Marian Cioban preferă un spațiu pictural cu multiple plasticități legate de culoarea în care se ivesc sugestii de obiecte. Uneori creează abisuri, provocând materia la o mișcare giroscopată. Pendulând între expresionism și abstracționism ca tendințe stilistice, aceasta face pasta de pictat să dobândească iluzia tridimensionalului sau a senzorialului. Cercetând subiectul plastic în mai mare măsură decât forma, Marian Cioban își evaluează zbuciumul interior, stările eului între momentele diurne și nocturne, imprimând tablourilor sentimente umane, evocate prin atenția acordată luminii și întunericului. Degajat în gestul artistic, atent la sensul pe care urmează să îl dobândească lucrarea definitivă, pictorul înzestrează compozițiile sale cu încărcătură emoțională, cu eliberarea din încordările cotidiene,  abordând cu lejeritate osmozele pastei cromatice. De la un figurativ modern, pictorul a ajuns la un imaginar fantastic, și de la un expresionism abstract care să cumuleze misterele din interiorul omului, la o atașare totală față de noblețea sufletului.

Ana Amelia Dincă