Expoziția taberei „Tulghieș 2017” sau „Arta prieteniei”, curator Răzvan Ionuț Cirică, Galeria EriCris Art

Mihail Gavril, Gheorghe Coman, Lucia Juncu, Vali Irina Ciobanu, Daniel Leș, Mihai Tirică, Niculai Moroșan, Virgiliu Parghel, Corneliu Sofineti, Mircea Nechita, Ștefan Potop, Ioan Leș s-au alăturat pentru opt zile naturii Tulghieșului, Maramures, unde, sub semnul prieteniei și al provocărilor estetice, s-au reunit într- o frumoasă tabără, în atmosfera unui peisaj mirific determinat de particularitățile zonei. Permițând artiștilor să se desfășoare în cadrele pitorești ale arhitecturilor și obiectelor arhaice, ale porților sculptate de meșterii populari, ale aspectelor geografice unde privirea se rătăcește nestingherită, aceștia au fost părtașii unor momente de neuitat în fața motivului, readucând în memoria noastră modul cum în urmă cu peste o sută de ani, impresioniștii se bucurau de efectele de atmosferă așezate pe pânză după reguli specifice, ale căror ecouri s-au păstrat până astăzi în arta pictorilor, inclusiv a participanților la manifestarea de la Tulghieș, trăgându-și seva estetică și aceștia din formulele consacrate ale istoriei peisajului. Ei au reiterat prin tușe fragmentate și juxtapuse, ecleraje și senzații optice, bucuria de trăi subiectul conform stilului personal. Dar există și plasticieni a căror orientare se pliază pe regulile plastice ale sensibilității moderne și postmoderne ori au o viziune raportată la figurativ și la posibilitățile expresive ale acestuia. Uneori, emoțiile și lumea interioară se recunosc în urma penelului, care conferă o notă particulară lucrării finale, cu accente surprinzătoare evocând trăirea directă a fiecărui pictor, detectată la nivelul imaginii. Lucrările create aici au fost expuse la Galeria EriCris Art, curatorul acesteia, Răzvan Ionuț Cirică, într-un moment plin de bonomie, a evidențiat ineditului clipelor de neuitat pe care le-a petrecut alături de artiștii, care s-au portretizat unii pe alții, pentru a aduce un omagiu prieteniei care îi leagă și pentru a perpetua amintirea momentelor de la Tulghieș. Elemente aparținând tradiției, cum ar fi porțile de șură, peisaje în stilul personal, a prezentat Mihail Gavril, cel pentru care forma reală este punctul inițiatic, iar compoziția de pe pânză, un final al percepțiilor sale în urma contactului cu natura. Eforturile de autodepășire permanentă dau roade în compozițiile moderne, având un conținut afectiv, legat de un anumit ținut în care cerul, pământul și apa se îngemănează în febra pensulației, asimilând interpretări expresive și experiențe diverse în fața motivului. Paleta sa, adesea sobră, se transformă în funcție de solicitările subiectului, trecând de la surdinizare la strălucirea unei materii prețioase ca intensitate, transpuse într-o viziune lirică. Uneori forma se asimilează în osmoza generală a cromaticii, scrutată de încărcătură emoțională, care reverberează sobrietăți și sonorități armonice între culori. Contrastele calorice ale griurilor, pământuri, densități ale pastei dispuse plat în pete de culoare acoperind desenul, observăm în peisajele și portretele lui Gheorghe Coman. Elementele recuzitei peisagistice sunt încorsetate în dimensiunea spirituală a naturii redate, unde linii de forță orientând registrele structurale ale lucrărilor, care se sudează din egalizarea tonurilor conduse spre dramatic prin contraste, implică și o masivitate a formelor inducând tensiune emoțională drept consecință a simțămintelor artistului. Asimilând experiența artei moderne, Gheorghe Coman devine în portret un evocator de caractere, afișând prin aceste reprezentări, distincția fizionomiilor și grandoarea expresiei plastice. Mai apropiată de tușele fragmentate și de griurile colorate, Lucia Juncu imprimă pânzei alăturări abstracte de nuanțe formând planuri iluzorii, care sunt așezate în registre gradate, pornind de la trăsături de penel ritmice până la orizontale libere și largi de culoare. La un moment dat, discursul vizual se abstractizează lăsând la vedere destul de discret peretele unei case arhaice și o fereastră, localizând domeniul subiectului abordat. Tușeurile capturează în zone mici enclavele de trasee cromatice aplicate într-un gest artistic direct. Evadarea din realitate se petrece în pictura Luciei Juncu prin preferința pentru liniile scurte ale pensulei dispuse într-un ritm discontinuu, schimbând spiritul vigilent al artistei, într-unul contemplativ în unul profund plastic. Vali Irina Ciobanu este mult mai vivantă în cromatica ținută sub control, adaptată schimbărilor atmosferei și provocatoare de amintiri prin plierea ei pe case înconjurate de vegetație sau cuprinzătoare de perspective peisagistice inedite. Privind cu melancolie și admirație motivul pictural provenit din specificitatea satului, artista caută aspecte ascunse ale naturii privită de la firul ierbii în nuanțe puternice relaționate cu griuri, ceea ce îi permite să jongleze, într-un mod fericit, cu planurile structurale ale compoziției. Raportarea la zone pitorești ca la un reper exterior nu exclude experiențele interioare, care amprentează cu un plus de sensibilitate tablourile sale. Preluând elemente recognoscibile din microcosmosul imediat și transformându-le pe pânză cu mijloacele picturii, Vali Irina Ciobanu integrează fiecare element într-o notă de vitalitate, acordându-i identitate și frumusețe. Ceramistul Daniel Leș stăpân pe arta olăritului, dar atent la bonomia oamenilor simpli pe care îi modelează înglobând în destinul argilei câte o poveste, creează situații și atitudini cuprinzând un spațiu elaborat al destinului uman, de la atitudini încărcate de seriozitate la atmosfera de tot râsu-plânsu a anumitor comportamente. Mihai Tirică, într-o cromatică exuberantă, de un expresionism ludic, sugerează prin expresia unor semne stilizate, habitatul rustic, din care recunoaștem conglomeratul de case așezat central în planul tabloului inundat de căldura eclatantă a galbenului alăturat nuanțelor de roșu, albului și violetului, într-un joc de ritmuri. Acesta știe să stilizeze și să conducă imaginea spre o sinteză deplină, așa cum citim în portretul expus conturând o figură fără detalii, ca o amintire, un simbol, definit spontan, într-un gest sigur și liber. Niculai Moroșan este preocupat de simboluri reprezentative ale creștinătății, dintre care clopotul este prezent în expoziție. Abordat într-o descriere amplă și ocupând întreaga suprafață a tabloului, această măsură a timpului, care evocă durata și implică osmoza spiritului în sacralitatea lui, reprezintă vibrația primordială, duhul, armonia, supunerea față de cuvântul lui Dumnezeu. Aceste sensuri le putem detecta în lucrarea lui Niculai Moroșan, cel pentru care divinitatea nu constă numai în sunetul imaterial, ci și în peisajul terestru, gândit de artist într-o alcătuire fragmentată în spații de culoare caracterizate de un anumit geometrism, remarcându-se albastrurile alăturate ocrului și verdelui. În cazul lucrărilor lui Virgiliu Parghel, atât portretul, cât și peisajul, sunt amprentate de materia pronunțat aplicată, din a cărei pastă se ivesc mici reliefuri, implicate în ambianța unor nuanțări de frescă, ce conturează prin gestualism sau prin amprentări sigure, atmosfera figurativă și arhaică a satului. Culoarea vine din interior, împăstările diversifică texturile materiei picturale, realitatea este punctul inițial peste care se petrece anularea formei, însă nu radical, dar devenită concisă și transformată în simbol și sentiment. Implicarea trăiri patetice în concentrarea materiei picturale este desprinsă de preceptele babiste sub tutela cărora a ucenicit. În portretele pictate la Tulghieș, remarcăm trăsăturile distinctive ale personajelor conturate la modul general, dar intrând în caracterul identitar al fiecăruia. Corneliu Sofineti, în tonalități pure, neamestecate pe paletă, a sustras din fascinanta lume a vegetalului o serie de flori, creând cu ajutorul lor, un joc de culori, care se pun în evidență unele pe celelalte. La graficianul Mircea Nechita desenul formelor se îmbină cu o cromatică prețioasă, sfera aflată în mijlocul lucrărilor realizate la Tulghieș, făcând o trimitere interesantă spre este o reușită în ceea ce privește tendințele diverse remarcate la fiecare participant, dar se impune și prin unitatea tematică, datorată zonei geografice și elementelor specifice.

Ana Amelia Dincă,
critic de artă