Imaginile grafice sunt pentru George Pătru motivul libertății sale, traseele narative ale liniei, reclamând un spațiu halucinant, expresionist, cu note de suprarealism. Student la Secția de Grafică Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în 1974, studiind cu Vasile Kazar și fiind considerat genial, artistul și-a însușit de la maestrul său linia, ansamblul, dinamismul, expresia tensională a compoziției, amprentate de un suflu personal, modificat pe parcursul timpului, în funcție de raportarea la lume și la subtextul sentimentelor sale, transferate pe hârtie într-o manieră analitică și cu un conținut ideatic supus adevărurilor vieții, așa cum le percepea acesta. Evocarea omului ideal, romantic și visător este atributul operei din prima jumătate a vieții, perioada ultimă a creației, evidențiind personaje încorsetate în societatea postdecembristă și evocând neadecvarea ființei supusă schimbărilor rapide ale reperelor vremii.
Puținele surse accesibile la viața și creația lui George Pătru, ne arată două direcții ale stilului său, diferite ca modalitate de expresie și ca mesaj. Prima reflectă activitatea sa așa cum s-a concretizat în expoziția personală din 1983, la aproape 10 ani de la terminarea facultății, când a expus la Muzeul Județean din Slobozia și când linia fină avea fragilitate și se concretiza în forme legate de un univers ideal al existenței. Perspectiva asupra omului văzut perfect, dar și cu discrepanțe inerente ființei, era susținută de valoarea descriptivă a liniei, de ritmul și fluiditatea elementelor desenate, relevând subtilitățile morfologice din viziunea unui viitor mare grafician, ale cărui reguli de creație se statorniciseră pe un program estetic din care nu lipseau rigori ale înaintașilor săi.
În cea din urmă perioadă a creației, așa cum o vedem în paginile revistei „Tribuna literar-artistică și culturală” de la Slobozia, grafica lui George Pătru prezintă linii de forță apăsate, grave și un gest artistic impulsiv. În perioada de început, până spre ultimii ani ai existenței, desenul său căuta esența spiritului meditativ. Acum spiritul se exteriorizează, devine agresiv față de lumea în care trăiește. Această revoltă se petrece pe hârtia de lucru, linia fină dobândind o consistență gravă.
Realizând coperți și ilustrând peste 30 de cărți, George Pătru avea să devină un artist singular al spațiului ialomițean, considerat în vremea tinereții lui o mare speranță a graficii românești, așteptată pe simeze cu lucrări spectaculoase. Numai că George Pătru a creat în liniște și nu i-a plăcut să iasă în față, iar în anii 2000, într-un moment când nu se mai știau foarte multe lucruri despre acesta„Tribuna literar-artistică și culturală” l-a readus în prim-planul artei noastre, publicându-i lucrările, care ne permit să ne facem o idee despre felul în care a evoluat și punctul în care a ajuns grafica sa din urmă.
George Pătru a fost un artist fără încredere în lume și a devenit suspicios față de contemporaneitatea lui. Acest fapt a avut ecouri profunde în cele peste 5 000 de desene realizate, despre care vorbesc apropiații. Din numărul impresionant de lucrări, a ajuns la noi o parte prea mică, însă aceasta ne permite să ne facem o idee despre cum desena artistul, avantajul fiind faptul că imaginile aparțin unor perioade diferite de creație. Privindu-le, constatăm că stilul și ipostazierile imaginarului său s-au transformă pe parcursul anilor, iar cotloanele ascunse ale viselor conștiente sau subconștiente, se vor concretiza în scene fantastice, chiar suprarealiste, străbătute de o direcție expresionistă, descoperită în amplitudinea trăirilor așezate în fiecare compoziție, în sentimentele sale în raport cu arta și existența, care se modifica, pe măsură ce vremea trecea. La prima vedere, acest lucru parte firesc, dar timpul nu este de partea artistului, determinându-l să devină din ce în ce mai tragic, cu fiecare gest lăsat pe hârtie de penița sa. Se poate ajunge la o asemenea concluzie în urma expoziției de grafică și pictură din anul 2016 (21 ianuarie-3 februarie), „Călătorie în oniric”, deschisă la Muzeul Țăranului Român din București, Sala „Irina Nicolau”, care îl omagia pe artist la patru ani de la dispariție și avusese loc cu sprijinul soției, Letiția Pătru și al fiului lor, grafician la rândul său, un rol hotărâtor în concretizarea proiectului avându-l „Șerban & asociații”, curator fiind Costin Pătru și Mircea Tancau. La vernisaj, academicianul Mircia Dumitrescu evidențiase în cuvântul său faptul pentru care George Pătru a rămas în conștiința unui moment al graficii noastre drept un foarte înzestrat tânăr artist, care finalizase studiile superioare de specialitate la clasa maestrului Vasile Kazar, întemeietorul școlii românești de grafică. Neșansa destinului său particular l-a făcut pe artist să rămână în umbră drept prizonierul propriei lumi, acest lucru neoprindu-i pe cei din breasla plasticienilor să îl admire.
Accentuând puterea avută de grafica sa asupra colegilor de generație, unii copiindu-l, alții urmând direcția estetică a acestuia, Mircia Dumitrescu avea să comenteze: „Cei care au terminat în anii respectivi continuă linia lui Pătru, nespunând acest lucru…mă gândesc la foarte mulți colegi care îl folosesc. Ce este de remarcat formal la lucrările lui, este că se plasează pe două dimensiuni, nu numai o dimensiune gramaticală , nu numai o dimensiune formală, dar și una benefică, de povestire, în care, iată, într-un câmp decorativ aparent, tragedia apare la fiecare linie pe care o face. Lucrările lui sunt deosebit de puternice, impresionează. Eu mă așteptam și îl așteptam să iasă odată din Slobozia și să iasă și pe piață. Din păcate, a dispărut foarte repede.”
Slobozia este orașul unde George Pătru a suferit și a trăit cum a putut și cum a crezut de cuviință, și nu știm cât de benefică i-ar fi fost plecarea din matca sa, însă cunoaștem faptul că a lucrat foarte mult și că desenele sale se află acum în colecții particulare și la prieteni. De la aceștia din urmă am aflat de existența unui grafician aparte, iar prima mea întâlnire cu arta sa, cu un soi de satiră politică, a avut loc în paginile revistei „Tribuna literar artistică și culturală”, care apăruse prin anii 2000, sub conducerea redactorului șef, Titus Nițu. În această așezare de câmpie unde viața culturală era animată de scriitori, artiști plastici și muzicieni, care îl cunoșteau bine pe graficianul nostru, descoperisem foarte repede că George Pătru trăia retras cu familia și cu gândurile sale, dar desena, pasiunea pentru grafică însoțindu-l mereu. În paginile publicației amintite, ilustrațiile semnate de George Pătru evocau o dislocare a armoniei, o prăbușire a echilibrelor sufletești, dar o menținere a principiilor interioare ale imaginii. Convingerile sale erau zdruncinate de condiția de artist, de inadecvarea spiritului său lucid la societatea contemporană și de boala care, devoratoare, nu vroia să îl ocolească.
Pasul lateral și definitiv pe care artistul îl face din viața socială spre tensiunile interioare din ce în ce mai acute, s-a petrecut în anul 1988, când se pensionează din cauza problemelor de sănătate. Dar înainte de această dată avusese, profesional vorbind, o activitate obișnuită de artist și muzeograf: desena și picta, fiindu-i recunoscute calitățile, participa la taberele de creație organizate de Inspectoratul de Cultură al județului Ialomița, făcea pentru muzeu afișe care pur și simplu dispăreau în colecțiile admiratorilor graficii sale. Nefiind străin nici de cerințele imediate ale epocii totalitare, George Pătru nu a făcut compromisuri, dar era implicat, alături de alți artiști ai locului, în diferite proiecte, valoroase estetic și acum, care necesitau compoziții de scenografie și ambientare a unor spectacole. Din relatările prietenului său, pictorul Vasile Aionesei, avem cunoștință despre realizarea unei pânze decorative pentru Casa de cultură a orașului, finalizată de cei doi în laviuri extrem de delicate și cu simboluri ale câmpiei, floarea-soarelui și spice de grâu, care se transformau în raze. Această poate banală mențiune pentru unii, o fac în semn de prețuire și în amintirea tuturor lucrărilor distruse sau lăsate în paragină, aparținând unor mari artiști români, care au lucrat la comandă, crezând neîncetat în forța artei lor, dar și pentru cei care și-au irosit o parte importantă a existenței, realizând uneori mărunțișurile ambientale ale unor activități de propagandă, George Pătru fiind unul dintre cei care au gustat din această experiență.
Acesta s-a stins la 12 septembrie, 2012, fără să-și fi dus până la capăt fascinanta povestire începută la Liceul de Artă din Galați și continuată la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.
Lucrările imediate după terminarea facultății se remarcă printr-o bogăție de expresie bazată pe un sistem de reprezentare analitic în ceea ce privește întreaga suprafață bidimensională. Imaginile abundă de personaje, tipurile de hașuri sunt diverse, planurile în care se regăsesc elementele compoziției sunt echilibrate, multiple, încărcate de linii. El caută o unitate armonică a întregului, motiv pentru care aspectele evocate par a succeda o tensiune, un moment amplificat de emoții și sentimente contradictorii. Ductul peniței este delicat, dar ferm, și frapează prin modul natural de a crea forme, personaje, acțiuni imaginare.
Fiecare compoziție dă impresia unei povești, părând o speculație asupra sentimentelor umane indecise și schimbătoare, realitatea fracționând discursul plastic în două componente, una în care omul este prezent prin nelămuririle lui, prin interogații și lipsă de repere, iar alta, prin contradicțiile aflate în spațiul imediat, venite din sfera socialului. George Pătru devine astfel un expresionist prin neadecvarea la timpurile trăite, prin sensibilitatea pe care o descoperim în fiecare lucrare, prin sentimente regăsite în firea personajelor lucide și misterioase.
Perioada de creație de până în anii 1990 denotă un grafician care își ținea arta departe de preceptele totalitare, având privilegiul de a fi liber în creația sa și de a se exprima conform simțămintelor sale. Această atitudine era dublată de un talent aparte, simțea forma și compoziția, stăpânea spațiul bidimensional și gestiona ascunzișurile desenului. Frumusețea liniei era dublată uneori de laviuri transparente de griuri, obținute din diluțiile tușului aplicate cu pensula, prin care crea zone picturale, fiind atent cu valorațiile unor suprafețe mici, dar răspândite pe suprafața întregului desen, ceea ce implica o plasticitate în plus lucrărilor.
Acest tip de abordare aparținea stilului maestrului său, Vasile Kazar, întemeietorul școlii românești de grafică, la care ucenicise în anii studenției, și de care reușise să se desprindă, având o viziune identitară în exprimarea care îl definea. Forța suprarealistă a operei sale se accentuează în ultimii ani, când fantasticul și revolta asupra vremurilor postdecembriste, care nu adusese salvarea condiției de artist, pătrund în desenele sale agresiv, atitudinea față de unele personaje politice ale momentului, fiind una de respingere totală, viziunea îmbrăcând forma suprarealismului și a satirei politice.
George Pătru în colecția avocatului George Șerban. Cunoaștem faptul că avocatul George Șerban este propietarul uneia dintre cele mai mari colecții de artă din România. În proprietatea sa se află și două desene aparținând lui George Pătru, care nu au titlu, sunt nesemnate și nedatate. Știm de la posesorul lor,
că acestea aparțin perioadei anilor 1975-1980.
Unul dintre ele evocă o imagine carnavalescă, în care întreaga compoziție este ocupată de personaje. Pare a fi pagina unei ilustrații de carte și ne atrag atenția linia suplă, formele alungite ale personajelor și dinamica atmosferei unei compoziții echilibrate, cu ax central, lăsând povestea vizuală să se continue imaginar dincolo de suport. Trasee giroscopate de tuș, jocuri sinuoase de peniță, discret gestuale, unghiuri și sugestii decorative, se alătură unei atitudini dezinvolte a figurilor teatrale, amintindu-ne, prin starea lor de spirit, de expresionismul german. Senzația de plutire a personajelor, irizări de forme elegante, executate cu mare ușurință și suplețe a grafiei, dezvăluie un grafician stăpân pe mijloacele artei sale. Lucrarea are un caracter narativ și este luminoasă, fiind desenată fără insistențe în hașură.
În cealaltă compoziție se schimbă metoda de lucru, mesajul, contextul conceptual. Credeam că este vorba de o litografie, comparând-o cu lucrarea din colecția „Patzelt Arta”, care are etichetate pe spate datele tehnice. Estetica imaginii este diferită, modificând recuzita morfologică conform datelor subconștientului. De această dată, artistul evadează într-o lume dramatică, într-un univers iluzoriu, în starea de gol a ființei, ceea ce motivează și strategia abordării. Mai întunecat, acest desen rezidă din impresia de greutate a materiei, susținută de adâncimea perspectivală, de indiciul unor arhitecturi clasice, în mijlocul cărora se află un cuplu disonant, îngândurat, debusolat de atmosfera metafizică, susținută de elementelor de limbaj plastic dense. Linia mai apăsată, fără diferențieri în grosimea ductului, inserția analitică și egală ca valorație a planurilor, desenul uniform în tratarea de ansamblu, hașura aproape compactă ca intensitate, impun o lume încremenită, dominată de pustietate.
Atmosfera apăsătoare face din abordarea graficianului o lucrare simbolică despre experiența emoțională a omului din secolului al XX-lea. În acest clișeu al suferinței și așteptării, rațiunea este cea care devine predominantă, bărbatul și femeia, distanțați și încremeniți, ca două stane de piatră, se metamorfozează în duritatea peisajului citadin.
Cele două desene din colecția de artă a avocatului George Șerban vorbesc despre expresiile plastice pe care George Pătru le căuta în tinerețea sa, așa cum se va întâmpla și în anii următori, când expresionismului din stilul său i se va alătura o notă de suprarealism și, deseori, accente de bestiar.
Litografia din Colecția „Patzelt Arta”. Misterul omului relaționat cu lumea rurală, cu un anumit destin existențial pentru cultura lemnului, îl regăsim în litografia „Compoziție”, realizată de George Pătru în anul al IV-lea de facultate.
Intrată în colecția „Patzelt Arta” în anul 2010, lucrarea prezintă similitudini stilistice cu unul dintre desenele nesemnate și nedatate, aflate în proprietatea avocatului George Șerban. Asemănarea ne determină să ne gândim că și acesta din urmă ar putea face obiectul aceleiași perioade de creație.
Lucrarea de față evocă două personaje care au o atitudine monumentală și o duritate marcată de trecerea timpului. Două vârste, două figurări distincte sunt evidențiate de comentariul tensional al liniilor apăsate, hașuri ce creează un câmp dinamic, în nevoia de a caracteriza o structură studiată, întregind un câmp vizual atotcuprinzător. Formele geometrice ale cadrului arhitectonic în care sunt plasate personajele ne amintesc de Piero della Francesca.
Evocarea simbolică a spațiului arhaic încorporează și muzica, una dintre femei părând a ține în mână un instrument, pe care îl strânge la piept în semn de iubire, fiind inseparabil de ființa sa. Exercițiul stilistic pe care îl face aici George Pătru îl vom regăsi în anumite momente ale operei sale și vom constata că omul constituie pentru artist măsura universului.
O lucrare de George Pătru în colecția graficianului Aurel Bulacu. Graficianul Aurel Bulacu, cunoscându-l și prețuindu-l pe colegul său de breaslă, George Pătru, a cumpărat de la magazinul facultății de arte plastice din București o compoziție semnată și datată 1971, în dreapta jos sub lucrare.
În momentul realizării acestui desen, George Pătru era încă student și se pare că maestrul său, Vasile Kazar, i-a fost un exemplu strălucit în vremea studiilor. Ideea de bestiar care caracterizează desenul din colecția graficianului Aurel Bulacu are o direcție adesea întâlnită în creația sa.
Subiectivitatea existenței și stările de spirit subconștiente, atitudinile emoționale ale personajelor în fața acestei lumi se petrec pe ritmul discontinuu al liniilor, amprentate de trăiri puternice, contradictorii, analizate în secvențe, care sub aparența măiestriei artistice, evocă dramele omului contemporan.
Acesta este traseul artistului nostru, care a creat oameni cu chipuri de animale, inserând staticul și dinamicul în același cadru imagistic, prin poziționarea diferită și fantastică a făpturilor ce deschid unghiuri între ale căror laturi ființe omenești sau umanoide privesc surprinse această lume.
Spațiul supranatural asupra căruia planează visul dă impresia unei narațiuni vizuale de dincolo de subconștientul care condiționează viziunile plastice ale lui George Pătru. Se vede de departe că alte tărâmuri imaginare fac obiectul discursului său în anul 1971.
Suprafața hârtiei are rigorile ei de structurare, fiind rezultatul unor norme prestabilite și însușite în anii formării, alături de acestea apărând mici libertăți gestuale de grafiere a liniei.
Desene din studenție în Colecția „Mircea Popa”. Una dintre cele trei lucrări din Colecția Mircea Popa este datată 1972, celelalte două făcând parte din aceeași perioadă, când George Pătru era încă student, desenele fiind cumpărate direct de la graficianul care îl vizitase acasă pe colecționar.
Temperamentul puternic pe care îl observăm în stilul său și scene imaginare care șochează, cu trimiteri spre ambianța nocturnă, adesea tenebroasă, nu le descoperim în lucrările studenției. Densitatea elementelor de limbaj plastic începe să tensioneze câmpul vizual, ca urmare a cerințelor tehnicii, însă ușurința exprimării și plăcerea de a desena păstrează cu ele suflul tinereții artistului.
Compozițiile diferite scoteau în evidență potențele sale plastice în legătura cu principiile structurale ale imaginii, relevând modalitățile în care imaginea grafică se putea desfășura din perspectiva mai multor unghiuri de abordare. Receptivitatea la natura umană și la formele figurative construite și interpretate cu ușurință, descrierea mai ritmică sau mai lejeră, dar sigură pe sine a segmentelor vizuale sunt supuse unei expresive sobrietăți și unei ținute academice. Orchestrarea spațiilor libere, a alăturărilor de sugestii ale luminii și umbrei, denotă un anumit lirism care străbate surdinizat opera dramatică a artistului.
Expoziția din anul 2016 a fost alcătuiră din majoritatea lucrărilor existente în acest catalog, pe care nu le-am putut identifica după lista trimisă de fiul artistului, decât în mică parte, motiv pentru care redăm aici titlurile desenelor care au făcut obiectul simezei de la Muzeul Țăranului Român și derulăm în continuare imaginile, fără titluri, din precauția de a nu face confuzii între denumiri și compozițiile corespondente:„Ea”, „Primăvara” (1985), „Valul” (1979), „Ilustrație”, „Vulturul” (1979), „Madam Hentz”, „Ilustrație”, „Grație”, „Jerfă”, „Portret” (1991), „Eminescu-Rugăciune” (august 1990), „Viața la țară” (1979), „Gospodinele” (1979), „Eminescu” (1995), „Frumoasa și Bestia” (1978), „Muzicanții” (1986), „Vrăjitoarea”, „Satir și nimfe”, „Odihnă” (1982), „Portret” (1984), (Războinic”, „Tinerețe” (1978), „Ingenua” (1978-1979), „Revoluționara” (1978-1989), „Pictorul” (1976-1979), „Ghicitoare” (2011), „Metamorfoză”( 1976-1979), „Gara” (2010) „Don Quijote” (2011), „Pescarul” (2011), „Stihiile” (1976-1979), „Proiect Monumentul Revoluției” (1990), „Prezicătoarele” (2012),„Supușii Domnului”, „Iluzionistul” (2011), „Muzicantul”, „Violonista” (2010), „Pădurea spânzuraților” 2011, „Caricatură” (2005), „Filantropica” (1978-1979), „Nemțoaica” (1982), „Orchestra” (1989), „Italia” (1989), „Artistul și himera” (1978-1979), „Degustătoarea” (1995), 30 de caricaturi.
George Pătru reacționează la realitatea defectuoasă a perioadei imediate căderii comunismului, respingând prin grafica sa mentalitatea unor lideri de opinie care continuau discret doctrina totalitară sub forme ale ipocriziei, înconjurate de un fel de intelectualitate, și care simțeau nevoia discursului sec, propovăduind un viitor luminos României. Îmbrăcând discursul alegoriei, abordarea artistului amintește de o lume grotescă, personajele sale având aspect reptilian și evocând răul, degradarea, șarlătănia și caracterul ascuns al omului, aflat sub pielea râioasă, în a cărei redare artistul alternează mijloacele grafiei sale. Desenele care au ilustrat la un moment dat paginile revistei „Tribuna literar-artistică și culturală” aveau o ironie directă la dezordinea socială postdecembristă, în care persistau simbolurile dictaturii, surprinse prin variate sugestii și embleme arhicunoscute. Erau imaginile unor stări de fapt care evidențiau atitudinea batjocoritoare a celor care își permiteau încă să facă acest lucru și după Revoluția din 1989, chipurile de animale devoratoare arătând încorsetarea evidentă în barierele active ale societății comuniste.
Personaje cu diferite poziții politice și sociale marcau grafica lui George Pătru din ultima perioadă a creației, printre acestea strecurându-se și nume importante ale culturii contemporane, pe care graficianul nu le vedea cu ochi buni. În societatea haotică a timpului său, George Pătru redă și câteva imagini ale libertinajului feminin, care întăresc harababura unui timp neprielnic pentru omul creator. Chipuri de femei, într- o nehotărâtă scenografie, puse pe distracții ieftine sau într-o simplă stare de așteptare, în aceeași notă stilistică a expresionismului german despre care s-a mai vorbit referitor la creația sa, constituiau subiectul câtorva compoziții referitoare la fațetele vremurilor din care artistul a făcut parte.
Unele dintre cele mai frumoase reprezentări din paginile „Tribunei literar-artistice și culturale” sunt portretele lui Mihai Eminescu, subiect ce apărea deseori în discursul său vizual. Figurat singur sau în ambianța unor figuri care, dacă ar fi putut, l-ar fi scos în afara istoriei, dar și înconjurat de lumea viselor și neliniștilor sale, poetul nostru național este evocat de George Pătru asemenea unui luceafăr.
Însă, printre zecile de lucrări de grafică, ilustrând amintita publicație, regăsim și balansul dintre viață și moarte, dintre lumină și întuneric, idee ilustrată prin reprezentarea lui Iisus și prin conceptele metafizice ale pustietății și singurătății, în care oameni aparținând unui spațiu nepământean, emană suferință și disperare, asemenea paznicului de noapte, figură recurentă în desenele sale. Aceste chipuri întregesc tabloul operei unui grafician care își punea multe probleme existențiale și era un gânditor în felul său artistic. Însă, uneori se relaxa, făcând schițe inspirate din stampele japoneze ori se juca cu linia așa cum simțea, descriind în curbe ample și forme efilate frumusețea anatomiei feminine. Lucrările care au ilustrat „Tribuna literar artistică și literară” sunt un document evocator pentru ultimul deceniu din viața și creația graficianului George Pătru.
„Între legendă și adevăr, între concret și abstract, între realism și fantastic, George Pătru s-a aflat în fruntea noului val al graficii românești ai anilor ’70. Colegi, profesori și prieteni pot certifica acest lucru.
Fiul său, graficianul Costin Pătru a concluzionat cel mai bine arta tatălui său: „În fiecare lucrare a sa, putem vedea atât influența expresionismului german, cât și a simbolismului. Pătru nu modifică, el creează, reinventându-se constant, vedem în arta sa noi formule. Fie că este vorba de abundentele peisaje ale Deltei Dunării, la dezolantele gări prezente în memoria unui fiu de CFR-ist, la femeile-simbol devenite ele însele declarații estetice ale artistului, arta lui Pătru este mereu fluctuantă și în permanentă schimbare.”
