Cîrstina de la Studina în „Dialogul colecţiilor”
la Galeria „Irecson”
sau secţiuni în visele artistului
În dinamica cercetărilor sale asupra peisajului
psihedelic, selenar, acvatic sau în relaţie cu figurativul obiectiv, Cîrstina
de la Studina îşi conduce opţiunea plastică în direcţia unui spirit ludic, a
cărei logică de structurare compoziţională nu dispare complet, ci se adaptează întotdeauna
percepţiei personale asupra a două elemente neantagonice: visul şi realitatea.
Acestea se îmbină într-un tot armonios conform laturii senzitive a pictorului,
pentru care motivul artistic al peisajului focalizat de ochiul său imaginar
este raportat la propria percepţie şi capacitate de transpunere a elementelor receptate
din universul imediat.
Manifestarea de la Galeria „Irecson” continuă în
mod firesc demersul expoziţional de până acum, care demonstrează preocupările
pictorului în direcţia sugestiei unor forme complex colorate, în tonalităţi
cuprinzând zone ale expresionismului
prin transmiterea unui sentiment, prin corespondenţe între real şi imaginar,
prin forma hibridă a lumii neatinsă de contemporaneitate.
„Colecţii în dialog”, aşa cum şi-a intitulat
autorul această personală, cuprinde lucrări dăruite de artist sau achiziţionate
de iubitorii picturii sale: „Lumea nemărginită”,
„Amurg marin”, „După ploaie”, „Vârf de munte”, „Liniştea munţilor”, „Crângul
fermecat” etc.
În acestea identificăm conţinutul unor recipiente
cu esenţe cromatice peste care aerul plimbă materia, relevă suavitatea
nisipului, forţa arborilor, necuprinsul întinderilor marine sau telurice, evocând
reveriile coloristice şi formale ce par secţiuni în visele artistului.
Dinamismul metamorfozelor, note ale imaginarului,
spaţiile deschise ale cerului, mării şi dealurilor, elaborate în galben,
albastru, verde, ocru, sunt contrapunctate uneori de claustrarea repunând
în discuţie tendinţa pesimistă a firii pictorului, pentru care întoarcerea la
geneză şi visarea sunt revelaţii in nuce ale spiritului său contemplativ.
Ana Amelia Dincă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu