Cornelia Victoria Dedu, expoziție de pictură, la Muzeul Municipal Călărași; compoziții din ultimii ani și din colecția artistei;

-vernisajul va avea loc în data de 23 iunie 2018, ora 11,00-

Lucrările din ultimii ani, pe care Cornelia Victoria Dedu le va expune, au trăsătura de penel viguroasă ca urmare a trăirii directe, aspectele concretului fiind surprinse cu mijloacele desenului. În schemele compoziționale detectăm armonii și contraste cromatice, analize ale mijloacelor de expresie, ritmuri, tensiuni. O rețea de accente create din nuanțe contrastante acoperă suprafața, conturând vase, fructe și flori, cutele drapajelor, conturul bărcilor, sugerând încrengături ale naturii, trunchiuri de copaci, maluri, arhitecturi arhaice. Implicarea grafismelor în pictura Corneliei Victoria Dedu ajunge până în punctul de interpretare a reflexelor de lumină și umbră. O viziune stilistică personală, regizată compozițional după precepte academice, dar moderne în aplicarea culorii, uneori saturată, alteori așezată a plat, susține registrul tonalităților schimbate frecvent pe suprafața tabloului, dar distribuite după rigori estetice. Pensula creează trasee, încorsetează forme, incită la descoperirea unei lumi sensibile, relaționate cu microcosmosul artistei, empatizând cu natura. Fiecare structură are destinul ei în câmpul bidimensional, scriitura grafiată expresiv de urma penelului, transformând imaginea într-o suprafață în mișcare, a cărei dinamică abundă de

Pensulația este fluidă, motivele picturale par a se deplasa în exteriorul tablourilor, descriind compoziții deschise, dens colorate, petele transparente și cele saturate, concurând cu grafia în cărbune și pastă, se metamorfozează în liniile vibrante, modelate într-o plasticitate  delicată, dar de forță. Renunțarea la perspectiva tradițională și aducerea în prim-plan a detaliilor, îi permite artistei să alterneze frumusețea pastei cu desenul unghiular, cursiv, mergând spre o expresivitate caracteristică operei Corneliei Victoria Dedu.

Lucrările alese pentru expoziția de la Muzeul Municipal Călărași sunt evocări spirituale ale spațiului dobrogean, în care culoarea anotimpurilor definește dragostea artistei pentru plein-air,  pentru lumina specifică, misterioasă și plină de poezie a locurilor.  Liniștea, taina, comunicarea cu Dumnezeu, le regăsim în peisajele unde solaritatea se revarsă asupra colțurilor de natură, care și-au păstrat pitorescul și care corespund trăirilor artistei, osmozelor energetice create de aceasta în jurul unui univers, rezonând cu aceasta.  Alături de peisaje, câteva naturi statice și compoziții cu personaje, lucrări din colecția artistei, dau măsura puterii de sinteză a demersului vizual de până acum, care ne vorbesc despre descendența maestrei din școala colorismului românesc, din viziunile interbelice de abordare stilistică a motivului pictural, prezente, dar fără a-i estompa originalitatea.  

  

Ana Amelia Dincă,

curatorul expoziției

Ioana Raica la UArtGallery

Sensibilitatea pe care Ioana Raica o afișează se află în opoziție cu pictura sa, plină de forță, de mister și putere de imaginație. O artistă ponderată cromatic, care își menține unitatea armonică în misterul griurilor colorate, extrem de rafinate, utilizate în jocul de motive picturale preluate din realitate și reevaluate plastic la nivelul imaginației. Subiectivitatea emoțională transformă vizibilul în cadre articulate structural și cromatic, dominate de culori reci, prin intermediul cărora un element concret poate cunoaște o serie de stilizări, creând o distanță între lumea existențială și compoziția finalizată, devenită originală. Explorând mediul imediat, artista deformează elementele recognoscibile, instaurând în formele deconstruite tensiune, mișcare, dinamismul, capacitatea artistei de a stiliza o formă coboară dintr-o experiență și dintr-un talent exersat de-a lungul anilor. O discretă geometrizare și o frenetică așezare a planurilor elementelor în structuri  conduse în zona abstracționismului, demonstrează acumulări stilistice care reverberează pe suprafața pânzei într-un inventar de forme plane regândite plastic, evocând profunzimi și contraste, verticale și orizontale repetitive, o adevărată arhitectură a imaginii condusă spre monumental. Această scenografie cu un profund caracter liric, impune o anumită sobrietate și logică a desfășurării discursului vizual, chiar și în naturile statice. Ținuta compozițiilor este menținută în normele criteriilor artistice, peste care intervine măiestria pictoriței. Punând accent pe culoarea care descrie forma, Ioan Raica demonstrează că stăpânește secretele desenului, dar și faptul că știe să plasticizeze orice motiv pictural, fără a se îndepărta de recognoscibil, așa cum o face în anumite lucrări, unde atinge limitele abstractului. O artistă diversă în abordare, care a experimentat nenumărate tehnici și care poate ajunge de la simplitate la complex, de la figurativ la nonfigurativ, așa o putem defini pe Ioana Raica, cea pentru care valorile perene ale artei sunt ținute la mare preț, devenind vizibile cu fiecare prezență pe simeze.

Ana Amelia Dincă

Marcela Smeianu, expoziție personală la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”

-28 martie 2018-

Stilul Marcelei Smeianu a evoluat în ultimul timp în sensul unei profunde înțelegeri a actului creator. Preferințele sale tematice au rămas  legate de natură, dar ansamblul compozițional s-a transformat, în sensul unei mai mari libertăți de interpretare a motivului pictural, pe care îl stilizează, fără a se îndepărta radical de realitate. Peisajele sale sunt echilibrate și calde, apropiate unei sensibilități care o definește pe artista atât de consecventă prin activitatea de creație și prin participarea susținută la expozițiile Filialei U.A.P. Slobozia –Ialomița. Create în planuri, cu armonii cromatice și contraste valorate conform unor principii clasice, pictura Marcelei Smeianu reflectă frumusețea eternă a naturii. Artista descoperă spații inaccesibile cotidianului, pe care le evocă cu mijloacele picturii în ample compoziții, impunând deopotrivă forța detaliului, dar și a ansamblului. Suprafața bidimensională este tratată cu atenție, intenția de abstractizare fiind alăturată unor sugestii figurative explicite, preluate din ambianța personală, mărturisindu-ne despre puterea sa contemplativă și despre experiența  în fața șevaletului, pe care așează imagini pitorești, posesoare ale unor transformări plastice, accentuând picturalitatea și capacitatea de structurare prin alternanțe de expresivități raportate la desen și pata de culoare. Violeturi și griuri colorate, colaje inducând o abordare mixtă prin aplicare lor în contextul altor tehnnici, atrag atenția în aceste recente creații ala Marcelei Smeianu.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

S-a încheiat expoziția de pictură semnată de Marcela Smeianu, la Muzeul Municipal Călărași

În ultimul timp, Marcela Smeianu și-a diversificat tehnicile artistice, făcând eforturi de reevaluare a formei, de modelare a culorii, de schimbare a structurii compoziționale, păstrând în tematica clasică a peisajului și naturii statice cu flori, abordări stilistice legate de un anumit modernism, care îi caracterizează tablourile. Indiferent de subiectele abordate, imaginea are libertate, suprafețele aerate rezultând dintr-un anumit sintetism, încorporat unei axiome compoziționale caracterizată de armonii de griuri, culori calde și reci, linii conturând elemente panoramice preluate din natură ori detalii din cadre mai elaborate, care prin plasticitatea lor intrinsecă, au marcat sensibilitatea pictoriței, atrăgându-i atenția și determinând-o să imortalizeze pe pânză tainele peisajului campestru, inspirat de Câmpia Bărăganului, de solaritatea și farmecul acesteia. Copacii, cu grafiile lor, sunt un subiect recurent, alături de vegetația exotică, acoperind Lunca Ialomiței și văile spațiului din jurul ei. Marcela Smeianu face din aceste aspecte o fresca a atmosferei zonei unde s-a născut și unde viețuiește, folosind mijloacele picturii pentru a-și reevalua sentimentele și trăirile spirituale prin decantări și sinteze coloristice, păstrate în cadrele unui figurativ interpretat în manieră modernă. Viziunea lirică specifică lucrărilor cu flori, menține maniera de lucru a artistei, în cadrul căreia descifrăm modalități de stilizare a motivului pictural, dar și intensități de culoare, egalizări tonale, diferențieri la nivelul expresiei plastice, decantând experiența sa de până acum. Tehnicile mixte sunt o preocupare ardentă pentru Marcela Smeianu, încearcând cu ajutorul lor să găsească efecte permise de materiale și substanțe noi, în ideea de îmbunătățire a calității demersului  pictural. Pline de poezie, dominate de liniște, pline de culoare, de sentimentul de comuniune cu natura, tablourile artistei au ceva inefabil, au o anumită congruență cu emoția și cu sentimentul de admirație față de creația divină.

