Intermezzo, expoziție Andrei Damo

-27 august-20 septembrie 2018, Cercul Militar Național-

Andrei Damo nu spune niciodată lucrurilor pe nume, artistul sugerând doar un mesaj, un gând, o idee, relaționate cu destinul uman aflat în centrul operei sale de până acum. Neliniștile acestuia,  zbuciumul interior,  reprezentate în compoziții barocizante, dominate de misterul susținut de  eclerajele diverse ce învăluie omul spiritualizat, ființă a contrastelor existențiale, transformă întreaga viziune pictorului într-un itinerar al descoperirilor, al revenirilor la eul suconștient.  Un artist cu o vastă cultură, Andrei Damo a trecut discret pe lângă Renașterea flamandă, dar și pe lângă construcția piramidală a lui Leonardo da Vinci, chiar dacă, în sugestia schematică a unor pictograme, evocând portrete de orientali, alătură două civilizații atât de diferite, Orientul și Occidentul, făcând totuși un popas atent în istoria artei baroce . Uneori modalitățile de exprimare alegorică a realului nu înlătură sistematizarea riguroasă a elementelor, rațiunea, afirmarea directă a preferinței pentru desen și culoare deopotrivă, într-o expresie plastică figurativă, de înaltă ținută estetică. Trăirile depozitate în memorie, imaginarul personal, asociațiile de sugestii, libertatea de exprimare și uneori supremația visului,  conduse de norme compoziționale,  îl situează uneori, pe Andrei Damo, în ereditatea suprarealismului.  Expoziția deschisă la Cercul Militar Național este pusă sub semnul diversității, în sensul că mai multe componente ideatice converg spre descrierea unei viziuni închegate, deplin exersate și statornicite. Lucrările pictate în ultimii doi ani exprimă gândurile  artistului, evocând și o atitudine discretă, încifrată asupra lumii în care îi este dat artistului să trăiască. Elementele dominante ale societății de rând sunt parodiate, politicul transpare surdinizat în contextul acestei transcrieri picturale, iar situațiile sunt doar punctate și ambalate într-un discurs vizual  în care subiectul este etalat într-o alternare de implicări stilistice, ele fiind aduse de artist de experiența artistului, sub carapacea aceleiași unitare definiții estetice.

Există momente când pictura sa eminamente umanistă se dezantropomorfizează în conținut. Peisajele sunt cele care  fac o reîntoarcere spre dragostea artistului pentru amănuntele și discreția naturii, pentru frumusețea ei incomensurabilă și pentru bogăția cromatică și formală care îl pot inspira pe artist. Efectele impresioniste sunt doar aparente, acestea ivindu-se dintr-o gestică și o grafie ritmică, tensionată, Andrei Damo creând trăsături de penel scurte și fragmentate, făcând din compozițiile de acest gen, imagini vivante, afectând simțurile ochiului nostru.

O anumită granulație pointilistă detectăm în câteva lucrări, semn că Andrei Damo caută permanent diversificarea expresiei plastice. Dar pictorul nu construiește forma din aceste efecte, așa cum făceau înaintașii săi, ci caută să accentueze plasticitatea prin atente și abia perceptibile atingeri de pensulă. Un aspect demn de remarcat îl constituie partea de suprarealism a operei sale, despre care s- a discutat mai puțin și care se pliază în general pe invocare unor personaje din mitologie, adaptate vremurilor de acum.

Dedicată Marii Uniri, expoziția cuprinde inclusiv reprezentări de soldați și personaje istorice legate de anul 1918, fie prin implicarea în Primul Război mondial, fie prin atașamentul de românitatea noastră. Momentul este eclipsat de reprezentările Reginei Maria, maiestuoasă, purtând însemnele monarhiei. Mărturisirile artistului despre acest eveniment istoric crucial, nu înlătură fina sa observație asupra atitudinii unora față de acest moment, ilustrarea drapelului național în contextul unei compoziții cu nud, iată România Revoluționară a zilelor noastre. Paradoxul existențial actual este surprins cu un discret umor, dar și cu responsabilitatea celui care își duce viața în contextul contrastelor societății actuale.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă