Vasile Mureşan Murivale sau „Madonin-ul” de la km
0
La Centrul Cultural European şi de Tineret UNESCO „Nicolae
Bălcescu” este deschisă în perioada 3-20 aprilie 2017, expoziţia personală de
pictură „Madone cu pruncul”, teme după maeştri, semnată de Vasile Mureşan
Murivale, organizată şi prezentată de doamna Mimi Necula.
Pentru Murivale spiritualitatea înseamnă
libertatea de a porni de la un dat vizual, în acest caz, Madonna cu Pruncul, pe
care îl supune misticismului imaginar, transformându-l într-o frumoasă poveste
expoziţională. Murivale este un personaj aparte în contextul artei bucureştene
de acum. Modul său de a fiinţa, vizibil prin diferite medii de socializare şi
prin galerii de artă, devine implicit felul său de a gândi şi crea.
Murivale este mai degrabă un ateu, dar numai atuci
când pictează, însă acest lucru nu înseamnă o îndepărtare a fiinţei sale de
ideea de bine, adevăr şi frumos, care ar coincide cu puterea de maximă spiritualizare
a eului. Făcând oamenilor poze cu Dumnezeu, cultivând stânjenei în cinstea
madonnelor scrijelite pe zidurile de la km 0 şi desenând caldarâmuri şi
tomberoane, apoi anemone pe cisme de cauciuc, pictorul nu uită să schimbe
priviri cu van Gogh, unul din câinii săi inteligenti, în timp ce, cu tristeţe, plantează
un trandafir pe care îl cheamă Cornel, după numele prietenului dispărut. Dar, Murivale,
mai ales, pictează şi iar pictează, arătându-ne caracterul său nonconformist de
a exista. Divinitatea vine spre el şi se
arată prin trei semne, însă Madonna cu Pruncul cunoaşte infinit mai multe
aspecte şi interpretări pe care Murivale
le speculează cu instrumentele estetice ale concepţiei sale despre artă,
făcând din această tematică religioasă un subiect laicizant, iar din Madonna o
asemuire sentimentală cu însăşi mama venerată a artistului, fiinţa feminină
căreia Murivale îi poartă o iubire singulară şi nemărginită. Seria de madonne
cu pruncul a fost pictată începând cu anul 1997 , înscriindu-se în evoluţia
firească a operei artistului care a căutat şi a descoperit, s-a întrebat fără
să îşi răspundă încă, dacă gestul său de a picta pe un suport neconvenţional
pentru o temă biblică, este o nefinalizată şi eternă rugăciune, deconstruind şi
pozitivând spiritul său ateu, tragic,
minimalist.
Factura citaţionistă din maeştri artei europene, în principal din
Leonardo, Michelangelo, Rafael, fără a exclude o privire atentă a artistului
spre Renaşterea nordică, nu înlătură nota de personalizare prin tipul de
suport, efecte plastice amintind vechi picturi peste care timpul şi-a pus amprenta, lăsând
interpretarea prin esenţializare şi stilizare să imprime imaginii grafiate cu
pensula, o expresivizare maximă.
Gestul matern implicând tandreţe şi dragoste,
îmbrăţişarea redând intiminatea apropierii dintre mamă şi fiu, evocă perfecţiunea
iubirii absolute, descifrată în frumuseţea privirii pruncului ocrotit de
carapacea fizică şi energetică a mamei.
Tonalităţile sunt reduse la sugestii de impact,
care să surprindă mesajul cu ajutorul roşului carmin, albastrului deschis, ocrurilor
şi ocrului-verde, dominante neutralizând liniatura care descrie corpul Madonnei
şi al Pruncului.
Amintind arta de catacombă, cu figuri când inudate
de lumina divină, când pătrunse de un spirit dramatic şi misterios, aceste scrijeliri
cu tentă arhaică obţinute prin folosirea tehnicii sgraffito, realizate pe folii
de plastic şi expuse, unele, ca nişte tablouri, altele, ca maramele ce
încadrează portretele prin drapajul înconjurând în cădere liberă chipurile,
Murivale surprinde încă o dată prin ingeniozitatea demersului său. Crearea
efectului de tencuială sub imaginea figurativă, lăsând la vedere stratul de
fond şi evidenţind ipostazele „Madonnei cu Pruncul” lasă la vedere culorile
suprapuse în straturi, delicat nuanţate, care să nu concureze cu desenul
subiectului reprezentat.
Umbrelele aşezate pavimentar sunt construite din
pânze triunghiulare concepute iniţial sub forma unor steaguri, apoi unite ca
semn dumnezeiesc şi simbol al perfecţiunii. Sugerând curcubeul ca interfaţă a
divinităţii prin tonurile utilizate, Murivale, prin acest proiect, se întoarce
la afectivitatea de care omul va avea întotdeauna nevoie, nefiind de acord cu
teoriile artei contemporane, care încearcă, reuşind de multe ori, să înlăture
sentimentul.
Ana Amelia Dincă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu