Elena Constantin-portrete, flori, peisaje

Elena Constantin întrebuințează mijloacele cele mai potrivite pentru a-și exprima dragostea pentru lucrurile simple și pentru oamenii frumoși, caracterizați de o moralitate deplină și de un destin aparte, pe al căror chip se citește uneori munca grea, suferința și blazarea. Majoritatea lucrărilor sale sunt inspirate din lumea satului și a naturii, peisaje, flori și portrete, evidențiind stilul modern al picturii sale și maniera atentă și analitică în utilizarea desenului. Remarcabile sunt studiile de portrete grafiate, unde măsura talentului în reprezentarea unei fizionomii căreia îi surprinde toate datele caracterologice, ne vorbește despre o artistă posesoare a unei înzestrări native, care și-a perfecționat meșteșugul în anii de studiu în atelier și în fața modelului. Figurile de țărani ajunși la senectute sunt subiecții preferați, datorită problemelor de plasticitate pe care le impun tectonica și asperitățile carnației faciale, elaborate parcă într-un laborator de cercetare și nu pe suportul bidimensional. Accentele fizionomiei sunt obținute în cadrul rețelelor lăsate de riduri, surprinse de artistă în linii modulate și modelate, cu acuitatea unui grafician, cu atenția acordată felului în care țesătura de linii se mulează pe armătura osaturii craniului, lăsând la vedere detalii ale epidermei, unde lumina și umbra, golul și plinul stabilesc plasticități, creând atmosfera unor psihologii încărcate de melancolie și așteptare, de curăție sufletească și bunătate. Greutatea anilor și a vieții se observă în privirea aprigă, pe fețele încărcate de o anumită melancolie, sub pălăria sau broboada ce acoperă parțial podoaba capilară, lăsând la vedere o porțiune a părului împletit sau lăsat discret să se întrezărească, tratat cu particularități specifice modelului. Figurile lui Petre Țuțea și lui Nae Lăzărescu, dar și chipurile inocente ale copiilor, fac parte din preocupările căutărilor plastice  din zona portretului, aici artista intervenind cu forța de expresie a culorii, prin care redă bucuria, curiozitatea, tinerețea și speranța. În naturile statice cu flori și legume, Elena Constantin caută ineditul cromatic și structural al imaginii pe care urmează să o reprezinte. Ciulinii Bărăganului, florile de măr, mușcatele sunt neutralizate de ancadramentele ferestrelor, de detalii de arhitectură și culoare, intrând în dialog plastic armonios și echilibrat cu vasele în care sunt așezate sau amplasate lângă acestea. Decantarea materiei picturale și prezența senzorialului denotă o sensibilitate pentru vegetalul transpus în suprafețe de culoare, urmărind schema figurativă a structurii compoziționale. Dezvoltate pe verticală sau pe orizontală, în funcție de aranjamentul  obiectual alcătuit de pictoriță, naturile statice au fervoare și exaltare coloristică, modernitate a pensulației și sentimentul plăcerii artistei de a reconstrui cu mijloacele picturii, mai liric și mai viu, universul imediat apropiat sensibilității sale. În zona peisajului, remarcăm opțiunea pentru spațiile romantice, încărcate de lumină și culoare, de contraste calde și reci, de efecte perspectivale, de tușe dinamice și spontane uneori,  atingând cotele unei iubiri împărtășite nouă, în ceea ce privește orizontul sensibil al Elenei Constantin.

Ana Amelia Dincă