„Leonardescă”, un proiect expozițional semnat de Andrei Damo

-Cercul Militar Național, 23 sepr-10 oct. 2019-

La împlinirea celor 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da Vinci, pictorul Andrei Damo îi dedică acestuia o expoziție spectaculoasă, numită „Leonardescă”, din opera căruia preia citate vizuale, redând cu minuțiozitate caracterele figurilor, astfel încât să putem recunoaște punctul de plecare al imaginilor sale. Filosofia neoplatonică, dar și geometria secretă a pictorilor, l-au determinat pe Andrei Damo să-și pună în valoare lecturile și calitățile de bun desenator și colorist, cu ajutorul cărora a descifrat misterele tablourilor marelui artist renascentist și ale unor capodopere ale epocii, descoperind derogări de la reguli ideale de reprezentare, precum și respectarea unor norme tipice specifice perioadei de apogeu a Renașterii italiene, regăsite în tratate de pictură și în practica timpului.  Investigațiile sale artistice  se desfășoară în aria portretului și compozițiilor iconice ale epocii, în cadrul sistemelor de reprezentare geometrică, apoi în introducerea unor note personale, care plasează mesajul lucrărilor într-un context de interpretare personal. Lumina și umbra, sfumato-ul, sugestia tridimensionalului, psihologii misterioase, care lasă sau nu să se întrevadă lumea interioară a personajelor, interpretarea anamorfotică, îl plasează pe Andrei Damo în zona cercetătorului, a celui care face studii după maeștri, din dorința de cunoaștere, de descoperire a unor noi taine ale picturii și implicit, ale lumii. Încercând decodificarea unor texte scrise, concordând vizual cu  lucrările lui Leonardo da Vinci, Andrei Damo face anumite derogări de la imaginile originale, prin intervenții susținute de lecturile sau de imaginația sa, care  jonglează cu alegorii și metafore vizuale. „Cina cea de taină”, cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor, a fost adaptată tezei de doctorat a lui Jaque Le Goff, aducând în discuție atitudinea  Sfântului Pavel care așează statuia lui Apollo în mijlocul mesei, amintind că Iisus este creat după  modelul zeului greco-roman.  Este o compoziție plasată între două concepte opuse , dar aflate pe aceeași axă ideatică a evoluției și metamorfozării sacrului cu profanul.  Statuia lui Galeazzo Sforza din Milano, Modonna (după un desen al lui Michelangelo), condotiei și curtezane în spiritul epocii , Genevra Benci anamorfozată, Beatrice, matematicianul Luca Pacioli, Lodovico Sforza Il Moro, David al lui Andrea del Verrocchio etc., sunt câteva din numele  omagiind epoca și personalitatea lui Leonardo Da Vinci. Varianta feminină a „Omului vitruvian”, imagine iconică a Renașterii italiene, a fost numită „Vitruviana”, iar interesul pentru anatomia epocii a fost evocat într-o lucrare pictată după un desen al lui Leonardo Da Vinci, primul om de știință care a studiat fătul intrauterin. „Ponte Vecchio” este singurul peisaj prezent în expoziție, compus după geometrismul structural impus de subiect, o exemplară evocare a atmosferei florentine. Organizarea spațiului reprezentat și portretul sunt elementele cheie al picturii lui Andrei Damo, alături de simbolica împinsă până în pragul alegoriei. Uneori mitologic, alteori sacru și profan în abordarea subiectelor, demersul său plastic este încorsetat în perimetrul desenului academic, lăsându-se uneori pradă abstractului, ca țintă estetică a tabloului sau ca detaliu într-o compoziție de factură clasică. Pictura lui Andrei Damo se profilează pe sursele istoriei culturii, pe care le reașează în contextul concepției sale despre lume, relevată în serii de lucrări, care fac obiectul nor expoziții ample, avându-și sursele în concepte universal valabile. Dincolo de mesajul central, funcționalitatea plastică a compozițiilor este evidentă prin preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă structură spațială. Culoarea, aplicată după criterii de școală, desenul discursiv, simetria componentelor imaginii, liniile de fugă articulând ansamblul, calculele exacte ale proporțiilor, armonizează fiecare lucrare într-o tramă geometrică unificatoare.  În definitiv, soluțiilor lucrărilor lui Andrei Damo au calitățile acelei picturi construite după norme, conducând practica picturalității în parametrii ei deplini,  în cadrul cărora expresiile valorice de intensitate extremă, susținute de puternicul sau atenuantul contrast dintre lumină și umbră, fac un regal al studiului și interpretărilor sale asupra secolelor al XV-lea și al XVI-lea italian. Portretele nu sunt abordate ca simple redări ale datelor faciale, având modele florentine sau surse în opera lui Leonardo da Vinci. Acestea au ceva din atitudinea pictorului de a contemporaneiza o perioadă culminantă a culturii, prin particularizarea unor idei și reprezentări. Portretele păstrează nota  idealizării, reformulată fără a ieși din datele modelului. Chipul lui Leonardo la diferite vârste este asimilat autoportretelor pictorului, a cărei fizionomie permite similitudini și o analogie adecvată cu savantul renascentist. Expoziția „Leonardescă”, este o introducere în alt timp și într-o altă dimensiune existențială, vorbind despre atitudinea  nobilă față de înaintași a unui pictor complex, care este Andrei Damo.

Ana Amelia Dincă