Marius Barbone Barb, dincolo de arhetipuri

Lăsând alături motivul pictural, esențial și nu neglijabil, putem spune că Marius Barbone Barb și-a format un stil al său care are două coordonate de abordare a spațiului. Una dintre direcții structurează imaginea plat, static, în suprafețe sintetice, uneori cu grafisme, creând componente vizuale cu rol de expresivizare, într-o cromatică proaspătăt, vie, pe când cealaltă tendință lasă impresia de mișcare giroscopată a traseelor gestuale de culoare, așezate sub semnul dinamicii materiei, a metamorfozelor și eclerajelor, născute din substanța picturală, din capacitatea acesteia de a fi transformată sub impulsul liric al alăturărilor cromatice. În datele acestora, descifrăm un figurativ interpretat și stilizări ale formelor , după cum și alăturări de simboluri specifice preistoriei și antichității, așezate după simțul estetic al artistului fericit că devine și se transformă odată cu pictura sa. Lucrările lui Marius Barbone Barb, indiferent în ce perioadă au fost create, au un punct comun în armonia cromatică și compozițională, care niciodată nu se schimbă și în spatele căreia detectăm criterii de redescoperire a spațiului, peste care este implantat impulsul unei gândiri lipsite de constrângeri. Simbolica ținută la mare preț, afirmată prin sugestii sau discrete figurații în care percepem sunetul disonant și surdinizat al lumii, evocă iluzia visului osmozat cu bucuria artistului de a se simți liber și de a nu se lăsa părtașul unei contemporaneități incomode pentru condiția de artist. Fie că este fragmentată în imagini distincte, ca părți ale aceleiași suprafețe bidimensionale, fie că senzațiile perspective compun sugestii ale unei realități interpretate, cu profunzimi și labirinturi, discursul plastic al lui Marius Barbone Barb este posesorul unei scenografii în care geometria planurilor sau traseele tonale povestesc despre fațetele eului, despre stările lui contradictorii, despre normă și dreptul său de a se abate de la aceasta, cu ajutorul simțurilor esteice. Între sacru și profan, între mit și realitate, între vechi și nou, viziunea sa hrănită de arhetipurile clasice, ține pasul cu formele de expresie contemporană, mai mult decât atât, originalitatea aflându-se sub impedimentul unei gândiri artistice libere și imaginative, dar hrănită în străfundurile ei de citate vizuale mereu actuale, care pot reformula și pictura, și existența.

Ana Amelia Dincă