Salonul
Anual de Arte, Călăraşi, 2014, ediţia a V-a
-15
decembrie 2014-15 februarie 2015-
Salonul
Anual de Arte, Călăraşi, 2014, ediţia a V-a, s-a deschis luni, 15 decembrie şi
va putea fi vizitat până în data de 15 februarie 2015. În foaierul Consiliului Judeţean,
unde a avut loc vernisajul, au expus 26 de plasticieni, pictori, sculptori,
ceramişti, gravori, graficieni, acuarelişti, profesionişti, membri ai Uniunii
Artiştilor Plastici, dar şi reprezentanţi ai fenomenului autodidact din
Călăraşi, Olteniţa, Lehliu, Bucureşti şi Slobozia. Acestora li s-au alăturat
câţiva ucenici, care au primit şi premiile de debut. Stiluri şi tehnici diferite,
materiale clasice şi neconvenţionale au creat atmosfera artistică a
Călăraşilor, aşa cum este ea în acest moment.
Sergiu Dan Androne în „Monkey Business” ne
prezintă o compoziţie complexă, ritmată de repetarea aceluiaşi motiv vizual, o
maimuţă redată în atitudini diferite, folosind raporturile perspectivale şi ştiinţa proporţiilor.
Sorin Bordei a expus un asamblaj din metal, „Ritm”, iar Mariana Gheorghe, „Metamorfoză”, o
lucrare de gravură pe sticlă cu elemente vegetale, analizate într-o linie
expresivă, ce conturează structurile figurative evidenţiind îndelungata sa
experienţă.
În
ansamblul creaţiei Mariei Bogatu Măncianu,
colajul este o preocupare rară şi binevenită, care îi permite artistei ca în
cadrele aceleiaşi teme, să folosească tehnici şi materiale diferite, de la
reliefurile expresive ale texturilor şi ale hârtiei, la frumoasa liniatură Artnouveau. Fervoarea cu
care explorează zone diferite ale artei, cum sunt desenul, sticla, pictura,
icoana pe lemn, o recomandă pe Maria Bogatu Măncianu drept o plasticiană
dornică de a descoperi un instrumentar de simboluri şi de elemente care să
exalte privirea şi simţurile. Cele două personaje feminine în mişcare sunt
foarte graţioase, fiind înnobilate de vestimentaţia aşezată de artistă după
criterii compoziţionale, cu multă plasticitate, folosind deopotrivă cromatica
rece şi caldă.
Ceramistul
Ştefan Dumitrache dă viaţă lutului
prin crearea unor forme de mici dimensiuni, în care raportul dintre plin şi gol,
dintre lumină şi umbră expresivizează bustul de copil stilizat şi compoziţia
abstractă concepută asemeni unui monolit.
Victor Grigore, portretist cu experienţă, acumulată prin lucrul
susţinut în faţa şevaletului, redă structura melancolică a spiritului feminin
şi expresia austeră a fiinţei ancorată în armonii cromatice, în ştiinţa
abordării figurii cu rigori facialiale, dar şi cu plasticitatea rezultată din
materialitatea cromatică, din aerul particular al chipurilor reprezentate.
Victor Grigore este şi un foarte bun desenator, în sfera preocupărilor sale
tematica nudului având un registru morfologic aflat la graniţa dintre clasic şi
modern.
Când
priveşti tablourile Rodicăi Iacob te
gândeşti în primul rând la florile aşezate pe hârtie în tehnica acuarelei, a
culorilor naturale din plante obţinute prin experimente personale sau din
laviuri produse din lichidul cafelei. Foarte expresive, dintr-o singură culoare
sau prin alăturarea complementarelor, „Ultimii trandafiri” şi „Muşcatele” au o
sensibilitate specific feminină şi o expresie a formelor apropiată de structura
echilibrată a autoarei lor.
Florin Ioniţă a expus un ceainic realizat dintr-o singură bucată de
metal bătut, Anca Silvia Măcinic
sticlă gravată, cu un desen rafinat şi sigur, iar Suzana Stan un peisaj marin.
Ecaterina Mitran ne introduce în alt spaţiu spiritual cu a sa icoană
pe lemn în tehnică bizantină, a cărei structură vizuală aminteşte de estetica
manuscriselor medievale datorită decoraţiei ce formează un frumos chenar lucrat
cu meticulozitate.
Uneori
unele lucruri dobândesc o nobleţe aparte sub penelul împăstat al pictorului,
aşa cum s-a întâmplat şi cu peisajul artistei Florica Nedelcu. Aceasta redă silueta masivă a unei case acoperite
cu stuf, cu o arhitectură simplă, specifică locuinţelor ţărăneşti de la Dervent.
Părând impozantă prin evocarea ei în plină pagină şi într-o uşoară perspectivă,
cu nuanţele delicate de verde crud şi verde gălbui ale copacilor, locuinţa
aceasta arhaică îşi păstrează misterul şi frumuseţea neatinsă de transformările
civilizaţiei contemporane. Ştiinţa compoziţiei, apetenţa pentru desenul corect,
sesizabil sub culoarea care descrie forma, dar şi acuitatea observaţiei
dobândită în urma experienţei în plein-air, ne arată că avem de-a face cu o
artistă pentru care natura este indisolubil relaţionată cu universul uman.
Starea
de reflecţie asupra structurilor vegetale o observăm la Marcela Smeianu în trei compoziţii de mici dimensiuni. În jurul
formelor florale, contraste calorice neutralizează arhitectura fragilă a
corolelor ce domină spaţiile luminoase ale suprafeţei de pictat. Subiectul
plastic ocupă locul principal în abordările pictoriţei, desenul fiind necesar
schiţării imaginare a compoziţiilor a căror paletă vibrantă exaltă suprafaţa
imaginilor cu impact direct asupra privirii noastre.
În
cazul lui Cîrstina de la Studina
florile sunt transfigurate sub aspectul unor asteroizi, cu tensiuni rezultate
din ritmul repetării unor forme cu o preţiozitate asemănătoare bijuteriilor.
Părând energii şi structuri astrale, acestea au rafinament cromatic şi un
accentuat sens decorativ ce se impune în structura compoziţională. Fervoarea
tonurilor concurează cu detaliul concret, contribuind la somptuozitatea
ansamblului compoziţional.
Haloul
formei este redat de graficiana Maria Unţanu într-o tehnică
spectaculoasă prin proprietăţile ei analitice. Având în centrul preocupărilor
decantările ludice ale trăirilor feminine, artista în al său „Dans” evocă seninătatea, valorile emoţionale,
sensibilitatea. Formulări inedite se descifrează în forma de ansamblu rezultată
din studiul elementelor de limbaj plastic redate cu efectele unor sugestii de
tip senzorial.
Tenta
expresionistă a picturii Elenei
Schumacher este dominată de verde de smaragd şi crom încălzite cu galben, albastru
ceruleum şi de Prusia, aşezate în tonuri delicate, pete de culoare şi forme
figurative cu tentă simbolică. Transparenţele fluide evidenţiază spaţiul
spiritual şi fiinţa fragilă a artistei
În
acuarelel lui Dorin Manea contrastul
cald-rece, culoarea locala unde câte un copac taie cu verticala trunchiului său
întinderile nesfârşite ale câmpiei echilibrând compoziţia sau arhitectura unei
clădiri misterioase ascunsă cu sălbăticie de corolele stufoase ale copacilor,
ne arată capacitatea artistului de a sesiza planurile din natură.
Maria Ionescu, o pictoriţă cu o serioasă formaţie artistică,
abordează natura statică, cele două compoziţii, „Cactuşi” şi „Muşcate”, fiind
realizate în structuri cromatice, de o materialitate preţioasă ce separă
ansamblurile compoziţionale în forme sintetice unite de lumină şi de
tonalităţile catifelate ale culorii.
Peisajele
realiste ale lui Cornel Ursu prezintă
aspecte ale universului urban, apropiate de zona exoticului şi nostalgiei. „Spre
plaja mare”, „Malul”, „Dimineaţă de vară la Cuza Vodă”(diptic) sunt realizate
în culori reci, cu o dominantă de albastru peste care eclerajul epatant şi
sidefat lasă să se înţeleagă că pictorul a surprins cu ochiul atent câteva
instantanee într-o clipă trecătoare.
Silviu-Ioan Soare expune două torsuri, unul într-un contur clasic, în
nota unui lirism decantat de amănunte, exprimând forţa unei zeităţi, pline de
vitalitate, un bust cu forme bine conturate şi cu sugestia unui drapaj classic
interpretat, evocând astfel posibilităţile expresive ale formei. Cele două
torsuri, unul conceput pe verticală şi unul pe orizontală în abordări
stilistice distincte şi în materiale diferite, ceramică pit-firing şi tehnică
mixtă cu efecte de marmură, denotă preocuparea artistului pentru frumuseţea biologică
a corpului feminin.
Discursul
vizual care vizează sinteza deplină a formei
o întâlnim şi în sculptura „Fertilitate” a lui Alexandru Paraschiv. Efectul cromatic al pietrei şi structura în
sine a compoziţiei de o nobilă simplitate care te îndeamnă să simţi în podul
palmei rotunjimile desăvârşite, îmbietoare şi perfecţiunea detectată la nivelul
polisării materiei. Însuşi cromatica naturală a pietrei conferă un plus de
plasticitate sculpturii în care artistul a surprins zonele anatomice esenţiale
ale femeii care sunt biologic destinate concepţiei.
Ana Maria Păpurică, un talent înnăscut, elevă a profesorului Silviu Ioan
Soare, a venit în expoziţie cu un portret de adolescentă foarte expresiv în
creion, lucrare care denotă capacitatea de a compune în acelaşi cadru elemente diferite aşezate după criterii compoziţionale.
Ana Maria Munchiu preferă să transpună pe suprafaţa bidimensională a
pânzei naturi statice în care să primeze subiectul plastic, culoarea, definind cu
ajutorul acesteia, elemente a căror esenţă o redă cu un simţ dezvoltat al
picturalităţii şi în nota lor simbolică.
Sorina Miruna Bordei expune un motiv animalier, iar Ştefan Bordei, un peisaj metafizic în tehnica acuarelei pe pânză, ambii
făcând parte din generaţia ucenicilor care s-au alăturat expozaţilor Salonului
Anual de Artă Călăraşi, 2014, ediţia aV-a.
Ana
Amelia Dincă
curatorul
expoziţiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu