Victor Grigore, Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare

-trei colorişti călărăşeni expun în spaţiul expoziţional

       al Prefecturii Judeţului Călăraşi-

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic.

Subiectele tratate de Silviu Ioan Soare sunt cele pe care adeseori le întâlnim în pictura românească modernă, adică peisaje, flori şi naturi statice. Această tematică legată de natură îi dă prilejul artistului să picteze atât în plein-air, cât şi în faţa motivului, în atelier, unde îşi aşează lângă şevalet vasele cu flori ori natura statică. Limbajul plastic, structura monumentală a compoziţiei şi preceptele raţionale se alătură zonei senzitive pe care pictorul o scoate în evidenţă prin cromatica de multe ori potolită, dar extrem de rafinată prin nuanţe spectrale, alteori prin folosirea complemetarelor sau prin variate contraste ce pun în valoare formele copacilor, ale florilor, ale obiectelor. Folosind nuanţe care se exaltă reciproc şi permit ca sugestibilitatea să dobândească o mai mare liberatate în caracterizarea elementelor vizuale utilizate, Silviu Ioan Soare îşi concepe structura imaginii sub pecetea sintezei şi stilizării, care îl situează în ereditatea postciucurentistă. Mijloacele de expresie au flexibilitatea şi particularităţile imprimate de artist, cantitativul şi calitativul confirmă faptul că sensurile compoziţionale sunt induse de măiestria pictorului.

Victor Grigore este cunoscut în mediile artistice drept un pasionat portretist, incitat de posibilităţile plastice ale culorii ce evidenţiază trăirile meditative , iluziile şi deziluziile existenţei feminine evocate pe chipurile expresive obţinute prin gradul de luminozitate diferit, rezultat al căutărilor unor trepte de valori cromatice din care griurile colorate din tonalităţi reci fac puternice contraste cu nuanţele închise. Efectele de închis-deschis, de plin şi gol, de griuri colorate şi neutre, de armonios şi echilibrat, de static şi indestructibil, îl fac pe artist susţinătorul unor sisteme de reprezentare, care au scop idelul de frumuseţe spirituală al fiinţei.

Accentul plastic este dat nu numai de pata de culoare şi ecleraj, ci şi de forma ce capătă rotunjimi în acord cu senzualitatea curbelor anatomice ale femeii, mai evidente în nudurile realizate în tehnica pastelului. Acestea, deşi sunt grafiate cu dezinvoltura celui care stapâneşte desenul, gradul de picturalitate este cel care se evidenţiază în tectonica structurilor concepute după criterii academice, dar interpretate în viziune personală.

Dimensiunea spirituală a omului este adusă în expoziţie de Corneliu Ratcu. „Autoportretul”, care ni-l prezintă pe artist în ipostaza duală de privitor spre tradiţii şi spre contemporaneitate, cu cele două chipuri cuprinse sub nimbul lui Dumnezeu, subliniind prin acesta originea divină a creaţiei, pune în evidenţă jocul planurilor de culoare regăsit înclusiv în „Praznic al Naşterii Domnului”, compoziţie evocatoare a sărăciei celor care nu au ce să pună pe masă. Imaginea este şi un protest la adresa „îmbuibaţilor” care tranformă un un eveniment ca acesta în motiv de destrăbălare şi dezmăţ culinar. În imagine apare şi Fecioara Maria alăptând, redată în cadrele unei icoane pe sticlă unde pictorul foloseşte tenta plată specifică reprezentărilor sacre pe un astfel de suport. „Masa pravoslavnică”, „Câmpul cu păpădii”, „Masa Pascală” sau „Ochiul lui Dumnezeu” se erijează asupra potenţelor plastice ale culorii şi ale capacităţilor rezumative ale spaţiilor acoperite de culoare. Fiecare simbol se detaşează în câmpul imaginii fiind neutralizat de un plan de culoare ce reliefează faptul că expresivitatea implică la Corneliu Ratcu şi o expresie desăvârşită a elementelor şi mijloacelor plastice caracterizate prin concizie, forţă de sugestie şi implicit aspect armonios, unitar al compoziţiei.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei   

Expoziţie de pictură la Prefectura Judeţului Călăraşi

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic. Colorişti rafinaţi, iubitorii ai formei şi ai posibilităţilor de stilizare a acesteia, pendulând între figurativ şi interpretări la limita nonfigurativului, Victor Grigore, Silviu Ioan Soare şi Corneliu Ratcu vă aşteaptă joi, 3 martie 2016, ora 13, 00, în spaţiul expoziţional al Prefecturii Judeţului Călăraşi.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei     

Marinela Măntescu la Galeria „Orizont”

Ceea ce atrage atenţia asupra picturii Marinela Măntescu este tipul de pensulaţie, anume gestualismul care rezultă din ritmica aşezării tuşelor sau din descrierea amplă cu ajutorul unor trasee largi de culoare,  determinand o modificare a perspectivei subiective şi o implicare profund emoţională, care nu înlătură convenţiile estetice, pregnante în orizontul vizual al artistei.  Schimbând de fiecare dată perspectivele asupra tratării compoziţionale, conferind astfel o diversificare a imaginii de la o lucrare la alta, înţelegând prin perspectivă nu neaparat sensul strict al raportului aproape -departe , ci atitudinea eterogenă pe care o are artista asupra tratării structurale a propriilor lucrări, Marinela Măntescu este în primul rând o coloristă şi o cunoscătoare a secretelor interioare ale picturii îmbinate cu proiecţia subiectivă a spiritului şi cu o recuzită a elementelor participative din universal personal. Pictura sa reprezentând naturi statice şi peisaje, pentru care elementele structurale sunt motive de nenumarate sugestii tonale, permite închegarea armonică a câmpului vizual prin raporturi cromatice şi prin aplicarea materiei picturale conform trăirilor afective determinate de motiv. Buna stăpânire a tehnicii de lucru, controlarea raţionala a subiectului plastic, ne spun că Marinela Măntescu este o maestră a analizei din subsidiar a culorii aşeazate pe forme interpretate cu largheţea celui care stăpaneste demersul  meseriei, avâd experienţă şi talent, plus acel „ceva” care o distinge în fenomenul plastic actual. Înscriindu-se ca estetică în ereditatea postmodernă şi fiind o practicantă a gestualismului pictural într-o notă personală, având şi o originalitate a abordării stilistice implicând identitatea sa creatoare în contextul pluralismului stilistic de acum, pictura Marinelei Măntescu are o latură descriptivă, atât în tratarea formei, cât şi în cea a culorii, acestea aflându-se în consonanţă cu dimensiunea senzitivă a artistei. O evidentă recuzită de atelier se detaşează ca fiind preponderentă în abordările frecvente şi o apetenţă pentru nobleţea peisajului unde predomină natura şi, tangenţial, forme arhitectonice creând accente compoziţionale pe registrele orizontale ori verticale. Iubitoare deopotrivă a asimetriei, nu numai a simetriei ce statorniceşte frumuseţea unui instantaneu aşezat în plina pagină, Marinela Măntescu este preocupată şi de ecleraj, de modificarea luminii ori de câte ori o cere motivul, investigând  relaţia cu senzaţia optică, cu valorile tonale pe care aceasta le implică şi le poate transforma, interacţionând cu totalitatea mijloacelor de expresie consensuale în determinarea finală a lucrarii. 

 

Forţa sugestivă, obţinută cu ajutorul culorilor puternice, calde ori reci sau grizate, printr-o pregnanţă voită a luminii care evocă misterul unui detaliu cum ar fi spaţiile cuprinse între tijele unor orhidee sau catifelarea fructelor aflate în deplinătate biologică, permiţând artistei un joc cromatic integrat unei puternice expresivităţi, creează o polemică între acţiunea raţională şi stilizarea sistemului de forme ce determină încărcătura emoţională a demersului vizual.   Gestul liber, controlat de mişcarea imprimată prin culoare, prin ritmica distribuţiei acesteia pe întreaga suprafaţă de pictat, prin tuşele reduse ca întindere sau prin cele extinse care unesc mijloacele de expresie iniţiale, detaliile aflându-se în zona  nonfigurativului, are drept consecinţă abstragerea lumii concrete şi accentuarea aplicabilitaţii procesului conceptual aflat în spatele delimitărilor formale şi al afectelor. Această atitudine avută de Marinela Măntescu în fata pânzei se datorează şi perioadei de formare sub îndrumarea a doi dintre maeştri picturii româneşti, de la Corneliu Baba moştenind rigurozitatea compoziţională şi figurativul condescendent, iar de la Marius Cilievici, interpretarea condusă la esenţă. O ghitară, un ceas, un şemineu sugerând un interior plin de romantismul unor vremuri nostalgice sau spectacolul unic de care este capabil vegetalul, a cărei poezie este surprinsă în amănuntele cele mai intime, sunt susţinute de ritmul continuu sau discontinuu al tuşelor, de asimetrie şi simetrie ca mijloace evidente de analiză, din care nu lipsesc contrastele aşezate într-o formulă ce avantajează mişcarea permanentă a planurilor lucrarii ca particularităţi ale picturii Marinelei Măntescu. Există compoziţii în care o amplă linie şerpuitoare se detaşează arătandu-ne libertatea eului liric, tendinţa artistei spre zone ale absolutului. Această dezlănţuire apărută din latura dionisiacă a trăirilor sale se răsfrânge implacabil asupra naturii factice pe care Marinela Măntescu o transformă prin intermediul tensiunilor cromatice, definitorii pentru demersul estetic specific. Nudul sau personajul feminin sunt motive de valorare a petei de culoare, de evaluare a desenului, de evidenţiere a suprafeţelor sintetice ale culorii, acestea alăturându-se în ansamblul operei artistei detaliilor de interior, curţilor pline de flori, posesoare ale unei atmosfere pitoreşti, distingându-se prin alternanţa petei de culoare cu ritmica trăsăturii de penel ce creează mişcare şi un areal compoziţional  incluzând spaţiul figurativ şi deopotrivă pe cel nonfigurativ, ambele asociindu-se admirabil şi determinând unitatea compozitionala a imaginii.   

Ana Amelia Dincă