luni, 18 noiembrie 2019


Dorin Manea la Muzeul Municipal Călărași
-florile și corpul uman-

Căutând absolutul în afara sa, Dorin Manea îl intuiește nu numai în florile câmpiei, pe care le-a evocat în nenumărate acuarele, evidențiind frumusețea ascunsă a vegetației Bărăganului. Acum, artistul redă subiectul vegetal în aranjamente  de atelier, utilizând arsenalul cromatologic și compozițional sub forma diferitelor naturi statice, conținătoare de obiecte, drapaje, fructe, detalii de copaci înfloriți, cărți,  vase ceramice, flori, așezate pe hârtie în moduri diferite, artistul căutând să alcătuiască în expresii plastice distincte și de mare forță expresivă, o lume intimistă. Creanga înflorită este o nișă tematică prin care spațiul este inundat de scriitura modelată a pensulei, urmând trasee sinuoase, dar armonioase și echilibrate,  acoperite de mici inflorescențe, care tensionează câmpul analitic al imaginii. În vaze, alte specii de flori sunt transpuse cu entuziasmul celui care descoperă pentru prima dată decupajele vegetale ale naturii. Aceste naturi statice devin pretextul jocului cu nuanțele și cu desenul, cu fragmentul vizual sau cu ansamblul, de la simple notații, Dorin Manea ajungând să stăpânească o întreagă suprafață, reflex al meditațiilor asupra lucrurilor efemere, care întregesc frumusețea vieții cotidiene. Tematica nudului marchează aceleași preocupări pentru discursul clar, ușor de surprins cu privirea, chiar dacă este gândit în lucrări complexe sau se afișează în plină pagină, în ipostaza modelului de atelier.  Conceptual sau simplu crochiu cu accente de laviuri, corpul feminin are racursiuri, proporții, linii delicate care să implice prin plasticitatea lor, reflexele luminii și umbrei, arătându-ne un Dorin Manea atașat și de transparențele culorilor de apă, dar și de picturalitatea cerută de apropierea față de pigmentul intens de culoare, aplatizat în pata cromatică sau aplicat tușă lângă tușă. Un acuarelist descriptiv în esență, creator de atmosferă poetică, artistul rămâne fidel principiilor de școală, care afirmă frumosul ca valoare supremă, adaptata temelor clasice, dar moderne prin modul de abordare.

Ana Amelia Dincă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu