Alex Ivanov, un fel de alchimist

Legătura lui Alex Ivanov cu natura imanentă a omului religios și a celui înstrăinat de Dumnezeu se desfășoară  pe parcursul evoluției sale artistice, în funcție de experiențele existențiale lămurite și nelămurite, împărtășite nouă prin interogări vizuale, semne și simboluri, în care pare un alchimist al destinului uman, supus multiplelor necunoscute. Închegarea formei umane este de o coerență vizuală exemplară, aceasta fiind rezultatul științei de a da vigoare elementelor de limbaj plastic abordate analitic, aplicate a plat, dar și prin iluzia volumetriei. Reprezentările în care penița conturează formele sunt mai apropiate exprimării detaliului, redării unor filigranări de rafinată execuție, comparativ cu lucrările unde picturalitatea laviului obținută din pata diluată a tușului, așezată a la prima, mai gestual, dar atent, lasă amprente de modulare a negrului, griului, și uneori, a policromiei. Alex Ivanov desenează o serie de închipuiri vecine cu alegoria, formulând astfel metafore vizuale, având sensuri subtile, în vizorul său aflându-se și drama și parodia, cu aceeași intensitate de implicare a sugestiei și a maximei expresii în forma generală a lucrării. Artistul pornește de la un subiect pe care îl dezvoltă în mai multe compoziții, în cicluri ideatice, în variante  finalizate prin  contextualizări filosofice ale omului, în funcție de conținutul textelor pe care le ilustrează ori depinzând de neliniștile subconștientului său, care îi cere să își concretizeze concluziile asupra vieții noastre, materializată în drame, bucurii mărunte și experiențe culturale, toate acestea conturând personajul modest, discret și fabulos, care este Alex Ivanov. Tehnicile utilizate de artist sunt diverse. Laviul cu diferențieri valorice, cu pete de griuri luminoase, se alătură  închisurilor, imprimând un maximum efect de plasticitate lucrărilor, culorile acrilice așezate în nuanțe puține, dar în imagini încărcate de frumusețe, desenul în peniță cu ajutorul căruia analizează amănuntul, gravura în aquaforte și gravura monotip, în această varietate a modalităților de lucru, integrându-se și uleiul pe carton și pânză, dar și metodele mixte de atacare a suprafeței. Sinteză conceptuală a graficii, sculptura în bronz patinat, avându-l în centru pe omul biblic, prin intermediul căruia comentează dilemele contemporaneități,  îl apropie pe Alex Ivanov de o mărturisire directă asupra fațetelor destinului, aflat în umbră și nelâsându-se deslușit de ochiul scrutător al artistului. În tridimensional, acesta nu mai este interesat de clișeele unei redări stricte, ci de starea de spirit, de impresia asupra adevărurilor existenței. Sentimentul inutilității omului, aruncat într-o societate fără repere, prezența eului liric captiv în subiectivitatea lumii, sunt caracteristici ale sculpturilor sale, care preiau temele esențiale ale graficii, cum ar fi căutarea fericii („Fumătorul de opiu”) și neajunsurile insului de astăzi („Omul cu pâinea”), suprapuse condiției artistului. Personajele privesc în sus, fiind în căutarea unei realității spirituale salvatoare, modelajul remarcându-se prin tectonica suprafeței, cu ușoare reliefuri și adâncituri.  Zbuciumul din bronzuri se oglindește în grafica, unde există întotdeauna o tensionare a spațiului plastic, nu numai prin stăpânirea meșteșugului, ci prin problemele conceptuale aduse în discuție. Puritatea liniei devenind o scriitură, un gest controlat, conturează subiectul într-o construcție monolitică, închegată, în sensul sudurii mijloacelor de expresie. Caracterul de textură al unor lucrări, născut din consistența elementelor de limbaj plastic, lasă deseori la vedere, mai multe centre de interes ale aceleiași compoziții, ale cărei forme se învolburează, se aplatizează și se tridimensionalizează, ascunzând și relevând geometrii, în conture bine articulate, vorbindu-ne despre omul căzut în păcat și încearcând să se salveze, astfel că, lupta dintre bine și rău apare definită prin  simboluri zoomorfe și antropomorfe, prin evocarea nudului feminin, făcând referiri explicite la ispită. Seismograf al liniilor, Alex Ivanov așează ființa umană în zone alăturate suprarealismului. De multe ori, capetele bărbaților sunt susținute de trunchiurile unor arbori, iar păsările exprimând puterea gândului, transformarea și regenerarea („Oglinda cu ticăloși”, „Excesiv”, „Amintiri din salonul 156”, „Azilul de păsări”), populează provocator câmpul imaginii. Remarcăm modul diferit de abordare a structurii aviare, care de la meticulozitatea redării în desen, atinge uneori cote ale abstractizării („Pasărea zmeu”, „Sperietoarea de ciori”). Peștele, figurat singur sau introdus în osmozele compozițiilor, completează schema simbolică a propunerilor plastice, unde, alăturat chipului uman, rămâne dominanta figurativă  a lucrărilor. Portretul și corpul uman, în special nudul feminin sau trupul arborificat, depind de contextul de amplasare în compoziție, noi semnificații ale mesajului artistic al lui Alex Ivanov, putând fi astfel descifrate ori supuse întrebărilor. Noțiunile selectate și înscrierea lor în spațiul bidimensional, implicând tridimensionalul prin puterea lor de a defini volume perceptibile, denotă o disciplinare a câmpului vizual până la limita rigorii, corespondența dintre diferitele planuri ale lucrării, armonizând ansamblul lucrărilor și echilibrându-le. Alex Ivanov este un reputat ilustrator, comentariile plastice la texte literare (Magda Mirea - „Ceva nu e”, Aurel Ivan - „Arlechin de iarbă”, Octavian Mihalcea - „Umbra de fier” etc.),  definind viziunea și concepția sa despre lume. Apropierea de peisaj este una legată de sentimentele directe ale artistului asupra momentelor naturii, surprinsă în griuri colorate și, indiferent de tehnica folosită aici, Alex Ivanov reafirmă expresia deplinului exercițiu în zona creației. Studii și desene, crochiuri și gravuri, picturi și sculpturi alcătuiesc spațiul de desfășurare al  lui Alex Ivanov, un artist de forță, cu o creație monumentală din punct de vedere al tangențelor pe care aceasta o are cu spiritul uman și pe care o descoperim în creuzetele cărților ilustrate, pe orice suprafața bidimensională din opera sa ori  în figurinele sculptate, denotând talentul său egal cu cel din gravură sau cu cel scriitoricesc. 

Ana Amelia Dincă