Salonul de toamnă, Călăraşi, 2016

„Salonul de toamnă” a reunit un număr important de artişti din Călăraşi, Slobozia, Constanţa, Brăila şi Bucureşti, sălile Muzeului Municipal fiind generoase pentru acest regal al plasticii contemporane.

Pictura lui Vitalie Butescu face loc emoţiei şi atmosferei evanescente, alăturând amploarea panoramică eclerajului cald sau rece, atenuat ori spectral, în funcţie de momentele zilei. Castelul Peleş sau cel al reginei Maria de la Balcic cuprind în alcătuirea tehnică artificii plastice, obţinute din îmbinarea culorilor şi aşezarea lor cu ştiinţă în câmpul compoziţional. Argintiuri şi griuri diverse, culminând cu degradeuri tonale suprapuse, sunt rezultatul căutărilor neîncetate ale artistului de a descoperi în plein-air, ecoul contrastelor valorice şi al jocului subtil al tuşelor, care relevă frumuseţea naturii prin efectul ton în ton, prin divizionismul lăsat de urma pensulei, prin diluţii şi saturarea masei cromatice.   

Penelul lui George Savu se exaltă în faţa iluziilor vizuale sugerate de Balcic şi de Capul Caliacra. Iubitor al picturii în aer liber , acesta tratează suprafaţa compoziţională cu plăcerea celui care meditează asupra liniştii şi asupra colţurilor de lume care nu se lasă inundate de contemporaneitate.

Jocul fanteziei creatoare apare în pictura Marcelei Smeianu care, prezentă la salon cu o compoziţie inspirată de spaţiul rustic al comunei Hârsa, din judeţul Prahova, unde a participat în vara anului 2016, la Tabăra Internaţională de Pictură „Vasile Grigore”, organizată de colecţionarul Victor Adam, dând măsura capacităţii de observare şi sintetizare a imaginii figurative, care a inspirat-o. Lucrând în plein-air, a remarcat cum lumina metamorfozează culoarea creând efecte de o mai accentuată picturalitate în lucrarea sa, „Căpiţe de fân”. Pensulaţia vibrată, nuanţele de verde şi ocru, imprimă cadrului peisagistic o atmosferă nostalgică.

„Amurgul marin” al lui Cîrstina de la Studina face o introspecţie în zona spirituală a fiinţei, îndemnându-ne la meditaţie, tenta metaforică a imaginii, abordarea vibrată a treptelor cerului, care se doreşte a fi o trimitere spre vămile văzduhului, face ca lucrarea să iasă din tematica peisajului şi să se înscrie într-o direcţie filosofică. Tipul acesta de gândire suprarealistă este prezent în opera artistului într-o serie semnificativă de lucrări, abordarea plastică şi conceptuală fiind relaţionată cu o cromatică pendulând între culorile vii, puternice, ce implică legătura fizică a artistului cu spiritualitatea existenţei sale.

Apărut sub semnul inspiraţiei divine şi sub austeritatea talentului şi experienţei, „Fragmentul de frescă” al lui Florin Mihăilescu este o materializare originală a unei imagini bizantine, care îşi are originea stilistică în regulile stricte ale artei religioase. Acuarela a fost înzestrată cu rafinamentul cromatic şi estetic al celui care are dificilul exerciţiu al interpretării, al alăturării contextelor vizuale medievale şi moderne, într-un reuşit experiemnt plastic.  

Camelia Cornelia Ion, în spiritul expresionismului,  se concentrează asupra maselor de pastă care, aşezate a plat, definesc o construcţie geometrică a imaginii, planurile sintetice de tonuri rafinate creând o tensiune a suprafeţei, o dinamică impusă de structura intrinsecă a formelor stilizate  cu ajutorul cărora simbolizează un „Peisaj” şi o „Compoziţie abstractă”, accentuând cercetarea sa în domeniul culorii şi creând astfel un dialog între componentele plastice transpuse pe suprafaţa plană.

Acuarela Mariei Bogatu Măncianu are laviuri delicate, suplinite de o picturalitate desăvârşită în degradeurile care se susţin plastic în atmosfera generală a lucrării. „Toamna în parc” se dovedeşte a fi o compoziţie de mare delicateţe, transparenţele făcând-o fragilă şi preţioasă.

Pentru Daniela Mariniţă, realul este un punct de plecare, atât pentru abordările figurative, cât şi pentru cele abstracte. Tablourile de la „Salonul de toamnă” sunt determinate de influienţa universului imediat al artistei. „Mere”, „Irişi”, „Flori din grădina mea”, relevă contextul sensibil pe care Daniela Mariniţă încearcă să îl aducă pe pânză într-un desen concis peste care aplică tonalităţile cromatice cu mare delicateţe. Contrastele pun în evidenţă elementele vegetale, înlănţuirea formelor creând o unitate vizuala a compoziţiei, ce acoperă suprafaţa plană unde acordurile valorice stabilesc legături între conturele expresive.

Silviu Ioan Soare selectează din mediul înconjurător florile, care rezonează cel mai bine cu preferinţa sa de a reda natura sub diferite aspecte cromatice. Acestea devin formă stilizată prin accentuarea subiectului plastic, ceea ce îl apropie pe artist de şcoala interbelică de pictură românească, dar şi de maniera ciucurentistă de a transforma un simbol figurativ într-o sinteză vizuală. Ocrul, galbenul, verdele şi roşul sunt prezente în „Garoafe”, „Flori” şi „Natură statică”, unde plasticianul punctează caracterele specifice influorescenţelor evocate, în a căror forţă de sugestie distingem detalii ce aparţin lumii frumosului. Trei dintre ucenicii săi, Ana Maria Păpurică, Carmen Pavel şi Alessia Nica expun lucrări originale, care lasă la vedere preferinţa stilistică a fiecărei expozante.

Vibraţia valorică şi coloristică, griurile distinse, le întâlnim în „Aşteptarea” lui Victor Grigore, un portret de adolescentă realizat după criterii compoziţionale şi în nota celui care are drept temă preferată portretul. Suprapunerea straturilor de culoare şi dirijarea mijloacelor de expresie în sensul maximei relatări a sentimentului exprimat, decupajul structurilor imagistice în care linia şi culoarea joacă rolul determinant, fac din travaliul artistului un reper vizual asupra căruia ochiul privitorului zăboveşte cu plăcere. Eleva sa, Ştefania Barcaru, expune un peisaj expresionist, având contraste de închis şi deschis, luminişuri şi zone întunecoase caracteristice pădurilor.

Corneliu Ratcu s-a apropiat în ultimii ani de o spiritualitate marcantă. Stilul său este purificat de  elemente detaliate înscriindu-se în linia simbolismului religios. „Cina cea de taină”, „Filoxenia lui Avraam”, interacţionează cu „Dublul autoportret”, în jurul lor coagulându-se o întreagă filosofie existenţială.        

Lucrările lui Dorin Manea, „Autoportret”, „Irişi”, „Delta” şi „În port” sunt realizate cu aceeaşi permanentă dragoste pentru tehnica acuarelei, specie a graficii ce impune siguranţă în execuţie, artistul reuşind de fiecare dată să surprindă aspecte inedite ale naturii pe care le abordează cu multă sensibilitate. Vederile panoranice, dar şi detaliile denotă o catifelată transparenţă a laviurilor şi un desen concis, susţinând experienţa îndelungată şi pasiunea pentru acuarelă. Nepotul său, Vlad Boţi, a prezentat două desene expresive, dovedind că înzetrarea genetică şi talentul nu ţin cont de vârstă.

Acelaşi Dorin Manea a avut amabilitatea de a aduce din colecţia personală, o acuarelă de calitate „Margine de dumbravă”, semnată de Niţă Anghelescu, datată 1941. Bursier al statului român la Paris în domeniul picturii, Niţă Anghelescu s-a dedicat  arheologiei în ultima parte a vieţii, fiind întemeietorul Muzeului regional Călăraşi şi un nume cunoscut de localnici. Pe altă traiectorie stilistică se află Niculae Dumitru care ne-a familiarizat cu desenul în creion. Prezent la toate expoziţiile noastre cu o tematică diferită, cu atenţie sporită asupra urbanului şi asupra arhitecturilor sale, acesta s-a oprit acum la portret. Chipurilor de copii pe care le-am văzut la precedentele prezenţe la saloane, li se adaugă de data aceasta studiile „Cap de copil” şi „Fată afgană lângă Peshavar”, unde se foloseşte cu precădere de linie, punct şi haşură. Încercând să surprindă întreaga încărcătură fizionomică şi emoţională, Neculae Dumitru reuşeşte să susţină prin demersul său, poezia şi delicateţea proprie chipurilor inocente.

Un portret reprezentând femeia interbelică este aşezat pe pânză de Rodica Iacob, cea care reiterează numele artistei poloneze Tamara de Lempicka, prin studiul realizat după unul dintre tablourile acesteia. De-a lungul anilor, doamna Iacob a adus pe simezele călărăşene peisaje şi naturi statice, portretul fiind o preocupare recentă, anunţând dezvoltatul simţ de observare a modelului, înzestrat cu atributele feminităţii, aşa cum le valorificase autoarea originalului.

Florile sunt un reper pentru Elisa Ene, un dialog între diferitele structuri ale naturii, legile materialităţii fiind tratate cu atenţie, în spirit analitic. Emblemă a trăirilor sale, tablourile de mici dimensiuni au fragilitatea proprie creatorei lor.

Alături de pictură şi grafică, „Salonul de toamnă” a prezentat publicului şi două lucrări de gravură pe sticlă. Mariana Gheorghe în „Tradiţii marocane” şi „Pulbere de stele” utilizează tehnici multiple. Strălucirea materialului, sticla fiind spectaculoasă prin însăşi structura ei, şi scriitura lăsată de instrumentul de gravat evidenţiind linia sigură, alături de motivele decorative distribuite proporţional, unifică detaliile cu ansamblul.

O secvenţă atemporală a habitatului sudic scoate la iveală Petronela Milea. Vechiul teatru orăşenesc, astăzi dispărut, şi un drumeag din Cuza-Vodă  sunt pline de lirism comunicând privitorului energii pozitive şi liniştea specifică ţinuturilor solare ale câmpiei.

Sursa de inspiraţie a lui Cornel Ursu este citadinul, mai ales clădirile cu valoare de simbol pentru oraşul de pe malul Borcei. Muzeul Dunării de Jos şi Muzeul Municipal Călăraşi  vin în continuarea unor aspecte ale urbei pictate de artist în ultimii ani. Acesta cuprinde în tablourile sale punctele de reper ale unei aşezări, care prin oamenii de artă şi litere care au trăit sau au trecut pe aici, şi asupra chipurilor cărora chiar Cornel Ursu insistă în portrete realiste,  devine un topos prin care pictorul îşi exprimă apartenenţa la orizontul cultural în care îşi desfăşoară activitatea.

În aceeaşi notă a tematicii peisajului se înscrie şi pictura lui Jimmy Stănescu. Vederile dinspre Borcea sunt bazate pe desenul care descrie forma, pe planurile succedându-se într-o perspectivă percepută în datele ei matematice.

La Marian Allain Toma înfăţişarea şesului concordă cu domeniul său de raportare la realitate, iar portretul este abordat în tenta bucuriei de a trăi.

Aceeaşi responsabilitate pentru vederea în spaţiu o întâlnim şi la Florica Nedelcu. „Peisaj de la Dervent” se constituie într-o evocare document a arhitecturii mănăstirii de aici încadrată în ambientul naturii mirifice, valorea istorică a locului fiind alăturată celei spirituale, pictoriţa rezonând cu spaţiul sacru şi cu divinitatea, o astfel de redare fiind în deplină comuniune cu trăirile sale religioase.

Mihai Filip Stăncescu expune fotografie, iar conexiunile cu filosofia Extremului Orient implică starea de Zen, de linişte, datorită atmosferei pe care aceasta o presupune. La polul opus, Suzana Stan ne delectează cu sfera subacvatică într-o miniatură unde albastrul este dominant. 

Şapte pictoriţe de la Constanţa au fost prezente la „Salonul de toamnă” cu lucrări interesante prin diversitatea abordării şi viziunii, prin personalitatea artistică ascunsă în spatele fiecărei pânze care ne vorbeşte despre nivelul de experienţă şi puterea de transfigurare a oricărui motiv plastic.

Spaţii şi elemente vegetale, o cromatică rafinată într-o ritmicitate echilibrată a planurilor definesc pictura  Laurei Macri, o rafinată coloristă, interesată de plasarea motivului discret sugerat, într-un context care să îl neutralizeze, punându-l astfel în evidenţă. Zone sintetice de culoare se contrapun analizei grafice creând un spaţiu plastic generos, care dă voie ochiului să insiste sau să se relaxeze în geometriile plate ale formelor.

Putem vorbi de o picturalitatea alăturată scriiturii grafice în „Peisajul dobrogean” al Ioanei Maier unde lumina impusă de căldura galbenului aminteşte atmosfera plină de afectivitate şi căldură a Dobrogei în zilele însorite. Arhitecturile desenate cu negru sunt proiectate într-un ecleraj debordant, lucrarea atrăgând atenţia prin delicata îmbinare dintre citadinul redat prin scriitura schematică a desenului şi pictural impus de cromatica vivantă.  

Liz Mirtoncsak cercetează ansamblurile controlate de mase cromatice susţinând prin acestea tendinţa de ascensiune în organizarea traseelor coloristice dispuse în registrul vertical al tabloului expus. Sentimentele trăite de artistă la un moment dat în faţa unei pete de culoare care devine traseu de energii care străbate lucrarea de jos în sus, înscriindu-se pe o direcţie ce vizează legătura dintre terestru şi cosmic.

În mai agitata pictură a Iulianei Alina Mara, concepută pe tonuri de albastru, elementele de limbaj plastic se exaltă reciproc în dinamica hazardului cromatic şi liniar din centrul lucrărilor, conferind ansamblului o ritmicitate aflată sub eticheta deplinei expresivităţi. Ştiind să puncteze centrele de interes în funcţie de preferinţa cromatică, pictoriţa redă anumite structuri care fac trimiteri către formele naturale a căror chintesenţă nu poate fi observată decât la microscop.  

Mihaela Roca recompune într-o nouă structură ideea de vatră, simbol arhetipal, aşezând pasta în contraste puternice, astfel încât, privirea să detecteze sugestia unei flăcări care mogneşte, ajungând la limita abstractizării, într-o alternanţă de rece –cald ce denotă o prelungire a realului în planul bidimensional al pânzei. 

Sabina Voinea în „tomitanele” sale compoziţii face recurs la greceasca aşezare Tomis, amintindu-ne prin sugestia unei amfore şi prin mai târzia arhitectură constănţeană, de misterul şi frumuseţea vechiului oraş, motiv de inspiraţie pentru artista care interpretează în manieră modernă elementele lumii vizibile aparţinând spaţiului său existenţial .

Comorile mării sunt reaşezate pe pânză de Teodora Cotan dintr-o perspectivă unde abundă forţa culorii, într-o interesantă alăturare a figurativului şi nonfigurativului. Sistemul de semne folosit este unul recognoscibil, pliat pe sentimentele sale asupra unui colţ de natură subacvatică evocat în nuanţe puternice, tonalităţi evidenţiind un demers plastic bine articulat ca viziune.

Ana Amelia Dincă,

curatorul expoziţiei

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Camelia Ion la o nouă expoziţie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia

Camelia Ion a iubit mereu culoarea şi expresia formei abstracte însă deseori a abordat şi figurativul în compoziţiile cu flori şi portrete. Expunerile pictoriţei se înscriu în modul personal de a recepta senzaţiile din mediul apropiat, insistenţa cu care urmăreşte expresia coloristică fiind posesoarea unui lirism cu rostiri evocatoare ale expresivităţii şi echilibrului compoziţional. Morfologiile interpretate şi tehnica artistică lasă la vedere sobrietatea şi degajarea expresiei plastice, armoniile muzicale, jocul dintre eclerajul estompat şi cel exuberant, implicând nota modernă a stilului său. Sensibilitatea şi sugestiile lumii primordiale se împletesc cu efectele juxtapunerilor, cu masa de culoare aşezată raţional sau în funcţie de gestul recuperator al unor mijloace plastice reconstruite în sintezele propriei sale experienţe. Camelia Ion aduce sub ochii noştri o stare, nu o lume, un suflu romantic , nu o realitate, o altă închipuire a tonurilor şi a imaginilor, aşa cum le trăieşte în faţa şervaletului. Decupajele coloristice vizibile cu ochiul liber sau metamorfozele formale apropiate de interpretări abstracte imaginează planuri şi unghiuri cu ajutorul cărora Camelia Ion subtituie reperele clasice pentru a lăsa loc tendinţelor libere de abordare a subiectului plastic.  În afară de studiile de drapaj, portretele exotice şi naturile statice cu flori constituie o nouă aplecare a artistei spre picturalitate, prin tuşa recuperatoare a formei şi prin suprafeţe sintetice plate ori nuanţate după criterii artistice. Paleta de culorii vii ce caracterizează chipurile africane este utilizată cu prudenţă, structurile care definesc influienţele tribale, precum elementele de vestimentaţie şi podoabele demonstrează capacitatea Cameliei Ion de a observa amănuntul şi de a - l analiza în termenii impuşi de tehnica picturii. Naturile statice cu flori fac o legătură directă cu tradiţia modernă a artei româneşti prin stilistică, dar aminteşte şi de cultura de atelier, aflată la mare preţ şi în activitatea de creaţie a artistei, care, nefiind exclusivistă în tratarea unei teme, aceasta reuşeşte să-şi reaşeze discursul vizual pe linia abordărilor diverse şi în zona unei dinamici ivită din formă, fie ea la limita figurativului sau aflată în segmentul plastic al patei de culoare. Nuanţele de luminozitate se întrevăd în planurile ce leagă spaţialitatea compoziţiilor, eclerajul închis şi deschis creând un joc  în logica internă a lucrărilor sale recente.     

Ana Amelia Dincă   

Diana Dumitriu sau puterea devastatoare a feminităţii

Partea raţională a construcţiei imaginii se potriveşte foarte bine în grafica Dianei Dumitriu cu zona trăirilor subconştiente, artista reuşind să anexeze laturii iraţionale a fiinţei, demersul existenţial obiectiv. Această alăturare este realizată prin cele două faţete ale conştiinţei şi anume deliberarea şi ordinea materializate cu mijloacele graficii. Sufletul se unifică cu latura corporală, fluxul energetic transcende imaginea, calităţile tehnice susţinând demersul conceptual.

Punctul, linia şi pata de culoare descriu forme cu o arie elaborată de reprezentare axată pe tendinţa feminină ca temă predilectă.  De obicei un singur personaj ocupă spaţiul câmpului vizual, acesta fiind populat de sugestii decorative adiacente sugerând labirinturi, halouri nuanţate, lumi vegetale, proiecţii interioare ale fiinţei reflectate într-o floare sau într-un simbol divin evocând religiozitatea artistei faţă de ea însăşi. Spiritul său intrinsec se relevă în matca somatică redată în gesturile de exilare ale trupurilor ghemuite în propria lor carapace. Inclusiv chipurilor suferă de această izolare faţă de lume. Retragerea în sine nu este o detaşare totală de real, ci o precauţie, prin care artista îşi protejează spiritul în ecuaţiile unui sistem de valori prin intermediul unei abordări ontologice.

Confesiunile pe care ni le face Diana Dumitriu se petrec în jurul unui personaj reprezentat de femeia tânără, fragilă, care dansează, meditează, dar este prinsă în cursa intransigentă a existenţei efemere. Neintegrată unui context existenţial care să o definească sau să facă apologia frumuseţii ei corporale, aceasta devine un elogiu al armoniei depline. Lucrările Dianei Dumitriu sunt posesoare ale unor sedimente care vorbesc despre puterea devastatoare a feminităţii, evidentă şi în grafica Mariei Unţanu, profesoara sa de la Slobozia, sub a cărei îndrumare şi-a însuşit o anumită disciplină a imaginii şi o serie de formule tehnice şi estetice printre care şi nota de picturalitate ce străbate compoziţiile prin plasticitatea datorată petelor de culoare. Unele sunt apropiate valoric, altele sunt contrastante, uneori dominate de coregrafia liniei ce anunţă prin distorsiunile ei un ritm lăuntric, o vibraţie a artistei la tensiunile ivite din urma instrumentului de lucru. 

Uneori linia apropie grafica Dianei Dumitriu de zona decorativului prin sinuozitate, continuitate şi analiză a suprafeţei bidimensionale conferind coerenţă discursivă fondului tratat a plat, cu doar câteva indicaţii plastice, care ar putea sugera două planuri citite pe orizontală sau verticală ori în profunzime.

Diana Dumitriu instituie o tipologie feminină dominată de graţia mişcărilor, rotunjimea formelor, delicateţea gesturilor, completate de latura ludică şi de atitudini ce depăşesc limitele lumii perceptibile. 

Toate aceste elemente sunt reprezentate în cadrele figurativului căruia i se alătură tendinţa de abstractizare, în mod excepţional, direcţia constructivismului, ca formulă estetică, putând fi detectată deseori.

Ana Amelia Dincă

Expoziţie Marcela Smeianu

-Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia-

-marţi, 14 iunie, 2016, ora 14,00-

An de an, Marcela Smeianu ne surprinde prin puterea de muncă în faţa şevaletului, expoziţiile personale demonstrând faptul că încercările sale stilistice se diversifică prin intermediul tuşei şi petei de culoare, care acum devin mai libere, mai expresive, epurate de constrângeri formale, ce i-ar putea limita artistei exprimarea directă şi dialogul cu motivul plastic.

Abordarea modernă a spaţiului compoziţional poposeşte deseori la graniţa dintre analiza atentă a elementelor selectate din arealul vegetal, fie că este vorba de un peisaj sau un detaliu floral, fie că detectează efemeritatea anotimpurilor germinative, făcând lizibile segmente vizuale greu de surprins de ochiul neexersat. Pătrunzând dincolo de subiect, Marcela Smeianu semnalează energii pozitive, emoţii, cu al căror arsenal sugerează ritmuri cromatice şi tensiuni liniare din tuşe dezinvolte, cu o uimitoare diversitate de la o lucrare la alta.

Cu toate că natura rămâne un bun profesor pentru artistă, constanta abordare a acesteia a determinat o contrapunere a experienţei sale între figurativ şi puterea de interpretare, preferând stilizările, fragmentele expresioniste, gestualismul, funcţiile plastice ale luminii şi nuanţelor, intim legate de sensibilitatea pictoriţei. Magia florilor şi a ierburilor este redată în contraste diverse ce cuprind armonii, valori cromatice contrastante, surprinderea unor expresivităţi preţioase ale câmpiei, evocarea spiritului sălbatic printr-un joc de linii ritmate şi evidenţierea laturii tandre a materiei prin acalmii formale şi cromatice, prin pete mari de culoare inducând o dimensiune ludică şi abstractă, caracteristică unor lucrări de până acum. Picturalitatea şi tendinţa grafică sunt prezente pregnant atât în naturile statice, cât şi în peisaje, Marcela Smeianu apropiindu-se şi de zona decorativului unde elementele de limbaj plastic sunt bine articulate, uşor de urmărit în câmpul compoziţional.

Delicateţea acuarelei rămâne una dintre slăbiciunile sale, pentru care laviul şi trasparenţele constituie o demonstraţie de măiestrie şi de plăcere faţă de o specie dificilă a graficii.  Şi în acest caz, individualitatea segmentelor din natură sunt redate nu numai prin bogăţia de nuanţe, ci şi prin rezonanţe terne, resursele vizuale nesfârşite ale Câmpiei Bărăganului devenind inepuizabile. În 2016, tehnica pictoriţei s-a diversificat, alături de ulei, acrilic şi cuţit, foloseşte spray în dorinţa de noutate, de descoperire a unor mijloace care să îi definescă stilul.

  

Ana Amelia Dincă     

Silviu Ioan Soare -expoziţie de ceramică la Muzeul Municipal Călăraşi

-sâmbătă, 14 mai, 2016, ora 11,00-

Artistul ceramist Silviu Ioan Soare expune la Muzeul Municipal din Călăraşi o serie de lucrări, demonstrând preocupările sale în zona expresiei formei şi posibilităţilor tehnice ale materialului. Obiectele de ceramică sculpturală, cât şi cele aparţinând decorativului, sunt realizate în ultimii 6 ani de creaţie, abordarea tematică fiind legată de portret, corpul feminin, germinaţie şi spiritualitate. Expoziţia este şi o demonstraţie de cercetare stilistică, artistul căutând să diferenţieze din punct de vedere estetic compoziţiile, prin căutări inedite de reprezentare a ideilor.

Diversitatea este termenul ce caracterizează acest grup de plastică mică  pliat foarte bine pe ansamblul operei de până acum a plasticianului. Rotunjumile formelor se alătură unghiurilor, liniştea dintr-o curbă a torsului feminin completează în mod fericit tensiunile regăsite în structurile filiforme ale oamenilor, concepute în corsetul unor capcane denumite „ale viselor”. De la configuraţia simplă a seminţelor concentrate câte trei în aceeaşi unitate structurală, relevând prin acestea începutul lumii, Silviu Ioan Soare eviscerează discursul vizual prin tratarea monumentală, de forţă arhitectonică a elementelor din „Totem-ritual dacic”, din care vedem în expoziţie un detaliu relevant. Din aceste armonii formale se decupează tehnicul specific ceramicii şi nobleţea materialelor folosite. Frumuseţea lutului sau a gresiei concurează cu efectele glazurilor sau ale patinării, tehnicile mixte încununând încercările de a combina experienţa cu practica. Arderile la cuptor electric şi cu lemne, glazurile, pigmenţii ceramici, arderile multiple sunt partea finală a demersului plastic realizat prin modelaj manual, ceea ce face ca ludicul să surprindă prin variatele indicii de joc cu materia.

Specialist în chimie organică şi ceramist profesionist, cu masterat în sculptură, Silviu Ioan Soare a găsit formula de a aduce două domenii diferite într-un punct în care era necesară suprapunerea lor în scopul conjugării efectelor plastice cu partea brută, dar preţioasă a materialului ceramic. Într-o paranteză am putea menţiona faptul că modele artistice au constituit la un moment dat o preocupare benefică şi inerentă pentru evoluţia ceramistului, ceea ce nu a însemnat că partea de originalitate nu şi-a făcut apariţia imediat şi pregnant în orizontul său de  creaţie, transfigurările sculpturale situând demersul vizual al expozantului la intersecţia plasticii mici cu ceramica şi forma tridimensională.

Asamblajul „Menora” este cel care ilustrează interesul şi neliniştile artistului pentru conceperea unor formaţiuni compoziţionale, care au debutat cu grupul de forme monolitice „Dabogete”, a continuat cu altarul Totem-ritual dacic format din peste 60 de piese, fiecare lucrare de acest gen putând fi amplasată în spaţiul stărilor de ordin spiritual aparţinând unor străvechi civilizaţii.

Ana Amelia Dincă

Curatorul expoziţiei

Impresii cromatice, o expoziţie semnată de Petronela Milea

Petronela Milea este o pictoriţă a naturii vegetale şi umane. Iubitoare a peisajului în plein air, a subiectului care îi provoacă imaginaţia în faţa motivului, aceasta a apărut în atmosfera artistică călărăşenă ca o admiratoare a unor teme tradiţionale ale picturii româneşti. Alături de inedite cadre ce definesc zona de câmpie şi elementele specifice habitatului său, Petronela Milea este preocupată şi de naturi statice, de portret şi autoportret, folosind deseori tehnicile mixte şi structuri de readymade inserate în compoziţii. O vază veche, care s-a spart, a fost   refolosită prin lipirea cioburilor colorate într-o lucrare florală, prelungind astfel existenţa unui obiect drag, efectul vizual fiind de impact şi sporind frumuseţea tablului. Pictoriţei îi place să experimenteze materiale diferite, stiluri picturale şi decorative, care împreună să expresivizeze imaginea. Uleiul pe pânză şi acrilicul, plasa colată peste care intervine cu materia cromatică pentru a conferi un plus de strălicire spaţiului bidimensional, fac parte din recuzita sa tehnică.   Dominante, structurile fitomorfe, sunt sugerate prin gloria inflorescenţelor. Liliacul sau macii, florile de măr, bănuţii şi drăgaicele, floarea soarelui ori bujorii albi cunosc reprezentări tonale puternice sau delicate în funcţie de lumina zilei sau de sensibilitatea pictoriţei care imprimă acestora un ecleraj ce rezonează trăirilor sale. Peisajele, în număr redus, atrag atenţia prin colorit şi modul de compunere.

Braţul Borcea, într-o evocare prin care transpare liniştea deplină, în nuanţe de griuri şi albastruri redând o melancolie a zilelor înnorate, este peisajul care nu putea să lipsească din orizontul său de reprezentare. La fel dimensiunea citadinului exemplificată printr-un aspect de pe strada Bucureşti din Călăraşi.

Maxima putere de concentrare  a artistei apare în compoziţiile cu femei unde insistă asupra tratării anatomiei şi a planurilor sintetice de culoare. Nostalgice, în atitudini variate, dominate de senzualitate, acestea completează preocupările din zona figurativului. Petronelei Milea se află la cea de a doua expoziţie personală, după ce, în 2015, a expus pentru prima dată la Galeriile Cromatic din Craiova. Membră a Cenaclului SeniorArt din acest oraş şi participantă la Cenaclul Pheonix din Călăraşi, pictoriţa s-a alăturat grupului de artişti plastici călărăşeni, alături de care activează începând din acest an. Experienţa dobândită la Şcoala Populară de Artă sub îndrumarea lui Corneliu Ratcu şi munca asiduă în faţa şevaletului, au condus-o spre un univers pictural pe care îl prezintă în expoziţia „Impresii cromatice”.

Ana Amelia Dincă  

Salonul de Primăvară de la Călăraşi

Salonul de Primăvară, ediţia I, s-a deschis joi, 14 aprilie, 2016, şi a reunit artişti plastici din Călăraşi, Bistriţa, Bucureşti, Slobozia, Feteşti, Ţăndărei, Lehliu şi s-a desfăşurat sub egida Whiz Art, la Casa Expoziţiilor din cadrul Direcţiei pentru Cultură Călăraşi. Ramurile artistice reprezentate reconstituie viziunile expozanţilor prin lucrări de pictură, sculptură, grafică, sticlă şi ceramică, tendinţele estetice fiind raportate la anii uceniciei, cultură şi experienţă. Divergenţele stilistice apărute în expunere se datorează tehnicilor specifice fiecărei abordări, în funcţie de opţiunea creatorului, incluzând aici şi aspectele de originalitate, variate şi interesante, cu mesaj direct sau încifrat, ambele incitante pentru privitorul care va descoperi în simbolistica formei şi culorii, un univers ce poate fi relaţionat cu latura senzitivă a individului. Remarcându-se direcţia figurativă în spiritul şcolii interbelice de pictură românească, simeza a atras atenţia prin insistenţa asupra motivelor preluate din natură sau interpretate, evocându-se rolul avut de culoare şi de textura materialului utilizat pentru toate ramurile prezente. Spontaneitatea şi gestul controlat prin rigori aparţinând ştiinţei desenului, se armonizează cu formele susţinute de siguranţa execuţiei acestuia, de tonalităţi delicate, demonstrând că orice abatere de la reguli este un câştig pentru plasticianul care, încercând să reînventeze formule pentru a-şi defini datele demersului  artistic, ajunge la valori esenţiale, definitorii. Recurgând exclusiv la creaţii recente, Salonul de Primăvară de la Călăraşi creează o imagine despre variatele tendinţe plastice practicate în sudul ţării şi, urmând celei de a VII-a ediţii a Salonului Anual de Arte, demonstrează munca sistematică şi evolutivă a participanţilor, autori ai compoziţiilor care cuprind abordări legate de picturalitate, aplatizare, profunzimi perspectivale ori volum cu inserţii cromatice sau în cadrul căruia se menţine stare brută a materialului ca o caracteristică de ordin estetic, rămânând în zona manifestărilor de acest gen, un moment de reţinut pentru cultura locală. 

Au participat:  

SILVIU IOAN SOARE

VICTOR GRIGORE

MARIANA GHEORGHE

CORNEL URSU

LAURENŢIU NIŢĂ CULIŢĂ

ŞTEFAN DUMITRACHE

RODICA IACOB

DORIN MANEA

PETRONELA MILEA

ANA MARIA PĂPURICĂ

CARMEN PAVEL

GEANINA COLGEAG

ALIN BARBU

FLORICA NEDELCU

BOGDAN AVRAM

SUZANA STAN

ONIŢA MUREŞAN

MARIA UNŢANU

MARIANA IONESCU

ROXANA DUMITRU

ELIZA ENE

NICULAE DUMITRU

CÎRSTINA DE LA STUDINA

MARCELA SMEIANU

DANIELA MARINIŢĂ

AURA GIURCĂ

ADRIANA CLAUDIA PĂCURAR

CORNELIU RATCU

MARIA BOGATU MĂNCIANU

GHEORGHE TĂNĂSESCU

SORINA ADAM

DENISA MANOLE

OLGA ANDRONE

SERGIU ANDRONE

ECATERINA MITRAN

THEA PĂUN

MARIAN ALLAIN TOMA

ALINA MARINA ION

La Brăila, un regal al plasticii de mici dimensiuni

În perioada 10 martie-13 aprilie, 2016, s-a desfăşurat Salonul Naţional de Plastică Mică- Brăila, 2016, ediţia a XVII-a, la Galeriile de Artă Brăila şi Galeria „Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei „Carol I”. Expozanţii, în număr de 172, veniţi din toate zonele ţării sunt membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici sau absolvenţi ai universităţilor de artă din România. Nume consacrate ale domeniului sau în plină afirmare, aceştia au ilustrat în expoziţia de la Brăila tendinţele artei româneşti contemporane, a cărei arie de cuprindere se desfăşoară dinspre zona figurativului până la figurativul interpretat, de la realism la abstracţionism şi expresionism, de la colaj la obiect, atât în domeniul bidimensional, cât şi în direcţia tridimensionalului. Pictură, sculptură, grafică, tapiserie, tehnică mixtă, aplicată în diferite genuri artistice, au făcut dovada deschiderii stilistice a artiştilor români contemporani, care nu înlătură din preocupările lor experiementul, păstrând preceptele ancestrale ale istoriei artei. Fiecare plastician a avut locul său în expoziţie, lucrările diferite s-au pus în evidenţă unele pe celelalte, simeza devenind unitară prin diversitatea viziunilor. Multiplele surse de inspiraţie, alături de experienţa şi deprinderile intervenite în urma acesteia, cultura, care transformă viziunea fiecărui artist, modul de înţelegere al formei, al ideii, al lumii în care trăim, au implicaţii majore în rezultatul creaţiei vizuale, iar acest lucru a devenit lizibil şi definitoriu pentru ansamblul expunerii. În cadrul Salonului Naţional de Plastică Mică ediţia a XVII-a, Brăila, 2016, s-au întâlnit elite ale plasticii noastre din acest moment, expoziţia fiind de mare ţinută estetică, eforturile organizatorilor de apreciat, manifestarea devenind, pentru zona plasticii mici, cea mai importantă din ţară, în acest moment.

Obiectivitatea şi latura subiectivă a creaţiei s-au alăturat armonios în remarcabile lucrări, unde se poate citi coerenţa genurilor, tehnicilor, percepţiilor, care nu par a se epuiza şi care convieţuiesc favorabil, indiferent dacă o compoziţie mai avangardistă sau cu un puternic accent minimalist se alătură uneia în care artistul surprinde cu spiritul său o întreagă dimensiune conceptuală ori o inserare a demersului artistic în orizontul imediat, stăpânit de structurile naturale, cosmice şi terestre, care imprimă imaginaţiei conexiuni cu orientări deja existente,  conferind  originalitate sensurilor.

Aplatizarea figuraţiei, consistenţa volumului, diminuarea sau accentuarea reperelor figurale, care înscriu compoziţiile recognoscibile sau nonfigurative, în mod identitar, în ritmuri controlate, tensiuni, suprafeţe sintetice sau mai amănunţit tratate, într-o abordare analitică, structural mergându-se de la aplatizare la modul şi de la ronde-bosse la compoziţii perspectivale ori înţelese drept adevătare continuităţii ale vizibilului, sunt caracteristicile variatelor tendinţe, care fac anuala de plastică mică de la Brăila să fie una elitistă.

Ana Amelia Dincă   

Premiile Salonului Anual de Arte Călăraşi, 2016, ediţia a VII-a

Premiul Salonului: Corneliu Ratcu

Premiul pentru pictură: Oniţa Mureşan

Premiul George Teodorescu: Ştefan Dumitrache

Premiul pentru experiment artistic: Maria Bogatu Măncianu

Premiul pentru experiment artistic: Simona Lepădătescu Buzoianu

Premiul pentru peisaj: Marcela Smeianu

Premiul pentru pictură abstractă: Mugur Coman

Premiul pentru natura statica: Mariana Ionescu

Premiul pentru Opart: Marian Unţanu

Premiul pentru peisaj: Roxana Dumitru

Premiul pentru desen proiectiv: Neculae Dumitru

Premiul pentru promovarea naturalismului în pictură: Elisa Ene

Premiul pentru promovarea naturalismului în pictură: Aura Giurcă

Premiul pentru suprarealism: Cîrstina de la Studina

Premiul pentru promovarea tradiţiei în acuarelă: Dorin Manea

 Premiul pentru Art Deco: Mariana Gheorghe

Premiul pentru originalitate: Florica Nedelcu

Premiul „Expoziţia anului 2015 pentru un artist calarăşean”: Victor Grigore

Premiul „Expoziţia de artă a anului 2015”: Muzeul Municipal Călăraşi pentru expoziţia pictorului Victor Grigore

Premiul de debut: Petronela Milea

Premiul pentru sculptură: Gheorghe Tănăsescu

Premiul pentru ceramică: Silviu Ioan Soare

Premiul de debut: Marina Luiza Militaru

Premiul pentru portret: Ana Maria Păpurică

Premiul pentru originalitate: Carmen Pavel

Premiul pentru originalitate:  Sorina Adam

Premiul special: Alin Barbu

Premiul special: Bogdan Avram

Premiul de debut: Georgiana Ulmeanu

Premii de excelenţă: Cornel Ursu, Laurenţiu Niţă Culiţă, Marian Allain Toma, Rodica Iacob, Ecaterina Mitran, Sergiu Androne, Olga Androne, Adriana Păcurar, Adriana Butoi, Tea Păun, Cornel Ursu, Iulia Oana Catrangiu, Vali Lepădat, Suzana Stan, Alina Marina Ion.

Portrete, peisaje şi flori de Vasile Aionesei

 Expoziţia pictorului Vasile Aionesei de la Centrul Cultural Unesco „Ionel Perlea” din Slobozia încununează deceniile de experienţă ale artistului în zona temelor consacrate ale şevaletului: portret, peisaj, natură statică. Deşi a abordat tangenţial sculptura, iar icoana bizantină cu o mai mare aplecare asupra iconografiei şi respectării regulilor impuse de tradiţia bisericii ortodoxe, Vasile Aionesei a excelat în reprezentarea figurativă, interpretată după principiile şcolii noastre interbelice, care punea accent atât pe formă, cât şi pe culoare. Excepţional desenator, mai cu seamă portretist, artistul care trăieşte la Slobozia, şi-a dedicat viaţa artistică observării fizionomiilor, reuşind să intre cu uşurinţă în caracterul personajelor sale, fapt demonstrat de albumul cu personalităţi ialomiţene apărut la Editura Helis. Sfera lăuntrică a acestora este evocată ţinând seama de trările interioare ale modelului, de aspectul trăsăturilor faciale, de personalitatea cunoscuţilor, prietenilor, membrilor familiei, căci acestea sunt subiectele sale pentru tema portretului abordat în dimensiunea sa realistă.

În peisaje o anumită linişte metafizică se desprinde din atmosfera nuanţelor dominante de verde şi albastru, lipsite de cele mai multe ori de prezenţa umană. Câteodată omul populează compoziţiile artistului, acesta fiind surprins într-o atitudine de relaxare sau într-o acţiune care îi face plăcere. Sentimentul naturii se remarcă printr-o abordare permanentă a copacului şi a pădurii, apei şi întinderilor acesteia, a elementelor care i-au rămas întipărite în memorie din locul copilăriei sale trăită la Gândinţi, dar şi din Câmpia Bărăganului unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. Experienţa artistică a maturităţii se citeşte în modul de compunere a imaginilor selectate pentru a fi transpuse pe suprafaţa pânzei, în armonia cromatică, în dozarea tuturor structurilor şi tonurilor aşezate, ceea ce îl face un pictor echilibrat, care practică o pictură modernă în sensul abordării formei, dar contaminată de o anumită clasicitate prin static şi echilibru, prin liniştea emanată de fiecare lucrare, receptacol al simţămintelor personale ale plasticianului. Griurile luminoase sau mai terne sunt expresia raportului direct al artistului cu geografia aflată în faţa sa în momentul lucrului, cu sentimentul receptării stărilor naturii care se regăsesc în trăirile transpuse de pictor în peisaje.

Florile evocate fac parte din recuzita de atelier şi sunt supuse unui ecleraj şi unei picturalităţi regăsite în întreaga creaţie a lui Vasile Aionesei. Siguranţa desenului şi a trăsăturii de penel, pe alocuri spontaneitatea care expresivizează, contrastele care evidenţiază, tonuri reci şi calde care se exaltă reciproc, sensibilitatea optică a pictorului reflectată în cromatică, decizia asupra finalizării compoziţiei luată la momentul oportun, sunt rezultatul unei experienţe de necontestat, dar şi a talentului.         

Ana Amelia Dincă

Balcicul văzut de Corneliu Drăgan Târgovişte

           

           

Spaţiu poetic, conturat în zona Coastei de Argint, Oraşul Alb, cum a mai fost numit Balcicul datorită versanţilor de calcar care descriu geografia sa, a fost redat de Corneliu Drăgan Târgovişte, într-o viziune apoteotică a culorilor şi luminii. Marea, cu întinderea ei nesfârşită, evocată într-o elaborată paletă cromatică de albastruri şi griuri, completează farmecul  ţărmului unde arhitecturi potolite şi vegetaţia exotică vin să sublinieze atmosfera orientală cu drumurile ei înguste, cu pitorescul cartier tătăresc, cu bărci şi pecari ce lasă vraja mării să sporească nota de miraj simţită în atmosfera plină de farmec a Balcicului.

Casele simple şi arhaice, asemănătoare unor mase de materie luminoasă în bătaia soarelui, grupate în structurile unui habitat bine închegat, detaliile şi ansamblurile de elemente tipice acestui areal, se regrupează în acuarelele artistului, care îndrăzneşte să expresivizeze detaliile acestei lumi care au sedus-o pe însăşi Regina Marina motivând-o să-şi construiască aici Cuibul liniştit, reşedinţa de vară care nu a lăsat penelul lui Corneliu Drăgan Târgovişte  să nu  ne povestească despre misterul şi nota de pitoresc a castelului. 

Florile Balcicului, mai ales cele din grădinile Reginei Maria sunt tratate expresiv, în dimensiunea neobişnuitei lor frumuseţi, degajând acea stare de emoţie pe care numai artistul o poate simţi în faţa subiectului său. Accentul liric al acestora este determinat de alăturarea dintre consistenţa formei şi spectacolul laviurilor, de jocul de contraste, de transformarea subtilă a nuanţelor de la o lucrare florală la alta sau de la o structură naturală la una arhitectonică, în cadrul aceleiaşi compoziţii.

 

În primul rând culoarea  care se mulează pe eclerajul indus de direcţia luminii, de golurile metamorfozate de spaţiile dinspre mare, lasă la vedere o latura a frumusetii evocată de acest peisaj pictogen care a cucerit mulţi artisti, căutând asemeni lui Corneliu Dragan Targoviste, tainele ascunse ale locului vizibile într-un peisaj sau într-un detaliu. Acesta nu se dezice de caracteristicile  stilului său analitic în cee ceea priveşte grija pentru distribuirea maselor de culoare, a liniilor de forţă şi a stilizărilor discrete, artistul întelegând şi facând diferenţa între o interpretare necesară şi redarea realistă a unor elemente care fac pasajul plastic recognoscibil în context compoziţional. Malurile arse de soare, drumurile incandescente, depărtările întrezărite dincolo de universul imediat al habitatulului, păstrează nostalgia aşteptată de privitor, redată în datele ei instinctive, dar şi raţionale, dualitate care disciplinează demersul compoziţional dezvăluind zona devenirii launtrice a artistului în raport cu motivul pictural. Adesea o tensionare a elementelor de limbaj se dezvăluie în alternanţa dintre cromatica expresivă şi cea ponderată, creând un dialog recurent între pete, forme, linii, structuri, în spaţiul acuarelei. Culoarea locală, adordarea ton in ton, accentul cromatic dispus unde nu te aştepţi sunt particularizate prin observarea detaliului, a luminii şi umbrei, peste care intervine scurgerea timpului  contracarată de prezenţa umană ce înlătură sentimentul însingurării. Străzile pitoreşti ale Balcicului legendar, vechiul cartier romanesc învaluit de vraja acestui mic paradis, Cuibul liniştit, Grădinile Reginei Maria, Capul Kaliakra, latura exotica a citadinului, vegetatia luxuriantă, marea de necuprins în peisajele marine, fac obiectul acuarelelor lui Corneliu Dragan Targovişte, care, în coordonatele morfologice ale picturii, aşează reperele tehnice ale graficii, experimentând limbajul plastic al acuarelei şi susţinând cu rafinament ample acorduri cromatice aşezate prin transparenţe, suprapuneri şi diluţii.

Figurativul dă impresia de staţionare, perspectiva induce câmpuri imagistice plasate la capătul unor trasee rezultate dintr-o liniatură trasată puternic, trasformarea imaginii se derulează narativ de la un plan la altul, astfel că staticul şi dinamicul se află în dispută, dar convieţuiesc osmotic până la urmă, creând unitate compoziţională în Balcicul lui Corneliu Drăgan Târgovişte dominat de linişte şi de o sobrietate reţinută.

Ana Amelia Dincă

Solo Show 2016- Corneliu Drăgan Târgovişte, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti

În data de 29 februarie, Corneliu Dragan- Târgoviste şi-a deschis la Cercul Militar Naţional din Bucureşti expoziţia aniversară, care marchează 60 de ani de existenţă şi decenii bune dedicate creaţiei artistice, încununate de câteva succese internaţionale în domeniul acuarelei. Participarea, în urma unei riguroase selectii, la Bienala Internationala de Acuarela de la Shanghai, China, în anul 2012, l-a propulsat în elita artiştilor care practică această dificilă tehnică a graficii, biografia sa artistică arătând că prezenţa la astfel de expozitii, în diferite colţuri ale lumii, este o obişnuinţă a plasticianului, aflat într-un punct maxim al viziunii. In timp ce la Cercul Militar National din Bucuresti are loc expozitia Solo Show 2016, la Muzeul National de Acuarela din Mexic, Corneliu Dragan -Târgoviste este prezent cu o foarte frumoasă lucrare selectata pentru expunerea finala, reprezentand un colţ din intimitatea atelierului artistului, adică masa de lucru pe care sunt aşezate trei desene în acuarelă şi tuburile de culori. Cu suprafeţe de respiro şi cu un joc subtil între picturalitate si transparenţe ale laviurilor, ce confera preţiozitate câmpului bidimensional, imaginea este o reprezentare exceptională prin motivul ales. Alternanţa dintre diluţie şi culoarea condusă la  punctul de intensitate, atrage după sine un contrast şi o expresivitate ce fac  acuarela placută ochiului. Lucrând cu materiale de cea mai buna calitate, cum sunt pensulele din păr natural, hârtie Arches, Moulin du Roy ori Vidalon, culori Horadam Schminke sau Igor Trestoi fabricate la Sankt Petersburg, Corneliu Dragan- Târgoviste utilizează variate suporturi de hârtie, de la suprafeţele cele mai fine la cele rugoase, pentru a obţine diferite expresivitaţi.  Pigmentul acestor culori de calitate permit artistului să dilueze sau să folosească în ipostaza ei dură, să jongleze cu laviul  şi cu intensitatea punctului de lucru. Corneliu Dragan -Târgoviste expune la Cercul Militar National acuarele ce reflectă întreaga arie tematică de care acesta este preocupat. Peisaje citadine şi rurale, naturi statice, portrete şi compoziţii florale pendulând stilistic între figurativ şi figurativul interpretat, condus uneori în zona unui lizibil expresionism cromatic. Compozitiile reprezentand naturi statice sunt unitare prin griurile valorice, neutre sau colorate, de un rafinament aparte. Obiecte de atelier şi flori supuse modeleului culorii şi atmosferei de mister a spaţiului de creaţie, conturează un geometrism intrinsec al structurilor, dar şi o plasticitate debordantă susţinută de tonalitatea gravă şi de un accent elegiac al elementelor de tensionare a compoziţiei cum sunt instrumentele muzicale, desenate în spirit academic. Pensule aşezate în vase, tuburi de culori dispuse aleatoriu pe suprafaţa mesei de lucru, un aspect din raftul cu cărţi, flori în ghivece delicat nuanţate şi o alternare a planurilor, care impune abordarea perspectivei, ne vorbesc despre sensibilitatea şi, în acelaşi timp, despre lumea acuarelei lui Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Din aceeaşi arie tematică fac parte şi câteva lucrari inspirate din lumea vegetală, în care culorile puternice epatează prin acorduri cu impact direct asupra privirii noastre. Unele dintre acestae sunt mai ponderate ca formă, în sensul că îşi păstrează dimensiunea recognoscibilă, altele sunt supuse unei mai libere interpretări, prin forţa cromatismului exuberant, când nuanţele de galben, albastru, roşu sau violet epatează şi când gestul artistic se descătuşează de anumite rigori, lăsând calea deschisă plasticităţii. În ceea ce priveşte peisajul, sursa de inspiraţie o constituie drumurile pe care Corneliu Drăgan-Târgovişte le-a străbătut în diferite zone ale Europei. În anul 2015, artistul a facut un tur al Italiei pentru a se documenta, trecând prin Veneţia, Bari, Tivoli, Florenţa, Siena şi Roma, redând aspecte citadine dominate de o luminozitate specifică zonei. O orchestraţie reuşită a mijloacelor de expresie plastică o regăsim şi în peisajele din Portugalia, mai ales în instantaneele din Lisabona, evocată cu o anumită delicateţe a paletei cromatice. Autodefinindu-se drept o fiinţă a citadinului, fiind născut şi crescut în Bucureşti, Corneliu Drăgan- Târgovişte nu îşi imaginează urbanul fără prezenţa umană. De aceea peisajele reprezentând instantanee din oraşul natal sunt presărate cu oameni care merg, cu maşini, cu elemente specifice civilizaţiei din capitală. Piaţa Matache, Biserica Italiana, Piaţa Romană, Ateneul Român, Calea Griviţei, Gara de Nord, în general clădiri vechi din perioada interbelică şi antebelică, străzi înguste, mărginite de arhitecturi monumentale se află în atenţia acuarelistului. Farmecul rural a fost surprins şi acesta în câteva imagini în care recuzita gospodăriilor de la sat şi pitorescul vieţii liniştite sunt caracteristici păstrate de artistul ce are plăcerea de a jongla cu structurile compoziţionale şi cu detaliile selectate specifice gospodăriilor ţărăneşti. Dualitatea dintre motivul surprins în dimensiunea sa exotică şi recuperarea acestuia într-o imagine de o sensibilitate subliniată şi de o tensiune a liniilor de forţă ce punctează formele, fac şi din peisajele rurale compoziţii care se integrează ansamblului operei artistului.   Personajele au aceeaşi acurateţe a formelor pe care o întâlnim în acuarelele lui Corneliu Dragan- Târgovişte, fiind portrete compoziţionale pe al căror chip autorul încearcă să surprindă o trăire interioară, o emoţie sau o nostalgie, într-o notă de naturaleţe şi puritate spirituală. În succesiunea de tablouri expuse, florile expresioniste, din care se remarcă lucrările reprezentând floarea-soarelui, prezintă o viziune sintetică şi o cromatică exuberantă în tratarea mai liberă a suprafeţei hârtie, dar totuşi bine controlată de rigorile compoziţionale, în care echilibrul se intercalează cu staticul şi armonia tonală. Folosind atât suprafaţa umedă, cât şi suportul uscat, lucrările sale de pictură rapidă, (aşa cum mai este numită acuarela, datorită dificultăţilor cerute de tehnica ce impune execuţia „alla prima”, fără intervenţii ulterioare),  unifică ştiinţa compoziţiei şi culorii, semn că lecţiile libere de pictură cu maestrul Horea Cucerzan şi cele de desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos, au fost folositoare în devenirea sa ulterioară. Invitat în expoziţie, fotograful Lucian Muntean a prezentat publicului imagini din atelierul târgoviştean al plasticianului, caracterul documentar al acestora permiţându-ne să pătrundem în mediul de creaţie al acuarelistului. Corneliu Drăgan-Târgovişte a practicat inclusiv pictura de şevalet şi religioasă, dar şi caricatura satirică, exerciţii pentru experienţa care avea să urmeze. Acum, artistul lucrează repede, lucrează cu program, ceea ce i-a permis o evoluţie spectaculoasă, culminând cu  expoziţia aniversară de la Cercul Militar Naţional.

Ana Amelia Dincă 

      Victor Grigore, Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare

-trei colorişti călărăşeni expun în spaţiul expoziţional

       al Prefecturii Judeţului Călăraşi-

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic.

Subiectele tratate de Silviu Ioan Soare sunt cele pe care adeseori le întâlnim în pictura românească modernă, adică peisaje, flori şi naturi statice. Această tematică legată de natură îi dă prilejul artistului să picteze atât în plein-air, cât şi în faţa motivului, în atelier, unde îşi aşează lângă şevalet vasele cu flori ori natura statică. Limbajul plastic, structura monumentală a compoziţiei şi preceptele raţionale se alătură zonei senzitive pe care pictorul o scoate în evidenţă prin cromatica de multe ori potolită, dar extrem de rafinată prin nuanţe spectrale, alteori prin folosirea complemetarelor sau prin variate contraste ce pun în valoare formele copacilor, ale florilor, ale obiectelor. Folosind nuanţe care se exaltă reciproc şi permit ca sugestibilitatea să dobândească o mai mare liberatate în caracterizarea elementelor vizuale utilizate, Silviu Ioan Soare îşi concepe structura imaginii sub pecetea sintezei şi stilizării, care îl situează în ereditatea postciucurentistă. Mijloacele de expresie au flexibilitatea şi particularităţile imprimate de artist, cantitativul şi calitativul confirmă faptul că sensurile compoziţionale sunt induse de măiestria pictorului.

Victor Grigore este cunoscut în mediile artistice drept un pasionat portretist, incitat de posibilităţile plastice ale culorii ce evidenţiază trăirile meditative , iluziile şi deziluziile existenţei feminine evocate pe chipurile expresive obţinute prin gradul de luminozitate diferit, rezultat al căutărilor unor trepte de valori cromatice din care griurile colorate din tonalităţi reci fac puternice contraste cu nuanţele închise. Efectele de închis-deschis, de plin şi gol, de griuri colorate şi neutre, de armonios şi echilibrat, de static şi indestructibil, îl fac pe artist susţinătorul unor sisteme de reprezentare, care au scop idelul de frumuseţe spirituală al fiinţei.

Accentul plastic este dat nu numai de pata de culoare şi ecleraj, ci şi de forma ce capătă rotunjimi în acord cu senzualitatea curbelor anatomice ale femeii, mai evidente în nudurile realizate în tehnica pastelului. Acestea, deşi sunt grafiate cu dezinvoltura celui care stapâneşte desenul, gradul de picturalitate este cel care se evidenţiază în tectonica structurilor concepute după criterii academice, dar interpretate în viziune personală.

Dimensiunea spirituală a omului este adusă în expoziţie de Corneliu Ratcu. „Autoportretul”, care ni-l prezintă pe artist în ipostaza duală de privitor spre tradiţii şi spre contemporaneitate, cu cele două chipuri cuprinse sub nimbul lui Dumnezeu, subliniind prin acesta originea divină a creaţiei, pune în evidenţă jocul planurilor de culoare regăsit înclusiv în „Praznic al Naşterii Domnului”, compoziţie evocatoare a sărăciei celor care nu au ce să pună pe masă. Imaginea este şi un protest la adresa „îmbuibaţilor” care tranformă un un eveniment ca acesta în motiv de destrăbălare şi dezmăţ culinar. În imagine apare şi Fecioara Maria alăptând, redată în cadrele unei icoane pe sticlă unde pictorul foloseşte tenta plată specifică reprezentărilor sacre pe un astfel de suport. „Masa pravoslavnică”, „Câmpul cu păpădii”, „Masa Pascală” sau „Ochiul lui Dumnezeu” se erijează asupra potenţelor plastice ale culorii şi ale capacităţilor rezumative ale spaţiilor acoperite de culoare. Fiecare simbol se detaşează în câmpul imaginii fiind neutralizat de un plan de culoare ce reliefează faptul că expresivitatea implică la Corneliu Ratcu şi o expresie desăvârşită a elementelor şi mijloacelor plastice caracterizate prin concizie, forţă de sugestie şi implicit aspect armonios, unitar al compoziţiei.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei