culoare,
diferit din punct de vedere tonal de matca sa înconjurătoare. Această
modalitate de a crea un registru ca un văl care separă două lumi, apare la
intervale de timp variate în pictura sa. Atunci când artistul simte nevoia de a
face o mutaţie estetică în abordarea curentă a compoziţiei, se produce de
obicei o ritmare a suprafeţei, o
tensiune, paradoxal statică, prin scoaterea în evidenţă a unor elemente de
limbaj plastic şi a unor mijloace de expresie, care atrag atenţia şi incită la
o insistenţă a privirii. Principiile
probate de Seurat sau Signac nu au relevanţă în pictura de acest gen a lui
Lucian Liciu. Punctele sale, care creează prim planul unor compoziţii, nu
înseamnă pointilism. Ele sunt de fapt stratul din registrul apropiat al
unor picturi realizate intermitent în intervalul
anilor 2000-2002, 20013, 2014, 2017. Divizionismul este acceptat de Lucian
Liciu ca un mod personal de expresivizare al imaginii prin care evidenţiază
forţa culorii şi formei, plăcerea de a specula posibilităţile pensulei de a
exprima prin noi semne stilizate, o lume în pragul suprarealismului, cu impact
direct asupra privitorului. Punctele, încadrate în pătrate sau cercuri, sunt
distanţate, ele neconstituind un contur, ci devenind o pată de culoare, creând o
atmosferă, un derapaj decorativ al picturalului, descifrat în spatele acestor scriituri
expresive. Liciu îşi descompune planurile vizuale şi perspectivele folosind
acest tip de structură a imaginii încorsetată în teme consacrate precum
peisajul francez şi bucureştean, dar şi nudul. Artistul se află dincoace de
citadin şi carnal, fiind detaşat prin vălul impus de decorativul geometric al
prim-planului, adică al geometricului suprapus picturalului şi, în acelaşi
timp, implicat prin prezenţă în arhitectura propriu-zisă a oraşului sau în
ambianţa modelului care pozează. Întreaga ambianţă pliată pe tema peisajului
sau nudului, este diversificată de artist prin alternarea planurilor,
registrelor, discursului plastic, transformat într-o tehnică proprie, alăturând
punctul unei scurte tuşe picturale încadrată într-o formă circulară sau cubică.
Descompunând imaginea în mici fragmente de culoare, pictorul lasă
subiectul să se desfăşoare liber şi
compulsiv sub perdeaua punctată, geometrizată şi inundată de urma pensulei.
Unificarea punctului cu demersul figurativ interpretat, ne vorbeşte despre
căutările lui Lucian Liciu, despre
latura simbolică a demersului său vizual.
În lucrarea „Port din Franţa” suprafaţa tabloului
este presărată cu pătrate albe, roşii şi bleu, în centrul cărora se află puncte
albe şi negre. De dimensiuni mici, aceste forme geometrice descriu plastic naraţiunea
cadrului reprezentat, amplificând pitorescul oraşului peste care se aşează ca o
protecţie.
În „Pesaj în Bucureşti”, ritmica este acerbă,
apărând în concordanţă cu tuşele din al doilea plan, creând o unitate
structurală, într-o notă suprarealistă, planând peste suportul bidimensional.
Prin intermediul acestui pasaj decorativ, compoziţiile lui Lucian Liciu sunt
echilibrate o dată în plus, rezonanţele expresiei lor fiind delicate prin
cromatică, aşezarea elementelor pe verticală, caracterizând seria de lucrări de
acest gen.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă
