Salonul
de Primăvară de la Călăraşi
Salonul
de Primăvară, ediţia I, s-a deschis joi, 14 aprilie, 2016, şi a reunit artişti
plastici din Călăraşi, Bistriţa, Bucureşti, Slobozia, Feteşti, Ţăndărei, Lehliu
şi s-a desfăşurat sub egida Whiz Art, la Casa Expoziţiilor din cadrul Direcţiei
pentru Cultură Călăraşi. Ramurile artistice reprezentate reconstituie viziunile
expozanţilor prin lucrări de pictură, sculptură, grafică, sticlă şi ceramică,
tendinţele estetice fiind raportate la anii uceniciei, cultură şi experienţă. Divergenţele
stilistice apărute în expunere se datorează tehnicilor specifice fiecărei
abordări, în funcţie de opţiunea creatorului, incluzând aici şi aspectele de
originalitate, variate şi interesante, cu mesaj direct sau încifrat, ambele
incitante pentru privitorul care va descoperi în simbolistica formei şi
culorii, un univers ce poate fi relaţionat cu latura senzitivă a individului.
Remarcându-se direcţia figurativă în spiritul şcolii interbelice de pictură
românească, simeza a atras atenţia prin insistenţa asupra motivelor preluate
din natură sau interpretate, evocându-se rolul avut de culoare şi de textura
materialului utilizat pentru toate ramurile prezente. Spontaneitatea şi gestul
controlat prin rigori aparţinând ştiinţei desenului, se armonizează cu formele
susţinute de siguranţa execuţiei acestuia, de tonalităţi delicate, demonstrând
că orice abatere de la reguli este un câştig pentru plasticianul care, încercând
să reînventeze formule pentru a-şi defini datele demersului artistic, ajunge la valori esenţiale,
definitorii. Recurgând exclusiv la creaţii recente, Salonul de Primăvară de la
Călăraşi creează o imagine despre variatele tendinţe plastice practicate în
sudul ţării şi, urmând celei de a VII-a ediţii a Salonului Anual de Arte,
demonstrează munca sistematică şi evolutivă a participanţilor, autori ai compoziţiilor
care cuprind abordări legate de picturalitate, aplatizare, profunzimi
perspectivale ori volum cu inserţii cromatice sau în cadrul căruia se menţine
stare brută a materialului ca o caracteristică de ordin estetic, rămânând în
zona manifestărilor de acest gen, un moment de reţinut pentru cultura locală.
Au
participat:
SILVIU IOAN SOARE
VICTOR GRIGORE
MARIANA GHEORGHE
CORNEL URSU
LAURENŢIU NIŢĂ
CULIŢĂ
ŞTEFAN DUMITRACHE
RODICA IACOB
DORIN MANEA
PETRONELA MILEA
ANA MARIA
PĂPURICĂ
CARMEN PAVEL
GEANINA COLGEAG
ALIN BARBU
FLORICA NEDELCU
BOGDAN AVRAM
SUZANA STAN
ONIŢA MUREŞAN
MARIA UNŢANU
MARIANA IONESCU
ROXANA DUMITRU
ELIZA ENE
NICULAE DUMITRU
CÎRSTINA DE LA
STUDINA
MARCELA SMEIANU
DANIELA MARINIŢĂ
AURA GIURCĂ
ADRIANA CLAUDIA
PĂCURAR
CORNELIU RATCU
MARIA BOGATU
MĂNCIANU
GHEORGHE
TĂNĂSESCU
SORINA ADAM
DENISA MANOLE
OLGA ANDRONE
SERGIU ANDRONE
ECATERINA MITRAN
THEA PĂUN
MARIAN ALLAIN
TOMA
ALINA MARINA ION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu