Salonul de toamnă 2019, al Filialei U.A.P.Slobozia –Ialomița

-vineri, 15 noiembrie, ora 15,00, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Slobozia-

Un nou Salon de toamnă al Filialei U.A.P. Slobozia –Ialomița readuce în discuție consecvența artiștilor plastici din Bărăgan, care se regăsesc în fenomenul expozițional contemporan, la care aderă ca tendințe și estetică. De fiecare dată mai provocatoare, compozițiile permit imaginației privitorului să se desfășoare dincolo de bidimensional sau de tridimensional, păstrând în structura lor precepte și clasice, și moderne, dar și avangardiste, în acest context o întoarcere la principii perene,  făcând lucrările să își mențină calitățile în zona frumosului, indiferent dacă primează decorativul, grafismele sau picturalul, ori cioplirea directă și tehnicile mixte. Nu există artist care să semene cu celălalt din punct de vedere al selecției subiectelor sau al abordării plastice, chiar dacă aceștia fac parte din aceleași școli de artă,  întrucât fiecare și-a format o direcție sau este în curs de descoperire a unei viziunii personale. Diversitatea tematică și coerența limbajelor vizuale se metamorfozează se simezele Galeriei „Arcadia” a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, armonizând o expoziție cu identități diverse de exprimare, spectaculoasă prin numărul de participanți, prin direcții de exprimare și  interpretări ale realității și gândurilor, transformate în trăiri, sentimente, emoții, transpuse în compoziții articulate pe puterea desenului de a expresiviza ori pe forța culorii de a evoca nuanțele existenței, astfel încât libertatea ideilor de a ieși din matca lor tainică, să releve  fațetele gândirii profane, dar și spirituale.

Ana Amelia Dincă    

Marius Barbone Barb, dincolo de arhetipuri

Lăsând alături motivul pictural, esențial și nu neglijabil, putem spune că Marius Barbone Barb și-a format un stil al său care are două coordonate de abordare a spațiului. Una dintre direcții structurează imaginea plat, static, în suprafețe sintetice, uneori cu grafisme, creând componente vizuale cu rol de expresivizare, într-o cromatică proaspătăt, vie, pe când cealaltă tendință lasă impresia de mișcare giroscopată a traseelor gestuale de culoare, așezate sub semnul dinamicii materiei, a metamorfozelor și eclerajelor, născute din substanța picturală, din capacitatea acesteia de a fi transformată sub impulsul liric al alăturărilor cromatice. În datele acestora, descifrăm un figurativ interpretat și stilizări ale formelor , după cum și alăturări de simboluri specifice preistoriei și antichității, așezate după simțul estetic al artistului fericit că devine și se transformă odată cu pictura sa. Lucrările lui Marius Barbone Barb, indiferent în ce perioadă au fost create, au un punct comun în armonia cromatică și compozițională, care niciodată nu se schimbă și în spatele căreia detectăm criterii de redescoperire a spațiului, peste care este implantat impulsul unei gândiri lipsite de constrângeri. Simbolica ținută la mare preț, afirmată prin sugestii sau discrete figurații în care percepem sunetul disonant și surdinizat al lumii, evocă iluzia visului osmozat cu bucuria artistului de a se simți liber și de a nu se lăsa părtașul unei contemporaneități incomode pentru condiția de artist. Fie că este fragmentată în imagini distincte, ca părți ale aceleiași suprafețe bidimensionale, fie că senzațiile perspective compun sugestii ale unei realități interpretate, cu profunzimi și labirinturi, discursul plastic al lui Marius Barbone Barb este posesorul unei scenografii în care geometria planurilor sau traseele tonale povestesc despre fațetele eului, despre stările lui contradictorii, despre normă și dreptul său de a se abate de la aceasta, cu ajutorul simțurilor esteice. Între sacru și profan, între mit și realitate, între vechi și nou, viziunea sa hrănită de arhetipurile clasice, ține pasul cu formele de expresie contemporană, mai mult decât atât, originalitatea aflându-se sub impedimentul unei gândiri artistice libere și imaginative, dar hrănită în străfundurile ei de citate vizuale mereu actuale, care pot reformula și pictura, și existența.

Ana Amelia Dincă

„Leonardescă”, un proiect expozițional semnat de Andrei Damo

-Cercul Militar Național, 23 sepr-10 oct. 2019-

La împlinirea celor 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da Vinci, pictorul Andrei Damo îi dedică acestuia o expoziție spectaculoasă, numită „Leonardescă”, din opera căruia preia citate vizuale, redând cu minuțiozitate caracterele figurilor, astfel încât să putem recunoaște punctul de plecare al imaginilor sale. Filosofia neoplatonică, dar și geometria secretă a pictorilor, l-au determinat pe Andrei Damo să-și pună în valoare lecturile și calitățile de bun desenator și colorist, cu ajutorul cărora a descifrat misterele tablourilor marelui artist renascentist și ale unor capodopere ale epocii, descoperind derogări de la reguli ideale de reprezentare, precum și respectarea unor norme tipice specifice perioadei de apogeu a Renașterii italiene, regăsite în tratate de pictură și în practica timpului.  Investigațiile sale artistice  se desfășoară în aria portretului și compozițiilor iconice ale epocii, în cadrul sistemelor de reprezentare geometrică, apoi în introducerea unor note personale, care plasează mesajul lucrărilor într-un context de interpretare personal. Lumina și umbra, sfumato-ul, sugestia tridimensionalului, psihologii misterioase, care lasă sau nu să se întrevadă lumea interioară a personajelor, interpretarea anamorfotică, îl plasează pe Andrei Damo în zona cercetătorului, a celui care face studii după maeștri, din dorința de cunoaștere, de descoperire a unor noi taine ale picturii și implicit, ale lumii. Încercând decodificarea unor texte scrise, concordând vizual cu  lucrările lui Leonardo da Vinci, Andrei Damo face anumite derogări de la imaginile originale, prin intervenții susținute de lecturile sau de imaginația sa, care  jonglează cu alegorii și metafore vizuale. „Cina cea de taină”, cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor, a fost adaptată tezei de doctorat a lui Jaque Le Goff, aducând în discuție atitudinea  Sfântului Pavel care așează statuia lui Apollo în mijlocul mesei, amintind că Iisus este creat după  modelul zeului greco-roman.  Este o compoziție plasată între două concepte opuse , dar aflate pe aceeași axă ideatică a evoluției și metamorfozării sacrului cu profanul.  Statuia lui Galeazzo Sforza din Milano, Modonna (după un desen al lui Michelangelo), condotiei și curtezane în spiritul epocii , Genevra Benci anamorfozată, Beatrice, matematicianul Luca Pacioli, Lodovico Sforza Il Moro, David al lui Andrea del Verrocchio etc., sunt câteva din numele  omagiind epoca și personalitatea lui Leonardo Da Vinci. Varianta feminină a „Omului vitruvian”, imagine iconică a Renașterii italiene, a fost numită „Vitruviana”, iar interesul pentru anatomia epocii a fost evocat într-o lucrare pictată după un desen al lui Leonardo Da Vinci, primul om de știință care a studiat fătul intrauterin. „Ponte Vecchio” este singurul peisaj prezent în expoziție, compus după geometrismul structural impus de subiect, o exemplară evocare a atmosferei florentine. Organizarea spațiului reprezentat și portretul sunt elementele cheie al picturii lui Andrei Damo, alături de simbolica împinsă până în pragul alegoriei. Uneori mitologic, alteori sacru și profan în abordarea subiectelor, demersul său plastic este încorsetat în perimetrul desenului academic, lăsându-se uneori pradă abstractului, ca țintă estetică a tabloului sau ca detaliu într-o compoziție de factură clasică. Pictura lui Andrei Damo se profilează pe sursele istoriei culturii, pe care le reașează în contextul concepției sale despre lume, relevată în serii de lucrări, care fac obiectul nor expoziții ample, avându-și sursele în concepte universal valabile. Dincolo de mesajul central, funcționalitatea plastică a compozițiilor este evidentă prin preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă structură spațială. Culoarea, aplicată după criterii de școală, desenul discursiv, simetria componentelor imaginii, liniile de fugă articulând ansamblul, calculele exacte ale proporțiilor, armonizează fiecare lucrare într-o tramă geometrică unificatoare.  În definitiv, soluțiilor lucrărilor lui Andrei Damo au calitățile acelei picturi construite după norme, conducând practica picturalității în parametrii ei deplini,  în cadrul cărora expresiile valorice de intensitate extremă, susținute de puternicul sau atenuantul contrast dintre lumină și umbră, fac un regal al studiului și interpretărilor sale asupra secolelor al XV-lea și al XVI-lea italian. Portretele nu sunt abordate ca simple redări ale datelor faciale, având modele florentine sau surse în opera lui Leonardo da Vinci. Acestea au ceva din atitudinea pictorului de a contemporaneiza o perioadă culminantă a culturii, prin particularizarea unor idei și reprezentări. Portretele păstrează nota  idealizării, reformulată fără a ieși din datele modelului. Chipul lui Leonardo la diferite vârste este asimilat autoportretelor pictorului, a cărei fizionomie permite similitudini și o analogie adecvată cu savantul renascentist. Expoziția „Leonardescă”, este o introducere în alt timp și într-o altă dimensiune existențială, vorbind despre atitudinea  nobilă față de înaintași a unui pictor complex, care este Andrei Damo.

Ana Amelia Dincă

   

Felicia Huideș expune acuarele la Muzeul Dunăriii de Jos din Călărași

O mare sensibilitate în ceea ce privește peisajul, Felicia Huideș se lasă cu totul purtată de farmecul atmosferei create de laviurile delicate ale tehnicii, folosite concomitent cu tonurile intense, puternic nuanțate și aplicate cu bun gust. Practicând de numai un an acuarela, pictorița ne dezvăluie dragostea pentru specificitatea anotimpurilor, pentru detalii din natură, transpuse deosebit de atent, în culori transparente, dar și mate. Aspectele urbane evocate sunt structurate după normele geometriei arhitectonice, peste care Felicia Huideș intervine cromatic într-un mod admirabil, având în vedere perioada scurtă de experiență în lucrul cu hârtia și culorile de apă. Misterele peisajului citadin sunt descifrate în suprafețe sintetice, în adâncimi perspectivale, în simetria compozițională, concepută după ax imaginar centrat de străzile liniare, unde apar elemente ale viețuirii. În evocarea naturii, primează pendularea între starea materiei în diferite momente ale zilei și ale anotimpurilor, reevaluate conform stării meditative a artistei, care a evoluat în ultimul timp, prin înțelegerea profundă a experienței cerute de tehnică și de motivul plastic. Veneții, marine,  locuri izolate, mărginite de ape, bărci plutind liniștite, proiectate pe cerul limpede ori pe jocul cubic al arhitecturii, sunt mereu diverse în schema compozițională, în căutările de perfecționare ale manierei de realizare a imaginii. Folosind uneori două-trei culori în diluții de diferite grade de intensitate, Felicia Huideș creează o întreagă lume, chiar dacă aceasta reprezintă pământul, cerul și apa, reunite într-o descriere generală, lasând loc reveriilor. Când este vorba de abordarea florilor, atenția sa se concentrează asupra unui colorit puternic și variat, asupra specificității speciei abordate, întotdeauna evidențiind frumusețea formei și armonia creată de natură. Oranjuri și violeturi luminoase, roșuri și alburi diverse, griuri stinse, liniștitor-tulburătoare, contraste de cald-rece, efecte ale eterului, atmosfera teroasă a materiei, impresia de depărtare și apropiere, sunt simțite și căutate, plasticitatea lor creând umbre și penumbre, spații aerate, subtilități picturale, ce se integrează în frumusețea imaginilor realizate amprentate de interiorul afectiv al pictoriței. De la primele apariții pe simeze, în expoziții de grup și personale, aceasta s-a remarcat prin apetența pentru culoarea în infinitele ei posibilități de aplicare și pentru forma figurativă interpretată, iar experimentele în zona abstractului și a stilizărilor care o preocupă în ultimul timp, demonstrează dorința  de perfecționare permanentă și de schimbare a expresiei plastice, care începe să se personalizeze.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Pictorul Samir Sroi expune la Galeriile „Sabion”

Un artist apropiat de estetica impresionismului european, de efectele picturii în plein-air, pe care le cunoaște foarte bine și la care adaugă sentimentul său sincer de a cuprinde lumea, este Samir Sroi. Sirian la origine, acesta este licențiat al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția scenografie, în 1981, de la finalizarea studiilor de specialitate și până acum, având preocupări variate, atât în domeniul creației plastice, dar și în sfera pedagogiei de artă. Diversificarea permanentă a seriilor de lucrări, inspirate din dramele vieții sau din bucuria de a trăi, l-au impus pe Samir Sroi drept un pictor sensibil la natura care vine spre el și îi inundă sufletul. De data aceasta, expune la Galeriile Sabion un grupaj de peisaje cu accent pe structura compozițională, punând în evidență frumusețea reliefului evocat în planuri perspectivale, lăsând privirea noastră să descopere unduirile domoale ale dealurilor, curgerea lină a apei, lumina îmbietoare a amiezii, evidențiind subiectul floral realizat în culorii vii, puternice, contrastante, reunite de armonia compozițională. Uneori maluri abrupte sau pante line înconjoară mici golfuri sau izvoare de apă conturate de factura  pietrelor colțuroase, descrise în degradeuri de violet, susținute de albul diafan, scăldat în frumusețea zilelor de vară. Florile  amplasate în prim-planul tabloului, sunt pictate prin pensulații ritmice, utilizând juxtapuneri de culoare, alăturări exaltante de roșu, galben, albastru, verde și combinații care să învăluie întreaga imagine prin distribuirea echilibrată a tonurilor și a elementelor componente ale câmpului vizual. Acordul culorilor complementare și al armoniilor calorice, conferă luminozitate desăvârșită lucrărilor bogate în materie picturală. Tușe rupte și divizate implică o mișcare internă a imaginilor evocând partea poetică a naturii, a acelui pitoresc care te îndeamnă la liniște și visare. Pictura lui Samir Sroi este o explozie de culoare și bucurie prin exaltările locale de nuanțe, prin atmosfera care abundă de tonalități, totul fiind așezat sub semnul fascinației coloristice, venind din intensitatea pigmentului, care transmite tablourilor valori expresive și lumini scânteietoare. Margini de lume unde existența tihnită aduce cu sine liniștea spiritului contemplativ și unde natura se află în gloria ei vegetală, permite o neîncetată transfigurare a materiei sub acțiunea luminii solare. Dacă în majoritatea lucrărilor expuse remarcăm absența omului, observăm în expoziție două compoziții atipice, în care acesta își face simțită prezența, fie prin ideea de habitat evocată de fragmentul unui cadru citadin amplasat la marginea apei, fie prin discreta pictare a două chipuri abia sesizabile printre flori. În primul dintre acestea, sensibilitatea artistului față de motivul pictural se schimbă prin utilizarea unor nuanțe mai închise, dramatice, dar punctate cu note vegetale, care ambientează compoziția. Amplasarea pe diagonală a acestei arhitecturi arhaice implică o continuare a poveștii dincolo de  limitele tabloului, având o notă barocizantă prin misterul sugerat, prin situarea în istorie a imaginii unei arhitecturi în ruină, exprimând  caracteristica discursivă a romantismului. Tentele de ecleraj ale râului, tratat pictural în pensulații ample, în complementaritatea albastru/oranj,  marchează trecerea ireversibilă a clipelor  și a vieții. Aceeași liniște domnește nestingherită și aici. Primplanul orizontal al apei este susținut de verticalitatea clădirilor, ceea ce amplifică axele structurale ale lucrării misterioase, încărcate de povești. În acest loc cineva a trăit, a iubit și a plecat, lăsând în urmă amintirea unui timp trecut și ireversibil. Cealaltă compoziție, în care observăm chipurile tinere a două personaje, care se ascund în spatele florilor, ne amintește  de dualitatea ființei, de dorința ei de a fi liberă și de a se bucura de lucrurile mărunte ale existenței. În registrul al doilea, se vede detaliul unui șevalet, semn că pictorul își afirmă prezența, tabloul devenind o definiție a lui  Samir Sroi, care se autodefinește prin simbolurile existenței sale, în ambianța atelierului, pe care o evocă printr-un detaliu. Expoziția de la Galeriile „Sabion” evidențiază datele unui paradis imaginat de pictorul, care pornește de la realitatea nedisimulată a unor colțuri de natură, ascunse contemporaneității noastre agitate, dar dorite și observate de ochiul său contemplativ. Ansamblul expus cuprinde și scaune picate, obiectul utilitar fiind trecut în spațiul artistic prin redarea în același stil cu tablourile etalate, a unor scene specifice orizontului plastic personal.  Samir Sroi, un artist cu multiple preocupări în zona vizualului, redescoperă exoticul naturii și îl reconstruiește cu mijloacele efemere ale picturii.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

„Subtilități”, expoziție Maria Măncianu- Bogatu, la Muzeul Municipal Călărași

Destinul artistic al Mariei Măncianu Bogatu este cu atât mai fascinant, cu cât și-a început destinul profesional prin apropierea de pictură și desen, apoi a continuat cu fascinația pentru arta sticlei, iar ceea ce vedem în acest moment sub semnătura sa, denotă un întreg parcurs atent construit, care a pus în valoare exercițiul însușit ca elevă a Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iași, apoi ca studentă la Universitatea Națională de Arte din București. Membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, este o prezentă activă în cadrul saloanelor de artă naționale și locale, expunând, de câte ori are ocazia, în orașul unde trăiește și își metamorfozează gândurile artistice. Expoziția „Subtilități”, de la Muzeul Municipal Călărași,  surprinde nenumăratele vibrații ale sticlei, rezultate din efectele tehnice și din conceptele coborâte din tainele arhetipurilor. Inspirată din lumea bizantină și din tradiția noastră etnografică, expresivitatea  formelor sale alătură simboluri recognoscibile și un figurativ interpretat, de o plasticitate ivită din însăși structura sticlei lucrată cu accente decorative, în date estetice abstracte, dar și rigorile formelor reale.  Diferitele tehnici cu ajutorul cărora  artista își valorifică ideile, sunt cele care dau prețiozitate compozițiilor variate, surprinzătoare prin căldura cromatică și prin repartizarea rațională a elementelor de limbaj specifice, pe suprafața materialului fragil și prețios. Sticla fuzionată termoformată, sticlă suflată și gravată, sticlă float fuzionată termoformată, sticlă fuzionată cu inserție de împletitură metalică, sticlă friată fuzionată, sticlă alăturată ceramicii, fac parte din căutările artistei de a un sens ideilor sale, coagulate în apropierea spiritualității și uneori, în jurul copilăriei. Conceptuală sau utililitară, dar cu adnotații într-o zonă de profundă expresie vizuală, expunerea Mariei Măncianu-Bogatu însumează „Subtilități bizantine”, „Înălțare”, „Lacrima cerului”, „Zestrea”, „Sincopa călăuzei”, „Armură cu ștaif”, „Devenire”, „Martor”, care aduc în prim plan, funcția semiotică a sticlei. Principiul simetriei necesită și asimetria, iar suprafața liberă este susținută de jocul de fond, impus coerent, armonios și expresiv. Geometrismul ca normă generală, grafia liniei, ca discurs particular, conduc exercițiul Mariei Măncianu Bogatu într-un areal vizual elaborat, în contextul căruia distingem  vase de cult, veșminte sacerdotale, ștergare tradiționale, artista demonstrându-ne cum un obiect, încărcat de spiritualitate sau nu, poate fi trecut printr-o infinitate de modalități de interpretare și cum potențele tehnice pot defini un stil sau o abordare vizuală, la un moment dat.  

Ana Amelia Dincă