Expoziția „Urban”, Centrul Artelor Vizuale, Căminul Artei-parter

Dragoș Lupu, Petre Chirea, Constatin Tanislav, Evanghelia Taka, Petronela Berlea, Cătălina Folea, Cristina Taraș, Mirela Iordache, Loredana Dragne

Orașul incubează în sine o întreagă civilizație, arătând prin arhitecturile lui, treptele istoriei și evoluția gustului și  a gândirii artistice a unei comunității în datele apogeului ei ori în momentele decadenței sale, alăturând stiluri, idei, tendințe. Proiectul „Urban”, curatat de  Dragoș Lupu, arată influența citadinului asupra  demersului plastic al unor artiști, care au receptat tema în datele ei cele mai diverse, de la imaginea romantică, la cea dramatică, de la sentimentul recuperării, la cel al conservării. Reflex al socialului, urbanul devine motiv de observație estetică, de reactualizare a unor probleme asupra cărora trebuie să mai stăruim. Dragoș Lupu alătură modernul și clasicul, văzute prin ochiul alpinistului urban, care percepe imaginea Atheneului Român, reașezată într-un spațiu și într-un timp nedefinite, prin reprezentarea incompletă a ansamblului arhitectonic, datorită vederii de sus. Desenul riguros, permite o vizualizare clară a clădirii, neutralizată de cerul grizat, punând în evidență plastica fațadelor. Cealaltă compoziție evocă un detaliu dintr-o stradă mărginită de  blocuri ridicate la începutul secolului al XX-lea și dominată de aglomerația specifică vremurilor actuale. Aici tușele redau freamătul unei zile obișnuite, imaginea fiind admirabil structurată printr-o atenție sporită acordată echilibrului elementelor și planurilor geometrice. Alpinistul utilitar, apropiat stilistic realismului fotografic, se concentrează asupra muncii sale, dar privirea nu neglijează perspectivele asupra orașului. Studiat în datele proporțiilor corpului uman, în mișcarea specifică muncii sale, acesta este o analiză expresivă a formelor și a consecințelor estetice implicate în concept. La Constantin Tanislav observăm o ușoară îndepărtare de figurativ și apropierea de abstractizarea formei, printr-o mai mare libertate de expresie, concentrată pe trăirea interioară. Acesta pornește de la conceptul deconstructivismului, realizând un joc de structuri abstracte, punctate de câte un element recognoscibil, fiind interesant de potențele cromatice în ceea ce privește abordarea urbanului. Punctul de plecare a lui Constantin Tanislav se află de această dată în clădirile capitalei, expertizate tehnic, pe care se află bulina roșie, artistul realizând expertizarea plastică a unor fragmente vizuale ale arhitecturilor privite din exterior, dar face un recurs și la ruine, ca simbol al habitatului și existenței, evocând umbra, ființa umană, degradarea, în ultimă instanță nepăsarea contemporaneității și neputința omului de a redeveni. Întreaga operă de până acum a artistului Petre Chirea este dedicată orașului, ca entitate ce comprimă civilizația și gândirea omului din diferite perioade istorice. Proiectul „Manuscriptum”, care va fi expus în 2020 la Nὒrnberg, este inspirat dintr-un caiet descoperit la Sibiu, conținând cea mai veche relicvă de limbă germană de pe teritoriul României. Petre Chirea l-a tradus în expresie plastică, aducând pe simeze o mică parte din acest ansamblu. Într-un stil expresionist-abstract, cu o aplicare gestuală a culorilor, plasticianul experimentează în planul câmpului imagistic, folosind arta aplicată, colaj, obiect, vorbind, în același timp, despre bucuria omului de a descoperi misterele vechilor orașe, viața lor nevăzută, particularitățile pe care ochiul artistului nu le percepe decât la o privire atentă și curioasă,  din dorința de a se cunoaște pe sine și de  a-și înțelege propria istorie. Raportul interior/exterior îl întâlnim în lucrările Cristinei Taraș, care, în cele două naturi statice cu flori, așezate pe pervazul ferestrei atelierului, de la care artista meditează asupra orașului, făcând o paralelă între urban și rural, realizează o inversiune a două spații existențiale. Dacă în mediul pastoral, vegetația este omniprezentă ca element firesc al peisajului, citadinul a determinat-o pe Cristina Taraș să introducă natura în ambianța camerei, prilej de a opune închisul și deschisul cromatic, lumina și umbra, în datele figurativului, caracterizat de un desen incisiv, corect, expresiv, de mare forță plastică, dispus în preceptele unui stil modern.  Apare aici ideea de multiplicare a spațiului, de eliberare a eului care iese în afara dimensiunii sale, totul fiind evocat într-o notă de concret și firesc, în griuri foarte delicate, relevând printr-o cromatică esențializată, frumusețea aflată dincoace de cotidian, imaginea însăși devenind o fereastră spre alte spații imaginare ale urbanului.  Materialele diverse, structurate în spațiul parietal și tridimensional, compun instalația Evangheliei Taka, parte dintr-un proiect, reiterând aspecte legate de perioada copilăriei. Astfel, din arealul picturii figurative, simbolice, aceasta se oprește în zona experimentului, ansamblul expus atrăgând atenția prin nonconformismul său. Zidul devine reflexul citadinului uitat, în măsura în care artista întărește ideea de oraș vetust, prin dărâmăturile evocate de grămada de cărămizi, amestecate cu jucării, patine și alte elemente amintind de anii copilăriei. Granița dintre lumi vizibile și invizibile, timpul pe care îl detectăm în cromatica peretelui colorat astfel încât să ne permită să ne imaginăm deceniile care au perimat interiorul camerei, al unei case și poate, un întreg oraș, unde oamenii și-au trăit bucuriile și tristețile.  Evanghelia Taka ne arată fațada tragică a urbanului, unde spațiul  interior, separat de cel exterior, se extinde conceptual la bariera sufletului introvertit, forțat să existe într-o lume fără repere. Orașul Cătălinei Folea este unul imaginar, ideal, aparținând reveriei,  atitudinea sa fiind mai degrabă  romantică, decât una de revoltă. Una dintre compoziții reiterează un spațiu metafizic, cu geometrii ce structurează câmpul bidimensional al pânzei. Cealaltă aduce în discuție efectele futuriste, formele rotunde, care populează lucrarea sub forma unor globuri plutitoare, ritmate cu ajutorul tușelor de culoare, tensionate prin repetiție. Culorile puternice, radiind lumină, un fel de mecanisme geometrice, inducând mișcarea interioară a materiei, au muzicalitatea lor, dispersându-se în întreg spațiul pictat.  Impresia de static, dar și de clipă în derulare, sunt susținute de incandescențe cromatice, zone luminoase și de greutate tonală, spațiile aceleiași imagini exaltându-se reciproc.  Texturile diferite și variatele structuri pe care le vedem la Mirela Iordache,  creează o dinamică, un ritm, o mișcare, iar crăpăturile evocate amintesc pământul arid al spațiilor întinse. Artista pornește de la conceptul entropiei, preluat din termodinamică, aplicate sub forma expresiei plastice. Culori extrem de rafinate, valorații și treceri ușoare de la lumină la umbră, transpun în câmpul imagistic un discurs abstract, determinat de sensibilitatea pictoriței la detaliul expresiei vizuale. Spațiul este nonconformist, deschis spre intuiție și trăire interioară, fiind un reflex al nuanțelor și contradicțiilor urbanului actual. Loredana Dragne a realizat o serie de lucrări dedicate motocicliștilor, ca un omagiu adus acestora, în urma unei întâmplări, care a marcat-o și i-a influențat viziunea artistică, pentru moment. Instalația expusă în cadrul proiectului Urban, conține două lucrări parietale și un ready- made, constituit dintr-un ansamblu de cauciucuri. Partea conceptuală a instalației este explicită prin inscripțiile celor două compoziții parietale, prin care Loredana Dragne ne atenționează asupra dreptului motocicliștilor de a circula în siguranță, alături de ceilalți participanți la trafic, în orașul supraaglomerat al secolului XXI. Prezența artistei pe simeze se desfășoară în accente de alb, negru și gri, într-o atitudine de revoltă față de contemporaneitatea citadină. O tânără redată din spate, constituie subiectul lucrărilor Petronelei Berlea. Acestea au expresia realismului, prezentând dualitatea dintre finețea corpului feminin și partea dură a orașului, contrastul fiind obținut prin folosirea unor fotografii realizate  de artistă, care au fost transpuse pe pânză, evocând structuri fotografice vechi, prin intermediul unor segmente de corp și studii de drapaj, ajungând la efecte deosebite prin utilizarea unor pete de rugină și mucegai, creând astfel  impresia de perete scorojit. Compozițiile Petronelei Berlea întruchipează principiile clasice de a picta, bazate pe un desen corect, pe rafinament coloristic, evidențiind preceptele de școala însușite. Contraste pline de mister, transfigurarea unei tehnici pe alt suport, explorând capacitățile expresive ale motivului, studiul luminii, atmosfera sumbră și dramatismul mesajului, lasă la vedere o pictoriță preocupată de a reda maximum de plasticitate, prin puține, dar abordate în desăvârșirea lor.  Corpul pe care îl vedem în lucrări aparține artistei care, întoarsă cu spatele la privitor, își manifestă revolta față de citadinul în care trăiește.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă