Expoziție personală Antonina Manda

-UArt Gallery, 16 august 2018, ora 18,00-

Portretele de copii ocupa locul central în creația Antoninei Manda, artista fiind fascinată de chipurile inocente ale acestora, întregul arsenal de expresivități concentrându-se acum asupra figurii Katyushei, fiica sa,  care reflectă copilăria, bucuria și tristețea, armonia și iubirea, neliniștea și întrebările, cele 15 lucrări care alcătuiesc expoziția de la UArt Gallery, devenind o narațiune despre anii de început ai existenței fetiței. Structurate în scenografia unor contexte existențiale cotidiene, elementele selectate pentru a reda confruntarea Katyushei cu lumea înseamnă experiențele prin intermediul cărora aceasta  conștientizează și decantează emoțiile, determinate de microcosmosul care vine spre ea și pe care îl descoperă. Prin efecte de trompe l’oil sau prin evocarea în plină pagină a subiectului, prin precizia unui desen realist, printr-o cromatică adesea ponderată, prin cadre detaliate preluate din viața cotidiană a Katyushei, artista ne vorbește despre condiția umană și despre destin. Mâinile, părul blond, umărul peste care cade lumina dimineții, fața inundată de soarele blând al zilei, golul dintre mâinile încordate și ceașca de ceai, dintre flacoanele de medicamente și figura fetiței în convalescență, sunt aspecte ale diferitelor etape de dezvoltare, redate de Antonina Manda în datele talentului pentru portret , dar și ale afecțiunii materne. Pentru fiecare lucrare artista găsește componente ale diversității compoziționale, organizate după rigori profesionale, din care varietatea trăirilor modelului nu lipsește. Folosind metafora plastică, Antonina Manda depășește datele tehnice ale execuției, lăsând starea poetică să se instaleze în lucrările, de multe ori fotografice și încărcate de mister. Acest lucru îl realizează prin redarea unor momente ale copilăriei Katyushei: călătoria, prezența unei jucării, a unui animal, sentimentele acesteia în situații distincte ale existenței, precum suferința, mirarea, somnul, dar și detalii evidențiind gesturi ori fragilitatea anatomiei, delicatețea, feminitatea, grafia unei dantelării a rochiei sau picturalitatea unei texturi. În mod excepțional o vedem pe Katyusha zâmbind sau râzând în tablourile mamei sale, mai degrabă maturitatea privirii  ieșind în evidență. Folosind efecte de clarobscur, Antonina Manda este atentă la redarea gradată a eclerajelor, dar și la contrastele puternice de lumină și umbră, ceea ce implică o notă dramatică, imprimată de spațiile posesore ale unui anumit tenebrosism. Nici doza de hiperrealism nu este lăsata deoparte. Timpul și spațiul se comprimă, datele imaginii sunt redate cu o anumită minuțiozitate incisivă, capacitatea de reprezentarea a pictoriței mergând până în punctul de suprapune a realității peste imaginea artistică.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Expoziție semnată de artiștii Cîrstina de la Studina, Silviu Ioan Soare, Laurențiu Dimișcă: „Poveste fără sfârșit”, la Galeria 2Art a Primăriei Sectorului 2 din București

Cîrstina de la Studina nu se dezice de frumusețea lumii, din contră, între elementele ciclice ale vieții, între zbuciumul inerent ființei umane, acesta introduce energia florilor  dătătoare de armonie universală, apoi apa, pământul și aerul,  care sunt relaționate cu prezența divinității în arealul artistului, în toate acestea, redescoperind sinele, adevărul, binele, în abordări unde domină subiectul plastic, apropiat ca abordare de expresionismul abstract. Dominat de esențe filosofice existențiale, discursul său vizual este coerent, cu toate că lucrările aparțin unor perioade diferite de creație. Prezentarea acestora în expoziție urmează un traseu în care recurența anotimpurilor, trecerea zilelor, nu afectează cu nimic frumusețea lumii, chiar dacă destinul uman în civilizația urbană contemporană este supus incertitudinii, așa cum ne mărturisește simbolistica tablourilor „Năvodul vieții”,  „Cărari vitrate”, „Bucureștii. Același și mereu altfel”.

Noua figurație bidimensională, pe care Laurențiu Dimișcă o propune lumii artei, în stilul care îi definește viziunea, -cunoscut sub numele de Outsider, cu surse în arta brută-, se remarcă prin caracterul său ludic, aparența acestui joc plastic cu grafii labirintice și o cromatică vivantă, cu structuri compoziționale analitice, creând registre formate din simboluri și din chipuri umane stilizate, bine articulate în câmpul imaginii,  care pornesc de la un motiv ideatic relaționat cu iubirea, religia, psihologia sau filosofia. Laurențiu Dimișcă  evocă metamorfozele eului, trăirea lăuntrică, erosul, realizând adevărate puzzle-uri, unde domină abordarea analitică a elementelor de limbaj plastic. Sculptor, ceramist și artist monumentalist totodată, pictorul Laurențiu Dimișcă privește uneori cu umor lumea din jur, reținând în compozițiile grafice anumite ipostaze, a căror concepție stilistică permite unei tendințe mai sintetice de așezare a mijloacelor de expresie, să pună în evidență mesajul și osmozele subiectului.  

Silviu Ioan Soare este prezent cu trei ansambluri de ceramică sculpturală și câteva piese de plastică mică, realizate recent, în a căror estetică urmărește linia curbă, axul vertical de structurare al compoziției  și efectele cromatice, precum și polisarea  desăvârșită a materialului ori vibrația directă a eboșoarelor în argila comună sau gresie. Hanukhia, portretul, unduiosele rotunjimilor feminine, se regăsesc în aceste lucrări, care lasă la vedere preocuparea artistului pentru experimentarea formelor moderne și căldura materialului. De remarcat este nota cromatică naturală a texturii, dar și tentele de picturalitate, căutate de artistul pentru care ecoul afectiv, starea emoțională și sinteza subiectului abordat se constituie în repere creatoare. Compozițiile sunt posesoarele unui echilibru clasic, nudurile degajă senzualitate și o frumusețe simplă, primitivă, de la începuturile lumii, iar candelabrele evreiești sunt necesara inserție a spiritualului în universul uman.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Marcela Smeianu și Silviu Ioan Soare la Galeria de artă „Lumina” din Fetești

Expoziția de pictură semnată de Marcela Smeianu și Silviu Ioan Soare cuprinde lucrări realizate de cei doi artiști în ultimii ani și evocă dragostea lor pentru lumea vegetală și pentru structurile naturale. 

Suprafețele colorate, bogat nuanțate ale tablourilor Marcelei Smeianu pornesc de la o stare interioară, alăturată unei impresii asupra unui cadru din natură, fie că este un peisaj sau un detaliu,  ori elemente florale reevaluate cu mijloacele picturii. Păstrat în tonalități potolite, registrul cromatic redă lumea pitorească a câmpiei, vegetația ei exotică și neașteptat de frumoasă prin pete de culori și linii, interpretate de artistă cu atenție sporită pentru subiectul plastic, pentru expresivități create special în scopul accentuării anumitor amănunte, care definesc structura selectată. 
Chiar dacă pictura Marcelei Smeianu este supusă emoției directe în fața naturii, aceasta are și o doză de rațiune în construirea imaginilor, prin regulile compoziționale pe care le descoperim. Într-o tușă mai liberă în ultimul timp, cu ajutorul căreia se desprinde de rigurozitatea desenului, fără a se îndepărta de figurativ, pictorița încearcă alt tip de experimente plastice, evidențiind continua evoluție și dorință de varietate stilistică, în unitatea tematică specifică lucrărilor de până acum. 

Silviu Ioan Soare are o tușă și o pată de culoare mai apropiate de gestual, compozițiile sale florale punând accent pe osmozele create de lumină pe suprafața tulpinelor și petalelor, aranjate astfel încât să se desfășoare pe întreaga suprafață a pânză și să dea impresia existenței unor zone abisale, ivite din violeturi reci alăturate albului și din repetarea trăsăturilor de penel, ce permit crearea unei mișcări interioare a imaginii. Stridențe cromatice, așezate lângă aplatizări tonale, reliefează o anumită tensiune, inserată de artist prin discrete trasee coloristice.

Trăirea plastică de factură expresionistă se suprapune unei abstracții cromatice, unde citim spontaneitatea și căutarea varietății expresiei. Linii întrețesute se ivesc pe alocuri, dând impresia unei atitudini grafice, necesară plasticizării suprafeței, ce abundă de spații acoperite de tonuri ce se exaltă reciproc.  

Un discurs vizual care ne proiectează spiritul spre o latură poetică, spre liric, cu o implicare mai pronunțată a picturalului, sunt cuvintele care ne apropie de pictura lui Silviu Ioan Soare.

Ana Amelia Dincă