Zuzu Caratanase, expoziția „Triumphus”, invitați Florin
Stoiciu și Ovidiu Ionescu
-Galeriile de artă ale U.A.P.
Brăila, curatori Gheorghe Mosorescu și Răzvan Dragoș-
Gândirea clasică în ceea ce
privește arta și cultura, incluzând aici Antichitatea romană și Renașterea, dar
și alte forme de clasicism care au fost filtrate prin practicile Barocului și
Rococoului, sunt recreate de Zuzu Caratanase
în gravura sa de factură antropocentristă, unde omul, devenit un personaj
anistoric, este trecut prin filtrele
unor experiențe conceptuale aparținând disonanțelor civilizației,
dar și datelor ontologiei, cu
ajutorul cărora idei și forme arheologizate sunt reactivate, prin utilizarea
unor arhetipuri recurente în mentalitatea europeană, fixate deja în gândirea sa
artistică, în serii de lucrări, purtând denumiri latine, relaționate cu un
anumit parcurs evolutiv al istoriei stilurilor și imaginii, dar și cu demersul
filosofic al spiritualității umane: „Reverentia”,„Imago Mundi”, „Eloquentis II”, „Sacrosanctus”, „Triumphus” etc. Aceste
referințe nu exclud aportul personal la
compunea câmpului imagistic, atât în structurarea propriu-zisă, prin selectarea
elementelor, dar și în stil, unde amprenta este personală. Aflat în descendența
școlii românești de gravură, cu un discurs vizual hrănit din profunzimile Occidentului european, Zuzu Caratanase afirmă
direct puterea supranaturală a unui „homo invictus”, purtând pe umerii săi bolta lumii, acceptându-se
și mitologizându-se pe sine însuși. Această zeitate dobândind forme anatomice
izvorâte din estetica statuarei clasice echilibrate și armonioase, este
posesoarea unor proporții ideale și a unei atitudini statice, inserând idealul
de frumusețe absolută, chiar și atunci când fragmente din corpul ei sunt
dispărute în sfera misterioasă a istoriei. Drapajele îmbrăcând sculptural
formele, umbra, templul, se eternizează în acest contratimp cosmic, punctat în
spații metafizice. Mergând mai
departe, plasarea pe diagonală a
configurației unor lucrări, reevalunând motivul plastic în poliaxialități și
raccourci-uri, evidențiază pregătirea
academică a artistului, desenând corpul uman în multitudinea datelor pe care
modularea liniei și a formei le pot dobândi, creând plasticități diverse și
expresive. De la zone abordate analitic printr-un desen incisiv, Zuzu Caratanase
ajunge să își elibereze gestul artistic în suprafețe sintetice de respiro,
alternând gravarea cu spațiul alb al hârtiei. Subiectul clar definit, cunoaște
uneori interpretări aflate la limita
figurativului, pentru că artistul nu se depărtează de preceptele fundamentale
ale artei, pe care le trece prin filtrul rațiunii. Omul nu este o entitate
singulară a lucrărilor sale. Rămânând măsura tuturor lucrurilor, fiind un „axis mundi” și traversând
lumea spațiului bidimensional al suportului de lucru, pe verticală și
orizontală, acesta este alăturat unor structuri arhitectonice, unor spații
unghiulare sau unor geometrii alternând asimetria dătătoare de efecte
scenografice și teatrale, cu intransigenta simetrie clasică. La definirea conceptului de spațiu plastic
contribuie și multiplicarea registrelor dispuse
succesiv în perspectivă, dar și deschiderile create de arcade
semicirculare și coloane, între care materia grea a unor frontoane vine în
contrapondere cu canelurile ce par
simple linii, conferind compozițiilor alura unui experiment, de combinare a
clasicului cu modernul. Acest tip de atitudine este frecventă în gravura lui
Zuzu Caratanase. Recursul la timpul trecut al artei este un fundament, un motiv
vizual, substraturile conceptuale venind din contextul în care artistul
urmărește reprezentarea idealului său.
