Premiile Salonului Anual de Arte Călăraşi, 2016, ediţia a VII-a

Premiul Salonului: Corneliu Ratcu

Premiul pentru pictură: Oniţa Mureşan

Premiul George Teodorescu: Ştefan Dumitrache

Premiul pentru experiment artistic: Maria Bogatu Măncianu

Premiul pentru experiment artistic: Simona Lepădătescu Buzoianu

Premiul pentru peisaj: Marcela Smeianu

Premiul pentru pictură abstractă: Mugur Coman

Premiul pentru natura statica: Mariana Ionescu

Premiul pentru Opart: Marian Unţanu

Premiul pentru peisaj: Roxana Dumitru

Premiul pentru desen proiectiv: Neculae Dumitru

Premiul pentru promovarea naturalismului în pictură: Elisa Ene

Premiul pentru promovarea naturalismului în pictură: Aura Giurcă

Premiul pentru suprarealism: Cîrstina de la Studina

Premiul pentru promovarea tradiţiei în acuarelă: Dorin Manea

 Premiul pentru Art Deco: Mariana Gheorghe

Premiul pentru originalitate: Florica Nedelcu

Premiul „Expoziţia anului 2015 pentru un artist calarăşean”: Victor Grigore

Premiul „Expoziţia de artă a anului 2015”: Muzeul Municipal Călăraşi pentru expoziţia pictorului Victor Grigore

Premiul de debut: Petronela Milea

Premiul pentru sculptură: Gheorghe Tănăsescu

Premiul pentru ceramică: Silviu Ioan Soare

Premiul de debut: Marina Luiza Militaru

Premiul pentru portret: Ana Maria Păpurică

Premiul pentru originalitate: Carmen Pavel

Premiul pentru originalitate:  Sorina Adam

Premiul special: Alin Barbu

Premiul special: Bogdan Avram

Premiul de debut: Georgiana Ulmeanu

Premii de excelenţă: Cornel Ursu, Laurenţiu Niţă Culiţă, Marian Allain Toma, Rodica Iacob, Ecaterina Mitran, Sergiu Androne, Olga Androne, Adriana Păcurar, Adriana Butoi, Tea Păun, Cornel Ursu, Iulia Oana Catrangiu, Vali Lepădat, Suzana Stan, Alina Marina Ion.

Portrete, peisaje şi flori de Vasile Aionesei

 Expoziţia pictorului Vasile Aionesei de la Centrul Cultural Unesco „Ionel Perlea” din Slobozia încununează deceniile de experienţă ale artistului în zona temelor consacrate ale şevaletului: portret, peisaj, natură statică. Deşi a abordat tangenţial sculptura, iar icoana bizantină cu o mai mare aplecare asupra iconografiei şi respectării regulilor impuse de tradiţia bisericii ortodoxe, Vasile Aionesei a excelat în reprezentarea figurativă, interpretată după principiile şcolii noastre interbelice, care punea accent atât pe formă, cât şi pe culoare. Excepţional desenator, mai cu seamă portretist, artistul care trăieşte la Slobozia, şi-a dedicat viaţa artistică observării fizionomiilor, reuşind să intre cu uşurinţă în caracterul personajelor sale, fapt demonstrat de albumul cu personalităţi ialomiţene apărut la Editura Helis. Sfera lăuntrică a acestora este evocată ţinând seama de trările interioare ale modelului, de aspectul trăsăturilor faciale, de personalitatea cunoscuţilor, prietenilor, membrilor familiei, căci acestea sunt subiectele sale pentru tema portretului abordat în dimensiunea sa realistă.

În peisaje o anumită linişte metafizică se desprinde din atmosfera nuanţelor dominante de verde şi albastru, lipsite de cele mai multe ori de prezenţa umană. Câteodată omul populează compoziţiile artistului, acesta fiind surprins într-o atitudine de relaxare sau într-o acţiune care îi face plăcere. Sentimentul naturii se remarcă printr-o abordare permanentă a copacului şi a pădurii, apei şi întinderilor acesteia, a elementelor care i-au rămas întipărite în memorie din locul copilăriei sale trăită la Gândinţi, dar şi din Câmpia Bărăganului unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. Experienţa artistică a maturităţii se citeşte în modul de compunere a imaginilor selectate pentru a fi transpuse pe suprafaţa pânzei, în armonia cromatică, în dozarea tuturor structurilor şi tonurilor aşezate, ceea ce îl face un pictor echilibrat, care practică o pictură modernă în sensul abordării formei, dar contaminată de o anumită clasicitate prin static şi echilibru, prin liniştea emanată de fiecare lucrare, receptacol al simţămintelor personale ale plasticianului. Griurile luminoase sau mai terne sunt expresia raportului direct al artistului cu geografia aflată în faţa sa în momentul lucrului, cu sentimentul receptării stărilor naturii care se regăsesc în trăirile transpuse de pictor în peisaje.

Florile evocate fac parte din recuzita de atelier şi sunt supuse unui ecleraj şi unei picturalităţi regăsite în întreaga creaţie a lui Vasile Aionesei. Siguranţa desenului şi a trăsăturii de penel, pe alocuri spontaneitatea care expresivizează, contrastele care evidenţiază, tonuri reci şi calde care se exaltă reciproc, sensibilitatea optică a pictorului reflectată în cromatică, decizia asupra finalizării compoziţiei luată la momentul oportun, sunt rezultatul unei experienţe de necontestat, dar şi a talentului.         

Ana Amelia Dincă

Balcicul văzut de Corneliu Drăgan Târgovişte

           

           

Spaţiu poetic, conturat în zona Coastei de Argint, Oraşul Alb, cum a mai fost numit Balcicul datorită versanţilor de calcar care descriu geografia sa, a fost redat de Corneliu Drăgan Târgovişte, într-o viziune apoteotică a culorilor şi luminii. Marea, cu întinderea ei nesfârşită, evocată într-o elaborată paletă cromatică de albastruri şi griuri, completează farmecul  ţărmului unde arhitecturi potolite şi vegetaţia exotică vin să sublinieze atmosfera orientală cu drumurile ei înguste, cu pitorescul cartier tătăresc, cu bărci şi pecari ce lasă vraja mării să sporească nota de miraj simţită în atmosfera plină de farmec a Balcicului.

Casele simple şi arhaice, asemănătoare unor mase de materie luminoasă în bătaia soarelui, grupate în structurile unui habitat bine închegat, detaliile şi ansamblurile de elemente tipice acestui areal, se regrupează în acuarelele artistului, care îndrăzneşte să expresivizeze detaliile acestei lumi care au sedus-o pe însăşi Regina Marina motivând-o să-şi construiască aici Cuibul liniştit, reşedinţa de vară care nu a lăsat penelul lui Corneliu Drăgan Târgovişte  să nu  ne povestească despre misterul şi nota de pitoresc a castelului. 

Florile Balcicului, mai ales cele din grădinile Reginei Maria sunt tratate expresiv, în dimensiunea neobişnuitei lor frumuseţi, degajând acea stare de emoţie pe care numai artistul o poate simţi în faţa subiectului său. Accentul liric al acestora este determinat de alăturarea dintre consistenţa formei şi spectacolul laviurilor, de jocul de contraste, de transformarea subtilă a nuanţelor de la o lucrare florală la alta sau de la o structură naturală la una arhitectonică, în cadrul aceleiaşi compoziţii.

 

În primul rând culoarea  care se mulează pe eclerajul indus de direcţia luminii, de golurile metamorfozate de spaţiile dinspre mare, lasă la vedere o latura a frumusetii evocată de acest peisaj pictogen care a cucerit mulţi artisti, căutând asemeni lui Corneliu Dragan Targoviste, tainele ascunse ale locului vizibile într-un peisaj sau într-un detaliu. Acesta nu se dezice de caracteristicile  stilului său analitic în cee ceea priveşte grija pentru distribuirea maselor de culoare, a liniilor de forţă şi a stilizărilor discrete, artistul întelegând şi facând diferenţa între o interpretare necesară şi redarea realistă a unor elemente care fac pasajul plastic recognoscibil în context compoziţional. Malurile arse de soare, drumurile incandescente, depărtările întrezărite dincolo de universul imediat al habitatulului, păstrează nostalgia aşteptată de privitor, redată în datele ei instinctive, dar şi raţionale, dualitate care disciplinează demersul compoziţional dezvăluind zona devenirii launtrice a artistului în raport cu motivul pictural. Adesea o tensionare a elementelor de limbaj se dezvăluie în alternanţa dintre cromatica expresivă şi cea ponderată, creând un dialog recurent între pete, forme, linii, structuri, în spaţiul acuarelei. Culoarea locală, adordarea ton in ton, accentul cromatic dispus unde nu te aştepţi sunt particularizate prin observarea detaliului, a luminii şi umbrei, peste care intervine scurgerea timpului  contracarată de prezenţa umană ce înlătură sentimentul însingurării. Străzile pitoreşti ale Balcicului legendar, vechiul cartier romanesc învaluit de vraja acestui mic paradis, Cuibul liniştit, Grădinile Reginei Maria, Capul Kaliakra, latura exotica a citadinului, vegetatia luxuriantă, marea de necuprins în peisajele marine, fac obiectul acuarelelor lui Corneliu Dragan Targovişte, care, în coordonatele morfologice ale picturii, aşează reperele tehnice ale graficii, experimentând limbajul plastic al acuarelei şi susţinând cu rafinament ample acorduri cromatice aşezate prin transparenţe, suprapuneri şi diluţii.

Figurativul dă impresia de staţionare, perspectiva induce câmpuri imagistice plasate la capătul unor trasee rezultate dintr-o liniatură trasată puternic, trasformarea imaginii se derulează narativ de la un plan la altul, astfel că staticul şi dinamicul se află în dispută, dar convieţuiesc osmotic până la urmă, creând unitate compoziţională în Balcicul lui Corneliu Drăgan Târgovişte dominat de linişte şi de o sobrietate reţinută.

Ana Amelia Dincă

Solo Show 2016- Corneliu Drăgan Târgovişte, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti

În data de 29 februarie, Corneliu Dragan- Târgoviste şi-a deschis la Cercul Militar Naţional din Bucureşti expoziţia aniversară, care marchează 60 de ani de existenţă şi decenii bune dedicate creaţiei artistice, încununate de câteva succese internaţionale în domeniul acuarelei. Participarea, în urma unei riguroase selectii, la Bienala Internationala de Acuarela de la Shanghai, China, în anul 2012, l-a propulsat în elita artiştilor care practică această dificilă tehnică a graficii, biografia sa artistică arătând că prezenţa la astfel de expozitii, în diferite colţuri ale lumii, este o obişnuinţă a plasticianului, aflat într-un punct maxim al viziunii. In timp ce la Cercul Militar National din Bucuresti are loc expozitia Solo Show 2016, la Muzeul National de Acuarela din Mexic, Corneliu Dragan -Târgoviste este prezent cu o foarte frumoasă lucrare selectata pentru expunerea finala, reprezentand un colţ din intimitatea atelierului artistului, adică masa de lucru pe care sunt aşezate trei desene în acuarelă şi tuburile de culori. Cu suprafeţe de respiro şi cu un joc subtil între picturalitate si transparenţe ale laviurilor, ce confera preţiozitate câmpului bidimensional, imaginea este o reprezentare exceptională prin motivul ales. Alternanţa dintre diluţie şi culoarea condusă la  punctul de intensitate, atrage după sine un contrast şi o expresivitate ce fac  acuarela placută ochiului. Lucrând cu materiale de cea mai buna calitate, cum sunt pensulele din păr natural, hârtie Arches, Moulin du Roy ori Vidalon, culori Horadam Schminke sau Igor Trestoi fabricate la Sankt Petersburg, Corneliu Dragan- Târgoviste utilizează variate suporturi de hârtie, de la suprafeţele cele mai fine la cele rugoase, pentru a obţine diferite expresivitaţi.  Pigmentul acestor culori de calitate permit artistului să dilueze sau să folosească în ipostaza ei dură, să jongleze cu laviul  şi cu intensitatea punctului de lucru. Corneliu Dragan -Târgoviste expune la Cercul Militar National acuarele ce reflectă întreaga arie tematică de care acesta este preocupat. Peisaje citadine şi rurale, naturi statice, portrete şi compoziţii florale pendulând stilistic între figurativ şi figurativul interpretat, condus uneori în zona unui lizibil expresionism cromatic. Compozitiile reprezentand naturi statice sunt unitare prin griurile valorice, neutre sau colorate, de un rafinament aparte. Obiecte de atelier şi flori supuse modeleului culorii şi atmosferei de mister a spaţiului de creaţie, conturează un geometrism intrinsec al structurilor, dar şi o plasticitate debordantă susţinută de tonalitatea gravă şi de un accent elegiac al elementelor de tensionare a compoziţiei cum sunt instrumentele muzicale, desenate în spirit academic. Pensule aşezate în vase, tuburi de culori dispuse aleatoriu pe suprafaţa mesei de lucru, un aspect din raftul cu cărţi, flori în ghivece delicat nuanţate şi o alternare a planurilor, care impune abordarea perspectivei, ne vorbesc despre sensibilitatea şi, în acelaşi timp, despre lumea acuarelei lui Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Din aceeaşi arie tematică fac parte şi câteva lucrari inspirate din lumea vegetală, în care culorile puternice epatează prin acorduri cu impact direct asupra privirii noastre. Unele dintre acestae sunt mai ponderate ca formă, în sensul că îşi păstrează dimensiunea recognoscibilă, altele sunt supuse unei mai libere interpretări, prin forţa cromatismului exuberant, când nuanţele de galben, albastru, roşu sau violet epatează şi când gestul artistic se descătuşează de anumite rigori, lăsând calea deschisă plasticităţii. În ceea ce priveşte peisajul, sursa de inspiraţie o constituie drumurile pe care Corneliu Drăgan-Târgovişte le-a străbătut în diferite zone ale Europei. În anul 2015, artistul a facut un tur al Italiei pentru a se documenta, trecând prin Veneţia, Bari, Tivoli, Florenţa, Siena şi Roma, redând aspecte citadine dominate de o luminozitate specifică zonei. O orchestraţie reuşită a mijloacelor de expresie plastică o regăsim şi în peisajele din Portugalia, mai ales în instantaneele din Lisabona, evocată cu o anumită delicateţe a paletei cromatice. Autodefinindu-se drept o fiinţă a citadinului, fiind născut şi crescut în Bucureşti, Corneliu Drăgan- Târgovişte nu îşi imaginează urbanul fără prezenţa umană. De aceea peisajele reprezentând instantanee din oraşul natal sunt presărate cu oameni care merg, cu maşini, cu elemente specifice civilizaţiei din capitală. Piaţa Matache, Biserica Italiana, Piaţa Romană, Ateneul Român, Calea Griviţei, Gara de Nord, în general clădiri vechi din perioada interbelică şi antebelică, străzi înguste, mărginite de arhitecturi monumentale se află în atenţia acuarelistului. Farmecul rural a fost surprins şi acesta în câteva imagini în care recuzita gospodăriilor de la sat şi pitorescul vieţii liniştite sunt caracteristici păstrate de artistul ce are plăcerea de a jongla cu structurile compoziţionale şi cu detaliile selectate specifice gospodăriilor ţărăneşti. Dualitatea dintre motivul surprins în dimensiunea sa exotică şi recuperarea acestuia într-o imagine de o sensibilitate subliniată şi de o tensiune a liniilor de forţă ce punctează formele, fac şi din peisajele rurale compoziţii care se integrează ansamblului operei artistului.   Personajele au aceeaşi acurateţe a formelor pe care o întâlnim în acuarelele lui Corneliu Dragan- Târgovişte, fiind portrete compoziţionale pe al căror chip autorul încearcă să surprindă o trăire interioară, o emoţie sau o nostalgie, într-o notă de naturaleţe şi puritate spirituală. În succesiunea de tablouri expuse, florile expresioniste, din care se remarcă lucrările reprezentând floarea-soarelui, prezintă o viziune sintetică şi o cromatică exuberantă în tratarea mai liberă a suprafeţei hârtie, dar totuşi bine controlată de rigorile compoziţionale, în care echilibrul se intercalează cu staticul şi armonia tonală. Folosind atât suprafaţa umedă, cât şi suportul uscat, lucrările sale de pictură rapidă, (aşa cum mai este numită acuarela, datorită dificultăţilor cerute de tehnica ce impune execuţia „alla prima”, fără intervenţii ulterioare),  unifică ştiinţa compoziţiei şi culorii, semn că lecţiile libere de pictură cu maestrul Horea Cucerzan şi cele de desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos, au fost folositoare în devenirea sa ulterioară. Invitat în expoziţie, fotograful Lucian Muntean a prezentat publicului imagini din atelierul târgoviştean al plasticianului, caracterul documentar al acestora permiţându-ne să pătrundem în mediul de creaţie al acuarelistului. Corneliu Drăgan-Târgovişte a practicat inclusiv pictura de şevalet şi religioasă, dar şi caricatura satirică, exerciţii pentru experienţa care avea să urmeze. Acum, artistul lucrează repede, lucrează cu program, ceea ce i-a permis o evoluţie spectaculoasă, culminând cu  expoziţia aniversară de la Cercul Militar Naţional.

Ana Amelia Dincă 

      Victor Grigore, Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare

-trei colorişti călărăşeni expun în spaţiul expoziţional

       al Prefecturii Judeţului Călăraşi-

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic.

Subiectele tratate de Silviu Ioan Soare sunt cele pe care adeseori le întâlnim în pictura românească modernă, adică peisaje, flori şi naturi statice. Această tematică legată de natură îi dă prilejul artistului să picteze atât în plein-air, cât şi în faţa motivului, în atelier, unde îşi aşează lângă şevalet vasele cu flori ori natura statică. Limbajul plastic, structura monumentală a compoziţiei şi preceptele raţionale se alătură zonei senzitive pe care pictorul o scoate în evidenţă prin cromatica de multe ori potolită, dar extrem de rafinată prin nuanţe spectrale, alteori prin folosirea complemetarelor sau prin variate contraste ce pun în valoare formele copacilor, ale florilor, ale obiectelor. Folosind nuanţe care se exaltă reciproc şi permit ca sugestibilitatea să dobândească o mai mare liberatate în caracterizarea elementelor vizuale utilizate, Silviu Ioan Soare îşi concepe structura imaginii sub pecetea sintezei şi stilizării, care îl situează în ereditatea postciucurentistă. Mijloacele de expresie au flexibilitatea şi particularităţile imprimate de artist, cantitativul şi calitativul confirmă faptul că sensurile compoziţionale sunt induse de măiestria pictorului.

Victor Grigore este cunoscut în mediile artistice drept un pasionat portretist, incitat de posibilităţile plastice ale culorii ce evidenţiază trăirile meditative , iluziile şi deziluziile existenţei feminine evocate pe chipurile expresive obţinute prin gradul de luminozitate diferit, rezultat al căutărilor unor trepte de valori cromatice din care griurile colorate din tonalităţi reci fac puternice contraste cu nuanţele închise. Efectele de închis-deschis, de plin şi gol, de griuri colorate şi neutre, de armonios şi echilibrat, de static şi indestructibil, îl fac pe artist susţinătorul unor sisteme de reprezentare, care au scop idelul de frumuseţe spirituală al fiinţei.

Accentul plastic este dat nu numai de pata de culoare şi ecleraj, ci şi de forma ce capătă rotunjimi în acord cu senzualitatea curbelor anatomice ale femeii, mai evidente în nudurile realizate în tehnica pastelului. Acestea, deşi sunt grafiate cu dezinvoltura celui care stapâneşte desenul, gradul de picturalitate este cel care se evidenţiază în tectonica structurilor concepute după criterii academice, dar interpretate în viziune personală.

Dimensiunea spirituală a omului este adusă în expoziţie de Corneliu Ratcu. „Autoportretul”, care ni-l prezintă pe artist în ipostaza duală de privitor spre tradiţii şi spre contemporaneitate, cu cele două chipuri cuprinse sub nimbul lui Dumnezeu, subliniind prin acesta originea divină a creaţiei, pune în evidenţă jocul planurilor de culoare regăsit înclusiv în „Praznic al Naşterii Domnului”, compoziţie evocatoare a sărăciei celor care nu au ce să pună pe masă. Imaginea este şi un protest la adresa „îmbuibaţilor” care tranformă un un eveniment ca acesta în motiv de destrăbălare şi dezmăţ culinar. În imagine apare şi Fecioara Maria alăptând, redată în cadrele unei icoane pe sticlă unde pictorul foloseşte tenta plată specifică reprezentărilor sacre pe un astfel de suport. „Masa pravoslavnică”, „Câmpul cu păpădii”, „Masa Pascală” sau „Ochiul lui Dumnezeu” se erijează asupra potenţelor plastice ale culorii şi ale capacităţilor rezumative ale spaţiilor acoperite de culoare. Fiecare simbol se detaşează în câmpul imaginii fiind neutralizat de un plan de culoare ce reliefează faptul că expresivitatea implică la Corneliu Ratcu şi o expresie desăvârşită a elementelor şi mijloacelor plastice caracterizate prin concizie, forţă de sugestie şi implicit aspect armonios, unitar al compoziţiei.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei   

Expoziţie de pictură la Prefectura Judeţului Călăraşi

Cei mai activi artişti plastici din spaţiul cultural călărăşean, identităţi creatoare cu viziuni diferite, formaţi la instituţii de prestigiu ale învăţământului artistic românesc (Corneliu Ratcu şi Silviu Ioan Soare la Academia de Artă din Bucureşti şi Victor Grigore la celebra Şcoală de la Baia Mare), expun pentru prima dată împreună în spaţiul expoziţional al Prefecturii Călăraşi. Corneliu Ratcu aduce pe simeze pasteluri şi pictură în ulei cu o profundă tentă sacră, culminând cu dublul „Autoportret” în chip de ascet, Silviu Ioan Soare vine în faţa publicului cu naturi statice şi peisaje în spiritul abordării moderne a manierei de lucru, iar Victor Grigore, deja cunoscut portretist, prezintă o serie de lucrări care evidenţiază calităţile sale de colorist. Ceea ce uneşte stilul celor trei pictori este accentul pe care aceştia îl pun pe subiectul plastic. Colorişti rafinaţi, iubitorii ai formei şi ai posibilităţilor de stilizare a acesteia, pendulând între figurativ şi interpretări la limita nonfigurativului, Victor Grigore, Silviu Ioan Soare şi Corneliu Ratcu vă aşteaptă joi, 3 martie 2016, ora 13, 00, în spaţiul expoziţional al Prefecturii Judeţului Călăraşi.

Ana Amelia Dincă

curatorul expoziţiei     

Marinela Măntescu la Galeria „Orizont”

Ceea ce atrage atenţia asupra picturii Marinela Măntescu este tipul de pensulaţie, anume gestualismul care rezultă din ritmica aşezării tuşelor sau din descrierea amplă cu ajutorul unor trasee largi de culoare,  determinand o modificare a perspectivei subiective şi o implicare profund emoţională, care nu înlătură convenţiile estetice, pregnante în orizontul vizual al artistei.  Schimbând de fiecare dată perspectivele asupra tratării compoziţionale, conferind astfel o diversificare a imaginii de la o lucrare la alta, înţelegând prin perspectivă nu neaparat sensul strict al raportului aproape -departe , ci atitudinea eterogenă pe care o are artista asupra tratării structurale a propriilor lucrări, Marinela Măntescu este în primul rând o coloristă şi o cunoscătoare a secretelor interioare ale picturii îmbinate cu proiecţia subiectivă a spiritului şi cu o recuzită a elementelor participative din universal personal. Pictura sa reprezentând naturi statice şi peisaje, pentru care elementele structurale sunt motive de nenumarate sugestii tonale, permite închegarea armonică a câmpului vizual prin raporturi cromatice şi prin aplicarea materiei picturale conform trăirilor afective determinate de motiv. Buna stăpânire a tehnicii de lucru, controlarea raţionala a subiectului plastic, ne spun că Marinela Măntescu este o maestră a analizei din subsidiar a culorii aşeazate pe forme interpretate cu largheţea celui care stăpaneste demersul  meseriei, avâd experienţă şi talent, plus acel „ceva” care o distinge în fenomenul plastic actual. Înscriindu-se ca estetică în ereditatea postmodernă şi fiind o practicantă a gestualismului pictural într-o notă personală, având şi o originalitate a abordării stilistice implicând identitatea sa creatoare în contextul pluralismului stilistic de acum, pictura Marinelei Măntescu are o latură descriptivă, atât în tratarea formei, cât şi în cea a culorii, acestea aflându-se în consonanţă cu dimensiunea senzitivă a artistei. O evidentă recuzită de atelier se detaşează ca fiind preponderentă în abordările frecvente şi o apetenţă pentru nobleţea peisajului unde predomină natura şi, tangenţial, forme arhitectonice creând accente compoziţionale pe registrele orizontale ori verticale. Iubitoare deopotrivă a asimetriei, nu numai a simetriei ce statorniceşte frumuseţea unui instantaneu aşezat în plina pagină, Marinela Măntescu este preocupată şi de ecleraj, de modificarea luminii ori de câte ori o cere motivul, investigând  relaţia cu senzaţia optică, cu valorile tonale pe care aceasta le implică şi le poate transforma, interacţionând cu totalitatea mijloacelor de expresie consensuale în determinarea finală a lucrarii. 

 

Forţa sugestivă, obţinută cu ajutorul culorilor puternice, calde ori reci sau grizate, printr-o pregnanţă voită a luminii care evocă misterul unui detaliu cum ar fi spaţiile cuprinse între tijele unor orhidee sau catifelarea fructelor aflate în deplinătate biologică, permiţând artistei un joc cromatic integrat unei puternice expresivităţi, creează o polemică între acţiunea raţională şi stilizarea sistemului de forme ce determină încărcătura emoţională a demersului vizual.   Gestul liber, controlat de mişcarea imprimată prin culoare, prin ritmica distribuţiei acesteia pe întreaga suprafaţă de pictat, prin tuşele reduse ca întindere sau prin cele extinse care unesc mijloacele de expresie iniţiale, detaliile aflându-se în zona  nonfigurativului, are drept consecinţă abstragerea lumii concrete şi accentuarea aplicabilitaţii procesului conceptual aflat în spatele delimitărilor formale şi al afectelor. Această atitudine avută de Marinela Măntescu în fata pânzei se datorează şi perioadei de formare sub îndrumarea a doi dintre maeştri picturii româneşti, de la Corneliu Baba moştenind rigurozitatea compoziţională şi figurativul condescendent, iar de la Marius Cilievici, interpretarea condusă la esenţă. O ghitară, un ceas, un şemineu sugerând un interior plin de romantismul unor vremuri nostalgice sau spectacolul unic de care este capabil vegetalul, a cărei poezie este surprinsă în amănuntele cele mai intime, sunt susţinute de ritmul continuu sau discontinuu al tuşelor, de asimetrie şi simetrie ca mijloace evidente de analiză, din care nu lipsesc contrastele aşezate într-o formulă ce avantajează mişcarea permanentă a planurilor lucrarii ca particularităţi ale picturii Marinelei Măntescu. Există compoziţii în care o amplă linie şerpuitoare se detaşează arătandu-ne libertatea eului liric, tendinţa artistei spre zone ale absolutului. Această dezlănţuire apărută din latura dionisiacă a trăirilor sale se răsfrânge implacabil asupra naturii factice pe care Marinela Măntescu o transformă prin intermediul tensiunilor cromatice, definitorii pentru demersul estetic specific. Nudul sau personajul feminin sunt motive de valorare a petei de culoare, de evaluare a desenului, de evidenţiere a suprafeţelor sintetice ale culorii, acestea alăturându-se în ansamblul operei artistei detaliilor de interior, curţilor pline de flori, posesoare ale unei atmosfere pitoreşti, distingându-se prin alternanţa petei de culoare cu ritmica trăsăturii de penel ce creează mişcare şi un areal compoziţional  incluzând spaţiul figurativ şi deopotrivă pe cel nonfigurativ, ambele asociindu-se admirabil şi determinând unitatea compozitionala a imaginii.   

Ana Amelia Dincă