Vasile Mureşan Murivale sau „Madonin-ul” de la km 0

La Centrul Cultural European şi de Tineret UNESCO „Nicolae Bălcescu” este deschisă în perioada 3-20 aprilie 2017, expoziţia personală de pictură „Madone cu pruncul”, teme după maeştri, semnată de Vasile Mureşan Murivale, organizată şi prezentată de doamna Mimi Necula.

Pentru Murivale spiritualitatea înseamnă libertatea de a porni de la un dat vizual, în acest caz, Madonna cu Pruncul, pe care îl supune misticismului imaginar, transformându-l într-o frumoasă poveste expoziţională. Murivale este un personaj aparte în contextul artei bucureştene de acum. Modul său de a fiinţa, vizibil prin diferite medii de socializare şi prin galerii de artă, devine implicit felul său de a gândi şi crea.

Murivale este mai degrabă un ateu, dar numai atuci când pictează, însă acest lucru nu înseamnă o îndepărtare a fiinţei sale de ideea de bine, adevăr şi frumos, care ar coincide cu puterea de maximă spiritualizare a eului. Făcând oamenilor poze cu Dumnezeu, cultivând stânjenei în cinstea madonnelor scrijelite pe zidurile de la km 0 şi desenând caldarâmuri şi tomberoane, apoi anemone pe cisme de cauciuc, pictorul nu uită să schimbe priviri cu van Gogh, unul din câinii săi inteligenti, în timp ce, cu tristeţe, plantează un trandafir pe care îl cheamă Cornel, după numele prietenului dispărut. Dar, Murivale, mai ales, pictează şi iar pictează, arătându-ne caracterul său nonconformist de a exista.  Divinitatea vine spre el şi se arată prin trei semne, însă Madonna cu Pruncul cunoaşte infinit mai multe aspecte şi interpretări pe care Murivale  le speculează cu instrumentele estetice ale concepţiei sale despre artă, făcând din această tematică religioasă un subiect laicizant, iar din Madonna o asemuire sentimentală cu însăşi mama venerată a artistului, fiinţa feminină căreia Murivale îi poartă o iubire singulară şi nemărginită. Seria de madonne cu pruncul a fost pictată începând cu anul 1997 , înscriindu-se în evoluţia firească a operei artistului care a căutat şi a descoperit, s-a întrebat fără să îşi răspundă încă, dacă gestul său de a picta pe un suport neconvenţional pentru o temă biblică, este o nefinalizată şi eternă rugăciune, deconstruind şi pozitivând  spiritul său ateu, tragic, minimalist.

Factura citaţionistă din  maeştri artei europene, în principal din Leonardo, Michelangelo, Rafael, fără a exclude o privire atentă a artistului spre Renaşterea nordică, nu înlătură nota de personalizare prin tipul de suport, efecte plastice amintind vechi picturi peste care  timpul şi-a pus amprenta, lăsând interpretarea prin esenţializare şi stilizare să imprime imaginii grafiate cu pensula, o expresivizare maximă. 

Gestul matern implicând tandreţe şi dragoste, îmbrăţişarea redând intiminatea apropierii dintre mamă şi fiu, evocă perfecţiunea iubirii absolute, descifrată în frumuseţea privirii pruncului ocrotit de carapacea fizică şi energetică a mamei.

Tonalităţile sunt reduse la sugestii de impact, care să surprindă mesajul cu ajutorul roşului carmin, albastrului deschis, ocrurilor şi ocrului-verde, dominante neutralizând liniatura care descrie corpul Madonnei şi al Pruncului.

Amintind arta de catacombă, cu figuri când inudate de lumina divină, când pătrunse de un spirit dramatic şi misterios, aceste scrijeliri cu tentă arhaică obţinute prin folosirea tehnicii sgraffito, realizate pe folii de plastic şi expuse, unele, ca nişte tablouri, altele, ca maramele ce încadrează portretele prin drapajul înconjurând în cădere liberă chipurile, Murivale surprinde încă o dată prin ingeniozitatea demersului său. Crearea efectului de tencuială sub imaginea figurativă, lăsând la vedere stratul de fond şi evidenţind ipostazele „Madonnei cu Pruncul” lasă la vedere culorile suprapuse în straturi, delicat nuanţate, care să nu concureze cu desenul subiectului reprezentat.

Umbrelele aşezate pavimentar sunt construite din pânze triunghiulare concepute iniţial sub forma unor steaguri, apoi unite ca semn dumnezeiesc şi simbol al perfecţiunii. Sugerând curcubeul ca interfaţă a divinităţii prin tonurile utilizate, Murivale, prin acest proiect, se întoarce la afectivitatea de care omul va avea întotdeauna nevoie, nefiind de acord cu teoriile artei contemporane, care încearcă, reuşind de multe ori, să înlăture sentimentul. 

Ana Amelia Dincă