Zamfir Dumitrescu

Unul dintre cei mai raționali pictori ai celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea, din spațiul românesc, este profesorul de perspectivă, Zamfir Dumitrescu. Gândirea sa analitică, proiectată asupra elementelor simple ale universului uman, cuprinde nu numai rigoarea, ci și o evidentă doză de poezie, asimilată visării, singurătății și liniștii, relaționată cu dorința omului de a-și proiecta ființa dincolo de limitele fizice și de a realiza o nedisimulată contopire a spiritului obiectiv cu cel subiectiv, a imaginarului cu realitatea, a manierei de a practica desenul de esență academică cu dorința de a reprezenta, cu ajutorul efectelor valorice, stările omului contemplativ.  Opera sa cuprinde variații ale temelor consacrate ale bidimensionalului, cu nenumărate  variante combinatorii ale speciilor picturii, lizibile la nivelul detaliului și structurării imaginii de ansamblu. Multiplicarea spațiului compozițional, prin simbioza dintre interior și exterior, prin microcosmosul unei încăperi, sugerat prin geometria formelor, recunoscute de ochiul nostru ca aparținând unui ambient intimist, lasă la vedere naturi statice, proiectate pe fundalul unor peisaje, regândind la nivel simbolic, comuniunea omului cu natura din care acesta face parte. Uneori recuzita obiectuală este preluată din contextul  mediului interior, fiind amplasată în ambientul natural, un scaun, un fotoliu sau o canapea, marcând locul de meditație al artistului, care ne spune că pământul cu apele și vegetația lui, face parte din sine și că elemente, aparent oponente, pot oricând să se armonizeze prin legile nescrise ale naturii.  Planurile orizontale succesive, registrele verticale etajate, sunt rezultatul unor exerciții de optică și calcule matematice ale unui pictor pentru care organizarea plastică a compoziției are întotdeauna subtilități de interpretare și corespondențe dintre cele mai incitante aparținând istoriei culturii. Prin utilizarea metodelor științifice de sugerare a spațiului perspectiv, consacrate de tratele de pictură și de perspectivă ale secolelor precedente, Zamfir Dumitrescu impune provocatoare scenografii suprafeței lucrării, susținute de „cadența geometrică”, recurentă pe parcursul perioadelor de creație. Structurile plastice clare și riguroase nu sunt prezente numai în tablourile în care natura statică și peisajul interferează. În abordarea interioarelor, și acestea de o varietate surpinzătoare, modul de așezare în pagină a componentelor  este conținătorul aceleiași logici în care simetria și numărul de aur, alături de alte procedee secrete de încadrare și vizualizare, au inepuizabile implicații structurale.  Metoda de calcul a imaginii perspective a lui Brunelleschi și perspectiva albertiană, care lămurește raportul dintre privitor și câmpul vizual, farmecul compoziției baroce poliaxiale, încărcată de patetism și teatralitate, lasă un loc special detaliului, amintind monumentalitatea lucrurilor simple, prin filtrul cărora pictura lui Zamfir Dumitrescu contextualizează experienței personale, secolele premergătoare existenței sale artistice.  Prezența personajului feminin, dar și a altor personaje mitologice și sacre, în compoziții asociate cu întâmplări imaginative, biblice sau preluate din viața reală a artistului, nu înlătură atenția asupra nudului feminin, care, doar în mod excepțional, face obiectul unor compoziții dedicate exclusiv temei. Iluzionismul raccourci-ului, rigoarea desenului proporționat pe osatură și pe componenta miologică, plasează abordările de acest fel, în obișnuita opțiune a artistului pentru tridimensional, formele rotunde și senzuale, fiind trecute prin filtrul mai multor idealuri de reprezentare. Frumusețea feminină o regăsim, nu numai în compozițiile complexe ideatic și structural, ci în însăși categoria portretului de copile și tinere femei, conținătoare a unor restituții ale istoriei artei, pe ale cărei date științifice, Zamfir Dumitrescu proiectează, în mod original, caracterele psihologice și anatomice ale modelului, păstrând neschimbat raționamentul perspectiv, arhitectonica imaginii și specificitatea compozițională, care ordonează și subsumează aceleași note ale teatralului, misterului și alegoriei. Prin multiplicarea modulară, care enunță ritmuri regulatoare ale componentelor compoziționale, prin implicarea armonioasă a liniilor de forță spre punctul de fugă și spre centre de interes, prin numărul de aur prezent „de facto” și prin alte asemenea atribute ale perfecțiunii imaginii pictate, Zamfir Dumitrescu face un exercițiu asupra frumosului obținut prin rațiune.

Ana Amelia Dincă