Lucian Liciu şi geometriile sale evazive

Există o serie de lucrări în creaţia lui Lucian Liciu ecranate în prim plan cu forme geometrice de mici dimensiuni, evocând pătratul sau cercul, al căror centru este marcat de un punct de culoare, diferit din punct de vedere tonal de matca sa înconjurătoare. Această modalitate de a crea un registru ca un văl care separă două lumi, apare la intervale de timp variate în pictura sa. Atunci când artistul simte nevoia de a face o mutaţie estetică în abordarea curentă a compoziţiei, se produce de obicei  o ritmare a suprafeţei, o tensiune, paradoxal statică, prin scoaterea în evidenţă a unor elemente de limbaj plastic şi a unor mijloace de expresie, care atrag atenţia şi incită la o insistenţă a privirii.  Principiile probate de Seurat sau Signac nu au relevanţă în pictura de acest gen a lui Lucian Liciu. Punctele sale, care creează prim planul unor compoziţii, nu înseamnă pointilism. Ele sunt de fapt stratul din registrul apropiat al unor  picturi realizate intermitent în intervalul anilor 2000-2002, 20013, 2014, 2017. Divizionismul este acceptat de Lucian Liciu ca un mod personal de expresivizare al imaginii prin care evidenţiază forţa culorii şi formei, plăcerea de a specula posibilităţile pensulei de a exprima prin noi semne stilizate, o lume în pragul suprarealismului, cu impact direct asupra privitorului. Punctele, încadrate în pătrate sau cercuri, sunt distanţate, ele neconstituind un contur, ci devenind o pată de culoare, creând o atmosferă, un derapaj decorativ al picturalului, descifrat în spatele acestor scriituri expresive. Liciu îşi descompune planurile vizuale şi perspectivele folosind acest tip de structură a imaginii încorsetată în teme consacrate precum peisajul francez şi bucureştean, dar şi nudul. Artistul se află dincoace de citadin şi carnal, fiind detaşat prin vălul impus de decorativul geometric al prim-planului, adică al geometricului suprapus picturalului şi, în acelaşi timp, implicat prin prezenţă în arhitectura propriu-zisă a oraşului sau în ambianţa modelului care pozează. Întreaga ambianţă pliată pe tema peisajului sau nudului, este diversificată de artist prin alternarea planurilor, registrelor, discursului plastic,  transformat într-o tehnică proprie, alăturând punctul unei scurte tuşe picturale încadrată într-o formă circulară sau cubică. Descompunând imaginea în mici fragmente de culoare, pictorul lasă subiectul  să se desfăşoare liber şi compulsiv sub perdeaua punctată, geometrizată şi inundată de urma pensulei. Unificarea punctului cu demersul figurativ interpretat, ne vorbeşte despre căutările lui Lucian Liciu,  despre latura simbolică a demersului său vizual.

În lucrarea „Port din Franţa” suprafaţa tabloului este presărată cu pătrate albe, roşii şi bleu, în centrul cărora se află puncte albe şi negre. De dimensiuni mici, aceste forme geometrice descriu plastic naraţiunea cadrului reprezentat, amplificând pitorescul oraşului peste care se aşează ca o protecţie.

În „Pesaj în Bucureşti”, ritmica este acerbă, apărând în concordanţă cu tuşele din al doilea plan, creând o unitate structurală, într-o notă suprarealistă, planând peste suportul bidimensional. Prin intermediul acestui pasaj decorativ, compoziţiile lui Lucian Liciu sunt echilibrate o dată în plus, rezonanţele expresiei lor fiind delicate prin cromatică, aşezarea elementelor pe verticală, caracterizând seria de lucrări de acest gen.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă