Sinopsis la pictura lui Marcel Bunea
Marcel Bune este un artist ale cărei variațiuni în jurul ordinii, depășește simpla stare a unor forme de cunoaștere imediată. Evocând în aparență rațiunea, asumată ca o dorință a ființei de a-și desăvârși sinele prin comparație cu datele unor geometrii, acesta insistă asupra posibilității omului de a fi perfect într-o lume aleatorie. Tangențele avangardismul său deliberează undeva în spatele memoriei, acele axiome matematice, subconștiente și reperabile în câmpurile imagistice, devenite extensii ale ființei artistului, pe care acesta le așeză în afara timpului, noțiune abstractă a cărei mișcare rectiline și uniformă, angrenează mecanismele vizuale propuse în structuri nelimitate și eterogene. Deși Marcel Bunea este un reflex al vremurilor sale, în sensul în care atitudinea față de contemporaneitate este una a ritmicității vieții și a anulării sentimentului, artistul rămâne din punct de vedere al esteticii atașat de o clepsidră intelectuală de elită, de o extraordinară experiență artistică, din ale cărei sinuozități experimentale a selectat ceea ce era consonant cu armonia lumii și cu desăvârșirea eului imperfect, dar perfectibil. Acest univers pictural este deținătorul unei arii de cunoaște integratoare, a cărei totalitate este transmisă nouă prin suma unor linii de forță și nuanțe ce evocă alternanțele existențiale, vorbind despre acel echilibru, regăsit atât în noi, cât și afara noastră. Punând în balanța discursului vizual arsenalul apartenenței la disciplinele exacte, aflate în subsidiarul efectelor plastice care nu contenesc a se transforma în lumini colorate și în iluzii optice, artistul contrabalansează subiectivismul cu notele aspre ale vieții. Trăirile interioare evidențiind modul său de a recepta lumea, sunt detectabile în jocul eclerajelor, modulate conform luminii sale interioare care irumpe molcomă și se continuă în spații în care uneori pura vizualitate se detașează discretă, lăsând loc altor imagini să inducă în abstracția lor geometrică parametrii limitei noastre fizice și spiritul care umblă prin paradoxale labirinturi rectilinii extinse la infinit, căutând utopic reflexe metafizice.
În pictura lui Marcel Bunea, fiecare traseu geometric sprijină un modul, care se multiplică din punct de vedere formal, sensul concretului fiind dat tocmai de această dinamică a liniaturilor locuite de invarianța semantică și discursivă a două elemente de bază ale picturii, linia și culoarea. Varietățile structurale ale compozițiilor, care pot fi citite în verticalitatea, orizontalitatea și adâncimea lor, transformă imaginile în spații conceptuale, în reiterarea „fundamentelor picturii” sub forma unui dispozitiv alternativ de experiențe vizuale.
Exactitatea discursului nu a primat întotdeauna sub forma traseeelor de culoare, care exprimă posibilitățile indefinite ale materiei de a se manifesta în însăși esența ființei. Marcel Bunea, format în spiritul academismului, contaminat de modernitate și de pluralismul tendințelor artei de acum , a abordat și un alt tip de abstracționism ivit din observația directă a cotidianului sau indus de reflecții cromatice nedefinite, în care înlăturarea vizibilului l-a condus până în pragul purei vizualități sau l-a apropiat mai mult de cromatisme.
Ana Amelia Dincă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu