„Reflexii transilvane”, expoziție Cornel Vană la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București, invitat în expoziție ceramistul Silviu Ioan Soare

Cornel Vană este pictorul compozițiilor complexe, cu multe elemente,   conferind o încărcătură analitică imaginii, tratată în contraste conduse până în pragul tehnicii clarobscur, dominată de opulență și de un spirit barocizant.

Peisaje, naturi statice și compoziții cu personaje se află în aria preocupărilor tematice ale artistului, care insistă asupra spațiului transilvan, compus din partea citadină și zona satului, aceasta din urmă mult mai frecvent abordată. Într-o tratare de nuanțe dominante reci, vatra satului coagulează  o întreagă civilizație etnografică aflată în osmoză cu frumusețea reliefului înalt la poalele căruia casele devin niște structuri vii, prin reprezentarea repetitivă a acestora, evocând ritmuri plastice dominate de verticalele bisericilor, devenite puncte de fugă ale imaginii. 

Redarea în adâncime a peisajului nu este realizată întotdeauna cu ajutorul perspectivei cromatice, ci printr-o abordare calculată a spațiului compozițional. Deși reprezentată în nota sa poetică,  atmosfera transilvană este conținătoarea unei unde dramatice prin cromatica utilizată, chiar dacă accentele calde nu sunt puține, rolul acestora fiind doar să puncteze sensurile expresive ale stilului său. Însușindu-și totodată datele perspectivei aeriene în redarea unor cadre vizuale, înglobând de multe ori un întreg sat într-un singur tablou, artistul nu ezită să se oprească asupra amănuntului unui element arhitectonic, care prin prețiozitatea lemnului și plasticitatea feroneriei dobândește un plus de mister.  Este vorba de o ușă pictată în plină pagină, în fața căreia se află o găleată cu flori, devenită centru de interes. Important nu este ceea ce ne arată artistul pe pânza sa, ci lumea aflată dincolo de această fațadă. În general, oamenii lipsesc din peisaje, dar nu sunt absenți în totalitate din opera de până acum a pictorului. Lucrările cu muzicieni, prin teatralitatea reprezentării și structurarea în diagonală a imaginii, se apropie mai mult de latura barocizantă, liniile directoare rămânând așezate în spiritul acestui stil. Există însă și compoziții închise, echilibrate după norme clasice, având pronunțate conotații în gândirea rațională a artistului și fiind supuse acelorași canoane ale sobrietății, cu aceeași prezență a personajului colectiv, așa cum se întâmplă în reprezentarea scenelor biblice, încorporând deopotrivă sacrul și profanul în inducerea plastică a aspectelor de frescă. Concepute în mare parte pe două registre și amintind comuniunea  lumii sacre cu cea profană, acestea  surprind nevoia omului contemporan de a-și întoarce fața către Dumnezeu. 

Este lizibilă în opera lui Cornel Vană o oarecare influență a scolii de germane, în care domină compozițiile cu multe personale și ideea de credință, recurentă și în Transilvania pictorului, pentru care importanța evoluției pe verticală a ființei și dorința ascensorială a sufletului mărturisesc permanenta lui tendință de căutare a adevărului. Florile de câmp, cu  forța lor divină, asemănătoare unui spirit dumnezeiesc, sunt așezate în vase, atârnate de un zid de lemn sau surprinse în imensitatea întinderilor terestre,  răspunzând cel mai bine căutărilor de expresivizare a subiectului. 

Pata de culoare ori tehnica divizionistă a impresionismului sunt citate din emoțiile avute de artist în fața naturii și a motivelor plastice preferate, regăsite și în abordarea tehnicii acuarelei, cunoscută cu siguranța artistului cu experiență, care reușește să susțină principiile ce imprimă prețiozitate acestui tip de abordare.

Silviu Ioan Soare utilizează diverse tipuri de gresie în formă simplă sau cu pulberi metalice ori in combinații în masă de diferite culori din același tip de material.  Argilă comună patinată, gresie arsă în cuptor de lemne, diverse kituri, amestecate cu pigmenți de o manieră în care imită marmura, cu rețete personale ale autorului, sunt modalitățile tehnice utilizate în crearea grupului de compoziții, evocând expresivitatea plastică a corpului feminin. 

De la amintirea orizonturilor elene ale sculpturii, prin analiza mai în detaliu a subiectului, Silviu Ioan Soare ajunge să implice doar sugestia simbolică în reprezentarea eternului feminin, prin simplificarea la maximum a formei, lăsând la vedere sinteza și eleganța corpului feminin. 

Relaționate mai degrabă cu seducția decât cu ispita, cu simbolul decât cu realitatea, lucrările lasă lumina să izbească zonele rotunde și să alunece pierzându-se difuz pe puținele suprafețe plane, circulând apoi prin golurile mărginite de gresii și teracotta. 

Creând un joc ritmat de curbe, marcate prin evocarea anatomiei corpului feminin, Silviu Ioan Soare recurge la sinteze vizuale, corelând unele lucrări doar cu ideea de nud, o reconstruire mentală a anatomiei, în datele ei generale, apropiindu-se ca artist de noțiunile abstracte de reprezentare. „Diminețile Carolinei” este realizată într-o tendință de recuperare modernă a  volumului, iar „Aedon” urmează o linie mai analitică, apropiată de clasicitatea elenistică, pe când „Carolina și alte eternități”, „Kalonice”, „Metamorphosis” și „Impression”, au o mai mare libertate de interpretare, subiectul fiind recunoscut doar prin câteva indicii formale. 

Unitare din punct de vedere al subiectului, dar diverse din perspectiva tratării stilistice și estetice, volumele create de Silviu Ioan Soare pe tematica nudului, fascinează prin capacitatea de interpretare și de stilizare a corpului, prin valențele expresive și conotațiile osmotice, petrecute între material și forma simbolică rezultată. 

Prin simplitatea abordării, Silviu Ioan Soare ajunge la evocarea unei senzualității  absolute a nudului feminin, perceptibilă în armonia totală, clasică a volumului, dominat de liniștea albului sau rozului, ori de roșu cărămiziu, verde, maro și negru metalizat, efecte de o puternică plasticitate.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă