De unde vine frumosul în pictura lui Augustin Costinescu

Dezvoltat ca viziune pe linia colorismului românesc, dar implicat stilistic în tipul de expresionism și fovism al peisajul francez, Augustin Costinescu își asumă prin opera sa un tip de originalitate care atrage atenția prin sensibilitate, emoție, sentiment nedisimulat în fața luminii, detectată ca principală sursă a bucuriei artistului de a picta, alături de culoarea vie, tensională, încorsetată într-un limbaj unde subiectul plastic devine predilect. Prin luminozitatea pânzelor sale, prin galbenul mirobolant, care îi domină tablourile în compozițiile de maturitate, Augustin Costinescu redefinește o atitudine de admirație în fața cotidianului personal, marcat de temele consacrate ale istoriei artei: portret, natură statică, peisaj, compoziție, perspectivă ce îl apropie de zonele clasicismului. Este evident că artistul a privit atent pictura modernă europeană, observând în marile muzee ale lumii creația maeștrilor dinaintea sa, cercetându-le atent opera, citind mult și înțelegând sensul creatorului căutător de elemente identitare necesare definirii operei. Deși este un urmaș demn al colorismului românesc pe filiera Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Vasile Grigore, pictorul are atitudinea personajului care își așează șevaletul în Montmartre și Montparnasse, Veneția, Florența și Capri, Grecia, Spania ori în cartierele vechi ale Bucureștilor, iubind plein-aerul și absorbind cu nesaț frumusețea geografiei, a atmosferei, căutând colțuri de natură exotice, care îi permit să alcătuiască imagini inedite, încărcate de romantism și pitoresc. Păstrând și cultul atelierului la fel ca vechii maeștri, cunoscând rigorile structurale ale imaginii și folosindu-se de ele pentru a implica tonalitățile luminoase și culoarea vie și sălbatică, Augustin Costinescu creează, pe o armătură bine articulată a desenului, mase de materie cromatică ordonate după preceptele cromatologiei, după norme care avantajează eclerajele dispuse pe întreaga suprafață a lucrării sau în planuri perspectivale ori în orizontale și verticale. Senzațiile vizuale rezultate din această osmoză a coloritului surprinzător de luminos, ține și de solaritatea interioară a artistului, care știe să privească cu ochii minți, variațiunile de atmosferă ale peisajului în plină zi, sinceritatea sa față de motiv insinuându-se în juxtapunerile de tonuri, în metamorfoza de culori calde și reci ce brodează golfuri și așezări mărginind ape, debarcadere, cadre citadine, clădiri încărcate de taine, lăcașe de cult învăluite în armonii cromatice sonore, surprinzând ansambluri și detalii asamblate după datele picturii, conforma experienței și talentului său. 

Sunt evidente modalitățile plastice prin care Augustin Costinescu amprentează culorilor vii o strălucire aparte, o puritate și o saturare a pigmentului aflate uneori în pragul incandescenței. O anumită libertatea în mânuirea penelului, dar și gesturile reținute în aplicarea tonurilor eclatante și aprinse, evidențiază sclipirea de briliant a materiei așezată peste componentele figurative, conturate unitar, stilizate după subiectivitatea emoției directe, dar concordând conform obiectivității experienței sale de decenii. Culoarea, corelată cu formele, denotă principiile stilistice ale expresionismului și fovismului sub pecetea cărora se află prin dezinvoltură, din care abstrage cruditatea substanței alăturate senzitivului, devenind el însuși, identitar și continuator al drumului colorismului românesc. Neîncetatele căutări de soluții plastice sunt evocate de suprafețele ordonatoare ale compoziției creând perspective ori zone aplatizate ale câmpului imagistic, născute din înlănțuiri de tușe și de pete în game așezate ritmic, purtând cu ele expresii plastice induse în urma impresiilor din fața motivului. Grija pentru perechile de complementare roșu/verde și galben/albastru sporește contrastele și plasticitatea imaginii, lăsând amestecurile, asociațiile și opozițiile dintre nuanțe să evidențieze acuitatea vizuală a artistului a cărei atenție insistă asupra culorilor termo-dinamice cu efecte psihologice. Suprafețele perspectivale sunt rezultatul utilizării în diferite registre a culorilor calde și reci, încununate de strălucirea maximă a galbenului încărcat de lirism și prospețime. Ca dominantă cromatică, acesta conferă monumentalitate compozițiilor sale, le arhitecturează după reguli impuse de pictor, alcătuind spații vibrante, încărcate de lumină și bucurie, de expresivitate maximă. Galbenul din pânzele lui Augustin Costinescu aparține componentei divine a ființei sale, reculului venit dinspre armoniile lumii, predispunând la comunicare prin tensiunile expresiei, prin schimburile energetice dintre natura interioară și cea exterioară artistului. Lizibile în variatele efecte și senzații imprimate suportului bidimensional, de la liniște și sublim, la starea de bine și la dinamica vieții, aceste elemente conștiente și subconștiente sunt surprinse în tușe intense de galben, alăturate ritmic, prin trasee scurte sau prelungi ori elaborate în pete ample de culoare, dând impresia unor meteoriți în cădere sau a unor efecte optice orbitoare, tensionând suprafața eclatantă de galben pur, intens, violent, strident, surdinizat, diluat…Este impresionantă capacitatea artistului de a modela galbenul după simțămintele sale. Modul cum este implicată în creația sa, această nuanță caldă, compactată sau transparent aplicată, dând privitorului impresia unei perpetue regenerări a lumii, ne arată felul pictorului de a păstra analogiile cu ceea ce este etern, cu forța și masculinitatea universului, cu parte benefică a laturii noastre diurne, potențând tonalitățile sale în apropierea alburilor, ocrurilor și oranjului ori în vecinătăți sonore de roșu, albastru și verde. Paleta lui Augustin Costinescu este mult mai deschisă acum, decât în pânzele din perioada trecută a creației sale, când, aflat sub incidențele unui sintetism mai pronunțat și sub fascinanta cupolă a griurilor colorate, a creat lucrări de o ținută estetică de valoare comparabilă cu cele recente, anunțând de la o perioadă de creație la alta, nu schimbarea viziunii, ci evoluția care avea să se contureze și să-i definească originalitatea. De la planurile generoase de culoare, artistul a devenit mai apropiat de suprafețele analitice așezate în conture figurative, de la un ponderat al tonalităților potolite de griuri, a urmat drumul direcției fove fără să exagereze, rămânând în matca protectoare a ideii că pictura trebuie să fie frumoasă, să reprezinte latura sensibilă a artistului, dimensiunea nevăzută a interiorității sale și adevărul său. 
Femeia în desenele lui Augustin Costinescu. 
Desenul a avut o continuitate neîntreruptă pe parcursul operei pictate a lui Augustin Costinescu. Acesta nu necesită întrebări sofisticate asupra mesajului, el fiind simplu ca adevărul, ca binele şi frumosul. Ce poate fi complicat în chipul unei femei care îşi acceptă destinul, relaxându-se resemnată în faţa unui buchet de flori? Nimeni nu bănuieşte cât este încărcătură filosofică şi cât este religiozitate în reprezentarea nudului unei tinere evocată în deplinătatea purităţii ei, cu forme trupeşti totuşi apetisante şi vulnerabile.
Femeia, căci acesta este un subiect elaborat al desenelor sale, este prezentată în linii unduioase, obţinute din modulări ale desenului, din ducturi curbilinii care mângâie retina, făcând-o să parcurgă traseele unor hiperbole şi parabole închegând armonios imaginea, construită pe forme rotunde, feminine.
Din trăsătura întreruptă sau continuă a instrumentului de lucru, pensulă îmbibată de negru, cărbune, pastel sau tuş, Augustin Costinescu ne ţine o lecţie despre stil, despre posibilităţile nelimitate ale imaginaţiei de a reprezenta acelaşi motiv artistic în variante care ţin de reevaluarea mijloacelor de expresie. Paralel cu investigaţia realistă a anatomiei, cu respectarea criteriilor compoziţionale, a proporţiilor miologice şi osteologice, artistul interpretează corpul prin păstrarea limitelor figurativului, amplificând notaţiile lirice ale imaginii prin rafinamentul liniei, prin atitudinea demnă şi ţinuta elegantă a posturii. Modelul de atelier rămâne în atenţia artistului prin redarea acestuia în crochiuri, studii şi schiţe, dominate de un pronunţat caracter liric. 
Reprezentând femeia în minimum de linii, uneori cu accente de culoare, pentru a plasticiza o dată în plus expresia estetică a lucrării, artistul execută o sinteză deplină a subiectului, având avantajul vizualizării rapide, al impactului direct asupra privirii, printr-o transmitere implicită a ideii şi a emoţiei. Notaţia rapidă, invocând caligrafia elegantă a maeştrilor clasici, este interpretată într-un mod personal de artistul care, de la dezinvoltura şi simplitatea gestului, ajunge la scriitura unei caligrafii vibrante de linii cu rol de a ondula drapajul rochiilor unor dansatoare de cabaret şi balerine efilate, creând ritmuri şi tensiuni plastice, evocând, în acelaşi timp, o mişcare continuă. Deseori apare nota de picturalitate, obţinută din aceleaşi tonalităţi deschise, efectele ultime fiind asemănătoare tendinţei fove a pânzelor. 
Stând cu mâna leneşă peste spătarul scaunului ori având capul acoperit de o pălărie după moda timpului, personajul feminin este tratat deopotrivă în linii grose, subţiri şi intermediare, adică modulate pentru a reda lumina şi umbra prin sugestii metaforice de interpretare, nuduriel schematizând prototipul stării de graţie, ce caracterizează reprezentările feminine din opera lui Augustin Costinescu. În faţa unei ceşti de cafea, doamnele grafiate seminud afirmă concizia grafică la care poate ajunge măiestria artistului şi jocul de volume în alternanţa aproape- departe. În timp, desenele care redau nudul şi frumuseţea feminină ca subiecte de reprezentare, au devenit uneori interpretări mai libere din punct de vedere al tratării anatomiei, Augustin Costinescu fiind interesat de poezia atmosferei, de tainele induse de o astfel de temă. Din linii mici, întrerupte, dispuse în registre orizontale, creând impresia de plutire, acesta fixează lapidar detalii, lăsând fantezia creatoare să susţină un tip spiritual de nud, scoţând în evidenţă deplina putere de analiză şi stilizare şi unificând ansamblul de reţele şi trasee divizate ale liniei, fixate admirabil în forma cadru.

Ana Amelia Dincă,
critic de artă