Salonul Anual de Arte, Călăraşi, 2014, ediţia a V-a

-15 decembrie 2014-15 februarie 2015-

Salonul Anual de Arte, Călăraşi, 2014, ediţia a V-a, s-a deschis luni, 15 decembrie şi va putea fi vizitat până în data de 15 februarie 2015. În foaierul Consiliului Judeţean, unde a avut loc vernisajul, au expus 26 de plasticieni, pictori, sculptori, ceramişti, gravori, graficieni, acuarelişti, profesionişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, dar şi reprezentanţi ai fenomenului autodidact din Călăraşi, Olteniţa, Lehliu, Bucureşti şi Slobozia. Acestora li s-au alăturat câţiva ucenici, care au primit şi premiile de debut. Stiluri şi tehnici diferite, materiale clasice şi neconvenţionale au creat atmosfera artistică a Călăraşilor, aşa cum este ea în acest moment.

Sergiu Dan Androne în „Monkey Business” ne prezintă o compoziţie complexă, ritmată de repetarea aceluiaşi motiv vizual, o maimuţă redată în atitudini diferite, folosind raporturile perspectivale  şi ştiinţa proporţiilor. 

Sorin Bordei a expus un asamblaj din metal, „Ritm”, iar Mariana Gheorghe, „Metamorfoză”, o lucrare de gravură pe sticlă cu elemente vegetale, analizate într-o linie expresivă, ce conturează structurile figurative evidenţiind îndelungata sa experienţă.

În ansamblul creaţiei Mariei Bogatu Măncianu, colajul este o preocupare rară şi binevenită, care îi permite artistei ca în cadrele aceleiaşi teme, să folosească tehnici şi materiale diferite, de la reliefurile expresive ale texturilor şi ale hârtiei, la  frumoasa liniatură Artnouveau. Fervoarea cu care explorează zone diferite ale artei, cum sunt desenul, sticla, pictura, icoana pe lemn, o recomandă pe Maria Bogatu Măncianu drept o plasticiană dornică de a descoperi un instrumentar de simboluri şi de elemente care să exalte privirea şi simţurile. Cele două personaje feminine în mişcare sunt foarte graţioase, fiind înnobilate de vestimentaţia aşezată de artistă după criterii compoziţionale, cu multă plasticitate, folosind deopotrivă cromatica rece şi caldă.    

Ceramistul Ştefan Dumitrache dă viaţă lutului prin crearea unor forme de mici dimensiuni, în care raportul dintre plin şi gol, dintre lumină şi umbră expresivizează bustul de copil stilizat şi compoziţia abstractă concepută asemeni unui monolit.

Victor Grigore, portretist cu experienţă, acumulată prin lucrul susţinut în faţa şevaletului, redă structura melancolică a spiritului feminin şi expresia austeră a fiinţei ancorată în armonii cromatice, în ştiinţa abordării figurii cu rigori facialiale, dar şi cu plasticitatea rezultată din materialitatea cromatică, din aerul particular al chipurilor reprezentate. Victor Grigore este şi un foarte bun desenator, în sfera preocupărilor sale tematica nudului având un registru morfologic aflat la graniţa dintre clasic şi modern.  

Când priveşti tablourile Rodicăi Iacob te gândeşti în primul rând la florile aşezate pe hârtie în tehnica acuarelei, a culorilor naturale din plante obţinute prin experimente personale sau din laviuri produse din lichidul cafelei. Foarte expresive, dintr-o singură culoare sau prin alăturarea complementarelor, „Ultimii trandafiri” şi „Muşcatele” au o sensibilitate specific feminină şi o expresie a formelor apropiată de structura echilibrată a autoarei lor.

Florin Ioniţă a expus un ceainic realizat dintr-o singură bucată de metal bătut, Anca Silvia Măcinic sticlă gravată, cu un desen rafinat şi sigur, iar Suzana Stan un peisaj marin.

Ecaterina Mitran ne introduce în alt spaţiu spiritual cu a sa icoană pe lemn în tehnică bizantină, a cărei structură vizuală aminteşte de estetica manuscriselor medievale datorită decoraţiei ce formează un frumos chenar lucrat cu meticulozitate.

Uneori unele lucruri dobândesc o nobleţe aparte sub penelul împăstat al pictorului, aşa cum s-a întâmplat şi cu peisajul artistei Florica Nedelcu. Aceasta redă silueta masivă a unei case acoperite cu stuf, cu o arhitectură simplă, specifică locuinţelor ţărăneşti de la Dervent. Părând impozantă prin evocarea ei în plină pagină şi într-o uşoară perspectivă, cu nuanţele delicate de verde crud şi verde gălbui ale copacilor, locuinţa aceasta arhaică îşi păstrează misterul şi frumuseţea neatinsă de transformările civilizaţiei contemporane. Ştiinţa compoziţiei, apetenţa pentru desenul corect, sesizabil sub culoarea care descrie forma, dar şi acuitatea observaţiei dobândită în urma experienţei în plein-air, ne arată că avem de-a face cu o artistă pentru care natura este indisolubil relaţionată cu universul uman.    

Starea de reflecţie asupra structurilor vegetale o observăm la Marcela Smeianu în trei compoziţii de mici dimensiuni. În jurul formelor florale, contraste calorice neutralizează arhitectura fragilă a corolelor ce domină spaţiile luminoase ale suprafeţei de pictat. Subiectul plastic ocupă locul principal în abordările pictoriţei, desenul fiind necesar schiţării imaginare a compoziţiilor a căror paletă vibrantă exaltă suprafaţa imaginilor cu impact direct asupra privirii noastre.

În cazul lui Cîrstina de la Studina florile sunt transfigurate sub aspectul unor asteroizi, cu tensiuni rezultate din ritmul repetării unor forme cu o preţiozitate asemănătoare bijuteriilor. Părând energii şi structuri astrale, acestea au rafinament cromatic şi un accentuat sens decorativ ce se impune în structura compoziţională. Fervoarea tonurilor concurează cu detaliul concret, contribuind la somptuozitatea ansamblului compoziţional.

Haloul formei este redat de graficiana Maria Unţanu într-o tehnică spectaculoasă prin proprietăţile ei analitice. Având în centrul preocupărilor decantările ludice ale trăirilor feminine, artista în al său  „Dans” evocă seninătatea, valorile emoţionale, sensibilitatea. Formulări inedite se descifrează în forma de ansamblu rezultată din studiul elementelor de limbaj plastic redate cu efectele unor sugestii de tip senzorial.

Tenta expresionistă a picturii Elenei Schumacher este dominată de verde de smaragd şi crom încălzite cu galben, albastru ceruleum şi de Prusia, aşezate în tonuri delicate, pete de culoare şi forme figurative cu tentă simbolică. Transparenţele fluide evidenţiază spaţiul spiritual şi fiinţa fragilă a artistei

În acuarelel lui Dorin Manea contrastul cald-rece, culoarea locala unde câte un copac taie cu verticala trunchiului său întinderile nesfârşite ale câmpiei echilibrând compoziţia sau arhitectura unei clădiri misterioase ascunsă cu sălbăticie de corolele stufoase ale copacilor, ne arată capacitatea artistului de a sesiza planurile din natură.

Maria Ionescu, o pictoriţă cu o serioasă formaţie artistică, abordează natura statică, cele două compoziţii, „Cactuşi” şi „Muşcate”, fiind realizate în structuri cromatice, de o materialitate preţioasă ce separă ansamblurile compoziţionale în forme sintetice unite de lumină şi de tonalităţile catifelate ale culorii.

Peisajele realiste ale lui Cornel Ursu prezintă aspecte ale universului urban, apropiate de zona exoticului şi nostalgiei. „Spre plaja mare”, „Malul”, „Dimineaţă de vară la Cuza Vodă”(diptic) sunt realizate în culori reci, cu o dominantă de albastru peste care eclerajul epatant şi sidefat lasă să se înţeleagă că pictorul a surprins cu ochiul atent câteva instantanee într-o clipă trecătoare.

Silviu-Ioan Soare expune două torsuri, unul într-un contur clasic, în nota unui lirism decantat de amănunte, exprimând forţa unei zeităţi, pline de vitalitate, un bust cu forme bine conturate şi cu sugestia unui drapaj classic interpretat, evocând astfel posibilităţile expresive ale formei. Cele două torsuri, unul conceput pe verticală şi unul pe orizontală în abordări stilistice distincte şi în materiale diferite, ceramică pit-firing şi tehnică mixtă cu efecte de marmură, denotă preocuparea artistului pentru frumuseţea biologică a corpului feminin.

Discursul vizual care vizează sinteza deplină a formei  o întâlnim şi în sculptura „Fertilitate” a lui Alexandru Paraschiv. Efectul cromatic al pietrei şi structura în sine a compoziţiei de o nobilă simplitate care te îndeamnă să simţi în podul palmei rotunjimile desăvârşite, îmbietoare şi perfecţiunea detectată la nivelul polisării materiei. Însuşi cromatica naturală a pietrei conferă un plus de plasticitate sculpturii în care artistul a surprins zonele anatomice esenţiale ale femeii care sunt biologic destinate concepţiei.

Ana Maria Păpurică, un talent înnăscut, elevă a profesorului Silviu Ioan Soare, a venit în expoziţie cu un portret de adolescentă foarte expresiv în creion, lucrare care denotă capacitatea de a compune în acelaşi cadru  elemente diferite  aşezate după criterii compoziţionale.   

Ana Maria Munchiu preferă să transpună pe suprafaţa bidimensională a pânzei naturi statice în care să primeze subiectul plastic, culoarea, definind cu ajutorul acesteia, elemente a căror esenţă o redă cu un simţ dezvoltat al picturalităţii şi în nota lor simbolică.

Sorina Miruna Bordei expune un motiv animalier, iar Ştefan Bordei, un peisaj metafizic în tehnica acuarelei pe pânză, ambii făcând parte din generaţia ucenicilor care s-au alăturat expozaţilor Salonului Anual de Artă Călăraşi, 2014, ediţia aV-a. 

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei

                Profesorul Silviu- Ioan Soare si  micii artişti de la Palatul Copiilor din Călăraşi

Înainte de vacanţa de iarnă, joi, 18 decembrie 2014, în foaierul Palatului Copiilor din Călăraşi, profesorul Silviu Ioan Soare a organizat expoziţia „Crăciu şi Credinţă” în cadrul căreia au expus elevii săi de la Cercul de Pictură- Desen. Lucrările prezentate au avut ca subiect portrete de îngeri şi figuri religioase inspirate din iconografia bizantină. Tehnica folosită a fost sgrafitto şi laviu pe carton. Arina Bălan, Andrei Dragoş, Ana Maria Păpurică, Carmen Pavel, Denisa Gheorghe, Ana Maria Iuraşcu, Alicia Şerban, Maria Cucoş, Diana Balaşcă, Iasmin Hebesy, Ionelia Lazăr, Ionela Comisarof au lucrat timp de o lună pentru acest eveniment.

Profesorul Silviu Ioan Soare şi-a continuat activitatea cu câţiva elevi de la Palatul Copiilor şi în perioada vacanţei. În cadrul Muzeului Municipal Călăraşi, acesta i-a învăţat pe ucenicii săi să folosească tehnica mozaicului. Subiectele au fost legate tot de iconografia bizantină. Sfântul Gheorghe, Plângerea lui Iisus, Sfântul Andrei, Fecioara cu pruncul etc. vor fi expuse după momentul finalizării.

                                                                                             

 

Premiile Salonului Anual de Arte, Călăraşi, 2014, ediţia a V-a

-curator Ana Amelia Dincă, organizator WHIZ ART-

Premiul Salonului-Victor Grigore

Premiul „George Theodorescu”-Florin Ioniţă

Premiul pentru pictură-Maria Ionescu

Premiul pentru sculptură-Alexandru Paraschiv

Premiul pentru grafică-Maria Unţanu

Expoziţia anului 2014-Silviu Ioan Soare

Premiul pentru peisaj-Florica Nedelcu

Premiul pentru colaj-Maria Bogatu Măncianu

Premiul pentru pictură nonfigurativă-Marcela Smeianu

Premiul pentru originalitate-Cîrstina de la Studina

Premiul pentru pictură abstractă-Elena Schumacher

Premiul pentru ceramică-Ştefan Dumitrache

Premiul pentru sculptură abstractă-Laurenţiu Niţă Culiţă

Premiul pentru acuarelă-Rodica Iacob

Premiul pentru acuarelă- Dorin Manea

Premiul pentru icoană bizantină-Ecaterina Mitran

Premiul pentru gravură pe sticlă-Anca Silvia Măcinic

Premiul pentru gravură pe sticlă-Mariana Gheorghe

Premiul pentru peisaj marin- Suzana Stan

Premiul pentru peisaj realist-Cornel Ursu

Premiul pentru debut-Sergiu Dan Androne

Premiul pentru debut-Sorina Miruna Bordei

Premiul pentru debut-Ştefan Bordei

Premiul pentru debut-Ana Maria Munchiu

Premiul pentru debut-Ana Maria Păpurică

Salonul Anual de Artă Călăraşi 2014

Salonul Anual de Artă Călăraşi 2014

Luni, 15 decembrie, 2014, orele 13, va avea loc, în foaierul Consiuliului Judeţean Călăraşi, vernisajul celei de a V-a ediţii a Salonului Anual de Artă- Călăraşi, 2014. Vor expune Sergiu Dan Androne, Maria Bogatu Măncianu, Laurenţiu Niţă Culiţă, Ştefan Dumitrache, Mariana Gheorghe, Victor Grigore, Maria Ionescu, Rodica Iacob, Florin Ioniţă, Anca Silvia Măcinic, Ecaterina Mitran, Florica Nedelcu, Ana Maria Păpurică, Elena Schumacher, Silviu Ioan Soare, Cîrstina de la Studina, Maria Unţanu, Cornel Ursu. Curatorul expoziţiei este Ana Amelia Dincă, critic de artă.

  

Ceramică sculpturală: TOTEM (ritual dacic), de Silviu Ioan Soare,

la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa

Silviu Ioan Soare a avut, până nu demult, un destin artistic contradictoriu, deşi a expus în repetate rânduri pictură în România, Bulgaria, Egipt, Spania, maniera sa putând fi descrisă în termenii stilului picturii româneşti moderne, contaminată şi de un expresionism care se derula în straturile profunde ale fiinţe sale, marcându-i în mod direct pictura. Incertitudinea statutului său de artist se datora faptului că acest licenţiat al Institutului Politehnic Bucureşti, practica pictura ca autodidact şi, deşi avea calităţi de rafinat colorist şi de pictor în toată regula dacă cineva nu s-ar fi uitat atent în biografia sa, se înscria în zona destul de extinsă a amatorismului. Reîntâlnirea cu colegul său de liceu, graficianul Ion Atanasiu Delamare a fost definitorie pentru perioada următoare, când după un an de desen sub îndrumarea acestuia, Silviu Ioan Soare se hotărăşte să urmeze Secţia de Ceramică-Sticlă-Metal de la UNARTE Bucureşti, descoperind structura catifelată şi caldă a lutului. Anul său a fost preluat de conf.univ.dr. Ilie Rusu, care punea la mare preţ tehnicile de lucru, având un cult pentru transpunerea de ambalaje gata confecţionate în material ceramic şi practicând un fel de Popart autohton. Lucrarea de licenţă, însă, „Dabogete”, a fost realizată de Silviu Ioan Soare sub îndrumarea lect.univ.dr. Ionel Cojocariu, cel care avea un respect deosebit pentru Costel Badea,  artistul inovator ce reuşise să gândească în forme sculpturale ceramica tradiţională.

Ionel Cojocariu i-a deschis lui Silviu Ioan Soare drumul spre ceramica monumentală prin exemplul personal şi prin demonstraţii efective de lucru pe compoziţia de licenţă formată din cinci piese. Volumele construite din gresie cu şamot de granulaţie mare demonstrează forţa artistului de a stăpâni materialul, de a controla calităţile lui în tehnica ridicării „la mână” în forme mari, solide. Lucrarea „Dabogete” a fost expusă la Galeria Orizont din Bucureşti, apoi la Salonului de toamnă din 2012 al Filialei U.AP. Slobozia-Ialomiţa.

În acelaşi an, în urma încurajării sculptorului Aurel Vlad, Silviu Ioan Soare a urmat un masterat în cadrul Secţiei de Sculptură de la UNARTE Bucureşti, la clasa conf.univ.dr. Adrian Pârvu, care îl avea asistent pe dr. Mihai Rusen, un tânăr foarte talentat.  În aceşti doi ani, proiectul său „Totemul, de la asamblaj la instalaţie” a fost finalizat, în urma unei ample documentări teoretice şi a unor confruntări de idei, definitoriu în lecturile sale fiind un capitol din cartea „Religia dacilor” (Editura Saeculum, Bucureşti, 2002) a lui Dan Oltean.

Ansamblul de ceramică sculpturală este expus în sala dedicată daco-geţilor de la Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa demonstrând faptul că, Silviu- Ioan Soare, în căutările sale în ceea ce priveşte expresivitatea formei, a descoperit plăcerea de a realiza, prin modelare directă, construcţii cu aspect monumental, care prin formă au legătură vizuală cu sculptura, preluând de la ceramică doar materialul şi metoda tehnică de realizare.

Totemul este unul dintre cele mai vechi simboluri prin care omul îşi exprimă dorinţele legate de viaţa cotidiană şi spirituală, în raport cu o forţă supranaturală, dar lucrarea sa doreşte să adapteze tema la credinţa dacică în Zamolxis, punând în valoare aspecte din istoria poporului dac şi transpunând plastic imaterialitatea spirituală în material palpabil, folosind două dintre elementele fundamentale ale existenţei, pământul şi focul, regăsite într-un ansamblu compoziţional ale cărui elemente, prin asamblare, dialoghează cu spaţiul, formând o instalaţie. În anumite părţi ale lucrării sunt aplicate simboluri dabogete în intenţia de a sublinia o dată în plus cultura oamenilor acelor timpuri.          

Totemul reprezintă o componentă indispensabilă a formării personalitatii în epoca daco-getă prin intermediul căruia se urmareşte dezvoltarea capacităţii de a recepta şi comunica cu supranaturalul prin intermediul strămoşilor ca intercesori între lumea concretă şi cea divină. Totemul răspunde unor nevoi reale pe care le simte societatea care l-a creat în scopul lămuririi unor idei pe care oamenii nu şi le puteau explica ştiinţific şi de a-şi motiva unele comportamente, de a-şi fundamenta unele atitudini, valorificând cultul lui Zamolxe.

Plecând de la conceptul de totemism, ansamblul pe care îl prezintă Silviu-Ioan Soare are la bază spiritul lui Zamolxe, ritualul mistic de venerare a strămoşilor, în cadrul unei întruniri imaginare în jurul instalaţiei. Obiecte de cult aflate pe un disc ce aminteşte de simbolul soarelui şi de altarul de la Sarmizegetusa Regia, vase de sacrificiu şi forme cu proeminenţe rotunde, sunt înconjurate de geometrii totemice descriind linia curbă a unui dragon şarpe cu cap de lup, care protejează spaţiul unde are loc sacrificul ritualic. Stindardul geto-dacic este sugerat de poziţia pieselor în jurul altarului. Acestea par personaje fantastice, având înălţimi diferite; ele asistă la ritual cu solemnitate, alături de public. Rotundul este folosit preferenţial, dând căldură formelor. Ovoidele sugerează stadii iniţiatice ale creaţiei.

S-au ales ca materiale de realizare gresia, argila comună şi lemnul, elemente calde. Materiale ceramice au fost arse fie în cuptoare electrice la temperaturi de 1 000 grade Celsius, fie în cuptoare cu lemne la 900 grade Celsius, construite special de artist, adaptate la forma şi mărimea elementelor. În acest caz s-a folosit o metodă de ardere reducătoare, cu deficit de oxigen, în scopul creării unor efecte cromatice şi decorative. În unele situaţii, artistul a utilizat soluţii de clorură de sodiu şi sulfat de cupru, în acest scop utilizând şi metoda pit-firing.

Componente din ansamblu aşezate pe discul care joacă şi rol de altar conţin litere dabogete, fie scobite în materialul construit sub forma unor pietre, fie aplicate prin presare cu ştampile de ipsos, matriţe construite special. Controveratul alfabet daboget  a fost folosit de Silviu Ioan Soare şi la un ansamblu realizat în anul 2012, preocuparea pentru simboluri ale  vechiului teritoriu dacic constituindu-se într-o serie de compoziţii. 

                                      

M

În lucrarea „Totem”, forma, prin contur şi profil, devine sinonimă cu figurile fantastice, care se derulează pe linia imaginară a stindardului sugerat de componentele lucrării, făcând să se simtă prezenţe fizice perceptibile. Pentru a pune în evidenţă raportul dintre idee şi formă, artistul a pornit de la arhetip, adică formă ideală iniţială şi l-a dezvoltat, ajungând la prototip, volumele iniţiale multiplicabile, folosind aceleaşi materiale şi tehnici în diverşi parametri, operând estetic în distincţia dintre formă şi conţinut. Prelucrând materialul inert al lutului şi gresiei a creat structuri neînsufleţite care, în modul de asamblare, dau impresia că ne aflăm în ipostaza de spectatori, că participăm cu adevărat la un ritual.

                                                                                                   Ana Amelia Dincă

                                                                                                    

                                      Cîrstina de la Studina la Galeria Labyrinth din Bucureşti

În cei câţiva ani de când a apărut pe semezele galeriilor bucureştene, Cîrstina de la Studina nu şi-a modificat în mod radical estetica, ci a continuat într-o manieră unitară să redescopere frumuseţile acestei lumi, care sunt determinate de energii pozitive, de instantanee şi de memoria unei clipe. În toate lucrările căutarea pictorului se opreşte asupra părţii nevăzute a formelor din zone cosmice imaginate, a lucrurilor şi fiinţelor vegetale de deasupra pământului ori din adâncul mării, cărora le evaluează cromatic dimensiunea suprarealistă.

Seria de lucrări create în 2014 se află sub semnul incertitudinii, atitudinile existenţiale ale artistului fiind regăsite în subiecte precum ţărm, amurguri, joc şi zbucium marin. Cea mai potrivită exemplificare pentru o astfel de exprimare este lucrarea „Două lumi” unde contrariilor sunt detectabile la o lectură de suprafaţă a compoziţiilor de factură expresionist- abstractă pliate în mod admirabil pe sensibilitatea şi neliniştile artistului, ale cărui frământări se citesc în materia cromatică când rece şi agitată, când liniştită şi caldă. Tonuri de albastru şi roz, violeturi, roşu cărămiziu şi brunuri, game de verde sunt prezente în „Ţărm liniştit”, „Estuar”, „Adierea serii”, „Octombrie”, „Evoluţie”, „Ireal”.

Geografia Irlandei şi margini de ape din Scoţia încearcă să definească regenerarea naturii, partea ei umană în relieful ostil gândit în forme nedefinitivate, asemeni unei suprafeţe aflate în continuă transformare.

Peisajele sunt o temă preferată de Cîrstina de la Studina, dar de data aceasta artistul s-a oprit asupra amurgurilor redate în pragul înnoptării când totul începe să încremenească şi să te îndemne la meditaţie şi la ascultarea tăcerii. De cele mai multe ori, în imagini de o forţă cromatică evidentă, transpare renaşterea naturii, gloria ei vegetală, încleştarea pământului şi cerului evocată într-o explozie de culoare. Arbori cosmici şi onirici se interpun frământărilor din adâncurile  artistului imaginativ, pentru care nevăzutul şi întunericul sunt la fel de luminoase ca entităţile pozitive.

Labirintul existenţial dat fiinţei este estompat de pictorul care caută în aspectele mundane o modalitate de echilibrare a sufletului contemplativ în faţa aspectelor creaţiei naturii sau a omului. „Primăvară în munţi”, „Cherhana”, „Dealuri”, „Cufundare”, „Apariţia”, sunt lucrări în a căror structură ascensorială regăsim viziunea de până acum a lui Cîrstina de la Studina. Multe tablouri au fost structurate pe diagonală, iar trecerile discrete de la o stare de spirit la alta se întrevăd şi în abordările ce marchează structura duală a plasticianului marcat de neliniştilile personale ce îşi găsesc răgaz în aceste instantanee, devenite răspunsul unor întrebări în forme şi culori expresioniste.  

                                                                       Ana Amelia Dincă

                     Ceramistul Silviu-Ioan Soare expune

                                        „TOTEM”

               la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa

„Totem” (ritual dacic) este un ansamblu monumental de ceramică sculpturală, format dintr-un număr de cca. 50 de piese construite manual, prin metoda modelării ceramice, apoi arse în cuptoare speciale.

Arhetip şi simbol al culturilor ancestrale, compoziţia este o transpunere a ideii de invocare a strămoşilor, intercesori în relaţia vechilor daci cu divinitatea.

Silviu- Ioan Soare s-a născut la data de 30 martie, 1955 la Baia-Mare, fiind licenţiat al Institutului Politehnic din Bucureşti şi al Universităţii Naţionale de Arte, Secţia ceramică-sticlă-metal. Masteratul din cadrul  Secţiei de sculptură l-a determinat să aibă o preocupare atentă pentru plasticitatea formei şi pentru posibilităţile tehnice şi expresive conferite de material, fapt relevat de expoziţiile personale şi de grup de la Muzeul de Artă din Constanţa, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, Salonul Naţional de Ceramică „Costel Badea”, Sala „Dalles” Bucureşti ş.a.m.d. 

Lucrarea „Totem” a putut fi admirată şi la Biblioteca Naţională a României, în lunile iulie-august ale acestui an. Începând din 22 noiembrie 2014, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa o va găzdui până la finele lunii martie 2015.

                                                                           Ana Amelia Dincă