Solo Show 2016- Corneliu Drăgan Târgovişte, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti

În data de 29 februarie, Corneliu Dragan- Târgoviste şi-a deschis la Cercul Militar Naţional din Bucureşti expoziţia aniversară, care marchează 60 de ani de existenţă şi decenii bune dedicate creaţiei artistice, încununate de câteva succese internaţionale în domeniul acuarelei. Participarea, în urma unei riguroase selectii, la Bienala Internationala de Acuarela de la Shanghai, China, în anul 2012, l-a propulsat în elita artiştilor care practică această dificilă tehnică a graficii, biografia sa artistică arătând că prezenţa la astfel de expozitii, în diferite colţuri ale lumii, este o obişnuinţă a plasticianului, aflat într-un punct maxim al viziunii. In timp ce la Cercul Militar National din Bucuresti are loc expozitia Solo Show 2016, la Muzeul National de Acuarela din Mexic, Corneliu Dragan -Târgoviste este prezent cu o foarte frumoasă lucrare selectata pentru expunerea finala, reprezentand un colţ din intimitatea atelierului artistului, adică masa de lucru pe care sunt aşezate trei desene în acuarelă şi tuburile de culori. Cu suprafeţe de respiro şi cu un joc subtil între picturalitate si transparenţe ale laviurilor, ce confera preţiozitate câmpului bidimensional, imaginea este o reprezentare exceptională prin motivul ales. Alternanţa dintre diluţie şi culoarea condusă la  punctul de intensitate, atrage după sine un contrast şi o expresivitate ce fac  acuarela placută ochiului. Lucrând cu materiale de cea mai buna calitate, cum sunt pensulele din păr natural, hârtie Arches, Moulin du Roy ori Vidalon, culori Horadam Schminke sau Igor Trestoi fabricate la Sankt Petersburg, Corneliu Dragan- Târgoviste utilizează variate suporturi de hârtie, de la suprafeţele cele mai fine la cele rugoase, pentru a obţine diferite expresivitaţi.  Pigmentul acestor culori de calitate permit artistului să dilueze sau să folosească în ipostaza ei dură, să jongleze cu laviul  şi cu intensitatea punctului de lucru. Corneliu Dragan -Târgoviste expune la Cercul Militar National acuarele ce reflectă întreaga arie tematică de care acesta este preocupat. Peisaje citadine şi rurale, naturi statice, portrete şi compoziţii florale pendulând stilistic între figurativ şi figurativul interpretat, condus uneori în zona unui lizibil expresionism cromatic. Compozitiile reprezentand naturi statice sunt unitare prin griurile valorice, neutre sau colorate, de un rafinament aparte. Obiecte de atelier şi flori supuse modeleului culorii şi atmosferei de mister a spaţiului de creaţie, conturează un geometrism intrinsec al structurilor, dar şi o plasticitate debordantă susţinută de tonalitatea gravă şi de un accent elegiac al elementelor de tensionare a compoziţiei cum sunt instrumentele muzicale, desenate în spirit academic. Pensule aşezate în vase, tuburi de culori dispuse aleatoriu pe suprafaţa mesei de lucru, un aspect din raftul cu cărţi, flori în ghivece delicat nuanţate şi o alternare a planurilor, care impune abordarea perspectivei, ne vorbesc despre sensibilitatea şi, în acelaşi timp, despre lumea acuarelei lui Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Din aceeaşi arie tematică fac parte şi câteva lucrari inspirate din lumea vegetală, în care culorile puternice epatează prin acorduri cu impact direct asupra privirii noastre. Unele dintre acestae sunt mai ponderate ca formă, în sensul că îşi păstrează dimensiunea recognoscibilă, altele sunt supuse unei mai libere interpretări, prin forţa cromatismului exuberant, când nuanţele de galben, albastru, roşu sau violet epatează şi când gestul artistic se descătuşează de anumite rigori, lăsând calea deschisă plasticităţii. În ceea ce priveşte peisajul, sursa de inspiraţie o constituie drumurile pe care Corneliu Drăgan-Târgovişte le-a străbătut în diferite zone ale Europei. În anul 2015, artistul a facut un tur al Italiei pentru a se documenta, trecând prin Veneţia, Bari, Tivoli, Florenţa, Siena şi Roma, redând aspecte citadine dominate de o luminozitate specifică zonei. O orchestraţie reuşită a mijloacelor de expresie plastică o regăsim şi în peisajele din Portugalia, mai ales în instantaneele din Lisabona, evocată cu o anumită delicateţe a paletei cromatice. Autodefinindu-se drept o fiinţă a citadinului, fiind născut şi crescut în Bucureşti, Corneliu Drăgan- Târgovişte nu îşi imaginează urbanul fără prezenţa umană. De aceea peisajele reprezentând instantanee din oraşul natal sunt presărate cu oameni care merg, cu maşini, cu elemente specifice civilizaţiei din capitală. Piaţa Matache, Biserica Italiana, Piaţa Romană, Ateneul Român, Calea Griviţei, Gara de Nord, în general clădiri vechi din perioada interbelică şi antebelică, străzi înguste, mărginite de arhitecturi monumentale se află în atenţia acuarelistului. Farmecul rural a fost surprins şi acesta în câteva imagini în care recuzita gospodăriilor de la sat şi pitorescul vieţii liniştite sunt caracteristici păstrate de artistul ce are plăcerea de a jongla cu structurile compoziţionale şi cu detaliile selectate specifice gospodăriilor ţărăneşti. Dualitatea dintre motivul surprins în dimensiunea sa exotică şi recuperarea acestuia într-o imagine de o sensibilitate subliniată şi de o tensiune a liniilor de forţă ce punctează formele, fac şi din peisajele rurale compoziţii care se integrează ansamblului operei artistului.   Personajele au aceeaşi acurateţe a formelor pe care o întâlnim în acuarelele lui Corneliu Dragan- Târgovişte, fiind portrete compoziţionale pe al căror chip autorul încearcă să surprindă o trăire interioară, o emoţie sau o nostalgie, într-o notă de naturaleţe şi puritate spirituală. În succesiunea de tablouri expuse, florile expresioniste, din care se remarcă lucrările reprezentând floarea-soarelui, prezintă o viziune sintetică şi o cromatică exuberantă în tratarea mai liberă a suprafeţei hârtie, dar totuşi bine controlată de rigorile compoziţionale, în care echilibrul se intercalează cu staticul şi armonia tonală. Folosind atât suprafaţa umedă, cât şi suportul uscat, lucrările sale de pictură rapidă, (aşa cum mai este numită acuarela, datorită dificultăţilor cerute de tehnica ce impune execuţia „alla prima”, fără intervenţii ulterioare),  unifică ştiinţa compoziţiei şi culorii, semn că lecţiile libere de pictură cu maestrul Horea Cucerzan şi cele de desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos, au fost folositoare în devenirea sa ulterioară. Invitat în expoziţie, fotograful Lucian Muntean a prezentat publicului imagini din atelierul târgoviştean al plasticianului, caracterul documentar al acestora permiţându-ne să pătrundem în mediul de creaţie al acuarelistului. Corneliu Drăgan-Târgovişte a practicat inclusiv pictura de şevalet şi religioasă, dar şi caricatura satirică, exerciţii pentru experienţa care avea să urmeze. Acum, artistul lucrează repede, lucrează cu program, ceea ce i-a permis o evoluţie spectaculoasă, culminând cu  expoziţia aniversară de la Cercul Militar Naţional.

Ana Amelia Dincă 

      Victor Grigore, Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare

-trei colorişti călărăşeni expun în spaţiul expoziţional

       al Prefecturii Judeţului Călăraşi-

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic.

Subiectele tratate de Silviu Ioan Soare sunt cele pe care adeseori le întâlnim în pictura românească modernă, adică peisaje, flori şi naturi statice. Această tematică legată de natură îi dă prilejul artistului să picteze atât în plein-air, cât şi în faţa motivului, în atelier, unde îşi aşează lângă şevalet vasele cu flori ori natura statică. Limbajul plastic, structura monumentală a compoziţiei şi preceptele raţionale se alătură zonei senzitive pe care pictorul o scoate în evidenţă prin cromatica de multe ori potolită, dar extrem de rafinată prin nuanţe spectrale, alteori prin folosirea complemetarelor sau prin variate contraste ce pun în valoare formele copacilor, ale florilor, ale obiectelor. Folosind nuanţe care se exaltă reciproc şi permit ca sugestibilitatea să dobândească o mai mare liberatate în caracterizarea elementelor vizuale utilizate, Silviu Ioan Soare îşi concepe structura imaginii sub pecetea sintezei şi stilizării, care îl situează în ereditatea postciucurentistă. Mijloacele de expresie au flexibilitatea şi particularităţile imprimate de artist, cantitativul şi calitativul confirmă faptul că sensurile compoziţionale sunt induse de măiestria pictorului.

Victor Grigore este cunoscut în mediile artistice drept un pasionat portretist, incitat de posibilităţile plastice ale culorii ce evidenţiază trăirile meditative , iluziile şi deziluziile existenţei feminine evocate pe chipurile expresive obţinute prin gradul de luminozitate diferit, rezultat al căutărilor unor trepte de valori cromatice din care griurile colorate din tonalităţi reci fac puternice contraste cu nuanţele închise. Efectele de închis-deschis, de plin şi gol, de griuri colorate şi neutre, de armonios şi echilibrat, de static şi indestructibil, îl fac pe artist susţinătorul unor sisteme de reprezentare, care au scop idelul de frumuseţe spirituală al fiinţei.

Accentul plastic este dat nu numai de pata de culoare şi ecleraj, ci şi de forma ce capătă rotunjimi în acord cu senzualitatea curbelor anatomice ale femeii, mai evidente în nudurile realizate în tehnica pastelului. Acestea, deşi sunt grafiate cu dezinvoltura celui care stapâneşte desenul, gradul de picturalitate este cel care se evidenţiază în tectonica structurilor concepute după criterii academice, dar interpretate în viziune personală.

Dimensiunea spirituală a omului este adusă în expoziţie de Corneliu Ratcu. „Autoportretul”, care ni-l prezintă pe artist în ipostaza duală de privitor spre tradiţii şi spre contemporaneitate, cu cele două chipuri cuprinse sub nimbul lui Dumnezeu, subliniind prin acesta originea divină a creaţiei, pune în evidenţă jocul planurilor de culoare regăsit înclusiv în „Praznic al Naşterii Domnului”, compoziţie evocatoare a sărăciei celor care nu au ce să pună pe masă. Imaginea este şi un protest la adresa „îmbuibaţilor” care tranformă un un eveniment ca acesta în motiv de destrăbălare şi dezmăţ culinar. În imagine apare şi Fecioara Maria alăptând, redată în cadrele unei icoane pe sticlă unde pictorul foloseşte tenta plată specifică reprezentărilor sacre pe un astfel de suport. „Masa pravoslavnică”, „Câmpul cu păpădii”, „Masa Pascală” sau „Ochiul lui Dumnezeu” se erijează asupra potenţelor plastice ale culorii şi ale capacităţilor rezumative ale spaţiilor acoperite de culoare. Fiecare simbol se detaşează în câmpul imaginii fiind neutralizat de un plan de culoare ce reliefează faptul că expresivitatea implică la Corneliu Ratcu şi o expresie desăvârşită a elementelor şi mijloacelor plastice caracterizate prin concizie, forţă de sugestie şi implicit aspect armonios, unitar al compoziţiei.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei   

Expoziţie de pictură la Prefectura Judeţului Călăraşi

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic. Colorişti rafinaţi, iubitorii ai formei şi ai posibilităţilor de stilizare a acesteia, pendulând între figurativ şi interpretări la limita nonfigurativului, Victor Grigore, Silviu Ioan Soare şi Corneliu Ratcu vă aşteaptă joi, 3 martie 2016, ora 13, 00, în spaţiul expoziţional al Prefecturii Judeţului Călăraşi.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei     

Marinela Măntescu la Galeria „Orizont”

Ceea ce atrage atenţia asupra picturii Marinela Măntescu este tipul de pensulaţie, anume gestualismul care rezultă din ritmica aşezării tuşelor sau din descrierea amplă cu ajutorul unor trasee largi de culoare,  determinand o modificare a perspectivei subiective şi o implicare profund emoţională, care nu înlătură convenţiile estetice, pregnante în orizontul vizual al artistei.  Schimbând de fiecare dată perspectivele asupra tratării compoziţionale, conferind astfel o diversificare a imaginii de la o lucrare la alta, înţelegând prin perspectivă nu neaparat sensul strict al raportului aproape -departe , ci atitudinea eterogenă pe care o are artista asupra tratării structurale a propriilor lucrări, Marinela Măntescu este în primul rând o coloristă şi o cunoscătoare a secretelor interioare ale picturii îmbinate cu proiecţia subiectivă a spiritului şi cu o recuzită a elementelor participative din universal personal. Pictura sa reprezentând naturi statice şi peisaje, pentru care elementele structurale sunt motive de nenumarate sugestii tonale, permite închegarea armonică a câmpului vizual prin raporturi cromatice şi prin aplicarea materiei picturale conform trăirilor afective determinate de motiv. Buna stăpânire a tehnicii de lucru, controlarea raţionala a subiectului plastic, ne spun că Marinela Măntescu este o maestră a analizei din subsidiar a culorii aşeazate pe forme interpretate cu largheţea celui care stăpaneste demersul  meseriei, avâd experienţă şi talent, plus acel „ceva” care o distinge în fenomenul plastic actual. Înscriindu-se ca estetică în ereditatea postmodernă şi fiind o practicantă a gestualismului pictural într-o notă personală, având şi o originalitate a abordării stilistice implicând identitatea sa creatoare în contextul pluralismului stilistic de acum, pictura Marinelei Măntescu are o latură descriptivă, atât în tratarea formei, cât şi în cea a culorii, acestea aflându-se în consonanţă cu dimensiunea senzitivă a artistei. O evidentă recuzită de atelier se detaşează ca fiind preponderentă în abordările frecvente şi o apetenţă pentru nobleţea peisajului unde predomină natura şi, tangenţial, forme arhitectonice creând accente compoziţionale pe registrele orizontale ori verticale. Iubitoare deopotrivă a asimetriei, nu numai a simetriei ce statorniceşte frumuseţea unui instantaneu aşezat în plina pagină, Marinela Măntescu este preocupată şi de ecleraj, de modificarea luminii ori de câte ori o cere motivul, investigând  relaţia cu senzaţia optică, cu valorile tonale pe care aceasta le implică şi le poate transforma, interacţionând cu totalitatea mijloacelor de expresie consensuale în determinarea finală a lucrarii. 

 

Forţa sugestivă, obţinută cu ajutorul culorilor puternice, calde ori reci sau grizate, printr-o pregnanţă voită a luminii care evocă misterul unui detaliu cum ar fi spaţiile cuprinse între tijele unor orhidee sau catifelarea fructelor aflate în deplinătate biologică, permiţând artistei un joc cromatic integrat unei puternice expresivităţi, creează o polemică între acţiunea raţională şi stilizarea sistemului de forme ce determină încărcătura emoţională a demersului vizual.   Gestul liber, controlat de mişcarea imprimată prin culoare, prin ritmica distribuţiei acesteia pe întreaga suprafaţă de pictat, prin tuşele reduse ca întindere sau prin cele extinse care unesc mijloacele de expresie iniţiale, detaliile aflându-se în zona  nonfigurativului, are drept consecinţă abstragerea lumii concrete şi accentuarea aplicabilitaţii procesului conceptual aflat în spatele delimitărilor formale şi al afectelor. Această atitudine avută de Marinela Măntescu în fata pânzei se datorează şi perioadei de formare sub îndrumarea a doi dintre maeştri picturii româneşti, de la Corneliu Baba moştenind rigurozitatea compoziţională şi figurativul condescendent, iar de la Marius Cilievici, interpretarea condusă la esenţă. O ghitară, un ceas, un şemineu sugerând un interior plin de romantismul unor vremuri nostalgice sau spectacolul unic de care este capabil vegetalul, a cărei poezie este surprinsă în amănuntele cele mai intime, sunt susţinute de ritmul continuu sau discontinuu al tuşelor, de asimetrie şi simetrie ca mijloace evidente de analiză, din care nu lipsesc contrastele aşezate într-o formulă ce avantajează mişcarea permanentă a planurilor lucrarii ca particularităţi ale picturii Marinelei Măntescu. Există compoziţii în care o amplă linie şerpuitoare se detaşează arătandu-ne libertatea eului liric, tendinţa artistei spre zone ale absolutului. Această dezlănţuire apărută din latura dionisiacă a trăirilor sale se răsfrânge implacabil asupra naturii factice pe care Marinela Măntescu o transformă prin intermediul tensiunilor cromatice, definitorii pentru demersul estetic specific. Nudul sau personajul feminin sunt motive de valorare a petei de culoare, de evaluare a desenului, de evidenţiere a suprafeţelor sintetice ale culorii, acestea alăturându-se în ansamblul operei artistei detaliilor de interior, curţilor pline de flori, posesoare ale unei atmosfere pitoreşti, distingându-se prin alternanţa petei de culoare cu ritmica trăsăturii de penel ce creează mişcare şi un areal compoziţional  incluzând spaţiul figurativ şi deopotrivă pe cel nonfigurativ, ambele asociindu-se admirabil şi determinând unitatea compozitionala a imaginii.   

Ana Amelia Dincă

                                    Nudul în pictura lui Mihai Potcoavă

Influenţate de sensibilitea estetică a secolului al XIX-lea, nudurile pictate de Mihai Porcoavă au nota romatică a unei feminităţi perpetue.

Raccourciurile, dispunerea în contraposto a corpului feminin, busturi diferit aşezate în poză, într-o cromatică delicată ce aminteşte eclerajul disctinct al picturii postmoderne, nu aparţin unei ambianţe de interior, ci fac obiectul unor imagini de sine stătătoare, vii prin forţa tensiunilor lăuntrice ale tuşelor şi petelor de culoare.

Pretext de relevare simbolică a figurativului interpretat şi a cromaticii care cunoaşte un parcurs captivant de la gamele fove la griuri fine, dar şi de evocare a naturii feminine prin echilibrarea compoziţinală într-o paletă bine gândită de la nuanţe terne şi sidefuri la accente puternice, care confirmă expresia şi acurateţea curbelor şi rotunjimilor descriind splendoarea anatomică a corpului feminin, Mihai Potcoavă nu se dezice de lumea figurativă şi nici de normele academice interpretate plastic conform propriei sensibilităţi. Armonii formale şi tonale evocate prin fineţea pensulaţiei, prin  atenţia de care dă dovadă în abordarea subiectului figurativ, care se înscrie în linia stilistică a modernităţii, dar şi o încărcătură lirică susţinută de desen şi culoare, fac nudurile semnate de Mihai Potcoavă să fie adevărate exerciţii de evocare a frumuseţii corpului feminin.

Aşezate în fotolii ori în faţa unei ferestre pe al cărei pervaz este prezentă liniatura expresivă a unei flori dezinvolte, nudurile nu redau o anumită lecţie despre sensibiliate, ci reprezintă fascinaţia curbelor corpului femeii posesoare ale unui lirism pregnant, care uneori coboară spre duritatea figurativă a corporale severe lăsând la vedere proporţiile miologice şi osteologice aparte, diverse ca modalitate de reprezentare. Fiind tratate în compoziţii variind din punct de vedere al tipului de abordare în ceea ce priveşte înscrierea structurii nudului într-o formulă vizuală semnificativă ca plasticitate, Mihai Potcoavă cercetează cu mijloacele picturii, valorile emoţionale, evitând dramaticul şi susţinând dimensiunea nostalgică a fiinţei, probând în fiecare lucrare subtila consacrare lirică ce concordă cu implicarea afectivă şi cu transfigurarea poetică a nudului feminin ca subiect artistic.

Din spate, din profil şi semiprofil, în unghiuri ce permit înscrierea unei plasticităţi mai profunde în cadrele rigide ale tabloului, nudurile au o cromatică ce merge de la gama ternă la una fovă, virulenţa expresiei citindu-se în fragmentele de studiu al luminii, când pictorul în dorinţa de a sugera dimensiunea reflexivă a  trupului feminin, accentuează straturile de culori, intervenind tehnic şi artistic. Uneori tuşele sunt vizibile, alteori atmosfera de culoare învăluie spaţiul bidimensional, creând o aură de mister în jurul subiectului. Ţinând seama de proporţii, de incidenţa luminii asupra întregului spaţiu de pictat, Mihai Potcoavă demonstrează că armoniile şi acordurile cromatice, tonurile pure prezente pe alocuri, sunt de mare preţ pentru unitatea şi consonanţa elementelor constitutive ale pânzei. Acest conţinut pregnanat uman este susţinut de vibrarea suprafeţei şi de o uşoară stilizare a formei anatomice. Stăpânite de o tensiune lăuntrică sau aflate în letargia unei liniştii devastatoare, modelele alese pentru a fi pictate cunosc o transfigurare bine temperată, care permite artistului timpul de gândire necesar filtrării temei într-o abordare coerentă şi echilibrată a tematicii nudului.

Ana Amelia Dincă

         

                       Personaje în grafica Corneliei Victoria Dedu

Grafica Corneliei Victoria Dedu reprezintă peisaje, personaje şi compoziţii cu un grad evident de abstractizare. Realizate în acuarela şi guaşă sau în scriitura dezinvoltă a tuşului sau cărbunelui, acestea au nota de picturalitate specifică ansamblului operei, structura desenelor variind de la plăcerea redării emoţiilor în faţa naturii prin tuşe persistente, ritmice, până la planuri de culoare ample, ce sintetizează o idee plastică în acord cu influienţa modelului asupra artistei. Folosind deseori tehnicile mixte, pictoriţa reuşeşte să redea cu măiestrie ideea în simple crochiuri şi schiţe, dar şi în complexe forme analizate atent prin construcţia liniilor ce provoacă o viaţă interioară lucrărilor.    

Lăsând la vedere spontaneitatea trăsăturii de penel sau a instrumentului cu ajutorul căruia grafiază instantanee din arealul selectat, desenele Corneliei Victoria Dedu au o profunzime plastică ce ţine nu numai de experienţă, ci şi de plăcerea de a lucra. Romantica linie modulată ori trasată în drepte ce denotă siguranţă şi severitate în ceea ce priveşte notaţia directă, la faţa locului, se integrează regulilor expresivităţii, similitudinii şi complementarităţii, care conferă viziunea tensională şi asimetria armonioasă, de unde nu lipsesc contrastele, perspectivele şi centrele de interes.

Lucrările de grafică reprezentând personaje se concentrează pe figura ţăranului, pe plasticitatea corpului său în momente de odihnă sau în mişcare, ambele atitudini sugerând tendinţa artistei spre o minimalizare a expresiei şi deopotrivă către o analiză pregnantă a liniei care parcurge o serie de modalităţi de descriere a formei umane, de la gestul dezinvolt al unei scriituri analitice, la modelare şi modulare cu ajutorul culorilor de apă.

În atitudine statică ori şezând, în momente de nostalgie, pozând artistei care desenează starea de o clipă a modelului întâlnit în călătoriile sale, personajele evocă un anumit moment existenţial dominat de efortul fizic lizibil în palmele noduroase, în vehemenţa privirii şi în umerii lăsaţi, în vestimentaţia simplă specifică omului de la sat şi în chipurile primordiale. Această gravitate a reprezentării are susţinerea unui stil, sobru consecinţă a adecvării subiectului la demersul plastic.

Surprinse din diferite unghiuri, din care perspectiva inversă şi cea geometrică domină, la fel dispunerea în plină pagină a personajelor, aceste desene semnate de Corneliei Victoria Dedu cuprind şi portrete compoziţionale unde mijloacele de expresie nu sunt rezumate la nivelul schiţei, ci cunosc o mai riguroasă insistenţă asupra compoziţiei printr-un demers decorativ sau cromatic. O parte dintre acurele şi guaşe, prin tipul de aplicare a culorii cu ajutorul pensulaţiei, când vibrată, când în mase compacte de laviuri ori tonuri mai dense, se află în vecinătatea picturalităţii.