Ana Amelia Dincă   

Viorica Petre sau o pictură de poveste

Decorativă și cu un anumit gest grafic, caracterizat de dezinvoltură, pictura Vioricăi Petre  își are punctul de plecare în frumusețea lumii vegetale, în cotidianul citadin și în delicatețea chipului feminin, cu ajutorul cărora face notații plastice, definite prin forme clare, desenate cu siguranță și adaptate zonei figurativului și stilizării acestuia. Artistei îi place să creeze mișcare pe suprafața pânzei, să facă un fel de confesiuni ritmice prin repetarea motivelor impuse natural de subiectul abordat, peste care intervine cu tonalități putenice și contrastante, determinând astfel tensiuni și o dinamică rezultată din îngemănarea culorilor cu forma. Compozițiile Vioricăi Petre sunt febrile, au o fervoare determinată de stilul decorativ, de paleta care vibrează, creând metafore plastice. Apropiate de starea de reverie, bogate în conținut și strălucitoare prin nuanțe, tablourile sunt posesoarele unui câmp senzorial în care așează curbe și cotracurbe, modelează și modulează pata de culoare, așezată a plat, dar cu reverberații de picturalitate, cu registre perspectivale, abordate stilistic diferit și expresiv. Sublimări ale realului, incluse într-un spectacol vizual, redând ipostaze ale materiei în momente de acalmie, stările induse de lucrări sunt atașate unui plan emotional, în care detectăm trăirile artistei și potențele sale transfigutaroare în cee ace privește stilizarea temei sau a unui simplu element, devenit repetitiv și dobândind forță de expresie prin discrete transformări stilistice. Dantelăriile și întregul sistem de împodobire al tinerelor fete pictate de Viorica Petre, ne amintesc de domnițele din perioada medievală, de atenția acordată de acestea vestimentației și bijuteriilor, de gingășia și puritatea interioară, de credința și delicatețea sufletului lor tânăr.  Însă privindu-le mai atent, similitudinea cu propriul chip al pictoriței ne trimite cu gândul la ideea de autoportret. Modul de ordonare al elementelor de limbaj plastic întâlnit în portrete, îl regăsim și în peisaje și naturi statice, tratate cu atenția acordată ființelor vii, epatând prin traseele liniare coordonatoare ale imaginii și prin compoziții ce par coborâte din cărțile cu povești prin puritatea și sentimentul sincer al abordării.

Ana Amelia Dincă

Gheorghe Petre sau starea de a fi

Despre posibilitatea de abordare a compoziției libere, realizată după toate rigorile cerute de școala noastră de pictură, dar care lasă la vedere expresia gestuală a tușei, ne vorbesc tablourile artistului Gheorghe Petre. Acesta poate realiza cu ușurință variațiuni pe aceeași temă plastică, devenite, în ultimă instanță, de sine stătătoare, dar care se întrec în sinteza lirică, provenită dintr-o cromatică fermă, a cărei picturalitate denotă resursele experimentale ale autorului. Fermitatea construcției și raționalitatea  așezării elementelor în naturile statice și a structurilor peisagistice în imagini panorame, reiterează diversele paliere ale limbajului plastic și vaste tipologii compoziționale, evocând sentimente directe cu ajutorul paletei de culoare. Întunecimi și străluciri, consistență și diluție a tonurilor, griuri dense și nuanțe epatante, se completează reciproc, creând armonia aceleiași lucrări. Gheorghe Petre este un pictor al stărilor de spirit, cu ecouri în expresionismul european care accentuează sentimentul prin forme ample, simplificate, articulate, restituind imagini sau detalii ce permit un echilibru armonios între părți și întreg. 

Vibrația unor tonuri locale proclamă libertatea absolută a eului creator, care păstrează linia modernității atunci când subiectul figurativ este prezent în sugestia formelor preluate din realitate. Eliberate de povara amănuntului, talourile lui Gheorghe Petre își au punctul de plecare în recuzita de atelier sau în peisajul Bărăganului, interpretarea după motivul pictural fiind condusă uneori până în pragul abstracționismului. Renunțarea la suportul vizual real nu înseamnă îndepărtarea de realitate care, prin traiectoriile verticale și orizontale creează o gamă amplă de posibilități formale, intensificând puterea de stilizare, devenită uneori doar o sugestie a concretului. Decizia gestică nu este suportul unui corespondent improvizator, din contră, urmărește un raționament logic în care ascensiunea, căderea, echilibrul sunt deliberat urmărite, contribuind la coerența discursului plastic, regăsite în diferitele perioade de creație, care îi fac stilul neschimbat, dovadă a  hotărârii și siguranței configurate cu armele contemplării în fața obiectelor din atelier și a naturii, cărora Gheorghe Petre le acordă atenția pe care, vechii maeștri ai artei moderne o dădeau expresiei depline a imaginii.

Ana Amelia Dincă

Mircea Năstase , un pictor al lumii sensibile

Pictura lui Mircea Năstase pune accent pe suprafețele sintetice de culoare și pe forma figurativă interpretată modern, în stilizări ce permit motivelor plastice o consonanță de experiențe plastice, lăsând la vedere frumusețea pastei, așezată în contraste puternice de culori pure sau pensulate după criterii cromatologice. Planul tablourilor sale acumulează energii luminoase, tonuri cu ecleraje fine, studiate atent, penelul fixând abordări îndrăznețe din punct de vedere compozițional, cu izvor în modernitatea artei noastre. Empatia dintre subiecte și însăși gândirea plastică a artistului se citește în sensibilitatea evocării naturilor statice cu flori, a nudului încorsetat de interiorul unei încăperi și a unor reflexe ale societății contemporane, pe care Mircea Năstase le-a remarcat în imediata sa apropiere, devenind astfel un artist al timpului său. Forme puternice, din punct de vedere al structurării compoziționale, vivante ca nuanțe, cu prețiozități cromatice concentrate pe subiect, permit spațiului pânzei să pună în evidență alternanța diferitelor zone ale tabloului și partea ludică a demersului vizual. Tendințele de multiplicare a spațiului, pulsația suprafețelor coloristice,  echilibrul registrelor, culorile acordate după criterii contrastante sau armonice, reliefează expresia plastică la care ține Mircea Năstase, un pictor cu spirit de interpretare simbolică a motivelor, ce ne propune un climat spiritual, pe drumul eredității școlii românești de pictură modernă. Asupra tematicii nudului, artistul revine frecvent, așezând corpul feminin în variate contexte compoziționale, creând o ambianță plină de liniște, de mister, de poezie. Realizând construcții logice, în care se remarcă tendința de monumentalitate a modelului, prezentat, de obicei, static, pozând în atitudine de beatitudine, pictorul transmite și un efect psihologic susținut deseori și de o geometrizare a imaginii, o transfigurare a realului, care ne îndeamnă la momente de reverie. Nudurile sunt subiect de contemplație pentru Mircea Năstase și nu au nimic lasciv, fiind evocări simbolice ale eternului feminin, senzualitatea putând fi citită în raportul dintre culori, în relația pe care artistul o stabilește între elementele compoziției. Solid articulate, uneori în prim plan, alteori parte componentă a unui aranjament vizual cuprinzând scaune, ghivece cu cactuși, elemente de natură statică din ambianța obiectuală a camerei, nudurile sunt neutralizate de prezența draperiilor sau a ferestrelor, care vorbesc despre dorința artistului de a multiplica spațiul și de a sugera profunzimi. În naturile statice, acesta ordonează componentele, respectând normele fundamentale de așezare a lor în câmpul bidimensional. Există câteva lucrări care ne amintesc de expresionismul lui Ion Musceleanu datorită forței coloristice și arhitectonicii obiectelor, fructelor și florilor reprezentate. Ordonate în mod voluntar, acestea creează un climat intim, în care compoziția este dematerializată de surplusuri, o pondere remarcabilă având implicarea culorii în forme monumental concepute. Asemenea unor bulgări minerali, corolele florilor au consistență. Pahare, sticle, fructiere, mici dreptunghiuri colorate, așezate pe verticală pentru a expresiviza lucrarea, reapar din când în când, alături de mere, pere, paleta pictorului, fereastra, scaune, întâlnite și în compozițiile cu nuduri. Momente de meditație asupra frumosului sunt toate aceste tablouri ale pictorului Mircea Năstase, un observator sensibil și rațional al motivelor selectate din arealul imagistic al atelierului, transformat de fiecare dată, același spațiu redefinindu-i subiectele și schimbându-i registrul tematic.

Ana Amelia Dincă