Salonul de primăvară, Muzeul Dunării de Jos,  Călărași, 2020

Și ediția din anul acesta a readus în spațiul Muzeului Dunării de Jos, artiști care s-au reîntors aici cu lucrări recente și cu un suflu de noutate tematică și stilistică,  observat la o privire sumară asupra exponatelor.  Fiecare a dorit să etaleze compoziții cu anumite mesaje, legate de frumusețea lumii în care trăim, pe care nu o cunoaștem deplim, dar pe care am putea-o descoperi prin intermediul imaginilor. Astfel, cu aceleași delicate pensulații, Irina Otilia Anastase a realizat un peisaj, într-o perspectivă cromatică ce evidențiază două planuri convergând în profunzimea tabloului.  Griuri colorate cu tente de albastru, negrul și brunul, albul implică atmosfera unei furtuni, tensiunea aerului ce metamorfozează culorile mării și cerului, creând un cadru de meditație mistică. Având o manieră abstractă de reprezentare, artista reușește să scoată în evidență trăirea personală în fața unei naturi imprevizibile și supusă divinității.  Aplecare spre natura statică rămâne încă o preocupare curentă pentru tânărul George Iulian Bădițescu, gestul dezinvolt, formele elaborate într-un colorit accentuat, ocupând întreaga suprafață a hârtiei. Tehnica temperei îi dă posibilitatea să obțină efecte transparente, dar și mase de culoare abundente, alternanța dintre închis și deschis, fiind subordonată formelor. Mirabela Bedereagă expune o lucrare abstractă, un elipsoid de rotație, a cărei greutate cade în registrul inferior. Părând a pluti într-un ocean, forma are transparențe în partea jos, suprafața luminoasă pictată în oranj și alb, devenind complemetară cu albastrul, așezat în simetrie. Antinomiile lumii sunt evocate aici într-o interesantă modalitate de etalate, lucrarea demonstrând că artista poate practica și alt tip de expresie plastică, după ce aceasta ne obișnuise cu figurări ale realului în notele unui desen aproape fotografic. Valerie Blanche continua să experimenteze elemente relaționate cu sfera subconștientului, pe care le trece prin filtrul abordărilor accidentale ale tratării culorii pe pânza, ce pare un cumul de osmoze ale materiei în permanent zbucium. Verdele, albastrul și roșul detaliază structuri microscopice, omozate într-un amestec plin de culoare. Artist vizual cu specializarea sticlă, Maria Bogatu Măncianu surprinde la fiecare apariție expozițională prin metaforele plastice neașteptate în alăturarea de materiale diverse. De data aceasta, utilizand ceramic drept suport al unei inflorescențe, folosește sticla ca centru de interes, ca nucleu al unei structuri vegetale, care ne atrage atenția nu numai prin echilibru și cromatică, dar și printr-un anumit modelaj al suprafeței, care îi confer lucrării o frumusețe în plus. Maria Bogatu Măncianu este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București, secția Arte decorative și își desfășoară activitate artistică prin participări la expoziții naționale de profil, dar la saloanele de la Călărași, orașul unde trăiește. Bianca Bratu rămâne apropiată de zona florală, reprezentările acesteia fiind pline de culoare și poezie, creanga înflorită expusă abundând de tonalități ce pun în evidență subiectul plastic al tabloului. Gabriela Iuliana Apostol face eforturi în a descifra drumul greu al creației plastice, fiind atrasă de portret și de natura statică. Tratând într-o acuratețe elegantă subiectele, în dorința de a ne trasmite forța culorii și a liniei, cu ajutorul cărora zămislește aspect figurative, tânăra aspirantă la descifrarea tehnicii acuarelei, evoluează cu fiecare expunere.
Cristina Georgescu își îndreaptă căutările spre datele vizuale ale civilizației Gumelnița, de unde preia obiecte pe care le pictează, aducând în contemporaneitate o lume dispărută, ale cărei reminiscențe le regăsim în muzee și în creația unor artiști, dornici de a descoperi date inedite ale unor forme simbolice. De la un desen simplu, la unul mai complex, de la culoarea închisă spre ecleraje, redând un sentiment de bucurie, Cristina Georgescu descoperă expresivității, dând o  identitate modernă subiectelor tratate. Lucrarea „Axis Mundi” a lui Claudiu Victor Gheorghiu este un colaj foto realizat în 2018, cu lucrări pictate în perioada 1994-2018, multe dintre ele la sugestia mentorului și îndrumătorului său, maestrul Paul Gherasim (1925-2016). Lucrarea are 280 x 100 cm. Icoanele reprezentate în acest colaj sunt premii ale artistului în Italia, dar și lucrări care se găsesc în colecții private cunoscute din Elveția și Italia: Scaglione, Farloni, Brozzi etc.  Claudiu Victor Gheorghiu este membru titular al Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a U.A.P. din România, consilier media și al CD al AFAPRR și membru al Consiliului Director al VISARTA. Pictorul Victor Grigore nu se abate de la tematica portretului, însă caută să-și diversifice tehnicile și expresiile, care sunt întotdeauna relaționate cu misterul ființei feminine, cu beatitudinea și frumusețea interioară, încercând prin supradimensionarea figurilor să inducă puterea gândului, forța nebănuită și benefică, pe care energiile interioare le pot transmite în jur. Plasticitatea picturii lui Victor Grigore rezultă din panoramarea vastă a figurii, din atenția acordată juxtapunerilor de culoare, din respectarea caracteristicilor anatomice ale feței. Analizând pictural și podoaba capilară, creând o unitate armonioasă a spațiului bidimensional, artistul se remarcă, pe orice simeză, printr-o amprentă vizuală particulară. Păstrând tehnica icoanei pe sticlă, Adrian Grigoriu rămâne adeptul acelorași materiale de exprimare, dar schimbă genul abordat. O delicată natură statică în nuanțe de roșu, galben, verde, ocru și gri, evidențiază exoticele lalele, monumental redate prin concentarea lor în centrul câmpului vizual. Acesta a surprins un moment de liniște în intimitatea căminului, când spiritual său contemplativ este cuprins de un moment de seninătate deplină.  Un artist foarte interesant, Florian Mihăilescu pornește de la dimensiunea sacrului pe care o conduce într-o interpretare modern. Ținând cont de preceptele artei bizantine,  acesta își înscrie compozițiile într-o dimensiune simbolică, așa cum se întâmplă  și cu lucrarea „Înaintea Bunei-Vestiri”, un sentiment al tanscendenței și al binelui, de care are nevoie omul. Portretul de copil deosebit de expresiv, numit „Bubu”, impune și de această dată calitățile sale de colorist și de redare a inocenței și purității copilăriei, prin reliefarea trăsăturilor fizionomice. Chipul are o dinamică a sa impusă de modul de a desena al artistului, care surprinde bucuria și frumusețea începuturilor. În intensități și transparențe impuse de potențele acuarelei,Petronella Milea pare a realiza un joc peisagistic, în cadrul căruia obține întrepătrunderi și laviuri închise și deschise de culoare, făcând posibilă imprimare în lucrare a unor sentimente de admirație ale artistei față de frumusețea naturii și față de multitudinea ei cromatică, surprinsă aici în tonuri reci, intense, ce contrapunctează petele de mai mică pigmentare. Diluțiile pe care le distingem creează o delicatețe a suprafaței, caracterizată de prospețime și spontaneitate. Compozițiile lui Carmen Pavel implică atenție în utilizarea liniei și culorii, ce metamorfosează țesături ale câmpului imagini, care construiesc forme umane, portrete, în ipostaze diferite, atenția fiind captată de filigranările decorativului și ale unor tonuri extrem de sensibil aplicate. Subiectul se concentrează în centrul tablourilor, acesta captând ochiul atent al privitorului. Și florile lui Mireille Popa au o undă de sensibilitate în corolele conturate prin pete ample de culoare, vasul în care sunt așezate fiind conturat prin traseul unei linii închise. Exprimarea este una clară, concisă, care vizează pura vizualitate. Proiectată pe un fundal organizat în trei trepte cromatice, Mireille Popa definește frumusețea unor structuri natural, pictogene prin însăți originea lor. Portretul expus de Grațiela Radu se remarcă prin spiritual de sinteză și prin jocul de planuri, contrazicând logica elementelor figurii umane. O paletă cromatică reținută și bazată pe complemetaritatea dintre ocru și un albastru grizat, face ca lucarea să fie armonioasă și plăcută privirii. O anumită fantezie traversează compoziția, posesoare a unor geometrisme și a unor suprafețe ample de culoare, presărate cu elemente florale decorative. Peste toate, unda unui suflu ludic proiectează această compoziție în zona unei expresii plastice depline.

Un nud feminin parietal din gresie,  a cărei structură amintește un covor de  fruze căzute toamna târziu, evocă un tip de formă vegetală, care îl preocupă pe  Silviu Ioan Soare, nu numai în definirea acestei compoziții numită „Silva”, ci și într-o serie de lucrări,  unde forma decorației este diversificată, dar rămasă în același registru al naturii. Cromatica în degradeuri a volumului conferă un efect de picturalitate piesei de ceramică, iar repetitivitatea simbolului frunzei imprimă o mișcare internă a compoziției deosebit de expresivă. O lucrare similară ca formă se află expusă la Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila, dar se diferențiază de cea de la Călărași prin abordarea diferită a componentelor vizuale de pe suprafața volumului. Portretul lui Constantin Brâncuși pare o noutate în pictura lui Jimmy Stănescu, în sensul că acesta a realizat figuri umane în genul caricaturii. Însă stăpânirea datelor desenului îi permite să se exprime în orice tehnică a bidimensionalului. Asemănarea cu sculptorul român este evidentă, iar tușa fragmentată, repetitivă se desfășoară pe întreaga întindere a imaginii. Condusă spre tonalități terne, lucrarea se alătură unui foarte frumos peisaj de pe malul Borcei, o privire amplă, perspectivală dinspre Parcul Central din Călărași, în care încorporează din nou întreaga experiență a pictorului în ceea ce privește pictura în plein-air și acuitatea observației. Cîrstina de la Studina explorează universuri onirice, fie că sunt subacvatice, selenare sau terestre, tipurile de figurație  utilizate amintesc un expresionism abstract, în care detectăm tărâmuri fantastice, pictate în contraste de culoare alternate în goluri și plinuri, ce implică iluzia unui spațiu adânc, în care ochiul descoperă materia amorfă a universului, plutirea și labirinturile existenței.  Cîrstina de la Studina ne arată o lume necunoscută și misterioasă, cu un relief în care domină tonurile reci, punctate cu ocru, roșu și verde, atrăgându-ne atenția asupra capcanelor la care este supus omul care, cu toate acestea poate visa și îți poate  face viața frumoasă. Compoziția cu personaje a artistei Marlen Târcavu desemnează un spațiu dominat de o legitimitate a compoziției, de criterii de structurare care să marcheze monumentalitatea prin sinuozitatea corpurilor efilate, care cuprind întreaga pânză, desfășurându-se pe verticală. Rafinamentul cromatic, delicat, susținut în griuri și tente pastelate, în alăturări complementare și pensulație degajată, demonstrează vocația de coloristă a pictoriței, ușurința de a se exprima prin eleganța liniilor care mângâie trupurile, conferind o anumită grație prin curgerea ei,  prin mișcarea ondulatorie și elegantă a spiritelor feminine aflate în conversație.  George Themistius Tiliță are felul său de a reda imagini ale visului, personaje ireale, în culoare sau în creion. Lucrările lui au multă prețiozitate, iar cele în care desenul apare ca modalitate de reflexie asupra unei teme, dovedește acuratețe în analiza, cu ajutorul elementelor de limbaj plastic, a detaliilor de vestimentație,  a chipurilor în variate momente de conversație, ce devin scene cu valențe simbolice, unde caracterul grafic iese în evidență. Pasiunea, tristețea și bucuria sunt atitudini specifice tablourilor sale, care caută veridicitatea în firești evocări ale omului. Cornel Ursu Dobrogea utilizează structuri compoziționale ce reproduc cadre urbanistice ale orașului Călărași. Este ceva firesc pentru acest pictor care venerează locul unde trăiește, transpunându-l de fiecare dată cu multă pasiune. Un bun observator al citadinului, în toate anotimpurile, acesta ne arată de fiecare dată frumuseți ascunse ale urbei, aspecte ale vieții de zi cu zi, redând deseori scene ale cotidianului printr-o fotografiere mentală, pe care îl reprezintă cu exactitate prin desen și cu un aer romantic, în ceea ce privește culoarea. Brațul Borcea este întotdeauna o temă des întâlnită în creația sa, acesta surprinzând diferite momente ale zilelor și ale iernii. Un portret care atrage atenția, nu numai prin colorit și dimensiunea pânzei, ci și prin modul de reperare al luminii și umbrei, prin felul în care figura a fost neutralizată de fondul închis, este portretul lui Iisus, aparținând lui Florian Vâlsan.  Desfășurarea cu lejeritate pe o suprafață de exprimare amplă, i-a permis să traseze tușe mai libere și pete de culoare, care să puncte principalele trăsături ale chipului. Compozițiile artistului, realizate în ultima perioadă, sunt pictate în acrilic, Florian Vâlsan fiind prezent în expozițiile de grup de până acum, cu lucrări în acuarelă, dar cu aceeași tematică a portretului. Intrând în caracterul personajelor sale, prieteni, cunoscuți sau personaje de film, acesta nu a neglijat niciodată amănunte care dau o savoare deosebită fizionomiilor. În evocarea lui Iisus, Florian Vâlsan a reușit să surprindă starea interioară, de meditație, în același registru de Pop art, așa cum l-am descoperit la expoziția „Eternul  feminin”. Aceștia au fost expozanții „Salonului de primăvară”, ediția 2020, plasticieni cu identități vizuale foarte interesante și diferite, căutând un anumit grad de originalitate și de reperare a unor noi expresivități. Și subiectele tratate au fost inedite, demonstrând că fiecare artist este un creuzet în care descoperim nebănuite spații imaginare.

Ana Amelia Dincă

Vasile Mureșan Murivale, „Anemonele singurătății”, la Art Yourself Gallery

Anemonele sunt epicentrul vieții sale lăuntrice, imagini remanente ale experiențelor vizuale, amintiri din Arcalia natală, care îl urmăresc și astăzi, când se înconjoară de tot felul de flori, pentru a-i suplini absența naturii și pentru a-i alunga singurătatea. De aceea tristețile și gândurile lui au devenit mai luminoase, iar această aură interioară face să strălucească suprafața tablourilor cu anemone, care mai de care mai interesante, repetitive și totuși, nu. Dar, sub pretextul iluziei de a picta anemone, Murivale face un exercițiu cromatic liber, pornind de la un subiect figurativ, care rămâne recognoscibil pe parcursul numeroaselor sale variante, pendulând între evocarea plastică a expresiei senine a artistului, ce animă compoziții pline de sevă cromatică, și latura reflexivă, exprimată în lucrări ponderate tonal. Lumini abia licărind sau desfătându-se în alb, roșu, albastru, galben ori violet, nu se transformă în maniera prin care artistul modelează forma, ci vin dintr-o îndepărtată stare a sa, pe care o regăsim în deformări, stilizări și interpretări, în antinomii morfologice, creând focare vizuale formate din spații tratate variat din punct de vedere cromatic. Ecranând în planuri aleatorii suprafața bidimensională prin intermediul suprapunerilor și al instrumentelor sale de pictat, care sunt diverse, pictorul face posibilă apariția unor sonorități din alăturarea ductului incisiv al unor conture și din exaltarea nuanțelor. Invariabil, lucrările sunt alcătuite din sugestia unui vas, devenit o pată de culoare imponderabilă, tridimensională sau aplatizată, și florile care dau vibrația intrinsecă a compoziției, preluând dinamica lucrării, chiar dacă ele ocupă un spațiu redus ca întindere, uneori. Alteori , acestea preiau echilibrat registrul superior, greutatea lor  revărsându-se spre privirea noastră și sprijinindu-se pe axele trasate cu negru ale vasului imaginat. Petale multicolore, jocul de  planuri prin care creează un ceremonial al plăcerii de a picta, îl fac pe Murivale un pictor sintetic, minimalist și gestual, tratând într-o savoare cromatică specifică lui, câmpurile de culoare  imprevizibile și stranii, încărcate de plasticitate și poezie. Starea primordială, încremenirea și neliniștea, prezența și absența materiei, fluidul și lichidul, eternul și efemerul, lumina și întunericul, le regăsim aici, în anemonele singurătății, tratate expresiv, cu spontaneitate și chiar dezinvoltură, întreaga încărcătură emoțională făcându-l pe artist să rămână el însuși, chiar dacă,  asimilând reminiscențe din pictura cu anemone a lui Ștefan  Luchian și a lui Henri Matisse, s-a uitat în treacăt și la stilul lui Andy Warhol, fără a rămâne ancorat în vreun tip de estetică, nepotrivită libertăților lui vizuale.

  

Ana Amelia Dincă