Florin Stoiciu, invitat în expoziția „Triumphus” a artistului Zuzu Caratanase
Artistul și modelul de atelier sunt unul dintre frumoasele subiecte ale
artei, traversând secolele de la Renaștere încoace, în abordări dintre cele mai
incitante, nu numai în ceea ce privește expresia plastică, dar și din punct de
vedere al condiției lor în societatea
care, de la o perioadă la alta, și-a
schimbat atitudinea, pozitivând preocupările acestei bresle. Florin Stoiciu,
format în spiritul academic al Universității Naționale de Arte din București, a
acordat un loc important anatomiei artistice și desenului inerent specializării
sale în gravură. Invitat în expoziția „Triumphus” de către discipolul său Zuzu Constantin Caratanase, la
Galeriile de artă ale Filialei U.A.P. Brăila, Florin Stoiciu a expus două
lucrări de pictură, care fac parte dintr-o serie de compoziții, reunite sub
titulatura „Mask”. Ideea de transfigurare a omului
este o temă și o preocupare conceptuală tratată exemplar într-un ciclu de
gravuri, unde profunzimea mesajului vizual atinge cotele filofosiei. Aici,
masca face parte din recuzita unei scenografii evocând un specatcol discret al
senzualității. Dedublat, artisul face o extindere conceptuală spre
starea de tentație a omului, amplificând expresia imaginii la similitudini
cosmice, forme de
relief, astre, abisuri… de fapt, acesta vorbește despre complementaritatea
masculin/feminin. Într-una dintre lucrări, ne atrage atenția portocala
pe care Alexandra o ține în mână, în prim-planul imaginii. Efectele de ecleraj
se continuă pe suprafața superioară a nudului, învăluind atmosfera în mister și
lăsând spectacolul să se divizeze între partea de solaritate a ființei, umbre
și penumbre. Masca acoperă chipul artistului, care privește vigilent „fructul oprit”. Există aici o
metamorfozare a semnificației, o poezie în care detectăm latura noastră umană,
instinctuală și acceptarea sinelui. Trupul a cărei căldură și moliciune o
detectăm în datele imaginii, este analizat în raccourci. Așezat în poză, sprijinit de colțul unei mese
și figurat în datele anatomice ale unui tors, modelul îi permite artistului să
puncteze zona de stabilitate a gâtului, realizând o licență artistică prin
efilarea accentuată, care încheie lucrarea pe diagonală și vertical. Structura
compozițională a celei de a doua lucrări rămâne asemănătoare cu prima, numai că
senzualitatea este pregnantă, nurii se afișează în centrul câmpului pictural, drapajul și ascunde, și dezvăluie,
raccourci-ul se profilează în datele lui tehnice din zona capului, după
exigențele normelor corecte, obținute din culoarea care respectă planurile
faciale văzute de jos în sus. Dar în
definitiv, toate aceste cuvinte se anulează, iar pictura din seria „Mask” rămâne un
admirabil eseu al marelui nostru grafician și un omagiu adus modelului de
atelier.
Ovidiu Ionescu, invitat în
expoziția „Triumphus” a artistului Zuzu Caratanase
Obiectele create de Ovidiu Ionescu au datele
tridimensionalului prin dialogul stabilit cu spațiul, prin formă, dimensiune și
mesajul vizual, care lasă ochiul să descopere abisuri și să creeze punți între idei
și realitate. Artistul a prezentat publicului trei lucrări ambientale, realizate din material ceramic cu
șamot de granulație mare, în cadrul cărora s-a jucat cu spațiile, alternând
lumina și umbra, plinul și golul, adâncimea cu suprafețele înconjurând zone
conice în al căror cuprins, ovale vide lasă eterul să circule nestingherit. Recreând
imagini ale izvorului vieții, evocând obiecte conținătoare de ofrande, rămâne
un ceramist cu o viziune de sinteză și de sugestie a conceptului de plecare. Pornind de la o formă figurativă, recognoscibilă,
acesta nu numai că speculează potențele tehnice ale structurii materialului ,
dar conferă și o notă de picturalitate suprafețelor tratate expresiv cu
ajutorul pigmenților, suprapuși peste textura plastică născută din esența
materialului. Spațiile concentrice, care încorsetează lumina, nu au fost
gândite drept limitele care să obtureze circulația energiilor atmosferice, ci
sunt circumstanțele unei continuității a
vegetalului, care poate crea lumi și universuri imaginare, compozițiile făcând
parte dintr-un proiect mai amplu privind ambientarea unui loc intim, de admirație
și relaxare, anume grădina. Echilibrate, construite pe rotunjimi armonice,
ivite din ritmul câtorva componente suprapuse sau alăturate, în funcție de care
lucrările se etalează pe orizontală ori verticală, volumele sunt executate în
ample structuri de material ceramic, artistul controlând admirabil forma
generală, coordonând planurile interne și fațetele. Ovidiu Ionescu este artist
vizual cu studii doctorale, specialitatea ceramică, și lector univ. la
Universitatea Națională de Arte, Facultatea de Arte Decorative și Design,
secția Ceramică-Sticlă-Metal. Aflat în acest moment într-un punct de apogeu al
creației, preferințele sale de a oferi valențe sculpturale gresiei,
porțelanului și porțelanului glazurat, pe care le finisează desăvârșit sau le
creează câmpuri texturate și policromii, demonstrează dorința sa de a transpune
noi expresivități plastice în sugestii imagistice, nu în afirmarea directă a
subiectului.
Ana Amelia Dincă