Firescul care apare în linia descriptivă, supusă forţei sugestive a tuşului, acurelei, guaşei sau cărbunelui, degajă implicit naturaleţea personajelor susţinută de potrivite formule grafice şi de o înţelegere afectivă a omului simplu înzestrat cu întreaga încărcătură spirituală care îl defineşte.

Grafica reprezentând personaje este realizată începând din anii 60 ai secolului al XX-lea şi a parcurs deceniile de activitate ale artistei concomitent cu pictura de şevalet.

Ana Amelia Dincă           

                                    Florile lui Corneliu Drăgan-Târgovişte

Alături de peisajele citadine, care primează ca preocupare în creaţia lui Corneliu Drăgan –Târgovişte, florile ocupă un loc important, fiind subiecte de sine stătătoare, aşezate în vaze sau compuse în ambianţa unor elemente care le fac adevărate naturi statice.

Lirismul şi plasticitatea, latura exuberantă a fiinţei artistului, măiestria şi emoţia reţinută devin componente ale acuarelelor cu flori realizate într-un limbaj modern, gestual, dar subordonat unei vaste experienţe. Macii şi trandafirii domină ca forme selectate din arealul floral oferit de panoplia diversă a naturii. Alb şi roşu, albastru-verzui şi verde, violet şi galben, irizări feerice tratate într-o variaţie ce permite artistului să jongleze cu frumuseţea diluţiilor coloristice de intensităţi diferite, evocă puterea avută de contrastele calorice, dar şi delicateţea acordurilor cromatice de mare forţă expresivă. Atrăgându-ne prin coloritul vivant, indiferent dacă expresia cromatică este dată de culorile reci sau calde ori de tonuri mai potolite, florile artistului sunt posesoarele liniştii sale lăuntrice. Tuşa are libertate şi în acelaşi timp control asupra figurativului. Spontaneitatea şi energia degajată de forme generează o naturalitate a gestului artistic. Elementele sunt simple, expresive, au forţă cromatică, fiind supuse unei transfigurări ce emană un joc subtil al metamorfozei. Apropierea de subiectul său este una afectivă, cu reflexe în virtuţile de colorist, de rafinat mânuitor al laviurilor, al transparenţelor care condiţionează variaţiunile tonale creând senzaţii optice. Vazele, tratate ca structuri compacte din punct de vedere volumetric, reprezintă pata de culoare statică, axa verticală şi suportul ce conferă monumentalitate imaginii.

Configurările obiectelor completează imaginea florală ce contribuie, o dată în plus, la frumuseţea compoziţiei, fiind incluse cu precauţia celui care cunoaşte importanţa structurii bine articulate a desenului. Supuse reveriei, cu o implicare intuitivă şi cu forţa exerciţiului sintetic îndelungat, artistul surprinde esenţialul, îndrăznind câteodată să îşi apropie viziunea de zona abordării abstracte, Corneliu Drăgan- Târgovişte făcând lizibile armonia şi echilibrul compoziţional ce se încriu în matca naturii sale reflexive.

Aşezarea structurilor florale în planul bidimensional evidenţiază orientarea spaţială a fiecărui element, fie că este vorba de simple flori sau corole şi frunze dispuse în vecinătatea unor fructe a căror proiecţie perspectivală guvernează registrul inferior al tabloului.

Uneori, Corneliu Drăgan-Târgovişte lasă spaţiul alb al hârtiei să exalte coloritul formelor care doar vag amintesc de textura fizică a modelului vegetal. Însoţite câteodată de ulcele cu instrumentele de pictat ale artistului, florile, trandafirii, macii ori obiecte care aparţin culturii etnografice cum ar fi lingurile de lemn cu motive tradiţionale sculptate, creează imagini de forţă plastică, prin delicate sugestii vizuale, calităţi remarcabile ale  acuarelistului Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Ana Amelia Dincă