Despre florile în tempera ale lui Silviu Ioan Soare

Silviu Ioan Soare înainte de a fi ceramist, a pictat, a făcut acuarelă şi gravură. Acum, dragostea pentru culoare l-a determinat să experiementeze tehnicile mixte pe suprafaţa bidimensională, dar, în ultimul timp, încearcă plasticitatea temperei pe hârtie  şi capacitatea ei de a se apropia de efectele picturalului. Într-o bogată paletă cromatică, artistul desenează flori sălbatice, care îi ies în cale la marginea câmpiei sau flori din grădina sa ori din ghivecele atelierului. Primordialitatea culorii se citeşte în toate imaginile, fiind relaţionată cu tipologia fiecărei structuri pe care artistul o urmăreşte în detaliu, folosindu-se de sintetica expresie a petei de culoare. Aceasta ia forma corolelor şi a frunzelor, părând a se dizolva uneori până la abstractizare, alteori devenind bine imprimată în planurile cromatice. Accentele vii ale nuanţelor sugerează remarcabile luminozităţi sau efecte ale umbrei obţinute prin utilizarea unor tente mai terne în ideea de a ne oferi soluţii plastice potrivite, adecvate la temă.

Verdele şi roşul, albastrul şi galbenul, violetul şi oranjul, sunt trecute printr-o varietate de laviuri sau prin puternice game cromatice, redând misterul şi frumuseţea unică a acestor componente ale regnului vegetal.

Calele şi begonia, trandafirii şi garofiţele, tot felul de ierburi aflate sub soarele câmpului, ghiocei şi romaniţe ori floarea-soarelui, concentrează sensibilitatea pictorului într-un creuzet unde se armonizează cu  particularitatea creaţiei naturii, pe care acesta o transferă pe hârtie, prin stilizare şi apel la real.

Diluţii în degradeuri sau concentrări cromatice conferă lucrărilor de grafică o picturalitate specifică uleiului, datorită vibraţiei facturale şi valorice realizată de penel. Uneori culorile sunt folosite în cantităţi egale, iar tuşele aşternute repetat completează intempestiv suprafaţa. Porţiuni mici de pete pure ordonează structura compoziţiilor, iar traseele orizontale şi verticale, în funcţie de componenta biologică a elementelor vegetale sunt organizate după proporţie, contraste, ritm, dominante de culoare, efecte vizuale. Transluciditatea de opal, estomparea şi intensităţile calorice, dimensiunile reduse ale hârtiei, echilibrul distribuirii nuanţelor şi ritmicitatea punctelor şi traseele de culoare scurte, de lăţimea pensulei, trasate ferm, conferă un plus de preţiozitate lucrărilor.

Seria desenelor în tempera se constituie într-o abordare de excepţie în cadrul creaţiei de până acum a lui Silviu Ioan Soare, care încearcă un exerciţiu tehnic provocator, cu un subiect mult îndrăgit în arta noastră, florile.

Ana Amelia Dincă