Lucia Juncu la UArtGallery

Lectura la care ne provoacă arta Luciei Juncu fuzionează cu deplina poezie a imaginii interioare, care o definește pe plasticiană, chiar și la o primă privire asupra tablourile sale, frecventate de tușe ritmice, mai scurte sau mai prelungi, de eseuri cromatice libere, de nevoia de frumusețe absolută, de luciditatea momentului  efemer al gestului artistic. Tendința stilistică rămâne antrenată de parafrazări moderne ale aplicării pastei, conduse în interioritatea vocației sale pentru culoare, pentru pasajul ritmat de tușe vibrante, alăturate, construind un discurs vizual caracterizat de vitalitate, de proaspete revărsări de culoare, metamorfozate într-un figurativ pe care îl recunoaștem, uneori mai pronunțat și mai direct prin mesaj, alteori încărcat de sugestii. Pendulând între repere ale realului și o mai relaxată interpretare a lor, Lucia Juncu are o pensulație diferențiată, mărturisindu-ne preocuparea pentru expresia și plasticitatea opțiunilor sale. 

Panoramarea naturii în ample perspective ori descrierea ei în cadre selectate pentru pitorescul unui amănunt relevant prin caracterele lui plastice, surprind disponibilitățile avute de Lucia Juncu pentru lirismul imaginii, pentru coeziunea dintre elementele selectate din ambianța existențială și mijloacele tehnice.  Capacitatea de transfigurare a unor subiecte, sugestivitatea luminii și umbrei, redată prin intensități cromatice, posesoare ale unor potențe expresive de impact, tensiunile rezultate din alăturări ritmice ale trăsăturilor de penel, valorifică resursele pictoriței în zona  structurării compoziției conform unei coerențe lăuntrice a trăirilor, pe care le descoperim în naturi statice, peisaje, portrete compoziționale. Indiferent de tehnica abordată, remarcăm un sentiment de afecțiune al artistei pentru tot ceea ce înseamnă simplitate și frumusețe, o aplecare spre profunzimea analizei temelor selectate, chiar dacă expresia tușei este mai gestuală sau mai reținută, mai directă ori mai sugestivă. Crochiurile alb-negru sau policrome o apropie pe Lucia Juncu de ființa umană, de diferite tipologii evocate printr-o cercetare atentă a figurii descrisă în planuri, liniaturi și pete de culoare prin intermediul cărora se apropie de model, identificându-i nu numai aspectul exterior, ci și anumite trăsături ale interiorului, ce transpar în privire și  zâmbet ori în crisparea mușchilor faciali. Linia devine uneori o scriitură, alteori o frământare, câteodată rămânând adiacentă suprafețelor colorate intens. Priviri scrutătoare sau pline de bucurie, se alătură unor personaje încrezătoare ori dominate de un aer melancolic. O tentă pronunțată de picturalitate o detectăm în pasteluri, un ecou al rezolvărilor compoziționale de pe pânză. Aici, Lucia Juncu nu este constrânsă de nimic pentru a-și mărturisi plăcerea de a se apropia de o expresie plastică ce îi permite jocuri formale și cromatice apropiate din când în când abstractului, păstrând doar câteva conture ale punctelor de plecare, în care identificăm imagini recognoscibile. Inclusiv în acuarelele cu translucidități și diluții rafinate, a căror sursă cunoaște o stilizare atentă, o regăsim pe Lucia Juncu, artista clasică prin tematică, dar modernă prin stil.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă