Pictorul Samir Sroi expune la Galeriile „Sabion”

Un artist apropiat de estetica impresionismului european, de efectele picturii în plein-air, pe care le cunoaște foarte bine și la care adaugă sentimentul său sincer de a cuprinde lumea, este Samir Sroi. Sirian la origine, acesta este licențiat al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția scenografie, în 1981, de la finalizarea studiilor de specialitate și până acum, având preocupări variate, atât în domeniul creației plastice, dar și în sfera pedagogiei de artă. Diversificarea permanentă a seriilor de lucrări, inspirate din dramele vieții sau din bucuria de a trăi, l-au impus pe Samir Sroi drept un pictor sensibil la natura care vine spre el și îi inundă sufletul. De data aceasta, expune la Galeriile Sabion un grupaj de peisaje cu accent pe structura compozițională, punând în evidență frumusețea reliefului evocat în planuri perspectivale, lăsând privirea noastră să descopere unduirile domoale ale dealurilor, curgerea lină a apei, lumina îmbietoare a amiezii, evidențiind subiectul floral realizat în culorii vii, puternice, contrastante, reunite de armonia compozițională. Uneori maluri abrupte sau pante line înconjoară mici golfuri sau izvoare de apă conturate de factura  pietrelor colțuroase, descrise în degradeuri de violet, susținute de albul diafan, scăldat în frumusețea zilelor de vară. Florile  amplasate în prim-planul tabloului, sunt pictate prin pensulații ritmice, utilizând juxtapuneri de culoare, alăturări exaltante de roșu, galben, albastru, verde și combinații care să învăluie întreaga imagine prin distribuirea echilibrată a tonurilor și a elementelor componente ale câmpului vizual. Acordul culorilor complementare și al armoniilor calorice, conferă luminozitate desăvârșită lucrărilor bogate în materie picturală. Tușe rupte și divizate implică o mișcare internă a imaginilor evocând partea poetică a naturii, a acelui pitoresc care te îndeamnă la liniște și visare. Pictura lui Samir Sroi este o explozie de culoare și bucurie prin exaltările locale de nuanțe, prin atmosfera care abundă de tonalități, totul fiind așezat sub semnul fascinației coloristice, venind din intensitatea pigmentului, care transmite tablourilor valori expresive și lumini scânteietoare. Margini de lume unde existența tihnită aduce cu sine liniștea spiritului contemplativ și unde natura se află în gloria ei vegetală, permite o neîncetată transfigurare a materiei sub acțiunea luminii solare. Dacă în majoritatea lucrărilor expuse remarcăm absența omului, observăm în expoziție două compoziții atipice, în care acesta își face simțită prezența, fie prin ideea de habitat evocată de fragmentul unui cadru citadin amplasat la marginea apei, fie prin discreta pictare a două chipuri abia sesizabile printre flori. În primul dintre acestea, sensibilitatea artistului față de motivul pictural se schimbă prin utilizarea unor nuanțe mai închise, dramatice, dar punctate cu note vegetale, care ambientează compoziția. Amplasarea pe diagonală a acestei arhitecturi arhaice implică o continuare a poveștii dincolo de  limitele tabloului, având o notă barocizantă prin misterul sugerat, prin situarea în istorie a imaginii unei arhitecturi în ruină, exprimând  caracteristica discursivă a romantismului. Tentele de ecleraj ale râului, tratat pictural în pensulații ample, în complementaritatea albastru/oranj,  marchează trecerea ireversibilă a clipelor  și a vieții. Aceeași liniște domnește nestingherită și aici. Primplanul orizontal al apei este susținut de verticalitatea clădirilor, ceea ce amplifică axele structurale ale lucrării misterioase, încărcate de povești. În acest loc cineva a trăit, a iubit și a plecat, lăsând în urmă amintirea unui timp trecut și ireversibil. Cealaltă compoziție, în care observăm chipurile tinere a două personaje, care se ascund în spatele florilor, ne amintește  de dualitatea ființei, de dorința ei de a fi liberă și de a se bucura de lucrurile mărunte ale existenței. În registrul al doilea, se vede detaliul unui șevalet, semn că pictorul își afirmă prezența, tabloul devenind o definiție a lui  Samir Sroi, care se autodefinește prin simbolurile existenței sale, în ambianța atelierului, pe care o evocă printr-un detaliu. Expoziția de la Galeriile „Sabion” evidențiază datele unui paradis imaginat de pictorul, care pornește de la realitatea nedisimulată a unor colțuri de natură, ascunse contemporaneității noastre agitate, dar dorite și observate de ochiul său contemplativ. Ansamblul expus cuprinde și scaune picate, obiectul utilitar fiind trecut în spațiul artistic prin redarea în același stil cu tablourile etalate, a unor scene specifice orizontului plastic personal.  Samir Sroi, un artist cu multiple preocupări în zona vizualului, redescoperă exoticul naturii și îl reconstruiește cu mijloacele efemere ale picturii.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă