Salonul de toamnă, Călăraşi, 2016

„Salonul de toamnă” a reunit un număr important de artişti din Călăraşi, Slobozia, Constanţa, Brăila şi Bucureşti, sălile Muzeului Municipal fiind generoase pentru acest regal al plasticii contemporane.

Pictura lui Vitalie Butescu face loc emoţiei şi atmosferei evanescente, alăturând amploarea panoramică eclerajului cald sau rece, atenuat ori spectral, în funcţie de momentele zilei. Castelul Peleş sau cel al reginei Maria de la Balcic cuprind în alcătuirea tehnică artificii plastice, obţinute din îmbinarea culorilor şi aşezarea lor cu ştiinţă în câmpul compoziţional. Argintiuri şi griuri diverse, culminând cu degradeuri tonale suprapuse, sunt rezultatul căutărilor neîncetate ale artistului de a descoperi în plein-air, ecoul contrastelor valorice şi al jocului subtil al tuşelor, care relevă frumuseţea naturii prin efectul ton în ton, prin divizionismul lăsat de urma pensulei, prin diluţii şi saturarea masei cromatice.   

Penelul lui George Savu se exaltă în faţa iluziilor vizuale sugerate de Balcic şi de Capul Caliacra. Iubitor al picturii în aer liber , acesta tratează suprafaţa compoziţională cu plăcerea celui care meditează asupra liniştii şi asupra colţurilor de lume care nu se lasă inundate de contemporaneitate.

Jocul fanteziei creatoare apare în pictura Marcelei Smeianu care, prezentă la salon cu o compoziţie inspirată de spaţiul rustic al comunei Hârsa, din judeţul Prahova, unde a participat în vara anului 2016, la Tabăra Internaţională de Pictură „Vasile Grigore”, organizată de colecţionarul Victor Adam, dând măsura capacităţii de observare şi sintetizare a imaginii figurative, care a inspirat-o. Lucrând în plein-air, a remarcat cum lumina metamorfozează culoarea creând efecte de o mai accentuată picturalitate în lucrarea sa, „Căpiţe de fân”. Pensulaţia vibrată, nuanţele de verde şi ocru, imprimă cadrului peisagistic o atmosferă nostalgică.

„Amurgul marin” al lui Cîrstina de la Studina face o introspecţie în zona spirituală a fiinţei, îndemnându-ne la meditaţie, tenta metaforică a imaginii, abordarea vibrată a treptelor cerului, care se doreşte a fi o trimitere spre vămile văzduhului, face ca lucrarea să iasă din tematica peisajului şi să se înscrie într-o direcţie filosofică. Tipul acesta de gândire suprarealistă este prezent în opera artistului într-o serie semnificativă de lucrări, abordarea plastică şi conceptuală fiind relaţionată cu o cromatică pendulând între culorile vii, puternice, ce implică legătura fizică a artistului cu spiritualitatea existenţei sale.

Apărut sub semnul inspiraţiei divine şi sub austeritatea talentului şi experienţei, „Fragmentul de frescă” al lui Florin Mihăilescu este o materializare originală a unei imagini bizantine, care îşi are originea stilistică în regulile stricte ale artei religioase. Acuarela a fost înzestrată cu rafinamentul cromatic şi estetic al celui care are dificilul exerciţiu al interpretării, al alăturării contextelor vizuale medievale şi moderne, într-un reuşit experiemnt plastic.  

Camelia Cornelia Ion, în spiritul expresionismului,  se concentrează asupra maselor de pastă care, aşezate a plat, definesc o construcţie geometrică a imaginii, planurile sintetice de tonuri rafinate creând o tensiune a suprafeţei, o dinamică impusă de structura intrinsecă a formelor stilizate  cu ajutorul cărora simbolizează un „Peisaj” şi o „Compoziţie abstractă”, accentuând cercetarea sa în domeniul culorii şi creând astfel un dialog între componentele plastice transpuse pe suprafaţa plană.

Acuarela Mariei Bogatu Măncianu are laviuri delicate, suplinite de o picturalitate desăvârşită în degradeurile care se susţin plastic în atmosfera generală a lucrării. „Toamna în parc” se dovedeşte a fi o compoziţie de mare delicateţe, transparenţele făcând-o fragilă şi preţioasă.

Pentru Daniela Mariniţă, realul este un punct de plecare, atât pentru abordările figurative, cât şi pentru cele abstracte. Tablourile de la „Salonul de toamnă” sunt determinate de influienţa universului imediat al artistei. „Mere”, „Irişi”, „Flori din grădina mea”, relevă contextul sensibil pe care Daniela Mariniţă încearcă să îl aducă pe pânză într-un desen concis peste care aplică tonalităţile cromatice cu mare delicateţe. Contrastele pun în evidenţă elementele vegetale, înlănţuirea formelor creând o unitate vizuala a compoziţiei, ce acoperă suprafaţa plană unde acordurile valorice stabilesc legături între conturele expresive.

Silviu Ioan Soare selectează din mediul înconjurător florile, care rezonează cel mai bine cu preferinţa sa de a reda natura sub diferite aspecte cromatice. Acestea devin formă stilizată prin accentuarea subiectului plastic, ceea ce îl apropie pe artist de şcoala interbelică de pictură românească, dar şi de maniera ciucurentistă de a transforma un simbol figurativ într-o sinteză vizuală. Ocrul, galbenul, verdele şi roşul sunt prezente în „Garoafe”, „Flori” şi „Natură statică”, unde plasticianul punctează caracterele specifice influorescenţelor evocate, în a căror forţă de sugestie distingem detalii ce aparţin lumii frumosului. Trei dintre ucenicii săi, Ana Maria Păpurică, Carmen Pavel şi Alessia Nica expun lucrări originale, care lasă la vedere preferinţa stilistică a fiecărei expozante.

Vibraţia valorică şi coloristică, griurile distinse, le întâlnim în „Aşteptarea” lui Victor Grigore, un portret de adolescentă realizat după criterii compoziţionale şi în nota celui care are drept temă preferată portretul. Suprapunerea straturilor de culoare şi dirijarea mijloacelor de expresie în sensul maximei relatări a sentimentului exprimat, decupajul structurilor imagistice în care linia şi culoarea joacă rolul determinant, fac din travaliul artistului un reper vizual asupra căruia ochiul privitorului zăboveşte cu plăcere. Eleva sa, Ştefania Barcaru, expune un peisaj expresionist, având contraste de închis şi deschis, luminişuri şi zone întunecoase caracteristice pădurilor.

Corneliu Ratcu s-a apropiat în ultimii ani de o spiritualitate marcantă. Stilul său este purificat de  elemente detaliate înscriindu-se în linia simbolismului religios. „Cina cea de taină”, „Filoxenia lui Avraam”, interacţionează cu „Dublul autoportret”, în jurul lor coagulându-se o întreagă filosofie existenţială.        

Lucrările lui Dorin Manea, „Autoportret”, „Irişi”, „Delta” şi „În port” sunt realizate cu aceeaşi permanentă dragoste pentru tehnica acuarelei, specie a graficii ce impune siguranţă în execuţie, artistul reuşind de fiecare dată să surprindă aspecte inedite ale naturii pe care le abordează cu multă sensibilitate. Vederile panoranice, dar şi detaliile denotă o catifelată transparenţă a laviurilor şi un desen concis, susţinând experienţa îndelungată şi pasiunea pentru acuarelă. Nepotul său, Vlad Boţi, a prezentat două desene expresive, dovedind că înzetrarea genetică şi talentul nu ţin cont de vârstă.

Acelaşi Dorin Manea a avut amabilitatea de a aduce din colecţia personală, o acuarelă de calitate „Margine de dumbravă”, semnată de Niţă Anghelescu, datată 1941. Bursier al statului român la Paris în domeniul picturii, Niţă Anghelescu s-a dedicat  arheologiei în ultima parte a vieţii, fiind întemeietorul Muzeului regional Călăraşi şi un nume cunoscut de localnici. Pe altă traiectorie stilistică se află Niculae Dumitru care ne-a familiarizat cu desenul în creion. Prezent la toate expoziţiile noastre cu o tematică diferită, cu atenţie sporită asupra urbanului şi asupra arhitecturilor sale, acesta s-a oprit acum la portret. Chipurilor de copii pe care le-am văzut la precedentele prezenţe la saloane, li se adaugă de data aceasta studiile „Cap de copil” şi „Fată afgană lângă Peshavar”, unde se foloseşte cu precădere de linie, punct şi haşură. Încercând să surprindă întreaga încărcătură fizionomică şi emoţională, Neculae Dumitru reuşeşte să susţină prin demersul său, poezia şi delicateţea proprie chipurilor inocente.

Un portret reprezentând femeia interbelică este aşezat pe pânză de Rodica Iacob, cea care reiterează numele artistei poloneze Tamara de Lempicka, prin studiul realizat după unul dintre tablourile acesteia. De-a lungul anilor, doamna Iacob a adus pe simezele călărăşene peisaje şi naturi statice, portretul fiind o preocupare recentă, anunţând dezvoltatul simţ de observare a modelului, înzestrat cu atributele feminităţii, aşa cum le valorificase autoarea originalului.

Florile sunt un reper pentru Elisa Ene, un dialog între diferitele structuri ale naturii, legile materialităţii fiind tratate cu atenţie, în spirit analitic. Emblemă a trăirilor sale, tablourile de mici dimensiuni au fragilitatea proprie creatorei lor.

Alături de pictură şi grafică, „Salonul de toamnă” a prezentat publicului şi două lucrări de gravură pe sticlă. Mariana Gheorghe în „Tradiţii marocane” şi „Pulbere de stele” utilizează tehnici multiple. Strălucirea materialului, sticla fiind spectaculoasă prin însăşi structura ei, şi scriitura lăsată de instrumentul de gravat evidenţiind linia sigură, alături de motivele decorative distribuite proporţional, unifică detaliile cu ansamblul.

O secvenţă atemporală a habitatului sudic scoate la iveală Petronela Milea. Vechiul teatru orăşenesc, astăzi dispărut, şi un drumeag din Cuza-Vodă  sunt pline de lirism comunicând privitorului energii pozitive şi liniştea specifică ţinuturilor solare ale câmpiei.

Sursa de inspiraţie a lui Cornel Ursu este citadinul, mai ales clădirile cu valoare de simbol pentru oraşul de pe malul Borcei. Muzeul Dunării de Jos şi Muzeul Municipal Călăraşi  vin în continuarea unor aspecte ale urbei pictate de artist în ultimii ani. Acesta cuprinde în tablourile sale punctele de reper ale unei aşezări, care prin oamenii de artă şi litere care au trăit sau au trecut pe aici, şi asupra chipurilor cărora chiar Cornel Ursu insistă în portrete realiste,  devine un topos prin care pictorul îşi exprimă apartenenţa la orizontul cultural în care îşi desfăşoară activitatea.

În aceeaşi notă a tematicii peisajului se înscrie şi pictura lui Jimmy Stănescu. Vederile dinspre Borcea sunt bazate pe desenul care descrie forma, pe planurile succedându-se într-o perspectivă percepută în datele ei matematice.

La Marian Allain Toma înfăţişarea şesului concordă cu domeniul său de raportare la realitate, iar portretul este abordat în tenta bucuriei de a trăi.

Aceeaşi responsabilitate pentru vederea în spaţiu o întâlnim şi la Florica Nedelcu. „Peisaj de la Dervent” se constituie într-o evocare document a arhitecturii mănăstirii de aici încadrată în ambientul naturii mirifice, valorea istorică a locului fiind alăturată celei spirituale, pictoriţa rezonând cu spaţiul sacru şi cu divinitatea, o astfel de redare fiind în deplină comuniune cu trăirile sale religioase.

Mihai Filip Stăncescu expune fotografie, iar conexiunile cu filosofia Extremului Orient implică starea de Zen, de linişte, datorită atmosferei pe care aceasta o presupune. La polul opus, Suzana Stan ne delectează cu sfera subacvatică într-o miniatură unde albastrul este dominant. 

Şapte pictoriţe de la Constanţa au fost prezente la „Salonul de toamnă” cu lucrări interesante prin diversitatea abordării şi viziunii, prin personalitatea artistică ascunsă în spatele fiecărei pânze care ne vorbeşte despre nivelul de experienţă şi puterea de transfigurare a oricărui motiv plastic.

Spaţii şi elemente vegetale, o cromatică rafinată într-o ritmicitate echilibrată a planurilor definesc pictura  Laurei Macri, o rafinată coloristă, interesată de plasarea motivului discret sugerat, într-un context care să îl neutralizeze, punându-l astfel în evidenţă. Zone sintetice de culoare se contrapun analizei grafice creând un spaţiu plastic generos, care dă voie ochiului să insiste sau să se relaxeze în geometriile plate ale formelor.

Putem vorbi de o picturalitatea alăturată scriiturii grafice în „Peisajul dobrogean” al Ioanei Maier unde lumina impusă de căldura galbenului aminteşte atmosfera plină de afectivitate şi căldură a Dobrogei în zilele însorite. Arhitecturile desenate cu negru sunt proiectate într-un ecleraj debordant, lucrarea atrăgând atenţia prin delicata îmbinare dintre citadinul redat prin scriitura schematică a desenului şi pictural impus de cromatica vivantă.  

Liz Mirtoncsak cercetează ansamblurile controlate de mase cromatice susţinând prin acestea tendinţa de ascensiune în organizarea traseelor coloristice dispuse în registrul vertical al tabloului expus. Sentimentele trăite de artistă la un moment dat în faţa unei pete de culoare care devine traseu de energii care străbate lucrarea de jos în sus, înscriindu-se pe o direcţie ce vizează legătura dintre terestru şi cosmic.

În mai agitata pictură a Iulianei Alina Mara, concepută pe tonuri de albastru, elementele de limbaj plastic se exaltă reciproc în dinamica hazardului cromatic şi liniar din centrul lucrărilor, conferind ansamblului o ritmicitate aflată sub eticheta deplinei expresivităţi. Ştiind să puncteze centrele de interes în funcţie de preferinţa cromatică, pictoriţa redă anumite structuri care fac trimiteri către formele naturale a căror chintesenţă nu poate fi observată decât la microscop.  

Mihaela Roca recompune într-o nouă structură ideea de vatră, simbol arhetipal, aşezând pasta în contraste puternice, astfel încât, privirea să detecteze sugestia unei flăcări care mogneşte, ajungând la limita abstractizării, într-o alternanţă de rece –cald ce denotă o prelungire a realului în planul bidimensional al pânzei. 

Sabina Voinea în „tomitanele” sale compoziţii face recurs la greceasca aşezare Tomis, amintindu-ne prin sugestia unei amfore şi prin mai târzia arhitectură constănţeană, de misterul şi frumuseţea vechiului oraş, motiv de inspiraţie pentru artista care interpretează în manieră modernă elementele lumii vizibile aparţinând spaţiului său existenţial .

Comorile mării sunt reaşezate pe pânză de Teodora Cotan dintr-o perspectivă unde abundă forţa culorii, într-o interesantă alăturare a figurativului şi nonfigurativului. Sistemul de semne folosit este unul recognoscibil, pliat pe sentimentele sale asupra unui colţ de natură subacvatică evocat în nuanţe puternice, tonalităţi evidenţiind un demers plastic bine articulat ca viziune.

Ana Amelia Dincă,

curatorul expoziţiei

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Diana Dumitriu sau puterea devastatoare a feminităţii

Partea raţională a construcţiei imaginii se potriveşte foarte bine în grafica Dianei Dumitriu cu zona trăirilor subconştiente, artista reuşind să anexeze laturii iraţionale a fiinţei, demersul existenţial obiectiv. Această alăturare este realizată prin cele două faţete ale conştiinţei şi anume deliberarea şi ordinea materializate cu mijloacele graficii. Sufletul se unifică cu latura corporală, fluxul energetic transcende imaginea, calităţile tehnice susţinând demersul conceptual.

Punctul, linia şi pata de culoare descriu forme cu o arie elaborată de reprezentare axată pe tendinţa feminină ca temă predilectă.  De obicei un singur personaj ocupă spaţiul câmpului vizual, acesta fiind populat de sugestii decorative adiacente sugerând labirinturi, halouri nuanţate, lumi vegetale, proiecţii interioare ale fiinţei reflectate într-o floare sau într-un simbol divin evocând religiozitatea artistei faţă de ea însăşi. Spiritul său intrinsec se relevă în matca somatică redată în gesturile de exilare ale trupurilor ghemuite în propria lor carapace. Inclusiv chipurilor suferă de această izolare faţă de lume. Retragerea în sine nu este o detaşare totală de real, ci o precauţie, prin care artista îşi protejează spiritul în ecuaţiile unui sistem de valori prin intermediul unei abordări ontologice.

Confesiunile pe care ni le face Diana Dumitriu se petrec în jurul unui personaj reprezentat de femeia tânără, fragilă, care dansează, meditează, dar este prinsă în cursa intransigentă a existenţei efemere. Neintegrată unui context existenţial care să o definească sau să facă apologia frumuseţii ei corporale, aceasta devine un elogiu al armoniei depline. Lucrările Dianei Dumitriu sunt posesoare ale unor sedimente care vorbesc despre puterea devastatoare a feminităţii, evidentă şi în grafica Mariei Unţanu, profesoara sa de la Slobozia, sub a cărei îndrumare şi-a însuşit o anumită disciplină a imaginii şi o serie de formule tehnice şi estetice printre care şi nota de picturalitate ce străbate compoziţiile prin plasticitatea datorată petelor de culoare. Unele sunt apropiate valoric, altele sunt contrastante, uneori dominate de coregrafia liniei ce anunţă prin distorsiunile ei un ritm lăuntric, o vibraţie a artistei la tensiunile ivite din urma instrumentului de lucru. 

Uneori linia apropie grafica Dianei Dumitriu de zona decorativului prin sinuozitate, continuitate şi analiză a suprafeţei bidimensionale conferind coerenţă discursivă fondului tratat a plat, cu doar câteva indicaţii plastice, care ar putea sugera două planuri citite pe orizontală sau verticală ori în profunzime.

Diana Dumitriu instituie o tipologie feminină dominată de graţia mişcărilor, rotunjimea formelor, delicateţea gesturilor, completate de latura ludică şi de atitudini ce depăşesc limitele lumii perceptibile. 

Toate aceste elemente sunt reprezentate în cadrele figurativului căruia i se alătură tendinţa de abstractizare, în mod excepţional, direcţia constructivismului, ca formulă estetică, putând fi detectată deseori.

Ana Amelia Dincă

Expoziţie Marcela Smeianu

-Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia-

-marţi, 14 iunie, 2016, ora 14,00-

An de an, Marcela Smeianu ne surprinde prin puterea de muncă în faţa şevaletului, expoziţiile personale demonstrând faptul că încercările sale stilistice se diversifică prin intermediul tuşei şi petei de culoare, care acum devin mai libere, mai expresive, epurate de constrângeri formale, ce i-ar putea limita artistei exprimarea directă şi dialogul cu motivul plastic.

Abordarea modernă a spaţiului compoziţional poposeşte deseori la graniţa dintre analiza atentă a elementelor selectate din arealul vegetal, fie că este vorba de un peisaj sau un detaliu floral, fie că detectează efemeritatea anotimpurilor germinative, făcând lizibile segmente vizuale greu de surprins de ochiul neexersat. Pătrunzând dincolo de subiect, Marcela Smeianu semnalează energii pozitive, emoţii, cu al căror arsenal sugerează ritmuri cromatice şi tensiuni liniare din tuşe dezinvolte, cu o uimitoare diversitate de la o lucrare la alta.

Cu toate că natura rămâne un bun profesor pentru artistă, constanta abordare a acesteia a determinat o contrapunere a experienţei sale între figurativ şi puterea de interpretare, preferând stilizările, fragmentele expresioniste, gestualismul, funcţiile plastice ale luminii şi nuanţelor, intim legate de sensibilitatea pictoriţei. Magia florilor şi a ierburilor este redată în contraste diverse ce cuprind armonii, valori cromatice contrastante, surprinderea unor expresivităţi preţioase ale câmpiei, evocarea spiritului sălbatic printr-un joc de linii ritmate şi evidenţierea laturii tandre a materiei prin acalmii formale şi cromatice, prin pete mari de culoare inducând o dimensiune ludică şi abstractă, caracteristică unor lucrări de până acum. Picturalitatea şi tendinţa grafică sunt prezente pregnant atât în naturile statice, cât şi în peisaje, Marcela Smeianu apropiindu-se şi de zona decorativului unde elementele de limbaj plastic sunt bine articulate, uşor de urmărit în câmpul compoziţional.

Delicateţea acuarelei rămâne una dintre slăbiciunile sale, pentru care laviul şi trasparenţele constituie o demonstraţie de măiestrie şi de plăcere faţă de o specie dificilă a graficii.  Şi în acest caz, individualitatea segmentelor din natură sunt redate nu numai prin bogăţia de nuanţe, ci şi prin rezonanţe terne, resursele vizuale nesfârşite ale Câmpiei Bărăganului devenind inepuizabile. În 2016, tehnica pictoriţei s-a diversificat, alături de ulei, acrilic şi cuţit, foloseşte spray în dorinţa de noutate, de descoperire a unor mijloace care să îi definescă stilul.

  

Ana Amelia Dincă     

Silviu Ioan Soare -expoziţie de ceramică la Muzeul Municipal Călăraşi

-sâmbătă, 14 mai, 2016, ora 11,00-

Artistul ceramist Silviu Ioan Soare expune la Muzeul Municipal din Călăraşi o serie de lucrări, demonstrând preocupările sale în zona expresiei formei şi posibilităţilor tehnice ale materialului. Obiectele de ceramică sculpturală, cât şi cele aparţinând decorativului, sunt realizate în ultimii 6 ani de creaţie, abordarea tematică fiind legată de portret, corpul feminin, germinaţie şi spiritualitate. Expoziţia este şi o demonstraţie de cercetare stilistică, artistul căutând să diferenţieze din punct de vedere estetic compoziţiile, prin căutări inedite de reprezentare a ideilor.

Diversitatea este termenul ce caracterizează acest grup de plastică mică  pliat foarte bine pe ansamblul operei de până acum a plasticianului. Rotunjumile formelor se alătură unghiurilor, liniştea dintr-o curbă a torsului feminin completează în mod fericit tensiunile regăsite în structurile filiforme ale oamenilor, concepute în corsetul unor capcane denumite „ale viselor”. De la configuraţia simplă a seminţelor concentrate câte trei în aceeaşi unitate structurală, relevând prin acestea începutul lumii, Silviu Ioan Soare eviscerează discursul vizual prin tratarea monumentală, de forţă arhitectonică a elementelor din „Totem-ritual dacic”, din care vedem în expoziţie un detaliu relevant. Din aceste armonii formale se decupează tehnicul specific ceramicii şi nobleţea materialelor folosite. Frumuseţea lutului sau a gresiei concurează cu efectele glazurilor sau ale patinării, tehnicile mixte încununând încercările de a combina experienţa cu practica. Arderile la cuptor electric şi cu lemne, glazurile, pigmenţii ceramici, arderile multiple sunt partea finală a demersului plastic realizat prin modelaj manual, ceea ce face ca ludicul să surprindă prin variatele indicii de joc cu materia.

Specialist în chimie organică şi ceramist profesionist, cu masterat în sculptură, Silviu Ioan Soare a găsit formula de a aduce două domenii diferite într-un punct în care era necesară suprapunerea lor în scopul conjugării efectelor plastice cu partea brută, dar preţioasă a materialului ceramic. Într-o paranteză am putea menţiona faptul că modele artistice au constituit la un moment dat o preocupare benefică şi inerentă pentru evoluţia ceramistului, ceea ce nu a însemnat că partea de originalitate nu şi-a făcut apariţia imediat şi pregnant în orizontul său de  creaţie, transfigurările sculpturale situând demersul vizual al expozantului la intersecţia plasticii mici cu ceramica şi forma tridimensională.

Asamblajul „Menora” este cel care ilustrează interesul şi neliniştile artistului pentru conceperea unor formaţiuni compoziţionale, care au debutat cu grupul de forme monolitice „Dabogete”, a continuat cu altarul Totem-ritual dacic format din peste 60 de piese, fiecare lucrare de acest gen putând fi amplasată în spaţiul stărilor de ordin spiritual aparţinând unor străvechi civilizaţii.

Ana Amelia Dincă

Curatorul expoziţiei