Simpozionul Naţional de Ceramică „Costel Badea”-Constanţa 2013

                                            -ediţia a IV-a-

Simpozionul. Spectacolul glazurilor, al gresiilor şi porţelanului, al ceramicii structurale şi al argilei înroşite la 1 000˚ C a putut fi urmărit la ediţia a IV-a a Salonului Naţional de Ceramică „Costel Badea”, al cărui vernisaj a avut loc joi, 3 octombrie, 2013, la Galeria de Artă ”Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expoziţional Mamaia. Evenimentul a fost organizat de Filiala Constanţa 1 a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a reunit câţiva plasticieni de forţă pentru care materia primordială a  lutului constituie modalitatea de a se raporta la existenţă nu numai prin descendenţa lor omenească din legenda biblică, dar şi ca aluzie la o tradiţie de mii de ani care a fost reevaluată din perspectiva formei sculpturale de Costel Badea, întemeietorul ceramicii moderne româneşti, al cărui nume stă mărturie pentru ceea ce înseamnă astăzi viziunea sculpturală asupra prelucrării  materialului ceramic.     

Ionel Cojocariu, Eusebio Spânu, Gheorghe Fărcaşiu, Ştefan Firca, Adrian Dumitru, Ciprian Ariciu, Maria Militaru, Alexandru Isopescu, Florentin Sârbu, Ioana Şetran, Horia Fărcaşiu, Petru Manea, Alexandru Badea, Ovidiu Ionescu, Ilia Iankov, Silviu Ioan Soare, Alina Tudor, Filip Vasile au demonstrat prin lucrările lor că diversitatea abordărilor formale este infinită şi plăcerea de a modela şi de a folosi tehnici specifice nu limitează, ci provoacă imaginaţia. Despre soluţiile ideale de figurare a celor văzute şi înţelese sau a celor nevăzute şi închipute este vorba atunci când în faţa ochilor noştri se derulează ca într-o peliculă cinematografică viziuni variate care evidenţiază comunicarea directă şi legătura intimă dintre artişti şi lut, simbolul indestructibil al genezei.

Motivul întâlnirii ceramiştilor la Constanţa este marele artist Costel Badea (1940-1995), cel care şi-a dorit să îşi petreacă viaţa în oraşul de la malul mării. Alexandru Badea, fiul acestuia, a găsit oportună organizarea simpozionului în acest loc  prin prisma dorinţei tatălui său, care, deşi a revoluţionat ceramica trecând-o în categoria artelor majore prin desprinderea ei din categoria meşteşugurilor şi a artelor decorative, a făcut mult mai mult prin transgresarea ei în zona esteticii sculpturale. Omagierea maestrului a debutat în 2010 prin expoziţia „in memoriam” al cărei curator a fost Eusebio Spânu şi care a adus în faţa publicului compoziţii de ceramică sculpturală, portrete-şarjă şi fotografii realizate de Costel Badea, cel care, timp de patru ani, a fost  studentul lui Corneliu Baba la secţia de pictură a Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar în anul IV şi V s-a transferat la ceramică, profesorul său, Mac Constantinescu  încurajându-l la terminarea studiilor să rămână ca asistent la facultate. Coleg direct cu Florian Lazăr Alexie, având alături şi alţi ceramişti preocupaţi de transpunerea materialelor ceramice în volume sculpturale precum Rodica Mazilescu, Ioana Şetran, Vasile Cercel, Dumitru Rădulescu, Teresa Panelli, dedicat total creaţiei artistice după terminarea studiilor, practicant al fotbalului şi iubitor al echipei Rapid aşa cum îi stă bine unui bărbat, Costel Badea nu a avut doar discipoli, direcţi sau indirecţi, ci a avut şi o memorie extraordinară, reţinând în detaliu fizionomiile oamenilor, chiar la distanţă de luni bune,  când se întâmpla să îi caricaturizeze, amintindu-şi la modul analitic trăsăturile faciale ale acestora.

Simpozioanele de ceramică din anii 1970, 1971, 1973, 1974 de la Sighişoara, şi ulterior, cele de la Medgidia, au evidenţiat nu numai calităţile sale de mare artist şi inovator, de bun organizator, ci şi dorinţa de a dărui şi a împărtăşi secretele meseriei ucenicilor pe care îi păstorea: „dacă mă duc în tabără cu studenţii, lucrez şi eu, dacă nu lucrez, studenţii nu au de unde să înveţe”.

Lucrarea monumentală parietală de la fosta Casă de Cultură din Mediaş realizată alături de Dumitru Rădulescu şi de bătrânul Cioancă, demonstrează permanenta nevoie a lui Costel Badea de a găsi noi modalităţi de a face din ceramică o artă majoră.  

Horia Horşia, Maria Magdalena Crişan, Ionel Cojocariu, Grigore Roibu au comentat la rândul lor opera distinsului profesor şi artist, apoi Eusebio Spânu şi Gheorghe Fărcaşiu l-au readus în conştiinşa contemporanilor prin organizarea simpozionului de la Constanţa. Alexandru Badea, fiul său, şi pleiada de discipoli i-au venerat memoria la cea de a patra ediţie a Simpozionului Naţional de Ceramică „Costel Badea”. 

Grigore Roibu analiza viziunea artistică a marelui ceramist în termenii celui care a detectat în opera maestrului un univers imaginar, fantastic, coborât din lumea poveştilor: „Ornitologii fabuloase, păsări şi animale situate la limita dintre umor şi viziunea incisivă asupra moralităţii caracterului uman, transpuse prin intermediul dialecticii unui bestiar exotic, reconfirmă capacitatea lui Costel Badea de a avea o viziune sculpturală şi monumentală asupra formei.” Citatul este preluat dintr-un articolul referitor la lumea zoomorfă a ceramicii lui Costel Badea în care Grigore Roibu a definit în termenii cei mai potriviţi viziunea marelui artist, detectând prin limbajul specialistului mutaţia esenţială pe care acesta o realizează în gândirea raportului cu materialele ceramice, cu estetica formei, cu sculptura, prin anularea ideii de meşteşug şi artă decorativă: „Edificii ovoidale, ouă gigantice, cochilii închise sprijinite pe „schelele” unor piloni cilindrici care evocă tubulatura industrială a formelor obţinute prin turnare, după o „mecanică” inspirată parcă după Hyeronimus Bosh, animă un univers al cărui geneză îşi modifică direcţia de la obiectul funcţional spre recipientul-vas. Acesta conţine, păstrează şi transmite mesajul ludic a unei estetici care derivă din exerciţiul fantezist al volumelor ce se conjugă în compoziţii complexe realizate cu ajutorul gresiei ca material de lucru.”

Rolul pe care Costel Badea l-a avut în modificarea metalităţii artistice asupra prelucrării gresiei, argilei, porţelanului şi a posibilităţilor de expresie ale acestora nu a fost suficient pus în evidenţă.  Rolul simpozionul organizat de Filiala Constanţa 1 a Uniunii Artştilor Plastici din România este acela de a-l păstra pe Costel Badea în conştiinţa publicului iubitor de artă, prin recursul la opera sa, la foştii studenţi şi la ceramiştii tinerei generaţii pe care manifestarea doreşte să îi promoveze.   

Cel mai important expozant al evenimentului a fost însuşi Costel Badea. Lucrările sale au fost cap de perspectivă alături de o fotografie reprezentându-l în momentul modelării unei lucrări. Opinia sa asupra abordărilor plastice este aceea de a-şi diversifica discursul vizual care pendulează între formele solide, ce pot fi cuprinse dintr-o singură privire şi structurile diseminate în elemente de limbaj plastic. Acestea din urmă devin narative prin implemetarea unei poveşti sau a unei sugestii în care descoperim complexitatea tehnică şi recursul la estetica sculpturii. Alături de acesta merită menţionaţi iniţiatorii simpozionului ce îi poartă numele: Eusebio Spînu şi Gheorghe Fărcaşiu.

Când Eusebio Spînu devine arheologul propriului imaginar este vorba de abordarea unei teme  frumoase şi deopotrivă spectaculoase, încărcată de dorinţa experimentului şi de misterul unor vremuri apuse. Artistul abordează atât forma parietală a ceramicii gândită sub forma tablourilor de expresie abstractă în care utilizează o cromatică identificabilă cu cele mai preţioase nuaţe ale picturalităţii obţinute prin tehnici ceramice, cât  şi „Amphora”, temă preferată, pentru a cărei vibraţie utilizează şi instrumente construite sau adaptate nevoilor de modelare. Suprafaţa configurată expresiv, prin alăturarea efectelor plastice pe spaţii netede cu tendinţe de abstractizare a figurativului până la limitele de recognoscibilitate ale acestuia aminteşte sursa iniţială de inspiraţie, artistul menţinând forma solidă, dar intervenind nu numai din punct de vedere tehnologic, ci şi creativ.

Narativa ceramică sculpturală ce poartă numele de „Arhitecturi amforifere” se constituie într-o trimitere către originile civilizaţiei fiind realizată admirabil  printr-o elansarea pe verticală, dar şi o dispunere oblică a liniilor . Uneori drepte sau curbe, groase sau subţiri, revigorate în simeria şi asimetria unei compoziţii a cărei plasticitate este obţinută din interpretarea personalizată a unui vechi obiect uzual, traseele ceramice ale plasticianului creează un joc de suprafeţe sub forma diferitelor texturi făcând din lucrările amforifere ale lui Eusebio Spânu un regal al reiterării vechii civilizaţii tomitane.

 La Gheorghe Fărcaşiu, „unul dintre cei mai apropiaţi şi fideli ciraci ai maestrului Badea…un artist consacrat de originalitatea şi valoarea propriei opere” aşa cum îl numea criticul de artă Corneliu Antim,  elementele constructive au soliditate arhitectonică după cum ne-a demonstrat la expoziţia de la Varna unde sugestia unor forme ce amintesc de ceramica structurală era prezentă în lucrarea „Zbor ”, compoziţie poliaxială, echilibrată , de o elegantă zvelteţe, pe a cărei suprafaţă ochiul nostru parcurge o traiectorie ascensorială, măsurând elementele alcătuitoare concepute în formula unei maxime stilizări. Ritmul componentelor suprapuse pe axul central conferă dinamică, iar registrul compoziţional superior sugerează traiectoria coarnelor de berbec, evocând misterul unui capitel de ordin ionic.

Cele două lucrări prezentate la Salonul Naţional de Ceramică „Costel Badea” de anul acesta merg în aceeaşi direcţie stilistică a deplasării viziunii spre structura masivă a formei speculând posibilităţile constructive şi plastice ale ceramicii structurale prin evocarea unui subiect aviar şi a unei forme vegetale. Având tendinţa de monumetalitate care evidenţiază vocaţia arhitecturală a ceramistului Gheorghe Fărcaşiu, compoziţiile s-au remarcat şi prin forma lor efilată, dominând spaţiul expoziţional prin forţa de expresie şi simplitatea aspectului general care conferă grandoare şi conduce gândirea creatoare a lui Fărcaşiu către sinteza obţinută în mod paradoxal din analiză prin repetitivitatea modulului structural.

Dar volumul poate fi pentru Gheorghe Fărcaşiu şi materie condensată, amorfă aşa cum ne-a demonstrat la expoziţia „Pământ dobrogean”. În lucrarea „Balcic”, ideea de monolit şi de aderenţă cu pământul pare o invocaţie a orizontalităţii lumii, dar şi a verticalităţii ei prin ascendenţa solară. Balcicul lui Fărcaşiu este un modul, o structură iniţiatică, fundamentală, un început al tuturor începuturilor, redat prin elementele pământ şi foc, conceptul la care a ajuns artistul fiind de fapt un conţinut totalizator al tuturor senzaţiilor pe care cel mai pictogen şi senzorial ţinut îngemănând muntele şi marea şi prezentat într-o creaţie aproape apoteotică îl oferă simţurilor noastre.

Premianţii Salonului Naţional de Ceramică „Costel Badea”, ediţia a IV-a, Constanţa, 2013 au fost: Alexandru Badea, din partea Pottery, premiu oferit de Daniel Şerban, patronul firmei; Ilia Iankov, Premiul Salonului; Ioana Şetran, premiată din partea municipiului Medgidia-primar Marian Iordache; Petru Manea, Premiul Salonului; Alfred Ipser premiat din partea Consiliului Judeţean Constanţa, premiu oferit de Fundaţia Fantasio.

Lucrările lui Alexandru Badea sunt compoziţii de facturi diferite. Sfera cu finisarea ei cursivă, susţinută de cadenţa câtorva linii care prin ritmul şi amplasarea lor pe verticală corespund unei atitudini de revoltă a spiritului, se cotrabalansează cu cealaltă lucrare dominată vizual de o deschidere ogivală, amplasată central creând impresia de multiplicare a spaţiului şi de deschidere spre alte lumi.

Ilia Iankov creează fereastre inspirate de arhitectura Balcicului sau pereţi ori ziduri care au la fel ca oamenii o melancolie a lor. Acestea sunt spaţii părăsite, dar cu o căldură şi afectivitate care nu opturează şi nu închide perspectiva de lecturare a imaginii, ci deschide o viziune romantică, acaparatoare pentru privitor. Prin modul de figurare, zidurile cu ferestre par a concentra o forţă neidentificată ce stăpâneşte acel spaţiu intimist al compoziţiilor unde artistul face posibilă locuirea unei idei sau a unei imagini nevăzute.

De o factură cu totul aparte a fost lucrarea Ioanei Şetran care asemeni unui giuvaergiu a construit din materialul atât de preţios şi delicat al porţelanului  un detaliu din regnul vegetal, mai degrabă un amănunt aproape nesemnificativ peste care ochiul cotidian ar trece neobservând frumuseţea unui cărăbuş străbătând lungul drum al pământului prin iarba deasă redată de artistă cu atenţia, experienţa şi taletului celei care şi-a identificat existenţa cu răbdarea prelucrării în filigran a porţelanului Lucrarea expusă de Ioana Şetran este înscrisă într-o formă circulară care, datorită puterii ei de a capta lumina, devine o imagine relaxantă ce evocă un moment de betitudine al naturii. 

Compoziţiile lui Petru Manea sunt arhitecturi solide, bine articulate, legate conceptual de lumea începuturilor. „Adam şi Eva” transpune în ceramică un mesaj biblic a cărei coerenţă, echilibru clasic, dar şi stilizare modernă, au un impact direct asupra privirii noastre. Personajele evocate din două structuri îngemănate descriu o formă piramidală cu dublă semnificaţie. Pe de o parte, unitatea dintre Adam şi Eva şi implicit unitatea lumii, adică o reprezentare a lucrurilor aşa cum erau ele înainte de păcatul originar, pe de alta, diseminarea structurilor compoziţionale din registrul de jos al ansamblului, care lasă să se înţeleagă că alungarea din rai este rezultatul încălcării poruncii divine îl fac pe artist un cercetător atent al începuturilor.

În „Sunetul pământului” sugestia unor sinuozităţi baroce prin evocarea unor elemente vegetale amplasate pe forma masivă a unei structuri din gresie reinventează creşterea, multiplicarea şi revigorarea lumii naturale prin linii sinuoase, într-o curgere care aminteşte trecerea din lumea mundană în cea cosmică. În aceeeaşi linie stilistică se integrează şi amforele expuse la Salonul Naţional de Ceramică „Costel Badea” aranjate ca o instalaţie în care cromatica diferită a fiecărei forme şi aşezarea astfel încât componentele ansamblului să creeze o diversitate vizuală, dar şi un acord între liniile şi componentele care descriu ansamblul să evidenţieze o estetică personală prin  repetitivitatea obsesivă a amforei.

Compoziţiile lui Alfred Ipser fracturează spaţiul cu liniatura lor când sincopată, când într-o lină meandrare, jocul de volume lăsând la vedere intenţia artistului de a găsi plasticitatea ideală. Caracterul discursiv al formelor este realizat cu măiestria celui care iubeşte comunicarea cu gresia stăpânind-o, dar lăsând-o totodată să îi domine subconştientul şi să-i provoace imaginaţia în scopul obţinerii unor variabilităţi estetice în unitatea viziunii personale. Incărcătura lirică a volumelor expuse inspirate parcă de o filosofie a unităţii dintre feminin şi masculin, dintre pozitiv şi negativ, dintre ego şi alter ego, aşează volumele concepute în demersul unor instantanee ale timpului peste care pluteşte lumina dispersată uniform peste volumele  distinse prin culoarea sonoră, prin forma învăluitoare a unuia şi prin structura geometrică  a celuilalt, ambele lucrări expuse având delicateţea unui instrument musical din care rămâne doar sunetul care emoţionează fiind plăcut sufletului.  

În jur de 80% dintre lucrări au avut o înaltă ţinută estetică. Recipientul lui Ciprian Ariciu are nuanţe fine de albastru, aplicate delicat şi glazurate cu rafinament. Acestea dau efecte plăcute ochiului pe structura solidă, închegată a gresiei albe de granulaţie redusă. Ecou al unor forme ce coboară din universul structurilor utilitare, compoziţia este repusă în contextul unei stilizări moderne care evidenţiază potenţialul tânărului artist de a interpreta volumul şi de a stăpâni tehnica. 

Ionel Cojocariu reperează armoniiile cele mai potrivite  pentru forma concepută alternând între structura ei tubulară şi decupajul atât de expresiv al geometriilor şi al suprafeţelor plane. Aspectul general bine articulat, omogen ca totalitate compoziţională, cu plinuri şi goluri, lumini şi umbre, concavităţi şi convexităţi, care descriu o formă încărcată de dramatism prin natura ei cromatică închisă defineşte căutările artistului în zona istoricizantă a propriei fiinţe, care îşi acceptă memoria lăsând inscripţionată într-un alfabet simbolic reflecţia asupra lumii şi asupra spiritului.

Adrian Dumitru a construit o formă plastică poliaxială care ne trimite cu gândul la traiectoriile unor tentacule, la stadiul unei mişcări articulate într-o vibraţie în care epiderma materialului este gândită sub aspectul unei încordări a structurii centrale eliberată prin vitalitatea modelajului expresiv.       

Dincolo de preferinţele pentru interpretarea mijloacelor de expresie plastică şi conceperea lor conform depozitelor vizuale suconştiente care îi proiectează lucrările în zona valorilor plastice moderne,   Horia Fărcaşiu asimilează în viziunea sa o diversitate de simţuri în raport cu materialul. De la sentimentul liniştii depline reflectat în perfecta finisare a planurilor până la reflecţiile interioare relevate de aceste proiecţii spaţiale ce par că evocă un cuplu aflat în armonie deplină, artistul realizează în mod nemijlocit un acord deplin cu dimensiunea senzitivă a lucrurilor.

Structura compoziţională pe care ne-o propune Ştefan Firca este rezultatul observării traseelor meandrate ale lumii vegetale. Frumuseţea acestei încrengături structurale rezultă din zonele goale prin care pătrunde lumina pentru a contura concavităţile şi convexităţile atât de elegante ale formelor ce evidenţiază dexterităţile manuale ale artistului care lasă să se întrevadă capacitatea sa de a reda naturaleţea unui element germinativ prin stăpânirea tehnicilor de lucru. 

Lustere şi glazuri aplicate ingenios pe inspirate forme ceramice observăm în „fântâna” lui Ovidiu Ionescu, lucrare realizată admirabil din punct de vedere tehnic, reuşind să alăture modelajului impecabil plasticitatea unei stilizări personale a motivului.  

Alexandru Isopescu iubeşte decorativul şi îi place să pună în evidenţă soliditatea materialului folosit prin elaborarea unei riguroase expresii a formei. Un motiv ornamental oriental este reevaluat la dimensiunea lui monumentală demonstrând forţa de expresivizare a elementelor, puritatea organizării vizuale conformă stilului personal detectabil şi în „Amfora” în care fragmentarea materiei, repetitivitatea ei şi inducerea stării de evoluţie devin o estetică aflată în opoziţie cu direcţia minimalistă din „Germinaţie” o lucrare exemplară din punct de vedere conceptual.   

Mariei Militaru îi place să se joace cu materialele ceramice, pe care le aşează în forme conform unei direcţii abstracte de interpretare. Deşi sunt delicate prin dimensiunile ponderate, au o forţă de expresie de remarcat  fiind compuse în mod echilibrat, ceea ce presupune şi o simetrie chiar dacă artista aşează elementele într-o singură compoziţie sau le alătură formând o structură care direcţionează componentele imagistice spre autenticitatea trăirii.

Ideea germinaţiei este recurentă la Florentin Sîrbu. Artistul a asamblat trei piese care vin în întâmpinarea ideii de geneză în cadrul expoziţiei „Pământ dobrogean”. Această expansiunea spre solaritate a structurilor vegetale pe care ni le propune plasticianul este un reflex al neliniştilor sale în raport cu aspiraţia individului spre spaţii necuprinse şi infinite. Ritmica ascensorială prefigurează eleganţa şi distincţia lucrării gândită într-o notă sintetică. Se disting liniile care sugerează lăstrarii germinativi, detalii care conferă o anumită mişcare şi ritmicitate ansamblului. Pe lângă pitorescul aer meridional lucrarea expusă la simpozionul de anul acesta urmează linia stilistică specifică lui Florentin Sârbu, reducţionist ca atitudine asupra formei, sintetic, dar şi analitic când vine vorba de sensurile iniţiatice ale metamorfozelor.

Silviu Ioan Soare a expus la Salonul Naţional de Ceramică „Costel Badea” un modul care face parte dintr-un ansamblu compoziţional numit „Totem”. Forma elansată pe verticală are în masivitatea sa o plasticitate rezultată din modelajul asemănător unor structuri naturale din zone aride şi misterioase unde invocarea divinităţii dacă nu este necesară este peremptorie. Lucrarea este un volum solid, are forţa contrafortului arhitectonic, iar rotunjimile acesteia prefigurează mesajul afectiv al artistului în raport cu universul.   

Alina Tudor a vrut să inducă publicul în eroare în sensul bun al cuvântului .

Cei care doreau să pozeze ansamblul compoziţional doreau să înlăture paharul cu suc de pe soclu crezând că cineva care şi-a lăsat acasă bunul simţ la aşezat pe suportul pe care stătea oala de lut având lipită pe burtă o etichetă cu inscripţia „Brifcore”. Paharul cu suc făcea parte din lucrare, iar lucrarea parcă nu făcea parte din expoziţie.

Filip Vasile vorbeşte despre puterea de transcendenţă a artei, despre nevoia de cunoaştere şi educare a spiritului care face accesibil drumul omului spre bine şi adevăr. Problematica echilibrului lucrării, a suprafeţelor plane ale volumului, dar şi al celor ritmate care induc impresia de analiză a suprafeţei, îi expresivizează compoziţiile.  Dinamica unei explozii a materiei prin impresia de perforare a suprafeţei, ideea de relicvă şi marginile cu tăietura lor dreaptă, masculină sunt subordonate unghiurilor dătătoare de mişcare şi ritm.

                                                                                          Ana Amelia Dincă

                                                                                            

critic de artă