luni, 31 mai 2021

Dragoș Nicolae Lupu, La limita abstractului, de Ana Amelia Dincă

 Dragoș Nicolae Lupu, La limita abstractului, expozitie personala, Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, sâmbătă, 20 martie, ora 12,00

Dragoș Nicolae Lupu este un artist care experimentează, tehnicile neconvenționale făcând obiectul imaginilor sale, cu subtile trimiteri în zona realului. Imaginația sa ne conduce spre peisaj și spre detalii ale acestuia, în care pictorul relevă subiectul plastic, alternând culorile terne și nuanțele puternice, în câmpuri de culoare sintetice sau analizate iluzoriu. De la spații elaborate, posesoare ale misterul unor valuri marine, Dragoș Nicolae Lupu trece cu ușurință la reevaluarea ritmică a unui câmp unde induce impresia de aglomerări florale. Câteva compoziții statice întrerup ritmul celorlalte lucrări, care indiferent dacă sunt realizate în planuri sintetice de culoare sau sunt dinamizate repetitiv de instrumentele de lucru, fac trimitere la datele naturii și la sentimentul de admirație al artistului față de liniștea pe care o oferă omului nesfârșitele câmpuri cu flori și infinitele zări marine. Susținute de neconvenționalele metode de lucru, precum pouring, aerograf, raclete de cauciuc, burete, grund din spărtură de marmură sau dripping, tablourile lui Dragoș Nicolae Lupu se află la limita abstractului din punct de vedere stilistic, devenind un depozit de idei, coborâte din sfera subconștientului. Acestea evidențiază căutarea de sine a autorului, dorința de regăsire și relevare a stărilor sale interne, care nu înlătură senzațiile și autenticitatea emoțiilor și nici discernământul în ceea ce privește anumite norme ale compozițiilor, descoperite de ochiul nostru încă de la o primă citire a imaginilor. Căutând în afara lui resursele energetice și vizuale necesare acestor experimente, pictorul nu se rezumă la fascinația prelucrării materiei, ci merge mai departe în a insera starea de bine și de meditație în fiecare detaliu al lucrării, unde dimensiunea ludică și cognitivă ghidează privitorul într-o lume utopică, spre care însuși artistul tinde.
Ana Amelia Dincă

Abstract, Horia Cristina la Căminul Artei, de Ana Amelia Dincă

 Abstract, Horia Cristina la Căminul Artei

Una dintre recurentele tendințe ale artei contemporane rămâne abstracționismul, iar nenumăratele dezbateri în jurul acestuia și a numeroaselor sale variante sunt inepuizabile, timpul demonstrând că sunt, de multe ori, și inovatoare. Din suma reflecțiilor tot mai palpitante pe care le-a provocat această direcție, Horia Cristina a rămas fidel reprezentării bidimensionale pe pânză și în termenii clasici ai curentului, în care trăirile subconștiente s-au exteriorizat pentru a ne vorbi de perioadele de acalmie și de revoltele care se petrec în sufletul artistului. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în ceea ce privește estetica sa este legată de modul cum a ajuns un pictor cu formație academică să se îndepărteze de formă și să devină adeptul limbajului plastic nonfigurativ. Din această perspectivă, credem că lumea contemporană nu este pe placul artistului, acesta autoizolându-se în acest discurs nonfigural, manifestându-și astfel revoltele și interogațiile. Prin înlăturarea oricărei urme a realității, Horia Cristina a apelat la resorturile sale intime, care l-au condus spre un discurs vizual cu multe reguli interne, semn că pregătirea academică a constituit și în abordarea abstractă baza reflexelor structurale ale compoziției, implicând aici și știința culorii. Înlăturarea lumii vizibile nu a eliminat în totalitate realitatea obiectivă, întrucât motivele de plecare ale picturii sale nu sunt numai cele interioare, ci aparțin inclusiv exterioului. Structura zidurilor ca o componentă a memoriei, atmosfera cu infinitatea marină și cerească, implică impresia de fluid și eter, de materialități discret prelucrate plastic, peste care apar visele artistului, întrerupte deseori de utilizarea unui joc cromatic prin crearea unor trasări brutale cu instrumentelor de lucru, aplicate peste fondul delicat și nongestual, ca o amprentă vizuală cu trimiteri spre lipsa unei concordanțe cu societatea în care trăiește ca artist și ca om. Pictura lui Horia Cristina are regulile ei interioare, conforme criteriilor moderne ale expresiei plastice, și tocmai de aceea opera sa abstractă este unitară. Posesoarea unor note lirice, câteodată chiar cu efecte plastice în care se citește o implicare a sentimentului dramatic, cu tensiuni recurente diferit adaptate fiecărei lucrări, interpuse peste un fel de liniște de moment, artistul pune, prin viziunea sa, o barieră între el și dimensiunea nonfigurală a metaforelor cromatice. În creația lui Horia Cristian există lucrări aproape nihiliste, unele dintre acestea mărturisind chiar necredința artistului în materie, sinonimă cu blazarea pe care o afișează față de subiectivele condiții existențiale. El nu se mai simte comod cu el însuși, iar derapajele viețuirii în astfel de vremuri sunt redate prin intermediul unor interpuneri de negru, ce par a fi niște lovituri de ziduri ale materiei imaginare, sinonime cu revolta pe care o trăiește artistul în fața șevaletului. Pictura lui Horia Cristina este un manifest la vremurile distorsionate pe care le trăim cu toții, integrându-se într-un context mai complex al picturii românești abstracte, din a cărei manifestare a momentului trebuie să menționăm abstracționismul american al lui Corneliu Vasilescu.

Ana Amelia Dincă

Petre Chirea, „De ce mor păsările?”, de Ana Amelia Dincă

 Petre Chirea, „De ce mor păsările?”

Proiectele vizuale ale lui Petre Chirea sunt foarte diferite conceptual, însă punctul lor comun este tensiunea lumii în care trăim și amintirea unor ruine ale timpului, niciodată uitate de memoria noastră. Folosind arsenalul stilistic modern, acesta i-a suprapus vederea artistului contemporan asupra nevoii noastre de umanitate și de a privi atent asupra unor lucruri imediate ce necesită resuscitarea cel puțin mentală, așa cum este mediul înconjurător, cu tot ceea ce presupune el, natură și civilizație, în scopul de a fi noi înșine fericiți. Privind vechile ansambluri de lucrări ale lui Petre Chirea observăm că proiectul „Midway”, expus la Art Safary în anul 2015, aduce în atenție acea perpetuă discuție globală despre soluțiile salvării planetei, la care artistul nu rămâne indiferent. În permanenta sa dorință de informare, acesta a descoperit un film realizat de Chris Jordan, producător, fotograf, artist american, care a surprins în pelicula sa dezastrul ecologic în care trupuri putrezite de albatros erau umplute cu materiale plastice. Păsările care populează atolul Midway se hrănesc cu acești compuși chimici, care plutesc pe apele Oceanului Pacific, fiind confundați cu mâncarea. Pe rețelele de socializate există sute de imaginii cu acest dezastru natural, iar Petre Chirea nu rămâne rezervat la calamitățile aflate nu foarte îndepărtate de noi, menționând modul cum s-a raportat la filmul lui Chris Jordan și cum a început artistul român să-și structureze imaginile: „ în pictura mea fac un crop de imagine și selectez”, preocupându-l „contrastele dintre armonie și dezacord, dintre ordine și haos”, ca rezultat al inadvertențelor și indiferenței lumii în care trăim. Pictând stomacul păsărilor moarte, în care s-au format cuiburi cu resturi de plastic, constituind rejecția unei umanități aducătoare de ce poate fi mai rău, Petre Chire pledează împotriva distrugerii atâtor specii de păsări, supuse dispariției, prin neglijență. Dar ce selectează acesta din multitudinea imaginilor de la care pornește proiectul său? Îndreptându-și atenția asupra unor elemente ale societății consumeriste, pictorul începe să construiască în datele unui limbaj care folosește atât nonfiguralul, cât și expresia formei, o lume a deșeurilor care populează apele și corpul păsărilor, ca rezultat al caracterului agresiv și indiferent al omului. Obiecte de plastic și metalice, adevărate arme ecologice, sunt evocate în relație cu pescărușii care apar ca reprezentări figurative, interpretate liber, doar în măsura în care contextul și mesajul să fie complete. În atente sugestii de tridimenional, în suprafețe structurale susținute gestual sau aplatizate de mijloace vizuale, Petre Chirea utilizează ca dominante nelipsite prin puterea lor de a impacta asupra ochiului, nuanțe de ocru și oranj, luminate cu accente de galben, ce se întrec cu alburi grizate și rafinate griuri, neutralizează chiupuri de pescăruși sau gunoaie periculoase, scoase în evidență prin culoare și formă, întărind nota de dramatism a imaginilor. Formele volumetrice bine desenate se alătură unor materiale degradate, care neputând fi digerate, aduc suferința și moartea. Astfel, în prelungirea capetele de păsări, torace secționate de obiecte ascuțite precum foarfece sau diferite resturi de obiecte tăioase, îngurcitate împreună cu capace de sticle și tuburi de plastic, creează în anatomia perscărușilor datele inimaginabile ale unor dramatice disecții. Intenția artistului este aceea de a dezvolta această serie de compoziții, prin exprimarea nu numai în plan bidimensional, considerând că și o reevaluare plastică neconvențională a temei ar da amplitudine proiectului său, totodată atrăgându-ne atenția asupra faptului că viața și moartea sunt împreună în orice secundă, iar cea din urmă poate triumfa datorită greșelilor, dar mai ales neglijenței omului.
Ana Amelia Dincă

Torino Bocaniciu la Galeriile de artă „Amfitryon” de la Hărman, colecția Vrâncean, de Ana Amelia Dincă

 Torino Bocaniciu la Galeriile de artă „Amfitryon” de la Hărman, colecția Vrâncean

-21 martie- 3 aprilie 2021-
Tablourile lui Torino Bocaniciu au întotdeauna două registre de reprezentare. Acestea se desfășoară pe orizontală și verticală ori într-un prim plan, urmat de o perspectivă cromatică. Ce intuiție are acest artist de a modela culorile astfel încât să creeze abisuri și metamorfoze dincolo de amănuntul vizibil și de impresia imediată de mișcare a materiei! Inclusiv structura compozițională diferă de la o lucrare la alta prin plasarea greutății imaginii când în partea de sus a tabloului, anulând echilibrul prezent în alte abordări, când se concentrează pe deschiderea axelor imaginare. Astfel, ochiul nostru este stimulat să treacă dincolo de cadrul bidimensional și să își închipuie alte osmoze plastice și detalii senzitive. Toate alternanțele structurale propuse de Torino Bocaniciu sunt stări desprinse din sentimente profund umane, modificate în funcție de raportarea temperamentului său la frumos, la interogații și la admirația pentru provocările fiecărei zile. Dominate de bucuria de a trăi, exprimată prin căutarea eclerajelor diurne, niciodată umbrite de un gest care să scoată în afara preocupărilor jovialitatea față de corespondente din natura sa interioară, pictorul afirmă faptul că simțurile umane își găsesc reflexul în aceste contorsiuni cromatice, ținute sub controlul penelului său. Suprafețe mari de culoare sunt tratate pictural prin implicarea unor pete armonioase de tonalități, amprentate de scurte trasee gestuale, care imprimă o mișcare interioară pânzelor. Există planuri care se întrepătrund prin crearea unei atmosfere osmotice la impactul dintre masele tonale, dar și spații separate tranșant prin crearea unor zone de roșu, verde sau brunuri, care au tensiunile lor interne prin jocul nuanțelor diverse, alăturate într-o policromie susținută de corsetul bunelor practici ale picturii abstracte. Incandescența oranjului solar și dese abisuri cosmice, crepusculul de o clipă al unei lumini care licărește, decupaje de roșu sau violet, aduc aproape de noi un pictor care evadează din realitate, asumându-și o poziție aproape demirgiucă în absolutul pe care pictura sa îl caută. Relativitatea subteranului este pusă în aceeași balanță cu vizibilul diurn, Torino Bocaniciu căutând aici raportul materiei din afara sa cu propria substanță organică. Uneori o încleștare ca o mișcare tectonică transpare în cadre sub forma unor plăci de culoare, unde energii cromatice restartează acea căldură pozitivă a artistului, ale cărui stări se multiplică în fiecare lucrare.
Ana Amelia Dincă


Gh Mosorescu, Manea Dorin şi alţi 24
8 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

Pictorul Ilie Cioartă , de Ana Amelia Dincă

 Pictorul Ilie Cioartă

Frumusețea acestei lumi și energiile ei pozitive, sunt punctul de plecare al picturii lui Ilie Cioartă, care selectează din memoria sa, esența solarității propriului spirit, în care citim datele unei abordări psihopoetice, cu surse în copilăria artistului. O multitudine de personaje feminine, evocând tinerețea și dimensiunea ludică a eului, ocupă câmpul imaginilor emanând dinamism și totodată, bucuria de a trăi. Contemplarea și starea de beatitudine, grația mișcării și noblețea gestului reținut, acțiunea deplină ori conversația liniștită și teatrală, vorbesc despre un pictor care își menține opțiunea vizuală de-a lungul experienței artistice, fiind unitar în exprimarea plastică, deopotrivă în desen și pictură. Linia descriind curbe ample după care se structurează alte axe compoziționale, contribuie la distribuirea omogenă a elementelor pe pânză, în mod echilibrat sau permițând existența unor centricități ordonatoare, în mai multe puncte ale imaginii. Astfel, lucrările artistului, în firescul desfășurării unor mase dominante de albastru ori ocru, de oranjuri onirice și verde crud, de griuri delicate transformate în diafane pete de culoare, interacționează cu paradoxurile subconștientului, având în subsidiar un sistem compozițional dominat de preceptele desenului, sub tabloul final aflându-se o rețea grafică, ce ar putea să constituie în sine o lucrare bine articulată. Efilarea corpurilor acestor simboluri feminine, cărora li se alătură, într-o gestică venită parcă din eleganța clasicismului grec, tineri integrați de artist unui gen de procesiune, în cinstea spiritului liber al anilor tinereții, panoramează spațiul bidimensional, personajele afirmându-se frontal sau în mișcări variate, constituind puncte de fugă, centre vizuale, unghiuri formând asimetrii, adică un sistem compozițional complex, cu încărcătură emoțională, un omagiu vizual adus anilor ireversibili ai tinereții.
Ana Amelia Dincă


Tu, Silviu Ioan Soare, Marius Barbone Barb şi alţi 18

Vasile Mureşan Murivale sau „Madonin-ul” de la km 0, de Ana Amelia Dincă

 Vasile Mureşan Murivale sau „Madonin-ul” de la km 0

Pentru Murivale spiritualitatea înseamnă libertatea de a porni de la un dat vizual, în acest caz, Madonna cu Pruncul, pe care îl supune misticismului imaginar, transformându-l într-o frumoasă poveste expoziţională.
Murivale este un personaj aparte în contextul artei bucureştene de acum. Modul său de a fiinţa, vizibil prin diferite medii de socializare şi prin galerii de artă devine implicit felul său de a gândi şi crea.
Murivale este mai degrabă un ateu, dar acest lucru nu înseamnă o îndepărtare a fiinţei sale de ideea de bine, adevăr şi frumos, care ar coincide cu puterea de maximă spiritualizare a eului. Făcând oamenilor poze cu Dumnezeu, cultivând stânjenei în cinstea madonnelor scrijelite pe zidurile de la km 0 şi desenând caldarâmuri şi tomberoane, apoi anemone pe cisme de cauciuc, pictorul nu uită să schimbe priviri cu van Gogh, unul din câinii săi inteligenti, în timp ce, cu tristeţe, plantează un trandafir pe care îl cheamă Cornel, după numele prietenului dispărut. Dar, Murivale, mai ales pictează şi iar pictează, arătându-ne caracterul său nonconformist de a crea şi de a exista.
Divinitatea vine spre el şi se arată prin trei semne, însă Madonna cu Pruncul cunoaşte infinit mai multe aspecte şi interpretări pe care Murivale le speculează cu instrumentele estetice ale concepţiei sale despre artă, făcând din această tematică religioasă un subiect laicizant, iar din Madonna o asemuire sentimentală cu însăşi mama venerată a artistului, fiinţa feminină căreia Murivale îi poartă o iubire singulară şi nemărginită. Seria de madonne cu pruncul a fost pictată începând cu anul 1997 , înscriindu-se în evoluţia firească a operei artistului care a căutat şi a descoperit, s-a întrebat fără să îşi răspundă încă, dacă gestul său de a picta pe un suport neconvenţional pentru o temă biblică, este o nefinalizată şi eternă rugăciune, care deconstruieşte ori pozitivează spiritul său ateu, tragic, minimalist...
Ana Amelia Dincă

Virgiliu Parghel, 5 decenii de pictură, expoziție personală la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, Galeriile Arcadia, de Ana Amelia Dincă

 Virgiliu Parghel, 5 decenii de pictură, expoziție personală la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, Galeriile Arcadia

Încărcate de o gestică în care descoperim geometrii și trasee puternice de culoare, aplicate cu mână sigură, pânzele lui Virgiliu Parghel par a fi născute la impactul artei europene cu izvoare vizuale ale culturii românești. Îndrăznind foarte mult în ceea ce privește specularea culorii, ținută sub control de rigori de compoziție, Virgiliu Parghel se raportează la formă doar ca pretext pentru a aplica materia cromatică, motivul pictural așezat cu siguranță pe întreaga pagină, fiind supradimensionat sau analizat prin detalii repetitive, rezultate din modelarea senzorială a culorii. În logica internă a lucrărilor sale, expresionismul abstract se definește ca fiind o seismogramă cromatică în care descoperim trăiri și forme dintre cele mai variate. Culorile încărcate de energie și vitalitate interacționează cu reliefuri discrete, cu materia picturală care nu mai vrea să țină seama de norme, ci dorește să descrie o curbă existențială și o estetică specifică artistului, în care citim cu ușurință sentimentele sale de liniște sau de zbucium. Toate compozițiile trăiesc prin mișcarea pe care o generează ritmul structural obținut din cele mai firești elemente ale cotidianului și ale temelor clasice ale picturii. Indiferent dacă este vorba de portret, peisaj, natură statică sau corp uman, Virgiliu Parghel pare a conferi imaginilor sale o tridimensionalitate, consistența formelor solide venind din gestică și din împăstări specifice, realizate cu ajutorul cuțitului și din tușe hotărâte de culoare, cu efecte de prețioase minerale. În opera maestrului Virgiliu Parghel, descoperim nu numai reflexele unui expresionism abstract, ci și atingeri cu o cultură vizuală tradițională în ceea ce privește organizarea și așezarea elementelor, cu trimiteri către simboluri și arhetipuri. Modul de aplicare al culorii amintește uneori vechiul punct de cusătură al ștergarelor sau stilizări ce induc o viziune populară de receptare a figurativului, transpusă într-o pictură elegantă și originală, în care noțiunile academice tradiționale se împletesc cu o plasticitate modernă și personală de a recepta formele, în urma repetatelor căutări de a se îndepărta de preceptele de școală, fără a le înlătura radical.

Ana Amelia Dincă