Expoziție semnată de artiștii Cîrstina de la Studina,
Silviu Ioan Soare, Laurențiu Dimișcă: „Poveste fără
sfârșit”, la Galeria 2Art a Primăriei Sectorului 2 din București
Cîrstina de la Studina nu se
dezice de frumusețea lumii, din contră, între elementele ciclice ale vieții, între
zbuciumul inerent ființei umane, acesta introduce energia florilor dătătoare de armonie universală, apoi apa,
pământul și aerul, care sunt relaționate
cu prezența divinității în arealul artistului, în toate acestea, redescoperind
sinele, adevărul, binele, în abordări unde domină subiectul plastic, apropiat
ca abordare de expresionismul abstract. Dominat de esențe filosofice existențiale,
discursul său vizual este coerent, cu toate că lucrările aparțin unor perioade
diferite de creație. Prezentarea acestora în expoziție urmează un traseu în
care recurența anotimpurilor, trecerea zilelor, nu afectează cu nimic
frumusețea lumii, chiar dacă destinul uman în civilizația urbană contemporană
este supus incertitudinii, așa cum ne mărturisește simbolistica tablourilor „Năvodul vieții”, „Cărari vitrate”, „Bucureștii. Același și mereu altfel”.
Noua figurație bidimensională, pe
care Laurențiu Dimișcă o propune lumii artei, în stilul care îi definește
viziunea, -cunoscut sub numele de Outsider, cu surse în arta brută-, se remarcă
prin caracterul său ludic, aparența acestui joc plastic cu grafii labirintice
și o cromatică vivantă, cu structuri compoziționale analitice, creând registre
formate din simboluri și din chipuri umane stilizate, bine articulate în câmpul
imaginii, care pornesc de la un motiv
ideatic relaționat cu iubirea, religia, psihologia sau filosofia. Laurențiu
Dimișcă evocă metamorfozele eului,
trăirea lăuntrică, erosul, realizând adevărate puzzle-uri, unde domină
abordarea analitică a elementelor de limbaj plastic. Sculptor, ceramist și
artist monumentalist totodată, pictorul Laurențiu Dimișcă privește uneori cu
umor lumea din jur, reținând în compozițiile grafice anumite ipostaze, a căror
concepție stilistică permite unei tendințe mai sintetice de așezare a mijloacelor
de expresie, să pună în evidență mesajul și osmozele subiectului.
Silviu Ioan Soare este prezent cu
trei ansambluri de ceramică sculpturală și câteva piese de plastică mică,
realizate recent, în a căror estetică urmărește linia curbă, axul vertical de
structurare al compoziției și efectele
cromatice, precum și polisarea desăvârșită
a materialului ori vibrația directă a eboșoarelor în argila comună sau gresie.
Hanukhia, portretul, unduiosele rotunjimilor feminine, se regăsesc în aceste
lucrări, care lasă la vedere preocuparea artistului pentru experimentarea formelor
moderne și căldura materialului. De remarcat este nota cromatică naturală a
texturii, dar și tentele de picturalitate, căutate de artistul pentru care ecoul
afectiv, starea emoțională și sinteza subiectului abordat se constituie în
repere creatoare. Compozițiile sunt posesoarele unui echilibru clasic, nudurile
degajă senzualitate și o frumusețe simplă, primitivă, de la începuturile lumii,
iar candelabrele evreiești sunt necesara inserție a spiritualului în universul
uman.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu