Lumină de august

               -despre pictura psiho-poetică a lui Ilie Cioartă

O anumită coerciţie vizuală străbate pictura lui Ilie Cioartă, un artist care parcurge zona formelor plastice din perspectiva unui expresionism cromatic suprapus stratului senzitiv al eului. Artistul îşi organizează meticulos compoziţiile, universul expresiei plastice  oglindind raportul său cu fiinţa individuală, cu lumea subiectivă, cu reliefurile interioare, de nepătruns, ale spiritului.

În lucrările „Cântec şi flacără” „Lumină de august” şi „Neliniştea înserării” culoarea este asociată cu lumina, ziua cu binele, adevărul cu frumuseţea.

Create în 2014, în Belgia, la Merksem, acestea pot fi definite drept puncte de apogeu ale picturii de până acum a artistului şcolit în Academia de Arte Frumoase de la Bucureşti, în a cărei pictură devine predominant aspectul figurativ interpretat, cu particularităţi din care problematica explicită a formei nu lipseşte, ipostazierea solarităţii fiinţei şi admiraţiei pentru bucuriile mărunte ale existenţei, fiind termeni definitorii.

Liniile de forţă, unghiurile, care sunt întâlniri ale unor curbe, creează perspective şi dau o dinamică interioară lucrărilor, ritmul trăsăturilor de penel fiind  susţinut şi de verticalitatea personajelor, şi de petele de culoare, distribuite după reguli compoziţionale. Artistul subliniază caracterul poetic al demersului său vizual, tonurile şi nuanţele mărturisesc sfera sensibilăţii lăuntrice a pictorului, prin spaţiile care se exaltă reciproc, prin structurile geometrice inserate, printr-o mişcare ce conferă mobilitate grupului de personaje amplasat pe întreaga suprafaţă a tabloului, în ipostaze seducătoare: cântând la vioară, pozând nud artistului, privind spre marginea tabloului în regăsirea unui mister pierdut.       

Munca de căutări constând în elaborarea multor schiţe lasă imaginaţia să găsească elementele necesare: raporturi de forme şi culoare, discrete perspective, o fascinantă lume vegetală, un ritm al dispunerii personajelor cu atitudini diferite. Suprafaţa pânzelor este colorată în galben şi ocru, albastru de Prusia în combinaţie cu roşu ecarlat, obţinând diferite nuanţe de violet şi indigo, vagi urme de verde de crom diluat cu alb şi galben venind să completeze paleta cromatică  în acord cu pictura sa psiho-poetică, relaţionată coerent cu gândirea şi gestul artistic. Conducând elementele selectate din subconştient spre elaborarea atmosferei de visare, Ilie Cioartă afirmă: „oniricul îmi dă libertatea căutării”.

Plăsmuirea imaginii în vederea obţinerii unor noi structuri vizuale porneşte de la o stare având conţinut ludic, reflectată în „nebunia” cromatică de pe pânză. Din acest haos al căutărilor se naşte poezia picturii lui Ilie Cioartă, care este lirică, cuprinsă de reverie, de taine şi de un ecleraj aducător de bucurie în inima privitorului ce îşi focalizează privirea în delicatele contraste de forme şi culori juxtapuse, părând învăluitoare şi că se prăvălesc spre exteriorul tabloului. Imaginea mentală dirijează volumele de la primele semne trasate pe pânză prin intermediul contururilor evanescente prelucrate, până la întrepătrunderea lor cu mediul cromatic. Aici plasticianul va descifra elementele de care are nevoie, după ce zile la rând va fi privit acea pânză, căutând modalităţi de fixare a limbajului pictural şi de concretizare a oniricului, dezvăluind astfel expresivităţi şi noi modalităţi de figurare a elementelor folosite în cadrul unitar al viziunii.

Rupt din structura imaginarului, tabloul va fi populat de o lume aparţinând celor două regnuri care coexistă: teluric şi cosmic, prin personajele feminine şi masculine şi prin celesta lumină diurnă. Pare stenograma unei atmosfere poetice pictura sa unde tinerele fete au o forţă mirifică, tămăduitoare, fiind înfăţişate ca simboluri ale artelor. În aceste omagii aduse tinereţii, visul interferează cu domeniul concret, personajele au chipuri ovale, nasul alungit, ochii sub arcade puternice,  în spiritul automimesis-ului şi trupurile într-o alongaţie apropiată de estetica manuscrisului. Îmbrăcate în rochiile închipuite de artist, fetele par zeiţe ale frumuseţii dominând lumina.

Renunţând uneori în mod deliberat la subiectul recognoscibil, pentru  a ne lăsa, în evanescentele contururi ale petelor de culoare, să bănuim numai o formă umană stilizată sau un contur, fără destinaţie figurativă, pictorul îşi continuă conceptul şi îl situează în arealul retrospectivei din interiorul propriilor trăiri, ceea ce conduce spre apariţia unor lucrări singulare, armonizate într-o scenografie de mare rafinament estetic. Ilie Cioartă reconstituie lumea divină a copilăriei sale, a lucrurilor frumoase trăite atunci sub cupola luminilor de dimineaţă, în amurguri, apusuri, dar mai ales în gloria soarelui revărsat peste existenţa artistică de mai târziu, elaborând transparenţe cromatice, iluzii vizuale rezultate din tonalităţi de fineţe create de artistul experimentat.

Eboşele sale pot fi lucrări de sine stătătoare ce au măreţia compoziţiilor abstracte dominate de ritmuri în culori vivante, în nuanţe căutate în schiţele din caietele pictorului, care şi acelea sunt lucrări de mare ţinută plastică. Având obsesia tinereţii şi a bucuriei vieţii, Ilie Cioartă prezintă sub acest pretext artistic, particularităţi de expresie specifice artei sale, fruste sau degajate trăsături de penel, stratul final completând  efectul de spectacol cromatic peste care suprapune tinere fete a căror vestimentaţie derivă din jocul de tonalităţi, evocând starea de spirit jovială a artistului. Densitatea cromatică cu zonele de efecte vizuale, distribuite după criteriile unui ritm necesar dezvăluirii bucuriei de a trăi, sunt recurente, construind partea originală a picturii sale.

Un contrapunct între o structură figurativă şi una abstractă pe care le armonizează, rezultând o imagine spontană cu o anumită vitalitate, alternează cu zone imprecise pentru a invita privitorul să completeze frumosul vis despre veşnica şi utopica tinereţe a  artistului.

O prospeţime perpetuă şi ingenuă transpare din pictura lui Ilie Cioartă marcată de aura lirică şi senzorială a celui care caută lumina analogă iluminării sale interioare.

Ana Amelia Dincă