Pictorul Ştefan Şerban

În pictura lui Ştefan Şerban expresionismul abstract alternează cu preferinţa pentru figurativ, relevând o stare de spirit zbuciumată, antrenată de căutări în direcţia găsirii unor noi modalităţi de expresie plastică. De la natura statică redată conform stilisticii şcolii româneşti moderne de artă, la peisajul tratat în nota surprinderii unui aspect trecător, configurat într-o notă personală de abordare, până la expresionismul abstract indus unor compoziţii de rafinament cromatic, Ştefan Şerban pendulează între pictura de şevalet şi colaj, utilizând diferite tehnici şi fiind preocupat în permanenţă de concordanţe stilistice. Succesiunea abordărilor, diferite atât stilistic, cât şi estetic,  se datorează experienţei îndelungate în faţa şevaletului, dar şi studiilor superioare de specialitate, care l-au supus pe artist interogaţiilor şi conflictelor cu propriile sale cercetări vizuale.

Pornind de la motivele realităţii regognoscibile şi ajungând prin sinteză să redea expresia clipei sau să zăbovească mai atent la detaliul unui portret ori al unui colţ de natură, pictorul concretizează gradarea cromatică, dozarea pigmentului, echilibrul şi armonia compoziţinală în istorisiri plastice, semnalând pasiunea pentru lucrurile sensibile ale acestei lumi confuze şi disonante.

Portretul nu ocupă un loc important în opera pictorului, tangenţele cu această temă fiind relaţionate cu o idee, un simbol, un mister. Figura părintelui Galeriu, unul dintre cei mai importanţi duhovnici şi predicatori ai Ortodoxiei, conturează individualitatea prin înfăţişarea chipului plin de bunătate şi de credinţă în Dumnezeu, prin umanitatea sa expusă de artist

într-o admirabilă gama calorică.

În natura statică se remarcă exaltarea cromatică, vibraţia tuşei împăstate, logica articulării compoziţionale şi o picturalitate accentuată, care conferă nobleţe imaginii. Culoarea este pusă în straturi, destinul formelor în lucrările cu flori datorându-se unei structurări după criterii compoziţionale, lăsând florile să îşi revendice fragilitatea, să devină suprafeţe sau accente de culoare, în efortul lor de a crea atmosfera de destindere pentru care au fost culese şi aşezate în vazele din atelierul artistului. Grupate în buchete, au acea organicitate a devenirii şi transformării lor într-un centru de interes. 

Lumina, una  dintre principalele componente la care artistul îşi raportează căutările, străbate spaţiul tablourilor şi triumfă în peisajele romantice, unde întinderile de apa dunăreană sunt incantaţii în subtile modulaţii de culoare, aduse plăsmuirii divine a naturii. Nuanţe de roşu şi galen, alb şi albastru, ocru, maronuri şi griuri evocă anotimpurile readucând pe pânză atmosfera specifică mutaţiilor cosmice şi redând uneori solitudinea contemporaneităţii. Peisajele lui Ştefan Şerban sunt un loc unde te poţi cufunda cu privirea, poţi medita şi visa nestingherit, însuşi artistul lăsându-se cucerit de acest motiv, care pune stăpânire asupra sa şi pe care îl disecă demonstrându-i secvenţialitatea şi frumuseţea, devenite reflexul calităţilor expresive, al funcţiilor culorii şi unor soluţii plastice menite să evidenţieze atât nivelul tehnic la care a ajuns artistul, cât şi dimensiunea estetică de înţelegere a metodelor creative.  

Compoziţia expresionistă este o preocupare constantă a pictorului demonstrând că spiritul său nonconformist poate jongla cu fluidizarea culorii într-un gest controlat şi poate aplica într-un mod ferm, adesea impulsiv, tuşa prelungă, de un duct ludic. Aceasta se transformă în forme descriptive conturând chipul uman sau eviscerând anatomia străzii prin intermediul culorii aşezată spontan, dar cu ştiinţa celui care deţine pârghiile cromatologiei, mai ales când referinţele sale se opresc asupra albastrului dominant devenit uneori violent, încercând cu ajutorul nuanţei reci, o reumanizare a gândurilor şi sentimentelor atinse de tranformările civilizaţiei actuale, care îl determină pe artist să păstreze o anumită sobrietate şi să fie rezervat faţă de experimente mult prea avangardiste.

                      Ana Amelia Dincă