Zuzu  Caratanase, expoziția „Triumphus”, invitați Florin Stoiciu și Ovidiu Ionescu

-Galeriile de artă ale U.A.P. Brăila, curatori Gheorghe Mosorescu și Răzvan Dragoș-

Gândirea clasică în ceea ce privește arta și cultura, incluzând aici Antichitatea romană și Renașterea, dar și alte forme de clasicism care au fost filtrate prin practicile Barocului și Rococoului,  sunt recreate de Zuzu Caratanase în gravura sa de factură antropocentristă, unde omul, devenit un personaj anistoric, este trecut  prin filtrele unor experiențe conceptuale aparținând disonanțelor  civilizației,  dar și  datelor ontologiei, cu ajutorul cărora idei și forme arheologizate sunt reactivate, prin utilizarea unor arhetipuri recurente în mentalitatea europeană, fixate deja în gândirea sa artistică, în serii de lucrări, purtând denumiri latine, relaționate cu un anumit parcurs evolutiv al istoriei stilurilor și imaginii, dar și cu demersul filosofic al spiritualității umane: „Reverentia”,„Imago Mundi”, „Eloquentis II”, „Sacrosanctus”,  „Triumphus” etc. Aceste referințe nu exclud  aportul personal la compunea câmpului imagistic, atât în structurarea propriu-zisă, prin selectarea elementelor, dar și în stil, unde amprenta este personală. Aflat în descendența școlii românești de gravură, cu un discurs vizual hrănit din profunzimile  Occidentului european, Zuzu Caratanase afirmă direct puterea supranaturală a unui „homo invictus”, purtând pe umerii săi bolta lumii, acceptându-se și mitologizându-se pe sine însuși. Această zeitate dobândind forme anatomice izvorâte din estetica statuarei clasice echilibrate și armonioase, este posesoarea unor proporții ideale și a unei atitudini statice, inserând idealul de frumusețe absolută, chiar și atunci când fragmente din corpul ei sunt dispărute în sfera misterioasă a istoriei. Drapajele îmbrăcând sculptural formele, umbra, templul, se eternizează în acest contratimp cosmic, punctat în spații metafizice.   Mergând mai departe,  plasarea pe diagonală a configurației unor lucrări, reevalunând motivul plastic în poliaxialități și raccourci-uri,  evidențiază pregătirea academică a artistului, desenând corpul uman în multitudinea datelor pe care modularea liniei și a  formei le  pot dobândi, creând plasticități diverse și expresive. De la zone abordate analitic printr-un desen incisiv, Zuzu Caratanase ajunge să își elibereze gestul artistic în suprafețe sintetice de respiro, alternând gravarea cu spațiul alb al hârtiei. Subiectul clar definit, cunoaște uneori interpretări aflate la  limita figurativului, pentru că artistul nu se depărtează de preceptele fundamentale ale artei, pe care le trece prin filtrul rațiunii. Omul nu este o entitate singulară a lucrărilor sale. Rămânând măsura tuturor lucrurilor, fiind un „axis mundi” și traversând lumea spațiului bidimensional al suportului de lucru, pe verticală și orizontală, acesta este alăturat unor structuri arhitectonice, unor spații unghiulare sau unor geometrii alternând asimetria dătătoare de efecte scenografice și teatrale, cu intransigenta simetrie clasică.   La definirea conceptului de spațiu plastic contribuie și multiplicarea registrelor dispuse  succesiv în perspectivă, dar și deschiderile create de arcade semicirculare și coloane, între care materia grea a unor frontoane vine în contrapondere cu canelurile  ce par simple linii, conferind compozițiilor alura unui experiment, de combinare a clasicului cu modernul. Acest tip de atitudine este frecventă în gravura lui Zuzu Caratanase. Recursul la timpul trecut al artei este un fundament, un motiv vizual, substraturile conceptuale venind din contextul în care artistul urmărește reprezentarea idealului său.

Florin Stoiciu, invitat în expoziția „Triumphus” a artistului Zuzu Caratanase

Artistul și modelul de atelier  sunt unul dintre frumoasele subiecte ale artei, traversând secolele de la Renaștere încoace, în abordări dintre cele mai incitante, nu numai în ceea ce privește expresia plastică, dar și din punct de vedere al condiției  lor în societatea care, de la o perioadă la alta,  și-a schimbat atitudinea, pozitivând preocupările acestei bresle. Florin Stoiciu, format în spiritul academic al Universității Naționale de Arte din București, a acordat un loc important anatomiei artistice și desenului inerent specializării sale în gravură. Invitat în expoziția „Triumphus” de către discipolul său Zuzu Constantin Caratanase, la Galeriile de artă ale Filialei U.A.P. Brăila, Florin Stoiciu a expus două lucrări de pictură, care fac parte dintr-o serie de compoziții, reunite sub titulatura „Mask”. Ideea de transfigurare a omului este o temă și o preocupare conceptuală tratată exemplar într-un ciclu de gravuri, unde profunzimea mesajului vizual atinge cotele filofosiei. Aici, masca face parte din recuzita unei scenografii evocând un specatcol discret al senzualității. Dedublat, artisul face o extindere conceptuală spre starea de tentație a omului, amplificând expresia imaginii la similitudini cosmice, forme de relief, astre, abisuri… de fapt, acesta vorbește despre complementaritatea masculin/feminin. Într-una dintre lucrări, ne atrage atenția portocala pe care Alexandra o ține în mână, în prim-planul imaginii. Efectele de ecleraj se continuă pe suprafața superioară a nudului, învăluind atmosfera în mister și lăsând spectacolul să se divizeze între partea de solaritate a ființei, umbre și penumbre. Masca acoperă chipul artistului, care privește vigilent „fructul oprit”. Există aici o metamorfozare a semnificației, o poezie în care detectăm latura noastră umană, instinctuală și acceptarea sinelui. Trupul a cărei căldură și moliciune o detectăm în datele imaginii, este analizat în raccourci.  Așezat în poză, sprijinit de colțul unei mese și figurat în datele anatomice ale unui tors, modelul îi permite artistului să puncteze zona de stabilitate a gâtului, realizând o licență artistică prin efilarea accentuată, care încheie lucrarea pe diagonală și vertical. Structura compozițională a celei de a doua lucrări rămâne asemănătoare cu prima, numai că senzualitatea este pregnantă, nurii se afișează în centrul câmpului pictural,  drapajul și ascunde, și dezvăluie, raccourci-ul se profilează în datele lui tehnice din zona capului, după exigențele normelor corecte, obținute din culoarea care respectă planurile faciale văzute de jos în sus.   Dar în definitiv, toate aceste cuvinte se anulează, iar pictura din seria „Mask” rămâne un admirabil eseu al marelui nostru grafician și un omagiu adus modelului de atelier.

Ovidiu Ionescu, invitat în expoziția „Triumphus”  a artistului Zuzu  Caratanase

 Obiectele create de Ovidiu Ionescu au datele tridimensionalului prin dialogul stabilit cu spațiul, prin formă, dimensiune și mesajul vizual, care lasă ochiul să descopere abisuri și să creeze punți între idei și realitate. Artistul a prezentat publicului trei lucrări  ambientale, realizate din material ceramic cu șamot de granulație mare, în cadrul cărora s-a jucat cu spațiile, alternând lumina și umbra, plinul și golul, adâncimea cu suprafețele înconjurând zone conice în al căror cuprins, ovale vide lasă eterul să circule nestingherit. Recreând imagini ale izvorului vieții, evocând obiecte conținătoare de ofrande, rămâne un ceramist cu o viziune de sinteză și de sugestie a conceptului de plecare.   Pornind de la o formă figurativă, recognoscibilă, acesta nu numai că speculează potențele tehnice ale structurii materialului , dar conferă și o notă de picturalitate suprafețelor tratate expresiv cu ajutorul pigmenților, suprapuși peste textura plastică născută din esența materialului. Spațiile concentrice, care încorsetează lumina, nu au fost gândite drept limitele care să obtureze circulația energiilor atmosferice, ci sunt circumstanțele  unei continuității a vegetalului, care poate crea lumi și universuri imaginare, compozițiile făcând parte dintr-un proiect mai amplu privind ambientarea unui loc intim, de admirație și relaxare, anume grădina. Echilibrate, construite pe rotunjimi armonice, ivite din ritmul câtorva componente suprapuse sau alăturate, în funcție de care lucrările se etalează pe orizontală ori verticală, volumele sunt executate în ample structuri de material ceramic, artistul controlând admirabil forma generală, coordonând planurile interne și fațetele. Ovidiu Ionescu este artist vizual cu studii doctorale, specialitatea ceramică, și lector univ. la Universitatea Națională de Arte, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Ceramică-Sticlă-Metal. Aflat în acest moment într-un punct de apogeu al creației, preferințele sale de a oferi valențe sculpturale gresiei, porțelanului și porțelanului glazurat, pe care le finisează desăvârșit sau le creează câmpuri texturate și policromii, demonstrează dorința sa de a transpune noi expresivități plastice în sugestii imagistice, nu în afirmarea directă a subiectului.

Ana Amelia Dincă