Nudul în pictura lui Mihai Potcoavă

Influenţate de sensibilitea estetică a secolului al XIX-lea, nudurile pictate de Mihai Porcoavă au nota romatică a unei feminităţi perpetue.

Raccourciurile, dispunerea în contraposto a corpului feminin, busturi diferit aşezate în poză, într-o cromatică delicată ce aminteşte eclerajul disctinct al picturii postmoderne, nu aparţin unei ambianţe de interior, ci fac obiectul unor imagini de sine stătătoare, vii prin forţa tensiunilor lăuntrice ale tuşelor şi petelor de culoare.

Pretext de relevare simbolică a figurativului interpretat şi a cromaticii care cunoaşte un parcurs captivant de la gamele fove la griuri fine, dar şi de evocare a naturii feminine prin echilibrarea compoziţinală într-o paletă bine gândită de la nuanţe terne şi sidefuri la accente puternice, care confirmă expresia şi acurateţea curbelor şi rotunjimilor descriind splendoarea anatomică a corpului feminin, Mihai Potcoavă nu se dezice de lumea figurativă şi nici de normele academice interpretate plastic conform propriei sensibilităţi. Armonii formale şi tonale evocate prin fineţea pensulaţiei, prin  atenţia de care dă dovadă în abordarea subiectului figurativ, care se înscrie în linia stilistică a modernităţii, dar şi o încărcătură lirică susţinută de desen şi culoare, fac nudurile semnate de Mihai Potcoavă să fie adevărate exerciţii de evocare a frumuseţii corpului feminin.

Aşezate în fotolii ori în faţa unei ferestre pe al cărei pervaz este prezentă liniatura expresivă a unei flori dezinvolte, nudurile nu redau o anumită lecţie despre sensibiliate, ci reprezintă fascinaţia curbelor corpului femeii posesoare ale unui lirism pregnant, care uneori coboară spre duritatea figurativă a corporale severe lăsând la vedere proporţiile miologice şi osteologice aparte, diverse ca modalitate de reprezentare. Fiind tratate în compoziţii variind din punct de vedere al tipului de abordare în ceea ce priveşte înscrierea structurii nudului într-o formulă vizuală semnificativă ca plasticitate, Mihai Potcoavă cercetează cu mijloacele picturii, valorile emoţionale, evitând dramaticul şi susţinând dimensiunea nostalgică a fiinţei, probând în fiecare lucrare subtila consacrare lirică ce concordă cu implicarea afectivă şi cu transfigurarea poetică a nudului feminin ca subiect artistic.

Din spate, din profil şi semiprofil, în unghiuri ce permit înscrierea unei plasticităţi mai profunde în cadrele rigide ale tabloului, nudurile au o cromatică ce merge de la gama ternă la una fovă, virulenţa expresiei citindu-se în fragmentele de studiu al luminii, când pictorul în dorinţa de a sugera dimensiunea reflexivă a  trupului feminin, accentuează straturile de culori, intervenind tehnic şi artistic. Uneori tuşele sunt vizibile, alteori atmosfera de culoare învăluie spaţiul bidimensional, creând o aură de mister în jurul subiectului. Ţinând seama de proporţii, de incidenţa luminii asupra întregului spaţiu de pictat, Mihai Potcoavă demonstrează că armoniile şi acordurile cromatice, tonurile pure prezente pe alocuri, sunt de mare preţ pentru unitatea şi consonanţa elementelor constitutive ale pânzei. Acest conţinut pregnanat uman este susţinut de vibrarea suprafeţei şi de o uşoară stilizare a formei anatomice. Stăpânite de o tensiune lăuntrică sau aflate în letargia unei liniştii devastatoare, modelele alese pentru a fi pictate cunosc o transfigurare bine temperată, care permite artistului timpul de gândire necesar filtrării temei într-o abordare coerentă şi echilibrată a tematicii nudului.

Ana Amelia Dincă