Traian Brădean are un loc
binemeritat în galeria artiştilor români din a doua jumătate a secolului XX.
Apărută pe armătura desenului, picture sa este îndreptată spre filosofia omului
simplu, ieşind victorioasă din pluralismul tendinţelor începutului de veac XXI
şi aşezându-se de la sine printe reperele figurative de factură modernă ale
artei româneşti.
Artistul se situează în ereditatea
postciucurenciană, fiind privit din perspectivă istorică în ambianţa ultimei
generaţii a maeştrilor din care mai fac parte Ion Sălişteanu, Aurel Nedel,
Vasile Grigore, Elena Uţă Chelaru, Constantin Piliuţă, Rodica Lazăr, Marius
Cilievici, Iacob Lazăr, Vasile Celmare, Angela Popa Brădean., Viorel Mărginean,
Virgil Almăşanu etc.
Plasticianul s-a aflat în
plină forţă creatoare până în ultima clipă, iar noi suntem în faţa unei opere
care nu s-a încheiat, fascinându-ne din ce în ce mai mult prin desenul care
descrie forma, în dorinţa de disciplinare a compoziţiei pictate născută din
culori puţine, esenţiale, opţiune menţinută pe parcursul cristalizării treptate
a personalităţii artistice.
Desenator de mare talent,
coborând din latura europeană a fenomenului, prin atenţia de care a dat dovadă
în studierea desenelor lui Michelangelo Buonarroti, Albrecht Dürer şi Rembrandt
van Rijn, în fenomenul românesc fiind continuator al unor nume ilustre ale
domeniului, precum Theodor Pallady şi Camil Ressu, vocaţia artistului pentru
simplitatea monumentală şi rigorism concurează cu voinţa de a rămâne în
interiorul limbajului propriu, opera sa detaşându-se de generaţia din care face
parte prin tipul de identitate creatoare asumată rezultată din demersul antropologic
şi din latura eminamente umanistă a viziunii. Cele două coordonate ale opţiunii
plastice, cea de desenator şi cea de pictor, nu trebuie private doar din punct
de vedere al imaginii cu efect agreabil ochiului, ci necesită o disecare
dincolo de raţionalitatea intimă care se stabileşte între structura senzitivă a
artistului şi transpunerea echilibrată a lumii microcomice din Banat . Acest discurs vizual parcurge drumul unei opere
vaste, de la percepţia energetică a naturii lucrurilor explicit evocate, până
la eliptic şi detaliu, în desen. În pictură, nu de puţine ori elementele
concrete traversează un drum contradictoriu, în sensul că în deliberarea
căutărilor formale intervin succesiv trimiteri spre o artă de factura unui
modernism revigorat pe linia Pallady-Ciucurencu, ce persistă în dorinţa
artistului de a păstra anumite precepte de rigurozitate, dar avem de-a face şi
cu o latură de postmodernism în ceea ce priveşte reevaluarea liniei şi culorii
între aceleaşi limite ale raţionalului. Acest din urmă aspect este vizibil nu
doar în păstrarea tehnicilor tradiţionale şi deopotrivă a stilizării, ci ţine
inclusive de atitudinea pe care pictorul o are faţă de actul artistic prin
distribuirea luminii şi abordarea elementelor de limbaj plastic după principii
compoziţionale, a implicării unei cromatici personale dominată pe de o parte de
ocru, alb, verde, albastru, iar alteori de eclerajul excesiv, care cucereşte
ochiul. De la pensulaţii fluide şi strălucitoare asemănătoare vitraliilor, până
la opacitatea griurilor colorate, de la esenţa spiritului la sinteza stilistică,
de la materialitate la aplatizarea materiei cromatice şi de la academismul
însuşit la cotele sale maxime prin desen, până la sugestiile ce apar aievea în
ceaşca de cafea, lucrările sale au o raportare tacită la ceea ce înseamnă
filiaţia şcoilii româneşti de pictură,
în direcţia reevaluării formei şi solidităţii conferită acesteia de consistenţa
materiei picturale în peisaj, natură
statică şi portret, impactul cromatic de factură ciucurenciană sesizându-se în
formularea subiectului plastic, însă cu menţiunea că Traian Brădean a căutat să
se detaşeze, transformându-şi investigaţiile din sfera limbajului vizual
experimentat prin rapelul la tradiţia creată de maestrul său, în preţioase
repere pentru elaborarea unui autentic sistem stilistic, vizibil în primul rând
în desen, apoi în culoarea care cunoaşte de-a lungul anilor transformări
osmotice.
Plasticianul a abordat şi
arta monumentală, mozaicul parietal de la Suceava dezvelit în toamna anului
1983 a decorat hala principală a fostei Întreprinderi de Utilaje şi Piese de
Schimb, fiind realizat în acelaşi stil inconfundabil.
Traian Brădean este un nume
de referinţă şi în pictură, chiar dacă crochiurile, schiţele şi studiile ni-l
recomandă ca fiind cel mai important desenator roman din a doua jumătate a
secolului al XX-lea, depăşind rigorile academismului prin capacitatea de
suprindere sintetică a modelului în notaţii de o clipă realizate cu siguranţă
şi mare uşurinţă a execuţiei sau într-o cercetare analitică prin intermediul
căreia evocă naturaleţea atitudinii personajelor, căutând întotdeauna nu numai
idealitatea anatomică a corpului printr-o conturare gestuală cu ajutorul
liniei, ci şi noi modalităţi de expresivizare a formei, la fel ca în portrete
unde ne demonstrează că diversitatea caracterelor umane este nelimitată.
Ana Amelia Dincă
Critic
de artă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu