PlayGround, Maria Stoian, Dorina Elixenia Novac, Valentin Baban, la UArt Gallery

Maria Stoian( I)

Cercetarea expresiei chipului uman se constituie într-o preocupare atentă în pictura Mariei Stoian, care abordează personajul singular sau, în mod excepțional grupul, în a cărei fizionomie caută stări de beatitudine, de expectativă, angoase, momente de melancolie, descriind astfel, nenumăratele stări emoționale ale omului prin căutarea în identitatea fiecărei expresii, a definiției interiorului, relevată în privire, în plasticitatea zâmbetului, în modul de evocare a ansamblului și amănuntelor, în specificitatea capului redat frontal, din trei sferturi sau înclinat. Spectaculoase sunt evocările feminine, pline de poezia și romantismul indus de grația atitudinii, de vestimentația evidențiind detalii anatomice puse aduse în prim plan prin aplicarea unor accesorii pe gâtul grațios și efilat al doamnelor, lăsând uneori la vedere, fragilitatea, umerii și carnea fragedă și roz a tinereții. Ca tip de sensibilitate artistică, Maria Stoian se află sub aureola picturii franceze de secol XVIII, care invoca ipostaza seducătoare a femeilor burgheze. Artista pictează chipuri contemporane, folosindu-se de rafinamentul griurilor, de transparența sau greutatea eterului, de culori calde, înconjurând portretele și neutralizând personajele debordând de senzualitatea și de starea de grație a momentului imaginat. Candoarea, latură a purității ființelor Mariei Stoian, o citim în compozițiile cu tinere fete, amintind adolescența și seninătatea acesteia, în care descifrăm disponibilitățile universului imaginativ al pictoriței. Tinere femei cu obrazul de porțelan, îmbrăcate în costume elegante amintind ținutele și ambianța rococo, prin decorul floral al rochiilor, prin savoarea reprezentării feminității, potențând virtuozitățile tehnice ale artistei, sunt apariții ce vorbesc despre calitățile Mariei Stoian privind compoziția, cu tot ceea ce presupune aceasta în zona structurii, a plasticității și a mărturisirilor personale în alegerea temei, a subiectului plastic și efectelor. Niciodată femeia nu este narată din punct de vedere erotic. Chiar atunci când Maria Stoian se oprește asupra nudului în plinătatea lui biologică, acesta este pictat după principiile proporției corpului uman, în care caută volumele maturității, o plasticitate volumetrică și o energie epidermică formulată prin compactarea culorii.   Îmbinând urma fină a pensulei cu pete de culoare, creând armonii și contraste, artista caută sursa de lumină și o scenografie plină de taine, regăsite și în reprezentarea copilăriei cu poveștile ei, dar și în figurile de bărbați sau de îngeri, care transmit emoții, concurând în pictura Mariei Stoian cu preocuparea pentru proiecția sufletului și a frumuseții lui autentice.

Dorina Elixenia Novac (II)

Dorina Elixenia Novac  este apropiată atât de tainele picturii în plein-air, dar și de recuzita atelierului, în temele sale predilecte, peisajul, florile și natura statică. Acestea sunt abordate diferit din punct de vedere stilistic. Pendulând între tușa impresionistă și desenul coerent, care o plasează în zona naturalismului, artista rămâne fidelă formei recognoscibile, sursele sale de inspirație imprimând datele meditației asupra atmosferei redate , fără să corespundă unui raționalism strict al imaginii, care să îi împiedice sensibilitatea și bucuria de a picta, detectate în sensurile cromaticii și a selectării motivelor plastice. Materializând culorile în nișa lor lirică, acestea absorb reflexele luminii, subliniind calitățile pictoriței în ceea ce privește eclerajele impuse de momentele diurne, care îi definitivează modul de elaborare al lucrărilor echilibrate și armonioase. Atât aplatizarea pastei, cât și fragmentarea ei repetată, dar și tușa prelungă și cursivă, o recomandă pe Dorina Elixenia Novac drept o  împătimită a modalităților de diversificare a trăsăturilor de penel, selectându-și modalitățile de plasticitate în funcție de starea de spirit și de soluțiile morfologice adecvate căutărilor sale. Florile sunt identificate asemenea unor personaje care trăiesc prin însăși expresia lor vie, dinamică, devenind replici ale spiritului feminității, aparținător al ființei sensibile a artistei. Aplecându-se asupra unui cadru vizual restrâns, cu ajutorul căruia evocă taina corolelor ori privește un segment peisagistic din apropierea unor conglomerate vegetale, Dorina Elixenia Novac redescoperă întotdeauna nenumăratele înfățișări ale creației naturii, care îi permit că modeleze culoarea, să transmită un mesaj benefic și să precizeze prin acesta, sugestii ale liniștii și seducției, de care este capabilă natura, transpusă prin referințe cromatice armonice pe suportul de pictat. Peisajul este tratat în perspective ample,  devenind un laborator de investigație al  tușei și petei de culoare care, prin repetarea ei în scopul creării a numeroase efecte plastice, îi permit artistei o anumită libertate interioară în abordarea tonalităților, implicate într-o structură compozițională rațională. În naturile statice, elemente dragi artistei, obiecte, scoici, flori, vase de variate expresivități, relaționează între ele pentru a transforma într-un tot unitar planurile sintetice ale compozițiilor. Uneori, studiul de drapaj apare pentru a susține admirabil structurile generale ale lucrărilor, alteori , spații conținătoare ale unor nuanțe închise, grizate, reliefează la modul rafinat potențele luminii, care îmbie atmosfera tabloului.

Vasile Baban(III)

Examinând tablourile lui Valentin Baban, constatăm că peisajul marin ocupă un loc demn de reținut în preocupările sale vizuale. Sedus de ambianța pitorească a valurilor învolburate, de colțuri inedite de natură, creând senzații sonore pânzelor sale, amprentate de atitudinea plastică a artistului în ceea ce privește abordarea elementelor de limbaj, acesta derulează pe suportul de pictat senzații ale frumosului, ca o poveste despre libertatea pe care o are în fața motivului și care îl îndeamnă să iscodească ungherele ascunse, întâlnite de penelul său. Simțind nevoia de a crea mișcare, de a determina tensiuni în așezarea tușelor de culoare, astfel încât, privitorul să regăsească ambianța unor locuri pictogene, pensulația susține mișcările interne ale compozițiilor, accentuate de gamele de griuri rafinate, de gesturi repezi relevând intensitatea sunetelor. Valentin Baban trece deseori  la împăstări care animă spațiul, fiind preocupat în mod deosebit de posibilitățile expresive ale culorii, impuse în corsetul unei imagini neaglomerate de formule vizuale. Artistul, prin crearea suprafețelor mari de structurare a lucrărilor, evocă o scenă pornită de la lumea figurativă, pe care o conduce până la limita nonfigurativului, uneori până în pragul expresionismului, alteori făcând o întoarcere stilistică spre modernitatea scolii noastre de peisagistică. Această atitudine se schimbă când tratarea imaginii pornește de la aspecte citadine, unde descoperim ambianța Balcicului sau a unei vechi civilizații, evocată prin imaginea unor vase de lut așezate în plină pagină, într-o concentrare formală echilibrată și deosebit de plastică. Valorările nuanțărilor atrag atenția prin culoarea așezată uneori în structuri de pastă policromă, evidențiind pantele malurilor, casele, valurile, partea umbroasă și luminoasă a trunchiurilor de arbori, redați în tendința lor ascendentă. Tonuri proaspete, griuri nuanțate și expansive în forma generală a compozițiilor, unde reperele realității se pierd în substanța pastei, fără a reduce ideea de peisaj, domină imperativ imaginile lui Valentin Baban, pictorul pentru care maxima concentrare a culorii alternează cu spații învăluite în efectele irizante ale culorilor, având câteodată strălucirea mineralelor. Lumina blândă și zilele însorite vorbesc despre afectivitatea de care dă dovadă artistul în tratarea peisajului. Focalizarea interesului său pe reevaluarea strălucirii pigmentare, indiferent dacă tonalitățile sunt închise sau deschise, exaltarea contrastantă a formelor și aspectelor inedite preluate din locurile văzute, sunt supuse impedimentului verdelui, albastrului, ocrului și violetului, metamorfozate în reflexele copacilor în apă, în amintirea mării și bălților, în atmosfera unei marine în care gestul direct al trăsăturilor tensionale, direcționate radial, se transformă într-o reducție cromatică. Uneori citim căldura amiezii, farmecul răsăriturilor și apusurilor, amintiri ale ruralului, evocate în reprezentarea unor drumuri de țară, unde îmbinarea reliefului cu fragmente de locuire conferă o încărcătură emoțională, completând la modul fericit pictura lui Vasile Baban. 

Ana Amelia Dincă,

critic de artă