Natura ca măsură a existenței în pictura Marietei Besu

Personalitatea artistică a Marietei Besu are mai multe chei de descifrate.  Una dintre acestea deschide zona picturii, a cromaticii și a unor teme de care artista se simte atașată. Însă, venind din zona graficii, desenul rămâne armătura peste care se pliază lumea vegetală, omul și spațiul acvatic, teme recurente, aparținând percepției sale sensibile. De mai multe ori, Marieta Besu ne-a propus pictura ca un mod de a –și reinventa lumea pe care o observă îndeaproape, simțindu-i pulsul recuperat în spații moderne de interpretare a formei, adaptate personalității mereu surprinzătoare. Cadrele vizuale ample sau amănuntele care se răsfrâng asupra  penelului său și care vin din exterior sau din daimonul său interior, corespund admirației pe care o are față de imaginile din proximitate, inmagazinate și filtrate de o îndelungată experiență la șevalet.

„Stradă din Sulina” este un peisaj citadin în care volumele arhitectonice lasă lumina și umbra să mângâie griurile unei atmosfere trecute, dar nu apuse. De la geometrizarea volumelor acestor case din Deltă, desenate cu exactitate și având un aer metafizic datorită pustietății care le amprentează ambianța, Marieta Besu trece la un registru pictural accentuat evocând Balcicul și un colț al său care abundă de vegetație. Pensulația repetată și suprapunerile conferind consistență culorii structurează două planuri orizontale, cu deschidere spre adâncimea perspectivală, lăsând ochiul nostru să se odihnească în profunzimea difuză a orizontului.

Pitorești colțuri de vegetație de la Sulina nu sunt ușor de trecut cu privirea de Marieta Besu, care a găsit un contrast cromatic de mare modernitate în structurarea suprafețelor tonale, fiind inspirată de roșul tricoului prietenului și pictorului Alexandru Ispas, în care o pată sintetică de culoare și  albastrul lemnului vopsit al verandei, în fața căruia luxuriante crengi în glorie vegetală neutralizează fructele galbene, fac din culorile primare motivul de evocare al splendorii unei obișnuite zile miraculoase.

Subiectul floral este o temă în cadrul căreia Marieta Besu schimbă expresivitățile compoziționale nu numai prin schemele de concepere ale lucrării, ci și prin variate modalități de a obține picturalitatea suprafeței. Tușele juxtapuse, dinamice și tensionale din tabloul cu floarea-soarelui  se transformă în trasee de pensulă mai elaborate atunci când abordează crinii, alteori multitudinea de corole de flori implicând ritmicitate și mișcare, datorită atingerilor fine de laviuri sau saturatelor pensulații,  fac din lumea vegetală a Marietei Besu reduta existenței sale senzitive.

La un moment dat, artista schimbă registrul stilistic și, pe fondul nuanțat nonformal cu sugestii ale unei atmosfere marine, așează în primă pagină delicate flori ale căror tulpini grafiate cu ajutorul unor linii subțiri, trasate cu pensula, descrie fragilitatea microcosmosului nostru efemer. Modulate în funcție de ecleraje, prin intensități tonale abia perceptibile, care lasă la vedere  o gestică de subtilă atingere a pânzei, acest gen de compoziții redefinește spațiul memoriei imediate, declanșând particularități plastice distincte.

Sensul scenografic se modifică atunci când un capitel compozit este încununat cu rodii, într-o natură statică inedită, al cărei suport este decorat cu spirale amintind clasicele coarne de berbec ce încununau stilul ionic, interpretate aici după bunul gust al echilibrului și armoniei, specific picturii Marietei Besu.

O lucrare de excepție este „Autoportretul” proiectat pe fundalul unei arhitecturi sacre, semn al apartenenței sale la spiritualitatea creștină. Domină aici verdele și albastrul în complementaritate cu roșu și ocru, remarcându-se totodată suportul compozițional și registrele ce pot fi citite atât în profunzime, cât și pe verticală.

Metamorfoza mării o regăsim în lucrarea „Barca”, un detaliu care ne vorbește despre poezia mării, despre îndeletnicirea pescuitului și despre datele imperceptibile ale existenței. Construcția piramidală a lucrării, amprenta ludică a formelor menținute într-un registru cromatic al delicatelor griuri colorate, respiră aerul unei culturi vizuale cu vechi state academice, adaptate unei viziuni coerente, moderniste și  mereu actuale.

Convenționalitatea unor rețete de compoziție clasică este redefinită în sisteme reprezentaționale în care spațiul bidimensional are formulele lui prestabilite, folosite de Marieta Besu cu precauția de  fi mereu inovativă în evocarea constructivă a imaginii și în echilibrul de ansamblu al tabloului. Proiectat la baza Cazinoului, portretul uneia dintre nepoatele artistei, deschide universul interior al ființei, fiind o analiză de restaurare a poziționării în spațiu a punctului de fugă care se identifică cu elementul arhitectonic. Bucuria de a trăi, inocența și abilitatea de a crea profunzimea iluzorie a privirii sunt încărcate cu patetism și stări afective.

 

Ana Amelia Dincă