Constantin Tanislav, expoziția „Lăuntric”, la Galeria „Artoteca”

Pentru Constantin Tanislav spațiul vast al ființei are valențe corelate cu ambientul personal, cu introspecția asupra eului, diseminate în variate serii de compoziții, unitare în evoluția ideii de autodefinire, temă a căutărilor sale. Ca atmosferă a perimetrului peripersonal, elementele pe care se concentrează artistul sunt segmente percepute de ochiul liber,  într-o  privire fugară, păstrând pe retină,  geometria arhitecturii sau alte componente aflate în vizorul imediat, dominând spațiul locuibil din afara sinelui, dar și pe cel din alcătuirea sa psihologică. Astfel, „interiorul” devine un reflex al intimității creatore, al dialogului cu sine și  al stabilirii unei limitări între lume și eul tainic, ca determinare a libertății, pe care acesta o dorește și o particularizează prin demersul plastic propus. Între ciclurile de compoziții derivate din tematica interiorului concret, vizibil, și lăuntricul energetic, invizibil, apar diferențieri în ceea ce privește sistematizarea mijloacelor corelate în configurarea subiectului. De la reprezentarea unei canapele cu perne, de la un lambriu sau un perete, de la niște scări, generând un spațiu locuibil, Constantin Tanislav descoperă raportul pe care ființa îl are cu motivul pictural, cu atmosfera poetică imprimată memoriei sale de vederea în perspectivă, de planuri multiplicate, de liniile hotărâte și totuși declanșatoare de pitoresc, de ritmul repetitivității și al descreșterii, demonstrând respectul față de principiile academice, care sunt sursa modelării personalității sale artistice. Lumina naturală și artificială completează preocuparea pentru misterul reprezentării figurative, redată în corectitudinea calculelor de armonie și proporție, de formă și de interpretare a acesteia. Seria de lucrări  deconstructiviste, în care trei-patru planuri alcătuind generic câmpul tabloului, sunt analizate în expresivități surprinzătoare și variate, fără a înlătura unitatea întregului. Lăsând loc detaliilor gestuale, impuse de registrele în care pictorul își diseminează imaginea într-o cadență a desenului și culorii, el include aici datele simple și firești ale frumosului, în impresia de adâncime, de cufundare a privirii, de tridimensional,  deschizând lumi și universuri. Acest moment face trecerea la pictura abstractă, unde artistul redefinește dinamismul materiei în mișcare, tendința de ascensiune și gravitație, în limitele căreia descoperim iluzoria mișcare giroscopată a traseelor de pensulă. Evidențiind astfel jocul de direcții ale nuanțelor, reflectând, de data aceasta, sufletul, trăirea, interiorul emoțional al omului, accentul cade pe inflexiunile subconștiente, care implică ideea de fragment imagistic și de anulare a realității figurative, care își au originea în pictura sa mai veche. Aici corpul uman, redat în torsuri, ca fragment, ori în ipostaza modelului de atelier, ca desăvârșire, este amplasat în contexte în care descoperim iarăși tendința deconstructivistă, dar și pe cea a jocului de culori, axate încă de atunci pe conceptul  spațiului personal exterior și pe cel lăuntric, interior, pe imboldul sufletesc peste care se suprapun posibilitățile  nelimitate ale imaginarului său.

Ana Amelia Dincă