Ceramică sculpturală: TOTEM (ritual dacic), de Silviu Ioan Soare,

la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa

Silviu Ioan Soare a avut, până nu demult, un destin artistic contradictoriu, deşi a expus în repetate rânduri pictură în România, Bulgaria, Egipt, Spania, maniera sa putând fi descrisă în termenii stilului picturii româneşti moderne, contaminată şi de un expresionism care se derula în straturile profunde ale fiinţe sale, marcându-i în mod direct pictura. Incertitudinea statutului său de artist se datora faptului că acest licenţiat al Institutului Politehnic Bucureşti, practica pictura ca autodidact şi, deşi avea calităţi de rafinat colorist şi de pictor în toată regula dacă cineva nu s-ar fi uitat atent în biografia sa, se înscria în zona destul de extinsă a amatorismului. Reîntâlnirea cu colegul său de liceu, graficianul Ion Atanasiu Delamare a fost definitorie pentru perioada următoare, când după un an de desen sub îndrumarea acestuia, Silviu Ioan Soare se hotărăşte să urmeze Secţia de Ceramică-Sticlă-Metal de la UNARTE Bucureşti, descoperind structura catifelată şi caldă a lutului. Anul său a fost preluat de conf.univ.dr. Ilie Rusu, care punea la mare preţ tehnicile de lucru, având un cult pentru transpunerea de ambalaje gata confecţionate în material ceramic şi practicând un fel de Popart autohton. Lucrarea de licenţă, însă, „Dabogete”, a fost realizată de Silviu Ioan Soare sub îndrumarea lect.univ.dr. Ionel Cojocariu, cel care avea un respect deosebit pentru Costel Badea,  artistul inovator ce reuşise să gândească în forme sculpturale ceramica tradiţională.

Ionel Cojocariu i-a deschis lui Silviu Ioan Soare drumul spre ceramica monumentală prin exemplul personal şi prin demonstraţii efective de lucru pe compoziţia de licenţă formată din cinci piese. Volumele construite din gresie cu şamot de granulaţie mare demonstrează forţa artistului de a stăpâni materialul, de a controla calităţile lui în tehnica ridicării „la mână” în forme mari, solide. Lucrarea „Dabogete” a fost expusă la Galeria Orizont din Bucureşti, apoi la Salonului de toamnă din 2012 al Filialei U.AP. Slobozia-Ialomiţa.

În acelaşi an, în urma încurajării sculptorului Aurel Vlad, Silviu Ioan Soare a urmat un masterat în cadrul Secţiei de Sculptură de la UNARTE Bucureşti, la clasa conf.univ.dr. Adrian Pârvu, care îl avea asistent pe dr. Mihai Rusen, un tânăr foarte talentat.  În aceşti doi ani, proiectul său „Totemul, de la asamblaj la instalaţie” a fost finalizat, în urma unei ample documentări teoretice şi a unor confruntări de idei, definitoriu în lecturile sale fiind un capitol din cartea „Religia dacilor” (Editura Saeculum, Bucureşti, 2002) a lui Dan Oltean.

Ansamblul de ceramică sculpturală este expus în sala dedicată daco-geţilor de la Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa demonstrând faptul că, Silviu- Ioan Soare, în căutările sale în ceea ce priveşte expresivitatea formei, a descoperit plăcerea de a realiza, prin modelare directă, construcţii cu aspect monumental, care prin formă au legătură vizuală cu sculptura, preluând de la ceramică doar materialul şi metoda tehnică de realizare.

Totemul este unul dintre cele mai vechi simboluri prin care omul îşi exprimă dorinţele legate de viaţa cotidiană şi spirituală, în raport cu o forţă supranaturală, dar lucrarea sa doreşte să adapteze tema la credinţa dacică în Zamolxis, punând în valoare aspecte din istoria poporului dac şi transpunând plastic imaterialitatea spirituală în material palpabil, folosind două dintre elementele fundamentale ale existenţei, pământul şi focul, regăsite într-un ansamblu compoziţional ale cărui elemente, prin asamblare, dialoghează cu spaţiul, formând o instalaţie. În anumite părţi ale lucrării sunt aplicate simboluri dabogete în intenţia de a sublinia o dată în plus cultura oamenilor acelor timpuri.          

Totemul reprezintă o componentă indispensabilă a formării personalitatii în epoca daco-getă prin intermediul căruia se urmareşte dezvoltarea capacităţii de a recepta şi comunica cu supranaturalul prin intermediul strămoşilor ca intercesori între lumea concretă şi cea divină. Totemul răspunde unor nevoi reale pe care le simte societatea care l-a creat în scopul lămuririi unor idei pe care oamenii nu şi le puteau explica ştiinţific şi de a-şi motiva unele comportamente, de a-şi fundamenta unele atitudini, valorificând cultul lui Zamolxe.

Plecând de la conceptul de totemism, ansamblul pe care îl prezintă Silviu-Ioan Soare are la bază spiritul lui Zamolxe, ritualul mistic de venerare a strămoşilor, în cadrul unei întruniri imaginare în jurul instalaţiei. Obiecte de cult aflate pe un disc ce aminteşte de simbolul soarelui şi de altarul de la Sarmizegetusa Regia, vase de sacrificiu şi forme cu proeminenţe rotunde, sunt înconjurate de geometrii totemice descriind linia curbă a unui dragon şarpe cu cap de lup, care protejează spaţiul unde are loc sacrificul ritualic. Stindardul geto-dacic este sugerat de poziţia pieselor în jurul altarului. Acestea par personaje fantastice, având înălţimi diferite; ele asistă la ritual cu solemnitate, alături de public. Rotundul este folosit preferenţial, dând căldură formelor. Ovoidele sugerează stadii iniţiatice ale creaţiei.

S-au ales ca materiale de realizare gresia, argila comună şi lemnul, elemente calde. Materiale ceramice au fost arse fie în cuptoare electrice la temperaturi de 1 000 grade Celsius, fie în cuptoare cu lemne la 900 grade Celsius, construite special de artist, adaptate la forma şi mărimea elementelor. În acest caz s-a folosit o metodă de ardere reducătoare, cu deficit de oxigen, în scopul creării unor efecte cromatice şi decorative. În unele situaţii, artistul a utilizat soluţii de clorură de sodiu şi sulfat de cupru, în acest scop utilizând şi metoda pit-firing.

Componente din ansamblu aşezate pe discul care joacă şi rol de altar conţin litere dabogete, fie scobite în materialul construit sub forma unor pietre, fie aplicate prin presare cu ştampile de ipsos, matriţe construite special. Controveratul alfabet daboget  a fost folosit de Silviu Ioan Soare şi la un ansamblu realizat în anul 2012, preocuparea pentru simboluri ale  vechiului teritoriu dacic constituindu-se într-o serie de compoziţii. 

                                      

M

În lucrarea „Totem”, forma, prin contur şi profil, devine sinonimă cu figurile fantastice, care se derulează pe linia imaginară a stindardului sugerat de componentele lucrării, făcând să se simtă prezenţe fizice perceptibile. Pentru a pune în evidenţă raportul dintre idee şi formă, artistul a pornit de la arhetip, adică formă ideală iniţială şi l-a dezvoltat, ajungând la prototip, volumele iniţiale multiplicabile, folosind aceleaşi materiale şi tehnici în diverşi parametri, operând estetic în distincţia dintre formă şi conţinut. Prelucrând materialul inert al lutului şi gresiei a creat structuri neînsufleţite care, în modul de asamblare, dau impresia că ne aflăm în ipostaza de spectatori, că participăm cu adevărat la un ritual.

                                                                                                   Ana Amelia Dincă